08.07.2015

FLORICICA (6)

de Calistrat Hogaș

din volumul ”Pe drumuri de munte” - "În Munții Neamțului”

Urmare la Floricica (5)

Magda întoarse capul și se uită la mine peste umăr.
- Vrei să te mușc iar, Bădie ?
- Nu, Magdo, nu; păstrează-ți dinții, c-o să-ți trebuiască mai târziu...
Mă privi lung, fără să-mi răspundă.
- Mare parte din toate acestea, zise dl Georges, le știam de mai înainte; un singur lucru nu știam...
- Că Magda e un înger ?...
- Nu. Că...
- Mușcă rău și adânc ?...
- Cam așa ceva, zise el privind spre Magda cu cea mai spălăcită dulceață din lume...
- Nu face nimic, de cumva ai prins de veste că e un înger, dezamăgirea n-o să fie așa de mare, când, mai la urmă, vei afla că e un simplu cățel...
Se stârni un hohot de râs colosal; singur dl Georges rămase scandalizat de metafora mea și... în gândul lui, mă făcu mojic.
- Fiindcă d-ta, dle bădie, m-ai făcut cățel, zise Magda, apropiindu-se de mine și prinzându-mă metodic de cheotoarea surtucului, apoi te condamn să-mi scrii, spre pedeapsă, chiar acum, pe albumul meu, versuri galante, care să mă îndrepteze în ochii d-tale personal...
- Mi-i foame, Magdo, și știi că, pe nemâncate, nu plătesc nici două parale.
- Bine; îți amân pedeapsa pe după-prânz.
- După-prânz... bine. 
Floricica se sculă de pe canapea și ieși. Emilia mă luă de braț și mă târî după ea în grădină. Peste câteva minute sosiră toate celelalte, cu Magda în frunte și cu dl Georges în coadă.
Magda veni drept la mine, mă apucă de celălalt braț și mă îndreptă pe o cărare dinspre fundul grădinii, care dădea în câmp.
- Magdo, știi că...
- Te rog să mă lași în pace, zise ea ghicindu-mi gândul.
- Cu toate acestea...
- Te rog să mă lași în pace; nu vezi ce nas deșălat are?
- Dar...
- Și ce ochi spălăciți ?! Ce pântece mare ?! Gura !... buzele !... uf !... parcă-s doi cârnați umbriți de nările nasului ca de două aripi de vultur răsfirate în aer !...
- Ești tare în comparații, totuși ascultă, Magdo...
- N-ascult nimic și te rog să mă lași în pace; după-prânz ai să-mi scrii versuri pe album, dar să fie galante de tot.
- Mă trudesc, Magdo, să te pricep și nu pot; pentru ce, adică, să mai deștepți tu zulea (1) bietului domn Georges și să-l mai umilești, odată ce-ți e indiferent sau, mai bine zis, nesuferit ?
- Treaba mea...
- Cum "treaba mea" ? adică vrei să faci din mine topor de oase (2) ?
- Treaba mea. Să-mi scrii versurile pe album, dar să fie galante de tot.
- Și dacă nu ți-aș scrie ?
- Serios, domnule Bădie ? zise ea cu glas de miere și uitându-mi-se în față cam pieziș și de jos în sus, n-ai să scrii Magdei versuri pe albumul ei ?...
Mă învinse și tăcui ca un vinovat. 
"Bietul domnul Georges !" cugetai eu, cuprins de o adevărată milă. Nu știu, dar a fi iubit pe acest diavol de Magda și a nu fi fost iubit de dânsa trebuia, desigur, să fi fost o mare nenorocire.
Îmi făcui cruce.
- Ce-ți faci cruce, Bădie ? zise Magda uitându-se întrebător la mine.
- Cum să nu-mi fac cruce când, la dreapta, am un diavol împelițat ?
- Da ?... Socoteam că-ți faci cruce fiindcă o să ne punem la masă !
Avea ea răspuns la toate. 
Ne chemă la masă. 
Floricica se puse în capul mesei, eu la dreapta, domnul Georges la stânga, Magda lângă mine, Emilia lângă domnul Georges, Ilenuța, Antonia, Ana, Frăsinica etc., etc. ...
Biata maică-mea - Dumnezeu s-o ierte - de câte ori nu m-a plesnit cu lingura peste mână și peste gură, numai ca să mă învețe să mănânc frumos !... Ași !... ți-ai găsit !... Și astăzi, când mănânc ouă moi, mă mânjesc pân'la urechi !... Ei bine !... Domnul Georges le mânca cu atâta măiestrie !... degetele sale albe, grăsulii și ascuțite la vârf mânuiau furculița sau cuțitul cu atâta îndemânare în autopsia oului, încât rămânea, la urma urmei, găoacea pe dinăuntru tot așa de lucie ca și pe dinafară... și nici o pată de ou pe șervet, pe farfurie, pe cuțit, pe furculiță sau pe mustețile domnului Georges !... Și dacă în viața mea vreo părere de rău mi-a ros inima, apoi aceasta a fost părerea de rău că n-am stat și eu măcar doisprezece ani la Paris spre a învăța cum se mănâncă ouăle moi !... O căpiță de brânză cu smântână, foarte artistic clădită de domnul Georges pe farfuria d-sale, însoțită de mămăliguța caldă corespunzătoare, dispăru metodic în adâncul pântecelui său, printre crăpătura transversală a buzelor sale groase, întocmai cum o colină de deal ar dispărea în crăpătura adâncă a unui cutremur de pământ !... Fu însă un moment când admirațiunea și - aș putea zice - chiar respectul meu atinseră culmea... Aceasta fu la puiul cu smântână... Cine dracu mai poate scăpa cu obraz curat din fața unui pui cu smântână ?!... Eu, cel puțin, n-am putut niciodată mânca, în chip cuviincios, acest blestemat soi de mâncare; și tocmai de la acest soi de mâncare am căpătat de la biata maică-mea - Dumnezeu s-o ierte - cele mai multe linguri peste mână și peste gură !... Ei bine, domnul Georges era un om în puterea cuvântului genial !... Altmintrelea, cel puțin, nu mi-aș fi putut da niciodată socoteală cum de un întreg cimitir de pui să pășească din lumea aceasta în cealaltă lume din pântecele domnului Georges și să nu lase, ca amintire despre dânșii, decât doar ciolanele lor lustruite și, anume, frumos și foarte sistematic înșirate pe marginea, ca și ele de albă, a farfuriei domnului Georges ?... Și nu știu cum făcea: prindea, cu mult meșteșug, gâtul de pui între vârful cuțitului și fundul farfuriei, iar cu unul din coarnele ascuțite ale furculiței scotocea carnea de prin încheieturi, de nu rămânea din gâtul de pui decât o lungă, noduroasă și încovoiată "mâța popii", care mergea zburlită să-și ia, la rând, locul lângă celelalte oase smerite de pe marginea farfuriei... Și, pe fundul farfuriei, nici un strop de smântână, cuțitul și furculița ca din testea, șervetul virgin, mustețile domnului Georges, răsfirate sub nas și arcuite deasupra nărilor, ca ieșite proaspăt din oficina celei mai moderne frizerii !... Și când mă uitam la blestemăția de pe farfuria mea, când mă gândeam că șervetul meu nu mai poate să stea, cu cinste, a doua oară pe masă, și când, mai cu seamă, zăpseam (3) pe domnul Georges că mă trage din când în când ironic cu coada ochiului... Ei bine, atunci mă simțeam umilit ! Noroc numai că cei de casă erau toți și de mult deprinși cu tot felul meu de stângăcii și noroc, mai cu seamă, că Floricica nu mi-ar fi îngăduit niciodată să cioplesc vreunul sau vreuna din cusururile și sălbătăciile mele... Avea și Floricica gusturile ei necioplite...
"Ce ți-i și cu civilizația asta", cugetam eu, privind pe domnul Georges cu câtă eleganță desfăcea carnea de pe un picior de pui fript sau coaja de pe un măr domnesc !... Și avea domnul Georges un așa meșteșug la ținut paharul și la turnat vinul !... Și vinul gălbiu așa sclipea de frumos, din paharul străveziu, printre grația fină de alabastru (4) însuflețit a degetelor sale !... Și după ce-l bea, i se umezeau buzele roșii de o așa trandafirie rouă, care iute dispărea sub o ușoară apăsare cu șervetul, fără, bineînțeles, nici o daună pentru mustețile sale !... Hotărât că Magda își pierduse mințile... Să fi fost eu în locul Magdei ! Mie să mi se fi pus la picioare o asemenea comoară de însușiri !...

* * *

________
(1) zulea = gelozia
(2) topor de oase = expresie cu sensul ”persoană care face o treabă grea și neplăcută în locul altcuiva”
(3) zăpsi = a observa, a surprinde
(4) alabastru = varietate de ghips cu aspect de marmură albă străbătută de vine transparente, întrebuințată la fabricarea unor obiecte ornamentale. 

Dă clic aici pentru Floricica (7) !