de Calistrat Hogaș
- "Viitorul" dumisale ?
- Da ! o să-l vezi, o să-i faci cunoștința și ai să-mi spui cum ți se pare.
- Cu alte cuvinte, ne aflăm în deplină Cana Galileei (1)... Foarte bine !... Magda e o vițică proastă.
- Pentru că nu-mi place, când vin la voi, să pun frac și mănuși albe; știi că eu sunt cam necioplit; putea să mai aștepte Magda cu marafeturile prezentațiilor și ale reprezentațiilor sale matrimoniale, măcar până ce treceam eu Bistrița și avea, în urmă, destulă vreme să se îndoape, cât poftea, cu rățoielile nesărate ale cine știe cărui vânător de gologani... Desigur că-l cheamă sau Georges sau Jean... Știu eu că voi toate aveți gusturi franțuzești; adu-ți aminte cât sânge rău ți-am făcut până ce să te dezbar de a mai zice lui Ștefan al tău "Etienne"; dar, în sfârșit, cum îl cheamă pe viitorul tău cumnat ?
- Georges...
- Destul, că mă zgârii la urechi.
Un ropot de alergătură repede și o mare gălăgie de glasuri femeiești, care vorbeau tare și râdeau în același timp, se auzi prin cerdacul larg din față și, cât ai clipi, privazul ușii se umplu de ochi veseli și de fețe înflorite și iarăși, cât ai clipi, mă simții apucat de mâini, de brațe, de umere, de cheotoarea surtucului...
Un ropot de alergătură repede și o mare gălăgie de glasuri femeiești, care vorbeau tare și râdeau în același timp, se auzi prin cerdacul larg din față și, cât ai clipi, privazul ușii se umplu de ochi veseli și de fețe înflorite și iarăși, cât ai clipi, mă simții apucat de mâini, de brațe, de umere, de cheotoarea surtucului...
- Bine ai venit, Bădie !
- De unde vii, Bădie ?
- Ne-a spus Florica c-ai să vii...
- Așa-i c-ai să mai stai la noi ?
- Azi mergi cu noi la Dumbravă...
- Iiii !... Ce bine-mi pare c-ai venit !... zise Emilia, sărind în sus prin casă și bătând în palme de bucurie...
- O să-mi devastați persoana, tătari ce sunteți !... zisei eu în sfârșit, cuprinzând în brațe atâtea capete câte putui și sărutându-le pe fiecare drept în creștet... Bine v-am găsit !...
Și nu știu pentru ce potopul acesta de bucurie, izvorât din atâtea inimi curate, nu era îndeajuns să înece un fel de dureroasă întristare, ce-mi stăpânea sufletul și inima...
Floricica, cu ochii în podele, stătea răsturnată pe canapea în locul unde șezusem eu și, învârtind pe deget o cheie mică legată de capătul unei cordele roșii, părea dusă pe gânduri și străină de ceea ce se petrecea în jurul ei...
Oare podelele casei aceleia nu erau fermecate și pentru dânsa ?...
- Dar, în sfârșit, mai lipsește cineva, zisei eu apucând pe Magda de vârful amânduror urechilor și privind-o drept în ochi.
Se uită un moment la mine nedumerită și întrebător, apoi iute se înroși...
- Ia te rog să mă lași în pace, zise ea dându-mi jos mâinile cu o lovitură ușoară; și, întorcându-se repede și oarecum supărată, se duse de se opri dinaintea unei oglinzi, unde se prefăcu că-și îndreaptă și-și mai resfiră legătoarea lată de la gât, întocmită sub bărbie într-un mare fiong (2) auriu-închis.
...Femeia e, fără îndoială, ghicitoarea cea mai grea de dezlegat... Vădit jignită de aluzia mea, Magda se dusese totuși să întrebe oglinda dacă e destul de frumoasă !... Are, se vede, femeia ceva și din firea paingănului: prinde în mrejele sale tot ce-i cade, dar se desfătează mâncând numai ce-i place... Și Magda era un paingăn cu gusturi foarte subțiri !...
Un miros ascuțit de piele rusească (3) mă izbi în nas; întorsei capul !...
- Domnul Georges... îmi zise Florica, făcând cu stânga mișcarea reglementară de recomandare; "Bădia", domnule Georges; și cu dreapta făcu spre mine aceeași mișcare.
- Încântat, domnule Georges !
Și fără obișnuita încovoiere de mijloc, strânsei verde și scuturai și mai verde cu dreapta mea cam rustică dreapta grăsulie și rotundă de femeie cochetă a domnului Georges... Mi se păru că strâmbă puțin de nas; dar suferi cu eroism felul curat românesc al sălbaticei mele strânsori...
Și fără obișnuita încovoiere de mijloc, strânsei verde și scuturai și mai verde cu dreapta mea cam rustică dreapta grăsulie și rotundă de femeie cochetă a domnului Georges... Mi se păru că strâmbă puțin de nas; dar suferi cu eroism felul curat românesc al sălbaticei mele strânsori...
Și domnul Georges, care stătuse doisprezece ani la Paris nu mirosea numai a piele rusească... Nasul meu avu, până-n seară, minunatul prilej de a se desfăta pe lângă domnul Georges când cu mirosul dulceților de zmeură, când cu acel al dulceților de fragi sau de căpșune, când, în sfârșit, cu mirosul mult mai prețuit pe vremuri, de ”Patchouly”(4). Oricum însă, dl Georges era "ireproșabil": scurt, gros și pleșuv, avea totuși părul de după urechi adus cu măiestrie pe amândouă tâmplele; fața-i rotundă și brusnată (5) era străjuită din josul fiecărei urechi de câte o mică pingea de păr castaniu, rămășiță din niște favoriți odată întregi, dar chinuiți mai târziu de foarfeca glumeață a vreunui bărbier parizian. Vârful gălbiu și ascuțit al musteților sale, răsfirate pe buze, se arcuia perfect de simetric deasupra nărilor largi ale unui nas deșelat; buzele cărnoase, umede și roșii chemau parcă spre ele mâncările grase și sărutările calde; ochii spălăciți și leneși vădeau o minte somnoroasă; sub bărbia cu îndoituri proaspăt rase și pudruite, țipa, de-ți amețea privirea, fiongul imens al unei legători roșii; pe pântecele-i rotund și plin stătea frumos și rotund îmbumbată jiletca fără încrețituri; din josul pantalonului strâns pe gleznă, ieșeau și se întindeau lipite pe dușumea botinele roșii, lungi, înguste și cu bot de rață, ale domnului Georges; iar de pe zarea lustruită a creștetului său pleșuv, ochiul luneca în văzduh ca de pe luciul sterp și gol al unei ape adormite...
- Cu toate acestea, domnule Georges, zisei eu, să nu crezi că mă cheamă "Bădia"; ia, stolul acesta de caragațe, pe care-l vezi d-ta aicea, a găsit de cuviință să mă boteze după legea lor; și aceasta pentru singurul cuvânt că, nu știu câți ani vor mai fi deatunci, le luam pe toate la subțioară ca pe o testea de linguri și alergam cu ele cât era ograda de mare; ai fi dat mult să le fi văzut atunci, cum se înroșeau, cum boldeau ochii de sub subțioara mea, cum scoteau limba și cum țipau, de frică să nu le scap... Și câteodată le scăpam înadins... Ia, vezi d-ta pe domnișoara cea de la oglindă, care se preface că-și îndreaptă fiongul de sub bărbie ? - și arătai spre Magda - și care astăzi nu știe ce să mai facă cu ochii dumisale cei mari și negri ?... O vezi ?... m-a mușcat odată de nas, de-am purtat o lună de zile urma dințișorilor dumisale celor mici și ascuțiți... Te pot încredința că mușcă rău și adânc, deși, de altfel, e un înger din ceruri în călătorie de plăcere pe pământ...
* * *
________
(1) Cana Galileei = oraș în Israel, numit astăzi Kafer Kana. Aici, la o nuntă, ar fi făcut Isus Cristos prima minune: schimbarea apei în vin.
(2) fiong = fundă din panglici cu ciucuri
(3) piele rusească = traducere din limba franceză a numelui unui parfum, ”Cuir de Russie”
(4) Patchouly = esență provenind de la planta paciuli, folosită în secolul XIX pentru obținerea unui parfum renumit; astăzi se folosește la fabricarea odorizantelor, detergenților, insecticidelor
(5) brusnată = bucălată, grăsulie
Dă clic aici pentru Floricica (6) !
