30.10.2012

CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE (2)

de Costache Negruzzi

Urmare la Cum am învățat românește (1)


Dascălul tinse brațul spre cuvintele scrise, cu un gest maiestuos. Gestul acesta fu ca izbucnirea unei mine. Bărbați, femei, copii, toți săriră și s-apropieră de tablă strigând bravo de răsuna sala.
Mumele uimite suspinau pe sub bonetele înhorbotate. Lacrimi de bucurie izvorau din ochii lor odată frumoși poate, dar acum stânși și împrejurați de un cerc purpuriu; aste lacrimi, strecurându-se pe lângă zbârciturile nasului ca pe niște uluce firești, ajungeau sub buza dedesubt, unde barba întoarsă înăuntru le oprea ca o stavilă. Bunele bătrâne nu se puteau dumeri cum de sunt atât de învățați drăguții lor și, clătinând din cap, priveau pe dascăl ca pe o ființă surnaturală. Bărbații îl felicitau, îi mulțămeau, îi strigau aferim de se zguduiau păreții; și bătrânul socolean, doborât sub grindina laudelor și a aferimilor, se lăsase pe un scaun, unde-l împregiuraseră copiii, amețit, răpit (1), cuprins, ca acel împărat roman ce striga la moartea sa: Je sens que je deviens dieu ! (2)
Ce făceam eu în vremea aceasta? Eu rămăsesem încremenit, cu ochii holbați, cu gura căscată, căci nu înțelegeam nimic, eu care mă țineam că știu ceva ! Dascălul acesta luă în ochii mei un chip măreț, academic, piramidal, neînțeles ca și sinonimele sale; mi se părea că văd un Platon, un Aristotel... Cât mă umilise de tare ! Cum îmi căzuse trufia ! cât mă simțeam de mic în asemănare cu băiatul acel care scria sară și vie în trei osebite feluri !
Ne-am întors acasă. Tatăl meu, văzându-mă gânditor, mă întrebă ce am.
- Gândesc la adânca erudiție a acestui dascăl.
- Adevărat, e un om plin de științe, și l-am poftit să vie ca să-ți dea lecții de trei ori pe săptămână. De mâne va începe.
O, cât am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste ! Îndată am gătit caiete, condeie nouă, negreală (3) bună, nimic n-am uitat; întocmai ca bravul soldat care își perie uniforma, freacă bumbii, curăță armele în ajunul bătăliei. Aceste pregătiri m-au ocupat până seara, când m-am culcat gândind la noul dascăl; iar piste noapte am visat că am un nas cât a lui de mare.
A doua zi profesorul veni și, după acea de datorie bună-dimineață, scoase din sân o broșură cartonată cu hârtie pestriță, zicându-mi c-un zâmbet plin de încredere în sine:
- Nădăjduiesc că ne vom înțelege amândoi. Această filadă (4) nu sunt la îndoială că în puține zile o vei învăța.
”O ! am gândit, acesta e negreșit un extract lesnicios a sistemului său de învățătură.” Am luat-o cu toată onoarea cuvenită operii unui literat, și, deschizând-o, am văzut că era un abecedar cu slove d-un palmac (5) de mari !
Am rămas mut de oțerire și de rușine. Ce batjocură ! să mă puie pe mine, care nu mai eram un copil, aveam treisprezece ani, să învăț a b c ! pre mine, care înțelegeam pre Erodian (6) din scoarță în scoarță ! Era un înfrunt (7) care iubirea mea de sine nu-l putea mistui. Hotărâi să mă răzbun și ideea asta mă mai liniști.
În vremea aceasta, dascălul își așezase ochilarii pe tronul lor (pare că privesc încă acei ochilari țuguieți pe nasul lor uriaș, ca un turc călare p-un harmăsar roib), trase tabac, strănută, tuși spre a-și drege glasul, și începu rar cu dese pauze:
- Netăgăduit este că omul nenvățat e ca un copac neîngrijit, care nici o roadă nu aduce. Drept aceea, învățătorul este pentru un tânăr aceea ce este și grădinarul pentru pom; sau ca plugarul bun care curăță de mărăcini țarina sa până a nu semăna în ea sămânța cea bună.
După aceste parabole, adaose:
- Pentru a-ți paradosi (8) limba românească după toată rânduiala, ca să o înveți cumsecade, spre a o ști cum se cuvine, trebui să începem de la început. Vei ști deci dă limba românească are patruzeci și una de slove, care se împart în trei soiuri: glasnice (9), neglasnice (10) și glasnico-neglasnice; și anume, glasnice sunt: Az, Est, Ije, On, U, Ier (ь), Eamic.svgtiŭ , Io (I–Umic.svg), Iamare.svg ia, Ia, Ipsilon, Omegamare.svgmega. Neglasnice: Buche,   Vede, Gaigol, Dobru, Juvete, Zemle, Kaku, Liude, Mislete, Naș, Pocoi, Râță, Slovă, Tferdu, Fârta, Heru, Csi, Psi, Ți, Cervu, Șa, Ștea, Thitamare.svgita, Gea. Glasnico-neglasnice: Zalu, Ieri, Ucu, In.
Făr-aceste slove nu se poate alcătui nici o frasis, nu se poate proforisi (11) nici o silavi (12) căci ele sunt temelia limbii. Drept aceea, d-ta vei binevoi a le învăța pe de rost, pentru ca să le poți cuvânta curat și pe înțăles, pentru că văd că dascălii d-tale, grecul și franțuzul, pre care dracul să-i iaie ! ț-au stricat proforaua (13) nu poți rosti pe î, ă, ș, ci și alte vro câteva. Am nădejde că poimâne mi le vei putea spune pe dinafară, și atunci vom începe cu a doua matimă (14), Ba, Be, Bi, Bo, și mai la vale. Cred că ne înțelegem !

* * * 

_______
 (1) răpit (după fr. ravi)  = încântat, fermecat
 (2) ”Simt că devin zeu” - cuvinte atribuite de Suetoniu împăratului Vespasian
 (3) negreală                 = cerneală
 (4) filadă (neogreacă)   = broșură
 (5) palmac                  = veche unitate de măsură pentru lungime (3, 404 cm)
 (6) Grămăticul grec Herodian,  care a trăit la Roma pe vremea lui Marc-Aureliu
 (7) înfrunt                    = afront
 (8) a paradosi (neogr.) = a învăța pe cineva
 (9) glasnică                 = vocală
(10) neglasnică             = consoană
(11) a proforisi (neogr.)  = a pronunța
(12) silavi (neogr.)         = silabă
(13) profora (neogr.)       = pronunțarea
(14) matimă (neogr.)      = lecție
________
Dă clic aici pentru Cum am învățat românește (3) !