BASM DE FRAȚII GRIMM.
Cum păși pragul casei, prima ființă care-i ieși
în față fu draga sa fetiță. Îi venea în întâmpinare, alergând... De îndată ce
fu aproape de el, îl îmbrațișă și-l copleși cu sărutări. Ei, și nici nu vă mai
spun câtă bucurie a fost pe ea, când a văzut privighetoarea cea cântătoare și
jucăușă!...
Da’ vezi
că taică-său n-avea inima să se bucure împreună cu dânsa, ci se puse pe plâns,
zicându-i:
- Fetița mea dragă, scump mi-a fost dat să
plătesc pasărea asta micuță!... Ca s-o pot dobândi, i-am făgăduit unui leu
sălbatic c-o să i te dau, și tare mi-e teamă c-o să te sfâșie în bucăți și-o să
te mănânce de vei ajunge în vizuina lui...
Îi povesti apoi de-a fir-a-păr toată tărășenia
și-o rugă cu lacrimi fierbinți să nu se ducă cumva în pădure, întâmplă-se orice
s-ar întâmpla.
Dar vezi că fata nu putea să-l lase pe taică-său
să-și calce cuvântul! Îl mângâie, ca să-i mai ogoiască durerea, și-i zise:
- Draga tată, odată ce ți-ai dat cuvântul,
trebuie să mă dai leului!... Uite, o să mă duc singură în pădure și trag
nădejdea c-o să știu cum să-l îmblânzesc! Așa că nu-mi duce prea tare grija...
O să vezi matale de nu m-oi întoarce acasă nevătămată!...
A doua zi, fata îl rugă pe taică-său s-o îndrepte
pe drumul cel mai scurt, și-o porni fără frică spre pădurea unde-și avea leul
sălașul.
Vezi însă că leul ăsta nu era leu adevărat, ci
un fecior de crai, care fusese vrăjit să se prefaca într-o asemenea fiară.
...Și nu era leu toată vremea. Ziua avea înfățișare de leu ca și toți
slujitorii lui, iar de cum venea noaptea își recăpătau cu toții chipul lor
omenesc. Când ajunse fata în grădina palatului, un ciopor de lei îi veni în
preajmă, primind-o cu prietenie, și-o duseră la stăpânul lor. De îndată ce se
lăsă noaptea, leul se făcu iarăși om, și-n fața fetei stătea acum un flăcău
chipeș și frumos, nevoie mare. Și cum se plăcură dintru început, nu mai trecură
zile multe și se prăznui o nuntă ca-n povești. Și pot să vă spun că așa
fericiți trăiau împreună, că toate vietățile codrului le jinduiau fericirea.
Ziua, cei doi dormeau, iar noaptea erau treji, căci abia atunci își trăiau
adevărata viață... Și-ntr-una din aceste nopți, feciorul de crai îi zise
nevesti-si:
- Află că mâine e-o mare petrecere în casa
tatălui tău! Și știi care-i pricina? Se mărită soru-ta cea mare. Dacă dorești să
iei și tu parte la praznic, du-te, că eu te las cu dragă inima! Leii mei te-or
conduce până acolo și când o fi să te-ntorci, trimite-mi din vreme o veste, ca
să ți-i pot trimite iar.
Fata se gândi ce se gândi și până la urmă se
hotărî să plece acasă, că o ardea dorul dupa taică-său. Leii o însoțiră pe tot
drumul și după aceea se înturnară la stăpânul lor. Ei, ce să vă mai spun eu
dumneavoastră, că vă-nchipuiți singuri!... Când a pășit fata pragul casei,
parca ar fi coborât însuși soarele din înalt, așa li s-a prut tuturor... Și
erau bucuroși la culme, că până atunci o crezuseră moartă, sfâșiată de leu...
Fata le povesti cu șart totul, și-n cuvinte pline de încântare le arătă cât de
frumos era tânărul crai și cât de fericiți trăiau împreună.
A rămas fata acasă cât timp s-a ținut nunta, că
s-a-ntins petrecerea pe vreo șapte zile încheiate, și după aceea s-a reîntors în
pădure, la soțul ei.
Când urma să se mărite soru-sa cea mijlocie, fata
fu poftită iarăși la praznic. Ea îi zise tânărului crai:
- De astă dată nu mă mai trage inima să merg singură,
rogu-te să mă însoțești!
Craiul n-ar fi avut nimic împotriva acestei
dorințe, dar o lămuri că l-ar paște o mare primejdie dac-ar pleca de-acasă. Că
de l-ar atinge la nuntă raza pe care-o aruncă o lumânare aprinsă, pe loc s-ar
preface într-un porumbel. Și șapte ani încheiați i-ar fi dat să zboare în
lumea largă, cu ceilalți porumbei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !