24.04.2012

HEIDI, FETIȚA MUNȚILOR (16)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților Ep.15

heidi-fetita-muntilor-16
Heidi, fetița munților (16);
de la stânga la dreapta: Sebastian, Clara și Heidi

Capitolul VII. În casa Sesemann e zarvă multă 


În dimineața zilei următoare, după ce-i deschise ușa domnului preceptor și îl conduse în sala de studii, Sebastian auzi din nou zbârnâitul soneriei. De data asta sună atât de tare, încât valetul o rupse la goană pe scări, închipuindu-și că domnul Sesemann, stăpânul casei, s-a întors din călătorie, fără să-i mai anunțe...
Se reîntoarse, anunțând că a lăsat cineva un coș pentru domnișoara Clara. 
- Pentru mine ? întrebă mirată micuța infirmă. Adu-l repede să văd ce e în el.
Sebastian aduse coșul și plecă.
- Sper că n-ai de gând să-l deschizi înainte de terminarea lecției, spuse guvernanta cu severitate.
Neînțelegând cine ar putea să-i trimită un asemenea coș, micuța Clara stătea tot timpul cu ochii ațintiți asupra lui.
- Domnule preceptor, întrebă ea la un moment dat, în mijlocul unei declinări n-aș putea să văd ce e în el ?
- Nu știu ce să spun. De fapt, n-ar trebui să vă las, dar, din păcate, nu mai sunteți atentă decât la obiectul acesta...
Și până să isprăvească preceptorul, fetița a și deschis coșul și câteva pisicuțe țâșniră glonț din el, răspândindu-se prin toată încăperea. Săreau pe pantofii preceptorului și-l apucau de pantaloni, se agățau cu ghearele de rochia domnișoarei Rottenmeier, se cățărau pe Heidi și pe Clara, mieunau și-i zgâriau pe toți, deopotrivă.
Clara era în culmea fericirii și striga întruna:
- Heidi, Heidi, uite ce drăguță e asta ! Și ce frumos știe să sară. Uite, și asta... și asta... Una mai drăguță ca alta...
Heidi zburda după ele prin toată odaia, iar preceptorul sălta mereu câte un picior, ca să scape de zgârieturi. 
- Sebastian ! Tinette ! țipă domnișoara Rottenmeier ca din gură de șarpe.
Servitorii veniră în grabă și, după multe peripeții, izbutiră să vâre pisicuțele înapoi în coșul lor. La puțin timp după aceea, se aflau la adăpost, împreună cu tovarășele lor din ajun.
Seara, guvernanta se mânie la culme aflând că tot necazul se trăgea de la Heidi.
- Nu cunosc decât o singură pedeapsă care ar putea să te învețe cum să te porți, îi spuse ea fetiței. Ești o mică sălbatică și, de aceea, o să poruncesc să fii închisă în pivniță, să stai în întuneric printre șopârle și șobolani, și o să vezi pe urmă ce repede o să te îmblânzești. Sunt sigură că după această pedeapsă n-o să-ți mai ardă de glume.
Heidi era calmă. Nu văzuse niciodată șopârle și șobolani, iar la cabana lor din munți pivnița era o încăpere plăcută, în care bunicul păstra brânza și laptele.
Clara se împotrivi cu îndârjire acestei hotărâri.
Fata era din ce în ce mai bine dispusă. Nu se mai plictisea în timpul lecțiilor, căci colega ei făcea tot felul de șotii. După-amiezile, înainte de cină, îi povestea Clarei despre viața frumoasă din împărăția munților și, de fiecare dată, își încheia povestea spunând:
- Mâine plec, mă așteaptă bunica.
Heidi se gândea că bunica se va bucura nespus de mult când va primi pâinițele pe care, în fiecare dimineață și seară, le lua din fața farfuriei ei și apoi le ascundea în fundul șifonierului.
Într-o după-amiază, guvernanta, nemulțumită de îmbrăcămintea fetiței, propuse Clarei să-i dea lui Heidi câteva rochițe de-ale ei. Clara încuviință numaidecât, iar domnișoara Rottenmeier se și duse să le pună în șifonierul fetiței.
Nu trecu mult și guvernanta veni înapoi în sufragerie, cu o falcă în cer și cu una în pământ.
- Ce-am descoperit, Adelheid ? strigă ea îngrozită. O mulțime de chifle uscate în șifonier. Unde s-a mai pomenit una ca asta ?! Pâine în șifonier !!! repeta ea într-una, nemaiputând să se stăpânească.
Le luă cu ea pe Heidi și pe Tinette și-i porunci cameristei să scoată din șifonier toate chiflele și pălăria de pai.
- Nu, nu ! țipă Heidi, pălăria vreau s-o păstrez, și pâinițele vreau să le păstrez, sunt pentru bunica !
Necăjită, Heidi se duse în camera Clarei și începu să plângă cu lacrimi amare.
- Acum bunica n-o să mai aibă pâinițe, le-au aruncat pe toate, îngăimă ea printre suspine.
- Nu mai plânge, o mângâie Clara. O să-ți dau eu altele, mai multe și mai proaspete. Ale tale s-ar fi făcut oricum prea tari până să ajungă la bunica.
La cină, Heidi avea ochii roșii de plâns și suspina adânc văzând pâinița din fața ei, dar se stăpâni știind că la masă trebuia să stea cuminte.
În timp ce intra cu platourile în sufragerie, Sebastian îi făcea mereu semn cu ochiul. Când se urcă în camera ei, Heidi găsi pe pat pălăria de pai. O strânse la piept fericită, o înfășură într-o basma și o ascunse în fundul șifonierului.
Sebastian auzise tot ce se întâmplase și când Tinette trecuse pe lângă el cu pălăria în mână, o înșfăcase zicând ”las' c-o duc eu !”. Era tare bucuros că izbutise s-o salveze și de aceea îi tot făcuse el semne fetiței în timpul mesei.

* * *