Într-o zi,
pe-aproape de Sânt-Ilie, se îngrămădise, ca mai totdeauna, o mulțime de trebi
pe capul mamei: niște sumani să-i scoată din stative; alții să-i nividească și
să înceapă a-i țese din nou; un teanc de sumane croite, nalt până-n grindă,
aștepta cusutul; pieptănușii în laiță n-avea cine-i ținea de coadă; roata ședea
în mijlocul casei, și canură toarsă nu era pentru bătătură ! Ș-apoi, vorba
ceea: ”Nu ședea, că-ți șede norocul”.