14.08.2015

PĂRINTELE GHERMĂNUȚĂ (7)

de Calistrat Hogaș

din volumul ”Pe drumuri de munte” - "În Munții Neamțului”

Urmare la Părintele Ghermănuță (6)

Un sunet prelung și jalnic de aramă sunătoare, lovită în răstimpuri deopotrivă de depărtate, înfioră și făcu să tremure umbrele singuratice ale văzduhului; și valea largă se umplu, până la marginile de deasupra ale munților săi, de glasul sfânt al rugăciunii și al păcii... Era clopotul schitului, care vestea închinătorilor pustiului ceasul slujbei de seară...
Părintele Ghermănuță se opri din mers în fața răsăritului, își luă smerit, cu toate cele cinci degete răsfirate ale stângii sale, comănacul din cap; iar cu cele trei degete inițiale și împreunate ale dreptei de trei ori însemnă larg, cu trei cruci evlavioase și mari, cele patru puncte sacramentale ale trupului său; și atingând, după fiecare cruce, pământul cu dosul mâinii de închinare, de trei ori se plecă, în chip de mătanie, în fața atotputernicului și nevăzutului său D-zeu...
Și fața lui slabă și veștedă, și cele două bucle sure și mari de păr împrăștiat ce-i țâșneau pe tâmple de sub comănacu-i parcă prea strâmt, și barba lui căruntă ce se prelingea spre pământ în lungi și plângătoare șuvițe de lână încâlcită, și traista cu ciuperci de la șold, și tingirea-i de tinichea de pe cap învelită cu pâslă, și întreaga lui făptură măruntă și cafenie, ca într-o haină, se îmbrăcă, pentru o clipă, într-un fel de tainică lumină... În extazul scurt al unei rugăciuni ce izvora, în șoapte neauzite și domoale, din buze umilite și păcătoase, întreg sufletul părintelui Ghermănuță, ca o flacără ușoară, se înălța spre treptele tronului Celui Preaînalt... Și aureola sfinților mucenici înfășură, ca într-un fel de strălucire, făptura lui întreagă...
Ce mare și sublim era părintele Ghermănuță !...Ce mic și netrebnic mă găseam eu față de dânsul... Fără voie, îmi descoperii capul și, în imensitatea deșartă, tăcută și plină de umbră, ca spre rugăciune plecai fruntea mea în fața răsăritului...
Odată cu noaptea sosirăm și noi la schit. Și de n-aș fi fost biruit de oboseală, aș fi avut poate destulă vreme să-mi las și inima, și sufletul să guste farmecul tainic, cu care liniștea sfântă învăluie în noapte acest adăpost al rugăciunii și al păcii, pe care lepădarea de cele lumești l-a îngrădit cu prăpăstii fără de fund și cu codri făr' de lumină... Și totuși, de la hotarele dinspre răsărit ale pământului adormit, peste adâncurile oarbe ale nopții, geana lunii înflăcărate trimitea lungi raze de lumină mută și rece, care se topeau pe luciul aerian al turnului neclintit... Ai fi zis că, în văzduhuri, mâna Celui atotputernic aprinsese o candelă de străjuire pe un mormânt pustiu și părăsit... De primprejur și din depărtări nehotărâte, umbre negre se desprindeau din noapte în răstimpuri și, lunecând grăbite, se mistuiau pe rând în ușa luminată și larg deschisă a bisericii, după cum, în flacăra unei lumini aprinse în întuneric, năvălesc și se mistuie, orbi, fluturii hipnotizați... Din lăuntrul gol, înalt și sec al bisericii, glasuri, acum prelungi și tremurătoare, acum trunchiate și repezi, porneau spre afară și trezeau văzduhurile târzii și adormite... era ceasul al nouălea, ceasul de seară al sfintei vecernii, care aduna spre rugăciune, în casa Domnului, pe smeriții și credincioșii închinători ai pustiului...
Când părintele Ghermănuță păși din întuneric în fâșia de lumină ce izvora pe ușa larg deschisă a bisericii, se opri pe loc, își întoarse fața spre catapeteasmă (1), își luă comănacul din cap și, după toate regulile darului său, de trei ori își făcu cruce și de trei ori se înclină, ca spre mătanie, în fața icoanelor sfinte, ce păreau că-l văd și că se uită la el din fundul depărtat al bisericii...
Descălecai dinaintea chiliei părintelui Ghermănuță și, până ce să leg, deocamdată, pe Pisicuța de un stâlp al cerdacului, părintele Ghermănuță scotoci nu știu pe unde, găsi și scoase cheia de la ușă, descuie și, când fu să intru și eu înlăuntru, părintele Ghermănuță, după ce-și anină într-un cui din tindă traista cu ciuperci, aprinse o lumânare subțire de ceară galbenă, pe care o lipi de marginea știrbă de deasupra a unui sfeșnic de alamă, tot galben... N-aș putea hotărî cu un singur cuvânt mirosul ce domnește în orice chilie de călugăr; curat a tămâie nu miroase și nici curat a piper negru, ba nici chiar curat a dohot (2); dar, desigur că miroase curat a toate acestea la un loc !... Și fiindcă părintele Ghermănuță, cu înseși slăbănoagele și muritoarele sale mâini, își clădise chilia din dărâmăturile uscate ale pădurilor lui D-zeu, apoi chilia ieșise cam după măsura măruntă a harnicului ei întemeietor; și dacă intrând trebuia să pleci capul, apoi aceasta nu însemna altceva decât că părintele Ghermănuță îi dăduse ca înălțime întinderea făpturii sale înseși, numai cât cu comănac cu tot; și dacă erai silit să te așezi cam lăturiș spre a-ți strecura grosimea trupului prin îngustimea ușii, apoi aceasta, iarăși, nu însemna altceva decât că tot părintele Ghermănuță luase drept măsură lățimea tot a făpturii sale, numai cât cu mâinile-n șolduri... Drept în față, într-un cui, un șirag de mătănii de os cafeniu; deasupra, o icoană în stil rusesc închipuind Maica Domnului în culori, cu copilul Isus în brațe, și închisă între privazuri late de lemn negru și lustruit, la care păreau a se fi închinat nenumărate neamuri de muște băștinașe, ce văzuseră, pe rând, lumina vieții și întunericul morții sub acoperământul binecuvântat al părintelui Ghermănuță. Între cele două ferești de la stânga, o masă de brad, alb odată, dar mohorât acum de vremuri; și pe masa pe cât de scurtă, pe atâta și de îngustă, un mare ceaslov legat în piele neagră, împodobit la mijloc cu o cruce, iar pe margini cu chenaruri de poleială galbenă; în colțul stâng de lângă ușă, un dulap în canaturi și frate mai mic cu masa păstra poate, sub încuietoare, lucrurile mai ferite ale părintelui Ghermănuță; în colțul din fund și dinspre dreapta, patul cu macat (3) de lăvicer, cuprins deasupra și întocmai pe măsură de o saltea subțire îmbrăcată cu pistră vărgată cu roș; la căpătâi, un cultuc înfățat cu cit, ale cărui flori albastre sau roșii de-abia mai mijeau de sub lustrul problematic, pe care vremea sau poate chiar barba și părul părintelui Ghermănuță îl așternuse peste ele; drept perne de perete, însuși peretele gălbiu și coșcovit; iar între capătul de la picioarele patului și între soba ce se tupila, înghemuită, în colțul din dreapta al chiliei, o ladă de Brașov, cu zugrăveli albastre, roșii sau verzi, care își avea în regulă actul său de vârstă scris cu boia albă, din josul lăcății pântecoase și ruginite, în mari cifre arăbești; cel puțin, veleatul 1793 nu putea să însemne altceva decât mitrica de naștere și de botez a lăzii cu multe zugrăveli a părintelui Ghermănuță. Pe lada acoperită cu o velință, stăteau așezate și frumos păturite straiele mai de zile mari ale părintelui Ghermănuță; iar deasupra, peste straie, străjuia în picioare și neadormit un comănac nou, îmbrăcat cu șiac cafeniu.
- Știi că-mi place grozav chilia sfinției-tale, părințele ? zisei eu călugărului, care se plecase pe un genunchi și umbla să descuie lăcata de la ladă; mare lucru să nu mă fac și eu călugăr, când oi mai îmbătrâni.
- Să-ți ajute Dumnezeu, domnule; da... dă, vezi dumneata, are și călugăria necazurile și greutățile ei, și n-o poate duce oricine cu toate ale ei.
- Ce necazuri ? ce greutăți, părinte ? Să te duci la biserică, să te închini, să te rogi lui Dumnezeu... Alte, ce greutăți și necazuri mai poate avea călugăria ?
- Așa-i, domnule, așa-i; da... dă, are și ea necazurile și greutățile ei, mai afirmă încă o dată părintele Ghermănuță, scoțând din ladă un ogheal (4) aproape nou de buhur (5) roș și punându-l pe capătul despre ladă al patului; că, dă, urmă el, mai scoțând și o pernă îmbrăcată tot cu cit înflorit și punând-o peste ogheal, și călugării sunt oameni... Când se despart de lume, parcă-și lasă ei în lume toate păcatele lor, după cuvântul evanghelistului ? Nu, domnule ! Mai aduc dintr-însele și la călugărie. Dă... suntem și noi oameni, încheie călugărul încuind lăcata și punând cheia sub velință.
Puse perna la căpătâi, cultucul mai deoparte, desfăcu și întinse oghealul pe pat și așternutul fu gata.
- Da cu iapa ce-om face, părințele ?
- N-aveți grijă, domnule, regulăm noi toate, acu.
Și ieșind afară, se întoarse peste câteva minute cu toată jăchila Pisicuței în brațe și-o puse jos în tindă, mai deoparte.
Peste alte câteva minute, Pisicuța se găsea frumos și liniștit încvartirată pentru noapte sub un mic șopron de scânduri, legată de un țăruș bătut în pământ și cu o sarcină zdravănă de iarbă proaspătă dinainte, adusă de părintele Ghermănuță, el știe de unde.
- Da poate v-a fi și dumneavoastră foame, zise el, după ce ne întoarserăm din șopron în chilie, dacă-ți vrea, s-a găsi și pentru dumneavoastră ceva.
- Fiindcă sunt în gazdă la sfinția-ta, părințele, apoi vreau tot ce vrei și sfinția-ta; chiar mâncare dac-ar fi.

* * *

________
(1) catapeteasmă = perete despărțitor (împodobit cu icoane) între altar și restul bisericii
(2) dohot = produs uleios și vâscos de culoare închisă, obținut prin distilarea unor materii vegetale și folosit în special pentru uns osiile la căruță
(3) macat = cuvertură pentru pat sau, dacă e mai groasă, pentru perete
(4) ogheal = plapumă
(5) buhur = stofă de mătase sau de lână fină, uneori combinată cu bumbac

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !