HAGI-TUDOSE (3)

de Barbu Delavrancea

Urmare la Hagi-Tudose (2)

III

Hagi-Tudose (3)

Fum pe coșul Hagiului nu s-a pomenit. Ridice viscolul nămeții până la streșini. Apele să înghețe tun. Treaba lor ! Hagiul nu vrea să știe de crapă pietrile la gerul Bobotezei, nici dacă în iulie turbează cânii de căldură. Iarna tremură, vara gâfuie.

Toată viața lui, de câte ori nepoată-sa - trăind aciolată pe lângă dânsul - îi pomenea, la Crăciun, să taie și ei un porc, ca tot creștinul, bătrânul răspundea:

- Îmi face rău, nepoată, s-aud guițând... Îmi face rău... c-așa sunt eu... milos...

- Cumpără-l, nene, tăiat gata.

Dacă așa îl aducea din cuvânt Leana, înghițind în sec, cu gândul la șorici, bătrânul răspundea liniștit:

- Un porc... carne multă... Se strică... Două guri suntem...

Venea Paștele.

- Nene, să înroșim și noi ouă...

- Ce prostie !... Ouă roșii ?... Nu e mai bine să le mânânci proaspete ?... Ouă roșii, ouă stătute...

- Să roșim puțintele.

- De roșim puțintele, ardem focul degeaba, cumpărăm d-a surda băcanul... Cheltuială zadarnică... Vremuri grele !

- Da... o ciosvârtă de miel...

- Miel ?... Ce fel de miel ?... Cum miel ?... Miroase a oaie... Paștele prea e în vară...

- Ce pustia de vară, nene Tudose, nu vezi că plouă și fulguiește ?!...

- Ei, fulguiește, fulguiește... tu nu vezi că nu ține ? Unde ține ? Cum cade, se topește... Eu mor de căldură... Uf !... uf !...

- Și eu mor de frig...

- Mori de frig... crăpi !... Așa te-am pomenit... lacomă... nemulțumitoare !

Leana tace și înghite în sec. E săracă. N-are pe nimeni. Tace, că bătrânul, de se mânie, strigă, trântește ușile, apoi se aruncă în pat și se vaietă până la miezul nopții, uitând să-i dea și de pâne.

De mic copil Hagiul fusese copil cuminte și așezat. Nu i s-auzea gurița, nici pașii. Nu rupea pantofii. Nu-și hărtănea rochița. Pe ce punea mâna,  punea bine.

Ajuns calfă la găitănărie, vorbea frumos și cu patimă în mijlocul tovarășilor săi.

- De când eram d-o șchioapă pricepusem lumea, le zicea el. Înțelesesem bine de tot că o cârpă din gunoi este o muncă de om pe care te faci stăpân dacă o pui doparte. Și dacă mama îmi dădea un ban de trei ca să-mi iau un simit, eu mă uitam în ghiozdan: de aveam felia de pâne, sănătate bună, aveam ce mânca. Nu te saturi cu pâne ? Ce-ți trebuie simiți ? Și puneam banul bine. Și un ban peste altul fac doi, peste doi dacă pui altul, fac trei... Râdeți voi... râdeți... Da', vânturați banii în mâni și veți simți ce răcoare ține când vă e cald, și ce cald când vă e frig. E destul să te gândești ce poți face cu banii, ca să și guști bucuria lucrului pe care nu l-ai cumpărat. Ai simțit bucuria ?... De ce să-l mai cumperi ?... Râdeți voi, râdeți... Ce lucru poate fi mai luminat ca un jeratic de galbeni întinși pe o masă ?... Voi râdeți... râdeți cu hohote... Niște risipitori... În viața voastră n-o să gustați adevărata bucurie...

Într-o zi, o calfă, văzându-l cum tremură și cum i s-aprind ochii când vorbește de bani, i-a zis în glumă:

- Strângi tu, băiete, strângi, și într-o zi... fiut... fiut... p-aci l-e drumul... și ia-i de unde nu-s...

Tudose, la așa nelegiuire, s-a ridicat în vârful picioarelor, a încleștat pumnii, i-a adus la gură și a strigat, închizând ochii:

- Numai de veți vârî tot pământul în buzunar... numai atunci veți fura și banii mei !... Așa să știți !... Așa !... Că n-am bani... N-am chioară lăscaie... P-așa vremuri nu poți să ai...

În sfârșit, Tudose muncea; strângea; nu bea; nu ochea prin mahala; mânca pâne cu bragă. După zece ani, ajuns la parte, după alți cinci, tovarăș pe din două cu stăpânul său.

În primii ani de tovărășie slăbise, îngălbenise, îmbătrânise la treizeci de ani. De frică și de griji, bolea pe picioare. Fostul său stăpân îl luă la masă la el ca să-l mai îndrepte. Și ce frumos mânca ! Oscior peste oscior și nimic pe oscior.

Se mai întremase. Erau cu toții pe iarbă verde, sărbătorind și udând cu pelin ziua de întâi mai. Jupânul i-aduse vorba:

- Tudose, nu vrei tu să-ți găsesc o fată bună, de treabă, cu ceva zestre ? Ei, și știi, un copil, doi, ai pentru ce trăi.

- Nu se poate, jupâne, nu se poate ! Femeia, copiii cer demâncare, vesminte, învățătură... și n-am de unde... Ce bruma am sunt în negoț, și banul din negoț este al orcui ar voi să te înșele.

- Tudose, băiete, nu vorbi cu păcat, să nu vorbești într-un ceas rău.

Ceas rău ? Își strânse fermeneaua la piept, apoi mormăi pe gânduri:

- Nu se poate, jupâne... copiii cer pâne, îmbrăcăminte, învățătură, și femeia... rochii... plimbare... scurteică de tibet... fuste în gherghef... Nu se poate, jupâne... să mă crezi că nu !...

* * *

Sursa foto

Dă clic aici pentru Hagi-Tudose (4) !