de Calistrat Hogaș
din volumul ”Pe drumuri de munte” - ”Amintiri dintr-o călătorie”
Urmare la Hălăuca (4)
- Şi
eu caut să mă culc, dar cum şi unde ?
- Am
cinstea să-ţi spun că, de astă dată, dau dracului şi mamă comună şi tot.
- Eu,
scumpul meu, nu dau dracului nimic, şi sunt hotărât a rămânea aici; tu însă,
dacă nu găseşti destul de moale sânul propriei tale mame, atunci poţi îndrepta
o rugăciune către Atotputernicul D-zeu al strămoşilor tăi, ca să aibă o mai de
aproape grijă de gingaşa şi nobila ta persoană...
Dacă
tovarăşul meu n-a turbat atunci, desigur că nu va mai turba niciodată. Mormăi
nu ştiu ce şi, bojbăind prin întuneric, veni să se aşeze lângă mine.
După
câteva mişcări comune tuturor animalelor care se pregătesc pentru somn, găsirăm
echilibrul trebuitor pentru a dormi. Corpurile noastre elastice se adaptară
destul de bine terenului accidentat ce ne slujea de aşternut; iar boccelele
noastre se schimbară în nişte perne minunate. Vântul, numai vântul nu înceta de
a geme cu o furie nebună şi de a zgudui deznădăjduit şubredul nostru adăpost.
Totuşi, somnul începu a se furişa pe sub genele noastre, iar închipuirile lumii
reale a lua proporţiile şi formele fantastice din lumea visurilor... Mi se
părea că pământul se scurge în haos şi că un nemărginit deşert se deschide sub
mine; sau mi se părea că, dintr-un punct cât un atom imaginar de mic, nişte
negre şi vaste cercuri concentrice se desfac şi-şi lărgesc cuprinsul până peste
marginile nesfârşitului; că se năşteau din punctul lor generic, şi tot din el
se desfăceau aceste cercuri cu o repeziciune atât de ameţitoare, încât
închipuirea mea, târâtă de jocul acesta fantastic, îmi lăsa în creieri urma vie
a unui vârtej... forme de fiinţe bizare se înfiripau pe fundul orb al ochilor
mei; zgripţori cu gheare colosale, grifoni înaripaţi, bazilisci cu ochii de
jăratic, crocodili cu râtul de porc şi cu pumnale în loc de dinţi; apoi, un
furnicar mişuitor de fiinţe mici, cu ochii în trei colţuri, cu boturi lungi, cu
trei picioare, cu labe de mâţă, cu nasuri sucite, cu coarne uriaşe, cu ghimpi,
cu păr, cu pene, cu catalige... şi toată această lume de fantasme, produs al
unei închipuiri scăpate de sub stăpânirea adormită a raţiunii, ca într-un dans
infernal se învârtea vijelios. Treptat însă, tabloul se depărta, coloritul se ştergea,
formele bizare se topeau una în alta, şi apoi, în perspectiva depărtării, un
punct numai, palid, mic, imperceptibil, se mai putea deosebi pe fundul unui haos
de întuneric fără margini...
Adormii.
N-aş putea spune hotărât dacă, în timpul somnului, mi-a fost frig sau cald, sau
dacă lupii m-au mâncat; pot însă spune cu încredinţare că, trezindu-mă, îmi
reveduii persoana, spre a vedea dacă nu-i lipseşte ceva; era neatinsă.
Vântul
încetase şi tovarăşul meu încă dormea.
- Hei !
D.le sibarit, strigai eu, împingându-l cu piciorul, ia urneşte-te puţin de pe
această saltea moale de puf de lebădă şi de pe aceste perne moi umplute cu
zefir.
Se
întinse, mormăi ceva, se sculă pe jumătate şi voi să se culce iar. Nu-i dădui
însă răgaz, ci împingându-l din nou cu piciorul:
- Hai,
iute, şi cât te văd; raniţa-n spate, stânga-mprejur, pas gimnastic şi înainte,
marş !
Zis şi
făcut. În câteva minute, furăm gata. Ne abăturăm pe la stână, unde ne răcorirăm
faţa cu apă rece, ne luarăm rămas bun de la ciobani şi plecarăm.
Vântul
de cu noapte măturase norii de pe cer şi numai din văile adânci, ce se
deschideau sub picioarele noastre, negurile, deşteptate de întâile raze ale
dimineţii, începeau să se înalţe, ca fumul pornit dintr-o jertfă colosală a
Naturii către Ziditorul său.
- Ia
te uită, frumosul meu Telemac, cu ce privelişte măreaţă te dăruieşte, pentru
astăzi, bunul D-zeu al părinţilor tăi, zisei, adresându-mă către tovarăşul meu.
Dar ce naiba tot scurmi cu ochii în pământ, nu cumva ţi-ai perdut nasul ?
- Fii
pe pace ! Dacă l-am pierdut şi nu-l voi găsi, n-am să cer împrumut de la d-ta;
ştiu că n-ai de unde să-mi dai. Până atunci însă, ai face bine să-mi arăţi
marşrutul pentru astăzi; încotro mergem şi unde o să ne oprim ? n-aş dori să mai
păţim ca aseară.
-
Nimic mai uşor, scumpa mea antiteză; încotro vom vedea cu ochii şi încotro ne
vor duce picioarele. Şi dacă aseară n-a fost bine, cred că va fi mai rău
deseară; precum vezi, ai perspectiva unei compensaţii negative; cui cu cui se
scoate !
-
Foarte bine, dar cu socoteala asta are să ne rămână ciolanele pe dealuri.
-
Iată, zisei eu, pufnind de râs, un om pe care l-a prins prea devreme mila de
ciolanele lui; ei bine, linişteşte-te, ilustrule scoborâtor al tuturor
faraonilor: vom lua toate măsurile trebuitoare, pentru ca nobilele tale ciolane
să fie culese şi aşezate în piramida funerară a familiei; ce mai vrei ? mă
însărcinez eu cu aceasta. Mai ai ceva de întâmpinat ?
-
Nimic, numai, cum mă voi vedea în valea Bistriţei, mă sui pe plută şi mă duc la
Piatra.
-
Primo: nu poţi fi sigur că nu te va lua dracu, înainte de a ajunge în valea
Bistriţei; secundo: dacă te sui pe plută fără mine, te îneci desigur; terţio:
sub această îmbrăcăminte te leagă burduf şi te duce cu călăraşi la suprefectura
cea mai apropiată. Cred că o să luăm împreună o baie în undele Negrei Şarului.
