HEIDI, FETIȚA MUNȚILOR (17)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților -ep.16

Heidi, fetița munților (17)

Capitolul VIII. Stăpânul casei află niște lucruri nemaipomenite

La câteva zile după aceste întâmplări, în casa Sesemann era agitație mare. Stăpânul casei se întorsese din îndelungata sa călătorie și, ca de obicei, adusese cu el o mulțime de pachete pe care Sebastian și Tinette trebuiau să le aducă din mașină în casă.
Domnul Sesemann se repezi întâi să-și vadă fiica, în sala de studii. Era tocmai într-un moment în care cele două colege își petreceau timpul liber împreună. O găsi pe Heidi lângă fetița lui.

Clara îi ură bun venit, întâmpinându-l cu multă căldură, iar tatăl, la rândul său, o îmbrățișă cu toată dragostea părintească.

Se întoarse apoi cu mâna întinsă spre Heidi, care se dăduse la o parte, și-i spuse:

- A ! Micuța noastră elvețiană. Hai vino încoace, să-ți strâng mâna. Așa ! Ia spune, voi două sunteți prietene bune ? Nu vă certați din când în când, ca pe urmă să plângeți și să vă împăcați, pentru ca a doua zi s-o luați de la capăt ?

- Nu, nu, Clara e întotdeauna bună cu mine, răspunse Heidi.

- Iar Heidi nu se ceartă niciodată cu mine, se grăbi să adauge Clara.

- Foarte bine, foarte bine, mă bucur să aud asta.

Acum vă las, mă duc să mănânc ceva, că n-am mâncat încă nimic de azi-dimineață... Pe urmă vă arăt ce lucruri frumoase v-am adus...

Se așeză pe scaun lângă Clara, îi luă mâinile în mâinile lui, apoi îi spuse lui Heidi, care între timp se ridicase în picioare:

- Stai puțin micuțo, adu-mi...adu-mi (nu știa exact ce să-i ceară, dorința lui era să rămână singur cu Clara), adu-mi, te rog, un pahar cu apă.

- Rece ? întrebă Heidi.

- Da, da, foarte rece, răspunse el.

Heidi ieși, închizând ușa în urma ei.

- Ei, și acum, scumpa mea Clara, începu domnul Sesemann, am să te rog să-mi răspunzi cât se poate de limpede la tot ce te voi întreba. Întâi: ce fel de animale a adus în casă prietena ta, încât s-o facă pe domnișoara Rottenmeier să creadă că nu e în toate mințile ? Ai putea tu să-mi spui ?

Clara îi povesti toate întâmplările petrecute în casă, de la venirea lui Heidi, despre spaima domnișoarei Rottenmeier la vederea pisicuțelor și despre saltul ei caraghios. 

Domnul Sesemann râse cu poftă, apoi o întrebă:

- Așadar tu nu vrei s-o trimitem înapoi ? Cum s-ar zice, nu te-ai plictisit de ea ?

- Nu, tăticule, să n-o trimiți ! Nici nu știi ce repede îmi trece timpul de când e ea aici ! În fiecare zi se petrece ceva vesel în casă și Heidi îmi povestește mereu despre tot felul de lucruri frumoase.

- Bine, bine, am înțeles, Dar, ia te uită, micuța ta prietenă a și venit cu apa rece, spuse domnul Sesemann, luând paharul cu apă din mâna fetiței.

- Da, apă rece de la fântână, ținu să sublinieze Heidi.

- Doar n-ai alergat până la fântână ! spuse Clara mirată.

- Ba da, răspunse Heidi, și a trebuit să mă duc departe, fiindcă la prima fântână era prea multă lume. Un domn cu părul alb m-a rugat să vă urez sănătate, domnule Sesemann.

- Cum văd, ai făcut o adevărată excursie ! Și cine era, mă rog, acel domn ?

- Nu știu, s-a apropiat de fântână, s-a uitat la mine și mi-a spus: ”Dă-mi și mie să beau, dacă tot ai venit cu paharul.” După ce a băut m-a întrebat: ”Cui îi duci apă ?” ”Domnului Sesemann”, i-am răspuns eu. Când a auzit asta a râs cu poftă și m-a rugat să vă urez multă sănătate și să vă priască apa.

- Cine să-mi facă mie o urare atât de frumoasă ? se întrebă domnul Sesemann. Cum arată acest domn ? N-ai putea să mi-l descrii ?

- E un domn foarte vesel și poartă un lanț gros de aur, de care atârnă ceva tot de aur, iar bastonul lui are un cap de cal.

- Domnul doctor ! Da, bunul și bătrânul nostru doctor ! strigară într-un glas, Clara și tatăl ei.

Domnul Sesemann râse cu poftă, închipuindu-și ce trebuie să-i fi trecut prin minte bătrânului său prieten, când a văzut noua sa metodă de a-și procura apă rece.

În aceeași seară, în timp ce discuta cu domnișoara Rottenmeier despre treburile casei, domnul Sesemann îi spuse guvernantei că micuța elvețiană va rămâne la ei, aceasta fiind dorința Clarei, care a îndrăgit-o foarte mult și pentru nimic în lume nu voia să se despartă de ea.

- De altfel, fetița e perfect sănătoasă și nu există nici un motiv să fie îndepărtată, adăugă el, apăsând pe fiecare cuvânt;  de aceea, aș dori să fie tratată întotdeauna cu blândețe și gingășie, iar felul ei de a fi să nu fie socotit o comportare anormală. Curând, o să aveți și un ajutor. Sosește mama mea, care urmează să rămână aici mai multă vreme și, precum știți, ea se înțelege bine cu toată lumea.

- Desigur, domnule Sesemann, murmură guvernanta, dar pe fața ei nu se citea că ar fi prea încântată de această vizită.

După paisprezece zile de odihnă, stăpânul casei se pregătea să plece iar la Paris, unde îl așteptau numeroase treburi. Pe micuța Clara, care nu era în stare să priceapă de ce trebuie s-o părăsească atât de repede, o liniști anunțându-i bucuria că foarte curând va veni bunica să stea cu ea.

Și, într-adevăr, după plecarea lui din Frankfurt, doamna Sesemann își anunță pentru a doua zi sosirea, cerând s-o aștepte  trăsura la gară.

* * *

Sursa foto

Dă click aici pentru Heidi, fetița munților (18)

Găsești povestirea pe scurt a capitolului VIII aici.