DIMINEAŢA, BUNICA-I dă în farfurioară lui - mă rog - lapte cu miez
de pâine.
Adică bunica numai îi pregăteşte farfurioara.
- Mai pune, Elencule, - zice bunicul.
- I-ajunge.
- Pune-i de la mine, Elencule. E bătrân, săracu' !
- Şi mata eşti tinerel, cucoane Alecule ?
Bunicul aşază farfurioara lângă soba de fier
din antreţel, pe muşama, bineînţeles, şi spune:
- Pâs-pâs-pâs...
- Miau...
Vine alb ca din lună. Clip-clip, clip-clip.
Stă şi se uită la bunic, nins c-un fulg pe rozul nasului.
Bunicul îi întoarce privirea, cu ochi albaştri, alb şi blând ca un
Dumnezeu al laptelui.
- Alecule, ţi se răceşte cafeaua, oftează
bunica, privindu-l c-o zburlire masivă de dulău.
*
La masă,
motanul stă lângă scaunul bunicului, ca în genunchi, privind cerul albastru
de după ochelari.
Mult se mai uită-n jos bunicul !
- Ţi-a căzut şervetul, Alecule ?
- Bunicul se uită-n farfurie, regăsind-o
pentru el. S-aud numai furculiţele, şi câte-un sughiţ cu alean, de-al Măriucăi.
- Miau...
- Câţ, împieliţatule ! Şi la masă mă asurzeşti ? Câţ, se mânie
bunica.
Motanul se strânge sub scaunul bunicului.
- Scânceşte de foame, săracu' ! îl apără fostul procuror general.
- Îi chiorăie burduhanul de huzur ! replică bunica. Am să-l înţărc
eu. Na, satură-te, - îi aruncă ea piatra
unei bucăţi de friptură.
După ce şi-a mâncat-o, motanul mulţumeşte
bunicului, îmbrăcându-i picioarele cu lână toarsă din fuiorul lui.
Când e peşte la masă, motanul cade în mintea copiilor.
- Numai că nu mă trage de mână, spune bunicul. Tare-i deştept.
- Tare-i neobrăzat, răspunde ecoul bunicii.
Parcă o îmbătrânit la grajd, nu în casanoastră.
Furculiţa bunicului dă peşte la doi: motanului
şi bunicului. Când se duce spre motan - mai pe
furiş - mâna bunicului parcă strecoară un bileţel de dragoste, pe subt nasul bunicii.
- Bunătate de peşte ! oftează bunica.
- Tare bun, Elencu, tare bun.
- Da' mata de unde-ai aflat ? se miră bunica.
Şi după ce-a isprăvit de mâncat peştele, bunica aruncă oasele
motanului.
- Vai de mine, Elencule, dacă se îneacă ?
- L-om îngropa cu popă, Alecule.
- Aşa glumeşte Elencu, - o apără bunicul către nepot...
*
Dimineaţa, după ce toată noaptea a dormit la
picioarele bunicului, şi mai apoi încă puţin la picioarele
nepotului, şi încă puţin câte puţin în toate părţile, pe lângă sobe, pe covor, pe canapele, cădelniţând cu somn prin toată
casa, - motanul miaună la uşă.
- Se cere, - zice bunicul, ridicându-se cu grabă.
- Ducă-se, - zice bunica, lepădându-l în omăturile iernii care şterge
urmele.
Bunicul îi deschide uşa .
-Pune-i şoşonii, Alecule, să nu răcească la picioare.
Bunicul îl aşteaptă la uşă până ce-şi isprăveşte tabietul
lui motănesc, cu ochii ţintă la fereastra aburită.
- Iaca vine, anunţă uşurat bunicul.
Motanul n-are nevoie să sune. Bunicul îi deschide uşa .
- Alecule, cât îţi dă pe lună ?
- Cine ?
- Cine ? Stăpânul matale cu coadă. Nu vezi cât îi de fudul !
*
Într-o dimineaţa, la ceasul
laptelui, răsună oarecum războinic glasul bunicei.
- L-am prins.
- Ce-ai prins, Elencu ?
- Pe dumnealui, pe dumnealui care-mi bate darabana în nuci.
Toboşarul nucilor bunicii e un şoricuţ prins în capcana din
cameră. Sare între gratii ca o fetiţă cu
mingea. Ţup-ţup, ţup-ţup. Nu ştii bine dacă se joacă, sau se teme. I-atât de
mic că pare un mărţişor la gâtul
spaimei.
- Acuma-i acuma, zice bunica devenind uriaşă cu capcana în mână.
Pune capcana alături de farfurioara cu lapte.
- Cheamă-ţi fiara, Alecule.
- Pâs-pâs, pâs-pâs...
Vine agale ca un boier în papuci.
Bunica se uită cu întrebare la musteţile motanului, dar numai ale
bunicii se zburlesc.
Motanul se alintă de piciorul bunicului - ca
şi cum dintâi s-ar fi grăbit să dea o scrisoare la cutie -, vede laptele, vede capcana, nu clipeşte,
ochii nu i s-aprind, coada n-are sfârlă-n vârf, ci se târâie ca o teacă fără sabie.
Se uită cu ochii în capcană, se uită şi prin ochelarii nărilor.
Parcă cearcă să-şi aducă aminte un cântecel din tinereţă, de pe
vremea zaiafeturilor.
N-are să se scarpine cu laba-n cap ?
Şoricuţul pâlpâie cenuşiu, cu ace-n ochi.
Dar motanul bunicului, după ce s-a uitat la
amintirea cu codită, s-a întors c-un fel de „nu cunosc, nu ştiu, nu-mi aparţine" în expresia feţii de
lună veche, și s-a dus la farfurioara dimineţilor lui albe.
Clip-clip, clip-clip.
- Tare-i bun, - exclamă bunicul din toată inima.
- Papă-lapte ! spune cu năduf cucoana Elencu. Mariţo, caută o pisică pentru şoarece.
Sfârșit
Găsești textul povestit pe scurt pe blogul
Povestiri pe scurt de lecturi școlare !
Povestiri pe scurt de lecturi școlare !
Alte povestiri din volumul ”În casa bunicilor” de Ionel Teodoreanu: