de Calistrat Hogaș
- Sărut mânușița matale, cuconiță Floricico, zisei sculându-mă de la masă și sărutând dreapta stăpânei de casă, sărut mânușița și cine-a dat azi să deie și mâine.
- Merçi, M-me, zise dl Georges cu o frumoasă reverență și sărutând aceeași mână.
- Merele le-am adus eu de la Iași, zise Magda, punându-mi pe gură și fără multă ceremonie dosul alb al mâinii sale mici...
Ni se aduse cafeaua în "salon". Eu îmi luai locul de dimineață în colțul canapelei și, liniștit, îmi sorbeam cafeaua și îmi fumam țigara.
Magda ieși iute și se întoarse și mai iute.
- Domnule Bădie, te poftesc să-ți faci pedeapsa, zise ea, punându-mi pe genunchi un mic album legat în catifea vișinie cu monogram aurit.
- Mai întâi, Magdo, n-ar fi nici tocmai o pedeapsă, nici tocmai greu de a-ți scrie ție versuri; căci n-ar fi silit cineva să-și cheme muza prea de departe; decât...
- Decât să faci bine și să nu lungești vorba, domnule Bădie. Și-mi dete și un creion mic.
- Atunci cu o condiție: am să-ți scriu ceva și am să iscălesc dedesubt; ce-ți voi scrie poți citi oricui; iscălitura însă n-ai s-o știi decât numai tu.
- Adică cum?
- Adică cum, adică necum, o condiție ca toate condițiile.
- Bine, primesc. După vreo zece minute, albumul Magdei, plin de toate prostiile, se mai înavuți și cu următoarea:
Maria din Magdala, de sfânt amor cuprinsă,
Îmbrățișa cu lacrimi genunchii lui Isus...
Și fulgera de patimi privirea ei aprinsă...
Ce fericiți, acuma, sunt ei în ceruri, sus !...
Tu, poate, să râzi, Magdo, de-aceste amintiri
Din biblicele vremuri. O ! știu că ești pe dos !...
De-aceea, n-ar fi bine, prin schimb de însușiri,
Să fiu eu Magdalena și tu să fii Hristos ?...
Maria din Magdala, de sfânt amor cuprinsă,
Îmbrățișa cu lacrimi genunchii lui Isus...
Și fulgera de patimi privirea ei aprinsă...
Ce fericiți, acuma, sunt ei în ceruri, sus !...
Tu, poate, să râzi, Magdo, de-aceste amintiri
Din biblicele vremuri. O ! știu că ești pe dos !...
De-aceea, n-ar fi bine, prin schimb de însușiri,
Să fiu eu Magdalena și tu să fii Hristos ?...
Și, iscălind dedesubt pe dl Georges, dădui Magdei albumul și creionul.
Ea aruncă o privire repede pe foaia scrisă, se duse într-un colț al odăii, limba îi fulgeră roș pe vârful arătătorului drept, șterse ceva, scrise ceva și iute închise albumul.
- Da nouă, duducă Magdo, nu ne-arăți ce ți-a scris Bădia pe album ? ziseră toate într-un glas.
- Nu-i voie de văzut iscălitura; dar dacă Bădia mă dezleagă de condiție...
- Și dacă te-aș dezlega, ai arăta ? zisei eu, neînchipuindu-mi ce schimbase ea în album.
- De ce nu?
- Ei bine, te dezleg, zisei eu, voind s-o pun într-o încurcătură din care nu-mi trecea prin minte cum are să scape.
Dete albumul Emiliei care citi cu glas tare versurile scrise.
- Citește și iscălitura, zisei eu, când ajunse la sfârșit.
Deodată Emilia bufni de râs.
Deodată Emilia bufni de râs.
- Ce râzi, Emilio ? citește !...
- Ci-chir-me-za..., silabisi Emilia râzând cu lacrimi.
Cichirmeza era un tip caraghios din copilăria lor, și bietul domnul Georges fusese înlocuit de Magda prin Cichirmeza !...
Cichirmeza era un tip caraghios din copilăria lor, și bietul domnul Georges fusese înlocuit de Magda prin Cichirmeza !...
Ce vrei ? Cu fetele e greu s-o scoți la capăt !
Peste puțin, trebuia să plecăm la Dumbravă, unde urma să luăm masa de seară și unde Florica avuse grijă de a trimite mai dinainte toate cele trebuitoare.
Peste puțin, trebuia să plecăm la Dumbravă, unde urma să luăm masa de seară și unde Florica avuse grijă de a trimite mai dinainte toate cele trebuitoare.
- Hai, gătiți-vă de plecare ! zise ea, adresându-se la toți; am spus să pună caii.
- Să știi, Florico, zise Magda, ținându-i calea și vârându-și fața până sub nasul Floricăi, să știi că eu și cu Bădia mergem călare la Dumbravă; eu pe Pisicuța și bădia pe Burbachi al lui Ștefan: zi să pună șeile.
Și venind repede dinaintea mea și atârnându-se ușor în jos de amândouă clapele surtucului meu:
- Așa-i, Bădie, că mergem călare la Dumbravă ? zise ea, vârându-și nebunatic și pieziș, până sub nasul meu, mutra-i veselă, deșteaptă și întrebătoare.
- Mai rămâne vorbă ?! Cu mutra ta ești în stare să faci pe cineva să înghită cuie de potcoavă.
Înhăță pe Ana și pe Antonia de după gât și ieși cu amândouă buluc pe ușă.
După ea, dl Georges și apoi toate celelalte. Floricica rămase la urmă.
- Floricico, n-ai să râzi de o rugăminte ce am să-ți fac ?
- Bădie, zise ea cu un fel de durere în glas și cu o deznădejde galeșă în ochi, chiar dac-aș voi să râd, n-am să pot, orice rugăminte mi-ai face.
Așa n-o văzusem pe Floricica niciodată. Îi prinsei capul între palme, ca unui copil, și, îndreptându-i fața spre mine, o privii... avea ochii păienjeniți de lacrimi.
- Floricico, zisei eu privind-o în ochi și urmând a ținea între palme fața-i îndreptată spre mine, Floricico, mă tem să bănuiesc pricina stării tale sufletești; totuși mi se pare că Magda e o nebună și tu o proastă...
- Bădie !... zise ea cu glas tremurător; și, molatic, își lăsă fruntea să-i cadă pe pieptul meu.
O sărutai ușor în creștetul capului.
- Floricico, Floricico ! din toată gama dragostei noastre curate, senine și dumnezeiești, o singură notă mai lipsea... N-ai putea să-mi spui tu care ?...
- Gelozia !... zise ea ridicând repede fruntea și privindu-mă înflăcărat - gelozia !...
- Nu, Floricico, te înșeli... Prostia...
Și pentru întâia și cea din urmă dată în viața mea strânsei în brațe pe această femeie, sărutând-o cu patimă pe amândoi obrajii... Era așa de frumoasă !...
Și pentru întâia și cea din urmă dată în viața mea strânsei în brațe pe această femeie, sărutând-o cu patimă pe amândoi obrajii... Era așa de frumoasă !...
- Și ce rugăminte era să-mi faci ? zise ea atârnându-mi-se de gât cu ochii înrourați.
- Pentru ziua de azi să nu schimbi nimic din îmbrăcămintea ta.
- Așa-i că ți-s dragă ? zise ea ștergându-și ochii cu dosul amânduror mâinilor; așa-i că mă iubești ?
- Nebuno ce ești !
Și apucând-o de vârful urechii, mă prefăcui că-i fac vânt pe ușă.
Și apucând-o de vârful urechii, mă prefăcui că-i fac vânt pe ușă.
- Nebuno ce ești !... să nu schimbi azi o iotă din îmbrăcămintea ta.
Ieși. Și când rămăsei singur, nu știu dacă durerea, dezgustul de viață sau împietrirea ce însoțește un trai făr' de nădejde năvăliră fiecare în parte sau dacă toate deodată puseră stăpânire pe sufletul și inima mea...
"Adică - mă gândeam eu - de ce soarta vitregă, dacă ne-a îndrumat viața pe cărări deosebite, n-a sfărâmat tot ea, încai, și legăturile neîndurate dintre două suflete nefericite ? Sau poate voiește soarta să afle de la mine și de la Floricica dacă, în cumpăna vieții, trag mai greu întocmirile omenești decât cele dumnezeiești ? Doamne, Doamne!... - cugetai eu ca încheiere -pentru ce, în rostul adânc al înțelepciunii tale, ai mai zămislit pământul cu puterea cuvântului tău ? Și dacă l-ai întrupat din nimica, oare, în largul nesfârșitului tău fără de margini, nu găseai un alt adăpost pentru casa de nebuni ?..."
Până ce tot și toate să fie gata de plecare, luai albumul Floricicăi, care se afla din întâmplare pe masă, mă răsturnai în colțul știut al canapelei, îl deschisei...
Aș vrea să smulg din suflet icoana feței tale
Și-a ochilor tăi rază să-mi pară că s-a stins !
Să uit că vreodată te-am întâlnit în cale...
De te-am iubit... să-mi pară că te-am iubit în vis !
Noianul veșniciei aș vrea să se deschidă
Imens, fără hotare, cu negre adâncimi,
Și-n brațe de-ntuneric aș vrea să mă cuprindă
Pe veci...
Aș vrea să smulg din suflet icoana feței tale
Și-a ochilor tăi rază să-mi pară că s-a stins !
Să uit că vreodată te-am întâlnit în cale...
De te-am iubit... să-mi pară că te-am iubit în vis !
Noianul veșniciei aș vrea să se deschidă
Imens, fără hotare, cu negre adâncimi,
Și-n brațe de-ntuneric aș vrea să mă cuprindă
Pe veci...
