de Calistrat Hogaș
Luă iute ceaslovul de pe masă și-l rezemă în picioare pe fereastră, descuie tot iute dulapul cel mic în canaturi, și într-o clipă masa fu gata; câteva foi late și rotunde de podbal (1) cu zglăvoace și boișteni (2) uscați pe vatră, câteva măsline străvechi pe fundul unei farfurii cu margini albastre și crețe; în fundul unei străchini smălțuite, câțiva hribi cu untdelemn, oțet și usturoi; mai deoparte, felii de pere și de mere uscate la soare, cu câteva nuci printre ele;nelipsita pâine cu gingini pe amândouă părțile, dar fără furnicile și fărămăturile albe de hribi reglementare; iar în mijlocul tuturor și mai răsărit decât toate, se înălța, cu oarecare conștiință despre însemnătatea sa, șipul cu rachiu.
- Apoi bine-am găsit, părințele, noroc și bucurie să dea Dumnezeu ! Binecuvântează ! zisei eu, făcându-mi cruce și punând la gură sticla cu rachiu.
Și până ce părintele Ghermănuță să-și facă și el cruce și să rostească binecuvântarea cerută de împrejurare, aproape un sfert din sticla cu rachiu se și mistui sfârâind în adâncurile bântuite de secetă ale gâtului meu... Era un rachiu dumnezeiesc !...
- Să știi, părinte Ghermănuță, că hotărât, mă fac călugăr când oi mai îmbătrâni, zisei eu cu încredințare, întinzându-i sticla cu rachiu.
- Dă, domnule, să-ți ajute Cel-de-Sus, răspunse el, ducând sticla la gură; da... încheie părintele Ghermănuță, luând sticla de la gură și ștergându-și în două părți mustețile-i încâlcite cu mâneca cenușie a antereului său de lăstrică (3), vezi d-ta, are și călugăria necazurile și neajunsurile ei...
- Eeee !... Apoi asta-i chiar fățărie, părinte Ghermănuță... Cu asemenea rachiu, cu asemenea zglăvoace și, mai ales, cu asemenea salată de hribi, ce mai vorbești sfinția-ta de necazuri și de neajunsuri ? Da se vede c-așa-i făcut omul, să cârtească totdeauna și să nu mai fie mulțumit niciodată...
- Așa-i, domnule, da vezi d-ta, zglăvoacele trebuie să le prinzi de prin baltă, hribii să-i aduci de la pădure, usturoiul să-l sameni și celelalte să le cumperi... și când n-ai cu ce ?... Ia, vai de capul nostru, cum mai trăim și noi; chipurile, avem și noi câte trei lei, o litră de brânză, o sângeacă (4) de rachiu și 25 dramuri (5) de untdelemn la luna și câte-o pâine la săptămâna; d-apoi cu atâta ce poate să facă un om ?... să moară ori să trăiască ?...
- Au doară nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu cuvântul lui Dumnezeu, zice evanghelistul, părinte Ghermănuță; de ce, prin urmare, n-ar posti un călugăr măcar patruzeci de zile pe lună, după pilda Mântuitorului și Dumnezeului nostru Isus Hristos în deșert, fără ca, cu toate acestea, să poată fi ispitit de Satana ?
Și fiindcă boiștenii și zglăvoacele, cu podbal cu tot, erau prea sărate și-mi făcuseră sete, îmi mai astâmpărai gâtul cu o dușcă de rachiu... Era un rachiu dumnezeiesc !...
Și, iarăși, fiindcă nucile uscate, pe care părintele Ghermănuță le strica și le mânca miezul cu o îndemânare de veveriță, se vede că iarăși făceau sete, apoi și părintele Ghermănuță îi mai trase și el un gât zdravăn tot de rachiu.
- Apoi, vezi d-ta, domnule, răspunse el într-un târziu, ștergându-și în două părți mustețile-i încâlcite cu mâneca cenușie a antereului său de lăstrică, vezi d-ta, pe vremea aceea se făceau minuni, și sfinții apostoli și mucenici le arătau oamenilor calea cea dreaptă, și oamenii erau buni și drepți, nu ca astăzi, zavistnici, pizmătariți, clevetitori, hrăpăreți, răi și cârtitori...
- Și, îl întrerupsei eu, urmărindu-i mai departe reflexiunea sa biblică, se săturau noroadele cu cinci pâini și doi pești pe malurile Ghenesaretului (6), și tot mai rămâneau douăsprezece coșuri de fărâmături; și leproșii se lecuiau în scăldătoarea oilor, și schivnicii se mulțumeau cu lăcustele fripte, pe care le vânau de prin nisipurile arzătoare ale Iordanului, și păzitoarele de capre de prin văile Chedronului năzuiau la treapta de sfinte mucenițe...
Și cine știe unde s-ar fi oprit avântul meu biblic, spre lauda sfintelor vremuri, dacă părintele Ghermănuță, căruia începuse a-i sticli ochii și a i se înroși vârful nasului, nu m-ar fi întrerupt...
- Că bine mai știi, domnule, cele bisericești; parcă le zici de pe carte.
- Apoi, de-a puterea-hi, părințele, sunt și eu oleacă de dascăl (7) în oraș, zisei eu, mândru oarecum de treapta la care eu însumi mă înălțam.
- La care biserică, domnule ?
- La Sfântul Ioan Domnesc; știi... la biserica din deal...
- Ei, ei ! știu; unde-i și părintele Ghiță și popa David...
- Da, da ! sunt chiar oleacă de cimotie (8) și cu popa David și cu părintele Ghiță.
- Ce mai preoți de ispravă, domnule ! Parcă-s niște vlădici, așa giubele de mătasă blănite cu samur au pe dânșii ! !...
- Ba încă și ce antereie de cutnie (9), ca acelea.
- Ș-apoi se poartă încinși cu colane de catifea cu paftale de argint suflate cu aur; mă rog, curat niște vlădici; doar i-am văzut eu.
Și-i mai traserăm câte un gât de rachiu...
- Da potcapice ! Ai văzut ce potcapice au, părinte Ghermănuță ?
- De castor de cel bun și cu lustru pe dânsele de strălucesc la soare de pac-ar fi unse... Și cu cruce amândoi...
- Apoi se-nțelege, dacă-s amândoi stavrofori (10) !...
- Da barba popii David ? Ce mai barbă, domnule ! leit sfântul Neculai...
Și părintele Ghermănuță îi mai trase un gât de rachiu, fără să mă mai poftească și pe mine și fără ca, de astă dată, să-și mai șteargă mustețile în două părți cu mâneca cenușie a antereului său de lăstrică.
- Barba părintelui Ghiță, urmă el, nu-mi place; îi prea scurtă și spârlichetă, ș-apoi rară, de i se vede pielea prin ea; nu-i vorbă că nici nasul popii David nu-mi place, fiindcă-i cârn; nasul părintelui Ghiță-i mai frumos... Da nu mai guști oleacă ? zise el, întinzându-mi sticla cu rachiu; gustă, dascăle, că doar aista-i rachiu călugăresc, nu bulearcă de care beți voi pe la târg; bea cât vrei, că doar mai am; nu s-o-ncheiet lumea-n sticla asta.
Pusei sticla la gură și gustai.
- Strașnic rachiu, părințele, strașnic rachiu, zisei eu, dregându-mi glasul și punând sticla pe masă.
Și pentru ca să se încredințeze de adevărul ziselor mele, mai trase și el o dușcă; apoi, punând sticla în zarea lumânării, se uită prin ea lung și tăcut; apoi, dându-i o tiflă (11):
- Na !... că nu mai ești bună de nimic !...
- Deșertăciunea deșertăciunilor; toate sunt deșertăciune pe lumea asta, părinte Ghermănuță; da ce ți-a făcut biata sticlă de-i dai cu tifla ?
- Na ! zise el mai dându-i o tiflă; păcătoaso și mangosito ! Da așa te-am învățat eu să fii ? îîî !... pârlita dracului ! din roșie și frumoasă ce erai, te-ai făcut galbenă și oftigoasă... ptiu !...
- D-apoi că doar sfinția-ta ai oftigit-o; de ce ocărăști degeaba biata sticlă ?
Și ieșind iute cu dânsa afară din chilie, îl auzii descuind ceva, încuind ceva, și iute se întoarse cu ea plină...
- C-apoi eu i-s doftoru, măi dascăle; ce credea ea, mangosita, c-are să-mi zacă de oftigă pe masă ?... Trage-i, dascăle, c-aista-i proaspăt.
Pusei sticla la gură și mă prefăcui că-i trag; dar părintele Ghermănuță îi trase cu toată inima.
- Da tu, mă dascăle, ce hram ai la biserica lui Sfântu Ioan Domnesc, din deal, unde-i - îl întrerupse un sughiț - unde-i... cum îi cheamă? spune, dascăle... cel cu... - alt sughiț - crucea și paftalele ?...
- Popa David...
- Cel - scuipă spre stânga - cu barba spârlichetă ?
- Da, cel cu barba spârlichetă...
- Da - alt sughiț - cel cu potcap și cu na... has ?...
- Părintele Ghiță...
- Nu, mă da... hascale... cel cu nasul câ... hârn.
— Apoi popa Ghiță, cel cu barba ca sf. Neculai.
Sticla cu rachiu începuse a da iar în oftigă...
Sticla cu rachiu începuse a da iar în oftigă...
- Da tu la ce strană câ... hânți la Sf. Ioan din deal ?
Și cu dreapta-i molatică, greoaie și fără cumpăneală, arătă, vag și cam cruciș cu înălțimea nasului său, spre un deal închipuit.
Și cu dreapta-i molatică, greoaie și fără cumpăneală, arătă, vag și cam cruciș cu înălțimea nasului său, spre un deal închipuit.
- D-apoi că doar eu nu-s la strană; eu îs cu lumânările, cu clopotele, cu măturatul bisericii...
- Da ison știi tu să ții, mă... hă ?
- Ei ! Așa, oleacă de ison !...
Și, de unde nici nu mă așteptam, numai unde nu mi se răstoarnă părintele Ghermănuță pe speteaza scaunului, unde nu-și drege glasul și-și netezește barba, unde nu-și înfige ochii săi albaștri, mici și scânteietori, în podele și unde nu începe
Și, de unde nici nu mă așteptam, numai unde nu mi se răstoarnă părintele Ghermănuță pe speteaza scaunului, unde nu-și drege glasul și-și netezește barba, unde nu-și înfige ochii săi albaștri, mici și scânteietori, în podele și unde nu începe
-"Dooooaaa-goagoagoa-hoahoa-mneeee-ghee-gheeee-heee..." Da ține, mă da... hascale, isonu...
- Năăăăăă...
- "Strriiii-gaaa-haaa-gaaa-taaaam căăăgăăă-trăăă tiii-ghii-ghiihii-hiii-neee-gheeee..." Mai sus, da... has-căle...
- Năăăăăă... și țineam isonul mai jos.
-"Aaaaa-gaaagaaa-haaahaa-uuuu-huuuziiii-măăă-găăă-găgă doaoaoa-goaoa-hoahoa-mneeee-ghee-ghe-he-hehee..." Mai jos isonu, da... hascăle.
- Năăăăă... Și țineam isonul mai sus.
- "Șiiii-ghiiii măă-hăăhhă miiiiluuu-eeee-ghe-ghe-heheee șteeee-gheee-heeee..."
- Da strașnic ghers, părinte Ghermănuță ! Halal de organ !... Așa mai înțeleg și eu !...
Un glas ascuțit de oțel atârnat în sec țipă scurt, de afară, sub lovitura repede și fără de veste a unui ciocan metalic...
- Toacă, părinte Ghermănuță...
- Toa... toa-hoaoa-hoacă de polo... po... po looo looo... ploo... hoșniță ! las' să toa... hoace !...
Voia, adică, părintele Ghermănuță să spună că toacă de polunoșniță (12).
La răstimpuri, și deopotrivă de depărtate, același glas de oțel atârnat în sec de trei ori țipă de afară sub lovitura de trei ori repetată a aceluiași ciocan...
* * *
________
(1) podbal = plantă mică erbacee, din frunzele căreia se face infuzie contra tusei și cataplasme
(2) zglăvoace și boișteni = pești mici din apele de munte
(3) lăstrică = diminutiv de la lastră = stofă de lână
(4) sângeacă = sângeap, cinzeacă, vas de formă specială din care se bea rachiu
(5) dram = veche unitate de măsură pentru greutate (egală cu 3,18-3,23 grame) și pentru capacitate (egală cu 3,23-3,80 centimetri cubi)
(6) Ghenesaret = Tiberiada, lac în Palestina, străbătut de fluviul Iordan, care izvorăște din munții Anti-Liban și se varsă în marea Moartă
(7) dascăl = aici, cântăreț de biserică
(8) cimotie = rudă, neam
(9) cutnie = țesătură de mătase și bumbac
(10) stavrofor = preot sau arhimandrit ce poartă o cruce, ca distincție ecleziastică
(11) tiflă = gest batjocoritor făcut cu palma întinsă, cu degetul mare apropiat de vârful nasului și cu celelalte degete desfăcute și agitate
(12) polunoșniță = slujba de la miezul nopții
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !