25.03.2015

HĂLĂUCA (5)

de Calistrat Hogaș

din volumul ”Pe drumuri de munte” - ”Amintiri dintr-o călătorie”

Urmare la Hălăuca (4)

- Noapte bună, amice, eu m-am culcat, tu ce faci ? întrebai eu pe tovarăşul meu, despre a cărui existenţă numai urechile îmi mai puteau da oarecare lămuriri.
- Şi eu caut să mă culc, dar cum şi unde ?
- Ca mine şi pe sânul dulce al mamei comune.
- Am cinstea să-ţi spun că, de astă dată, dau dracului şi mamă comună şi tot.
- Eu, scumpul meu, nu dau dracului nimic, şi sunt hotărât a rămânea aici; tu însă, dacă nu găseşti destul de moale sânul propriei tale mame, atunci poţi îndrepta o rugăciune către Atotputernicul D-zeu al strămoşilor tăi, ca să aibă o mai de aproape grijă de gingaşa şi nobila ta persoană...
Dacă tovarăşul meu n-a turbat atunci, desigur că nu va mai turba niciodată. Mormăi nu ştiu ce şi, bojbăind prin întuneric, veni să se aşeze lângă mine.
După câteva mişcări comune tuturor animalelor care se pregătesc pentru somn, găsirăm echilibrul trebuitor pentru a dormi. Corpurile noastre elastice se adaptară destul de bine terenului accidentat ce ne slujea de aşternut; iar boccelele noastre se schimbară în nişte perne minunate. Vântul, numai vântul nu înceta de a geme cu o furie nebună şi de a zgudui deznădăjduit şubredul nostru adăpost. Totuşi, somnul începu a se furişa pe sub genele noastre, iar închipuirile lumii reale a lua proporţiile şi formele fantastice din lumea visurilor... Mi se părea că pământul se scurge în haos şi că un nemărginit deşert se deschide sub mine; sau mi se părea că, dintr-un punct cât un atom imaginar de mic, nişte negre şi vaste cercuri concentrice se desfac şi-şi lărgesc cuprinsul până peste marginile nesfârşitului; că se năşteau din punctul lor generic, şi tot din el se desfăceau aceste cercuri cu o repeziciune atât de ameţitoare, încât închipuirea mea, târâtă de jocul acesta fantastic, îmi lăsa în creieri urma vie a unui vârtej... forme de fiinţe bizare se înfiripau pe fundul orb al ochilor mei; zgripţori cu gheare colosale, grifoni înaripaţi, bazilisci cu ochii de jăratic, crocodili cu râtul de porc şi cu pumnale în loc de dinţi; apoi, un furnicar mişuitor de fiinţe mici, cu ochii în trei colţuri, cu boturi lungi, cu trei picioare, cu labe de mâţă, cu nasuri sucite, cu coarne uriaşe, cu ghimpi, cu păr, cu pene, cu catalige... şi toată această lume de fantasme, produs al unei închipuiri scăpate de sub stăpânirea adormită a raţiunii, ca într-un dans infernal se învârtea vijelios. Treptat însă, tabloul se depărta, coloritul se ştergea, formele bizare se topeau una în alta, şi apoi, în perspectiva depărtării, un punct numai, palid, mic, imperceptibil, se mai putea deosebi pe fundul unui haos de întuneric fără margini...
Adormii. N-aş putea spune hotărât dacă, în timpul somnului, mi-a fost frig sau cald, sau dacă lupii m-au mâncat; pot însă spune cu încredinţare că, trezindu-mă, îmi reveduii persoana, spre a vedea dacă nu-i lipseşte ceva; era neatinsă.
Vântul încetase şi tovarăşul meu încă dormea.
- Hei ! D.le sibarit, strigai eu, împingându-l cu piciorul, ia urneşte-te puţin de pe această saltea moale de puf de lebădă şi de pe aceste perne moi umplute cu zefir.
Se întinse, mormăi ceva, se sculă pe jumătate şi voi să se culce iar. Nu-i dădui însă răgaz, ci împingându-l din nou cu piciorul:
- Hai, iute, şi cât te văd; raniţa-n spate, stânga-mprejur, pas gimnastic şi înainte, marş !
Zis şi făcut. În câteva minute, furăm gata. Ne abăturăm pe la stână, unde ne răcorirăm faţa cu apă rece, ne luarăm rămas bun de la ciobani şi plecarăm.
Vântul de cu noapte măturase norii de pe cer şi numai din văile adânci, ce se deschideau sub picioarele noastre, negurile, deşteptate de întâile raze ale dimineţii, începeau să se înalţe, ca fumul pornit dintr-o jertfă colosală a Naturii către Ziditorul său.
- Ia te uită, frumosul meu Telemac, cu ce privelişte măreaţă te dăruieşte, pentru astăzi, bunul D-zeu al părinţilor tăi, zisei, adresându-mă către tovarăşul meu. Dar ce naiba tot scurmi cu ochii în pământ, nu cumva ţi-ai perdut nasul ?
- Fii pe pace ! Dacă l-am pierdut şi nu-l voi găsi, n-am să cer împrumut de la d-ta; ştiu că n-ai de unde să-mi dai. Până atunci însă, ai face bine să-mi arăţi marşrutul pentru astăzi; încotro mergem şi unde o să ne oprim ? n-aş dori să mai păţim ca aseară.
- Nimic mai uşor, scumpa mea antiteză; încotro vom vedea cu ochii şi încotro ne vor duce picioarele. Şi dacă aseară n-a fost bine, cred că va fi mai rău deseară; precum vezi, ai perspectiva unei compensaţii negative; cui cu cui se scoate !
- Foarte bine, dar cu socoteala asta are să ne rămână ciolanele pe dealuri.
- Iată, zisei eu, pufnind de râs, un om pe care l-a prins prea devreme mila de ciolanele lui; ei bine, linişteşte-te, ilustrule scoborâtor al tuturor faraonilor: vom lua toate măsurile trebuitoare, pentru ca nobilele tale ciolane să fie culese şi aşezate în piramida funerară a familiei; ce mai vrei ? mă însărcinez eu cu aceasta. Mai ai ceva de întâmpinat ?
- Nimic, numai, cum mă voi vedea în valea Bistriţei, mă sui pe plută şi mă duc la Piatra.
- Primo: nu poţi fi sigur că nu te va lua dracu, înainte de a ajunge în valea Bistriţei; secundo: dacă te sui pe plută fără mine, te îneci desigur; terţio: sub această îmbrăcăminte te leagă burduf şi te duce cu călăraşi la suprefectura cea mai apropiată. Cred că o să luăm împreună o baie în undele Negrei Şarului.

* * *

Urmează Hălăuca (6) !