de Ioan Slavici
Urmare la Stan Bolovan (3)
A treia zi, adecă în
cea din urmă zi, zmeoaica îi trimise la pădure după lemne. Până ce zici ”una,
doauă, trei” zmeul scoase atâți copaci din rădăcină și-i puse la un loc câți
Stan în viața sa n-a văzut laolaltă. Stan însă începu să privească la copaci
alegând pe cei mai frumoși. După aceea se sui într-un copac și îi legă cu un
curpin vârful de cel mai apropiat copac. Și apoi, fără să grăiască ceva, urmă
a lega copacii frumoși unii de alții.
- Ce faci tu ?
întrebă zmeul.
- Vezi tu ce fac,
răspunse Stan lucrând mai departe.
- Dar pentru ce legi
copacii ?
- Iaca, numai pentru
că nu voiesc să-mi fac de lucru, scoțându-i unul câte unul din rădăcini ! zise
Stan.
- Dar cum ai să-i
duci acasă ?
- Duc pădurea, măi !
n-o pricepi tu asta ? grăi Stan, legând mereu.
Acuma zmeul era să o
apuce la fugă și să nu se oprească până seara. Se temea însă cum că numai
deodată se va trezi că Stan aruncă pădurea în capul lui.
Astă dată, fiindcă
era sfârșitul anului, vorba s-a făcut foarte lungă. Stan nu voia nicidecum să
stea de vorbă; și-a fost pus în cap că cu orice preț să ia pădurea în spate.
- Știi tu ce ? zise
zmeul tremurând de frică. Să-ți fie sâmbria de șapte ori câte șapte saci cu
galbeni și să rămânem prieteni buni !
- Apoi să fie,
fiindcă ești om cinstit ! grăi Stan și se învoi ca zmeul să ducă lemnele și
pentru el.
Anul era sfârșit.
Stan purta grijă numai de un lucru: cum va duce galbenii cei mulți acasă.
Seara, zmeul și mumă-sa ședeau de vorbă în casă, iară Stan asculta din tindă
vorbele lor.
- Vai și amar de noi
! grăi zmeil. Omul acesta ne scoate din lume. Dă-i banii, dă-i chiar mai mult,
numai să scăpăm de el...
Ei, dar zmeoaica nu
se prea îndura de bani.
- Una să fie zisă,
grăi ea. Tu trebuie să ucizi pe omul acesta la noapte !
- Mă tem, mamă !
răspunse zmeul înspăimântat.
- Nicio grijă n-aibi,
zise mumă-sa. Când vei vedea că doarme, ia buzduganul și dă-i una tocmai în
frunte.
Așa a rămas vorba. Ei
! dar Stan are totdeauna gândul cel bun. Când văzu că zmeul și mumă-sa au stins
lumina, el luă troaca porcilor și o puse cu fundul în sus în locul său,
acoperind-o bine cu o sarică, iar el se culcă sub pat, apoi începu a horcăni ca
omul care doarme dus.
Zmeul ieși încet, se
apropie de pat, ridică buzduganul și dete o dată în locul capului. Troaca
răsună a gol. Stan gemu sub pat, iar zmeul se trase încet în casă.
După aceea Stan ieși
de sub pat, curăți patul și se culcă. Avu însă atâta minte ca să nu doarmă.
