04.02.2015

STAN BOLOVAN (5)

de Ioan Slavici

Urmare la Stan Bolovan (4)

A doua zi zmeul și zmeoaica steteră încremeniți când văzură pe Stan chiar ca mărul.
- Bună dimineața !
- Bună dimineața ! Dar cum ai dormit astă-noapte ?
- Bine, răspunse Stan. M-am visat însă că m-a pișcat un purece tocmai ici pe frunte, parcă și acuma mă doare !

- Vai, maică ! strigă zmeul. Auzi, purece, și eu am dat cu buzduganul !...

Nici zmeoaica nu mai rămase acuma pe afară. Cu așa oameni și ea vedea că nu e bine să se facă prea multă vorbă. Se grăbiră dar a umplea sacii ca numaidecât să scape de Stan. Bietul Stan, însă numai acuma începu să asude. Când se văzu lângă sacii plini, începu să tremure ca frunza de plop, fiindcă chiar nici numai un sac nu putea ridica de la pământ. Sta dar, privind la ei.
- Ce stai așa ? îl întrebă zmeul.
- Hm ! apoi stau, răspunse Stan, fiindcă mă gândesc să mai rămân la voi un an de zile. Mi-e rușine să mă vadă lumea ducând numai atâta deodată. Mă tem că vor zice: ”Iacă Stan Bolovan, care a slăbit ca și un zmeu într-un an.”
Acuma rândul spaimei a venit pe zmeu și pe zmeoaică. În zadar îi spuseră că îi dau încă șapte, încă de trei ori câte șapte, ba chiar de șapte ori câte șapte saci, numai să plece.
- Știți ce ? grăi Stan în sfârșit. Fiindcă nu voiți să mă țineți, nu vă fac silă. Fie pe gândul vostru. Eu mă duc. Dar pentru ca să nu rămân înaintea lumii de rușine, să-mi duci tu comoara asta până acasă !
Și nici n-a zis vorbele, că zmeul a și încărcat sacii și a plecat cu Stan.
Scurtă cale și făcută-n grabă, dar tot prea lungă până acasă. Când însă Stan se văzu aproape de casă și auzi strigătul copiilor, începu a da pas mai încetișor. Îi părea că este prea aproape, fiindcă se temea că, știind de casa lui, zmeul va veni să ia comoara de la el. Îl supăra numai că trebuia să ducă banii acasă.
- Zău, eu nu știu ce să fac ! grăi el întorcându-se spre zmeu. Am o sută de copii și mă tem că o s-o pățești rău cu ei, fiindcă sunt cam hărțăgoși. Dar te poartă bine, că eu te voi apăra după putință !
O sută de copii – nici asta nu e glumă ! Zmeul - zmeu de zmeu – începu să scape sacii de frică. Dar tot de frică iarăși îi ridica. Abia când ei intrară în curte a fost ce-a fost. Copiii, flămânzi, cum văzură pe tatăl lor venind cu zmeul încărcat, năvăliră asupra lor, țiind fiecare în mâna dreaptă câte un cuțit și în cea stângă câte o furculiță. Apoi cu toții începură a freca cuțitul de furculiță strigând în gura mare:
- Aș mânca carne de zmeu !
De așa lucru și dracul se sperie. Zmeul aruncă sacii, apoi o luă la fugă înspăimântat, încât de atunci n-a mai cutezat să intre în lume.
Cu acestea nu s-a sfârșit însă povestea. În bucuria lui cea mare, Stan uitase daravera cu păcurarii și număra cu nevasta lui și cu cei o sută de copii galbenii cei mulți și sclipitori și-i făceau fișicuri tot de câte-o sută la un loc și câte-o mie-n zece fișicuri, încât era mare frumuseță să-i vezi și nespusă mulțumire să zici: ”Ai mei sunt !” Deodată s-au pomenit că poarta curții se deschide larg și dau năvală prin ea turme de berbeci, de oi și de miei, încât destul i-ar fi fost lui Stan și dac-ar fi avut nu o sută, ci de o sută de ori câte o sută de copii.
De ! Domnul dă, când dă, cu amândouă mâinile !

Sfârșit

Găsești povestirea pe scurt a basmului pe blogul Povestiri de lecturi școlare !