17.09.2014

MOARA CU NOROC de Ioan Slavici (13)

moara-cu-noroc-13
Moara cu noroc
de Ioan Slavici

XII

- Nu te mâhni, dragul meu, grăi bătrâna adânc mișcată. Mă uit la fața ta, mă uit la părul tău, și nu mai întreb ce s-a întâmplat: văd eu c-a fost mare nenorocirea prin care ai trecut. Nu-mi spune nimic: mă tem ca nu cumva nenorocirea ta să-mi pară prea mică și să-ți fac o nedreptate, căci ea este așa de mare cum o simți tu. Dar zic să nu te mâhnești: e norocul omului care a trecut prin o mare nenorocire, căci a scăpat de multe necazuri mici, care mistuie mai rău decât durerea.
Ghiță luă pe unul dintre copii și-l sărută.
- Sărmanilor mei copii, zise el, voi nu mai aveți, cum avuseseră părinții voștri, un tată om cinstit.

12.09.2014

MOARA CU NOROC de Ioan Slavici (12)

moara-cu-noroc-12
Moara cu noroc
de Ioan Slavici

XI

Vineri după Sfântul Dumitru se ținu judecata. 
Răuț și Acrișor fuseseră prinși chiar în ziua când îl aduseseră pe Ghiță la Ineu, Acrișor acasă la el, iară Răuț în pădurea de la Șicula, unde se aflau turmele. Tot în acea zi jandarmii au mai prins încă vreo șase alți oameni bănuiți și au găsit cei trei cai lăsați de pripas în hotarul Fundurenilor; însă urma celor două slugi, feciorul și vizitiul, era pierdută, încât nu se știa dacă au fugit ori au fost uciși și îngropați la loc bine ascuns, ceea ce, după sângele aflat pe capra trăsurii și după bălțile de sânge de lângă trăsură, părea mai de crezut. Pe Buză-Ruptă și pe Săilă Boarul nu-i putură prinde decât treizeci și șase de ceasuri în urmă, la Salonta, cale de vreo două poște înspre Oradea-Mare, și nici nu se mai întoarseră cu ei la Ineu, ci-i duseră drept la Oradea-Mare, unde aveau să fie judecați și unde se aflau și ceilalți, afară de Lică, pe care judecătorul îl ascultase mai nainte decât pe toți ceilalți și-l lăsase iar să-și caute de trebile stăpânilor.

MOARA CU NOROC de Ioan Slavici (11)

moara-cu-noroc-11
Moara cu noroc
de Ioan Slavici

X

Pintea nu se făcuse degeaba jandarm: de câte ori era vorba să se pună pe urma făcătorilor de rele, el își schimba toată firea și-l vedeai că se face neastâmpărat ca și copoiul când simte mirosul ierbii de foc; cu atâta mai nerăbdător era astă dată, când cele petrecute îl priveau foarte de aproape. Îi era ca și când ar fi pus prin întuneric mâna pe făcătorii de rele și s-ar fi temând că-i scapă mai nainte de a se face lumină, ca să-i poată vedea.
Mai ales depărtarea cu totul grabnică a lui Ghiță îl scoase cu desăvârșire din sărite. Dac-ar fi găsit la Moara cu noroc, fie chiar în lada lui Ghiță, ceva din lucrurile furate de la arândașul, el tot n-ar mai fi stat la îndoială și ar fi zis că Ghiță poate să fie năpăstuit; acum însă, când îl văzu depărtându-se, inima i se umplu de mânie, și mânia îl orbește pe om. Nici acum însă mânia lui nu era pornită asupra lui Ghiță, ci asupra lui Lică, deoarece numai Lică era de vină pentru cele petrecute.