de Mihai Eminescu
Urmare la Călin Nebunul (1)
 |
Călin Nebunul (2) |
- Fraților, voi nu-ți putea trece-n pădurea asta. Faceți-vă voi o colibă aici și stați și mă duc eu singur.
Așa, el s-a pornit. Când a ajuns în mijlocul Pădurii cei de aur, fata cea mare a împăratului făcea de mâncat zmeului ei.
- Mulțumesc, d-tale, Călin Nebune. De numele d-tale am auzit, dar a vedea nu te-am văzut. Da’ fugi că dac-a veni zmeul te ucide.
- Da cât mănâncă zmeul tău ?
Fata zice:
- Patru cuptoare de pâine, patru vaci fripte și patru antaluri de vin.
Zice:
Zice:
- Ia să văd eu, le-oi putea mânca ?
Se pune Călin Nebunul și mănâncă toate. Iaca, vine și zmeul.
- Bună vreme, câne de zmeu !
- Mulțumesc, Călin Nebune !
- Am venit să iau pe fată. Na, hai la luptă !
- Stai, să mănânc ceva.
- Da’ că, zice, eu ți-am mâncat mâncarea.
- Cu atât mai bine, zice, eu sunt ușor și tu ești greu.
Și se iau la luptă și se luptă și-l omoară Călin Nebunul. Pe urmă zice fetei:
- Rămâi aici, că eu mă duc să scot cele două surori ale tale. Și se pornește. Ajunge-n mijlocul Pădurii cei de argint. Fata cea mijlocie făcea de mâncat ș-aceea. Da’ el, cum a văzut-o, i-a căzut strașnic de dragă.
- Bună vreme, fată de-mpărat !
- Mulțumesc d-tale, Călin Nebune ! De numele d-tale am auzit, d-a vedea nu te-am văzut.
Da’ și Călin Nebunul era frumos, și fetei i-a căzut drag. Da’ fata-i zice:
- Fugi, că dac-a veni zmeul te ucide !
- Da cât mănâncă zmeul ?
- Opt cuptoare de pâine, opt vaci fripte și opt antaluri de vin.
- Adă-ncoace, să văd, oi putea mânca ?
Și mănâncă tot. Iaca, vine și zmeul.
- Bună vreme, câine de zmeu !
- Mulțumesc, Călin Nebune.
- Hai la luptă !
- Stai, să mănânc ceva.
- Că eu ți-am mâncat mâncarea !
- Mi-o fi mai ușor la luptă.
Și se iau, se luptă și se luptă, și-l omoară Călin Nebunul. Da lui așa-i era de dragă fata, de a luat-o cu dânsul la Pădurea de aramă. Când a ajuns în mijlocul pădurii, ș-aceea făcea de mâncat. Aceea nu-l știa, da văzându-l cu soră-sa a-nțeles.
- Unde-ți este bărbatul tău ?
- La vânat, Călin Nebune. Da’ fugi, c-aista te omoară !
- Cât mănâncă el ?
- Douăsprezece cuptoare de pâine, douăsprezece vaci fripte și douăsprezece antaluri de vin.
- Ia să văd eu, oi mânca ?
Mănâncă Călin Nebunul, mănâncă, când la un antal de vin nu-l poate bea și zice-așa:
- Cu atâta-i mai tare zmeul decât mine.
Iaca, vine și zmeul.
- Bună vreme, câne de zmeu !
- Mulțumesc d-tale, Călin Nebune !
- Am venit să-ți iau pe fată.
- Ba pe fată nu-i lua-o.
- Hai la luptă !
- Numai să mănânc ceva.
- Eu demâncatul ți l-am mâncat !
- Eu oi fi mai ușor, tu mai greu. Hai la luptă !
- Hai !
Se luptă, se luptă, cât de cât să nu să deie zmeul. Zice zmeul:
- Hai, eu m-oi face o pară roșă, tu te fă o pară verde.
Da’ el cu asta a greșit, că para roșă-i mai moale, para verde-i mai tare. Iaca, trecu pe-acolo o cioară pe sus. Și-i zice zmeul:
- Cioară, cioară, moaie-ți aripa ta-n apă și stinge para ast’ verde.
Da’ Călin Nebunul zice:
- Împărate prenălțate, moaie-ți aripa ta-n apă și stinge para ast’ roșie.
Cioara, când a auzit - știi d-ta, a urcat-o - îndată s-a dus. După ce-a udat-o, a-nceput a ciupi dintr-însa, ș-atâta sânge a-nceput a curge, de umblai pân’ în genunchi. De acolea el s-a luat cu fetele și s-a pornit. A ajuns în Pădurea de aur ș-a luat și pe cea mare și s-a pornit ș-a ajuns la frații lui.
Ș-a zis așa:
- Fraților, pe aste două le-ți lua voi, dar ast’ mijlocie e-a mea; și s-a culcat să doarmă.
Și frații s-au sfătuit așa: ca să-l omoare nu se putea, da să-i taie picioarele și să ieie fetele și să se ducă la-mpăratul și să zică că ei le-au scos. Și i-au tăiat picioarele când dormea ș-au luat fetele și s-au pornit (așa era de trudit de lupte, încât n-a simțit când i-au tăiat picioarele).
În zori de ziuă se trezește el. Se vede făr’ de picioare. Ce să facă ? Da’ picioarele i le-au luat de acolo, că altmintrele el le-ar fi pus, că era năzdrăvan.
S-a luat el încetișor ș-a intrat în Pădurea ast’ de aur. A mers vo trei zile și vo trei nopți ș-a ajuns la un palat, așa de frumosu-i, de nu te-ndurai să te uiți la dânsul. Ș-a auzit un cântec așa de jale, de i-a rupt inima. Se ia el încetișor și se suie pe scările cele și vede acolo pe voinicul ce-și rupsese mâinile la zmei.
- Bună vreme, voinice !
- Mulțumesc d-tale, Călin Nebune, da’ ce-ai pățit ?
Și el începe a-i spune toate câte-a pățit.
- Hai să fim frați de cruce !
- Hai !
- Da d-ta cine ești ? 'l-întreabă Călin Nebunul.
- Eu, zice, s-un fecior de-mpărat, și pădurile astea au fost toate a tătâne-meu și ni le-a luat zmeii; da’ de când ai omorât pe zmei, acu iar suntem noi în stăpânire, și eu pentru că-s făr’ de mâini trăiesc aici. Eu făr’ de mâini, tu făr’ de picioare, om trăi bine. Călin Nebunul se prinde cu mâinile de gâtul feciorului de-mpărat și se primblă prin pădure. Așa într-o zi, aude un foșnet în frunze. Da’ fratele lui cel de cruce zice așa:
- Eu m-oi apropia încetișor și ți-oi da drumul, și tu prinde cu mâinile.
Dându-i drumul, prinde pe zmeoaica cea scăpată și zice așa:
- Fă-mi mie picioare și istuia mâini, ori te omorâm.
* * *
Dă clic aici pentru Călin Nebunul (3) - ultimul episod !
