de Mihai Eminescu
Urmare la Călin nebunul (2) |
| Călin Nebunul (3) |
- Ia, aicea, ca de un stânjin de departe, este o baltă; vâră-te acolo, că-i ieși cu picioare și istlalt cu mâini.
Da’ Călin Nebunul, mehenghiu:
- Vâră-te tu întâi.
- Ei... ba vârâți-vă d-voastră !
Da’ Călin Nebunul rupe o crenguță verde ș-o moaie-n apa ceea ș-o scoate uscată, ș-o-ncepe a pumni, ca ce-a vrut să-i usuce.
Călin Nebunul vâră o crenguță uscată ș-o scoate verde, și se vâră el acolo și se scoate cu picioare și cellalt cu mâini. Și ia ș-o omoară pe zmeoaică, că știa că-n orice vreme are să-i facă rău. De acolo ei se iau iar și zice Călin Nebunul așa:
- De-acu eu mă duc să-mi caut pe nevasta mea, da-ntâi hai să mă duc într-un loc care ți-am spus eu, la fata-mpăratului Roșu.
Și se iau și se pornesc. Mergând ei printr-o pădure, aproape de curtea-mpăratului, o cules Călin Nebunul o basma de alune. Ajungând la poartă, a auzit un vuiet mare. Da’ei erau îmbrăcați cu ițari și cu cojoc și-ncinși cu chimiri. Da’baba cea de la poartă era de-a noastră.
- Bună seara, mătușă !
- Mulțumesc d-tale, voinice !
- Da’ ce-i aici, ce s-aude ?
- Se mărită fata-mpăratului.
- Da’ cine o ia ?
- Bucătarul, c-o ucis doisprezece zmei.
Da’ Călin Nebunul îi zice-așa babei:
- Mătușă, iaca-ți dau un căuș de galbeni, să-mi faci ce ți-oi zice.
- Ți-oi face, voinice.
El a luat basmaua ceea de alune. Era basma de-a noastre - neagră, cu floricele p-împrejur - ș-a pus inelu-n mijloc ș-a zis așa:
- Du, mătușă, și pune dinaintea împăratului, măcar că te-or ghionti și te-or da afară, vârâ-te-așa, cu de-a sila.
Baba s-a dus ș-a intrat în ghionturi, ca acolo, ș-a pus pe masă, ș-a ieșit. Când i-a dat Călin Nebunul căușul cel de galbeni, ea strașnic s-a bucurat... că ea nu cât să-l fi avut în viața ei, dar nici nu l-a văzut. Împăratul când a pus mâna pe basma, alunele a-nceput a durăi pe masă ș-a rămas inelu-n mijloc.
Fata a zis:
- Iaca, tată, inelul meu, pe care nu se știe cum l-am prăpădit.
Împăratul a-nceput a striga:
- Cine-a adus basmaua cu alunele ?
Logofeții au spus că baba cea de la poartă. Degrab-au strigat s-aducă cine-a adus. Se ia Călin Nebunul și intră. Da’ mirele, țiganul, ședea pe trei perini de puf. Când a fost Călin Nebunul în pragul ușei, o perină a căzut de sub țigan. Când a fost în mijlocul casei, a picat ș-a doua și țiganu-a zis: “Încet, să nu mă tăvălești”. Când a fost lângă-mpăratul, a căzut ș-a treia perină, că de ! țiganului nu i se cădea să șadă.
Zice-mpăratul:
- Cum, voinice, inelul fetei mele a ajuns la d-ta ?
- Împărate prenălțate ! Iaca cum și iaca cum.
Da’ țiganul:
- Ce spui minciuni, că eu am ucis zmeii...
Da’ Călin zice:
- Împărate, s-aducă toți zmeii, să vezi: este vârful limbilor ?
A adus, și cu adevărat nu era. Atunci el le-a scos și i le-a arătat. Atunci împăratu-a strigat s-aducă calul cel mai bun din grajd și-a legat pe țigan la coada calului, ș-a pus ș-un sac de nuci ș-a dat bici calului... Unde pica nuca, pica și bucățica din țigan.
Acu-mpăratul a zis:
- De-acu, voinice, mi-i fi ginere.
Da’ Călin a zis:
- Ba nu,-mpărate, că mie alta mi-a căzut dragă, da eu am un frate de cruce aici cu mine, tot fecior de-mpărat, s-o ieie-acela.
Și l-a adus, deși fata ar fi vrut mai degrabă după Călin Nebunul; dar, dă, cu istălalt era potrivită. Ș-a făcut o nuntă strașnică, de-a ținut vo trei săptămâini; luminații, lăutari, ce nu era.
- De-acu mă duc să-mi găsesc pe-a mea.
Cât plângeau ei și stăruia, da’ n-a putut să-l potrivească să rămâie. Ș-a pornit. Când a ajuns el la casa tătâni-său, era un palat strașnic ș-un cârd de porci, și-l păștea un băiețel ca de vro șapte ani. Că de când îi tăiase picioarele, acu era vo opt ani de zile.
- Bună vreme, băiețele !
- Mulțumim d-tale, bade !
- Cine șade-n curțile ieste ?
- Ia, niște voinici care au luat niște fete de-mpărat, care le luase zmeii.
- Da’ cum trăiesc ei, pe care fete au luat ?
- Cel mai mare a luat pe fata cea mare, cel mijlociu a luat pe cea mică.
- Da’ cea mijlocie ?
- Aia au pus-o de păzește găinăria.
- Da’ tu a cui ești ?
- Mama-mi spune că-s a lui Călin Nebunul, cine-a mai fi acela...
Da el, când a auzit așa, numai el știa inima lui, că dă, să ierți mata, cinstita fața matale ! era a lui.
- Da’ mă rog, bade, ajută-mi a da porcii-n ocol.
Merg porcii, merg, când o scroafă nu vrea să intre.
Călin Nebunul a trântit cu drucu-n scroafă. Ea a-nceput a țipa alergând, porcii - toți după dânsa. Decât a auzit ei ș-au ieșit afară ș-au început a striga, care-i acolo de bate porcii ? Da’ Călin Nebunul intră-n ogradă. Ei, cum l-au văzut, l-au cunoscut. Și s-au sculat îndată și s-au pus în genunchi înaintea lui:
- Iartă-ne, frate, că ne cunoaștem greșala.
Da’ Călin a zis așa:
- Ba nu, fraților, hai să facem o bombă de fier, și noi să ne punem tustrei alături, ia-așa, cum faci cruce. Ș-o aruncați unul din voi în sus, că-i știut că pe care-a cădea, acela-i vinovat.
Ș-au aruncat în sus, ș-a căzut pe cei doi și i-a făcut mii de fărâme.
Și el a făcut o nuntă strașnică. Da’ el nu era așa tare la inimă ca să ție pe-acelea de rău, ca aceia pe asta a lui, el tot ținea ca la cumnatele lui. Ș-a făcut un bal strașnic, și eram și eu acolo... și ei au făcut o ulcicuță de papară și m-au dat pe uș-afară. Da’ mie mi-a fost ciudă, și m-am dus în grajd și mi-am ales un cal cu șaua de aur, cu trupul de criță, cu picioare de ceară, cu coada de fuior, cu capul de curechi, cu ochii de neghină, ș-am pornit p-un deal de cremene: picioarele se topeau, coada-i pârâia, ochii pocneau. Ș-am încălecat pe-o prăjină și ți-am spus o minciună, ș-am încălecat pe-o poartă și ți-am spus-o toată.
Sfârșit
Găsești povestirea pe scurt pe blogul
Povestiri pe scurt de lecturi școlare !
Povestiri pe scurt de lecturi școlare !
Citește aici și alte basme de Mihai Eminescu:
