PRIVIGHETOREA CEA CÂNTĂTOARE ȘI JUCĂUȘĂ (1)

BASM DE FRAȚII GRIMM.

A fost odată un om și omul ăsta a trebuit să plece pe neașteptate într-o lungă călătorie. Luându-și el rămas bun de la cele trei fiice ale lui, le întrebă ce-ar dori să le aducă de pe cele meleaguri străine.
Fata cea mare pofti să-i aducă mărgăritare, cea mijlocie - pietre nestemate, iar cea mică îi zise:

-  Dragă tată, eu îmi doresc o privighetoare cântătoare și jucăușă.
-  Bine, fata mea, dacă oi găsi-o, sa știi c-am să ți-o aduc! o asigură taică-său.
Le sărută apoi pe câteșitrele și o porni la drum.
Când a venit timpul să se întoarcă acasă, a avut grijă să cumpere mărgăritare și pietre nestemate pentru cele două fete mai mari, dar vezi că pentru fie-sa cea mică nu putuse să găsească privighetoarea cântătoare și jucăușă. În zadar își pierduse vremea căutând pretutindeni, că până la urmă tot n-o află. Lucrul ăsta îl mâhni peste măsură și cum să nu-l fi mâhnit când fata cea mică îi era copilul cel mai drag.
Porni omul nostru pe drumul de întoarcere și, după o bucată bună de drum, nimeri într-o pădure. Drept în mijlocul acelei păduri se înălța o mândrețe de palat, că-ți bucura inima văzându-l. Iar mai încolo, pe un tăp­șan, un coșcogea stejar își zbătea crengile în vânt. Și-n vârful pomului ăsta, o privighetoare se-nvârtea jucăușă, sărind din creangă în creangă și cântând, că se înfiora văzduhul de viersul ei. Omul se opri în loc, fermecat, și grăi plin de veselie:

- Ei, tocmai la timp îmi picași!...

Și-i porunci servitorului pe care-l avea pe lângă sine să se urce în stejar și să-i prindă pasărea. Dar cum se apropie de pom, numai ce sări dindărătul lui un leu fu­rios, care-și zbârli coama și mugi de se cutremurară frunzele copacilor...

-  Ai vrut tu să-mi furi pasărea, da’ să știi că nu-ți merge cu mine! Că aceluia care vrea să-mi răpeasca pri­vighetoarea cea cântătoare și jucăușă, nu-i mai sunt hărăzite multe ceasuri!... Pe loc îl sfâșii.

Cugetă omul ce cugetă și apoi îi răspunse:

-  De-aș fi știut că e a ta pasărea, nu m-aș fi atins de ea. Da’ acum, c-am greșit, vreau să-mi repar greșeala și să mă răscumpar cu bani grei, numai să nu mă sfâșii.

Îi ascultă leul spusele și, la rândul lui, îi grăi astfel:

-  Numai într-un singur chip ți-ai putea salva viața: de mi-ai făgădui c-o să-mi dăruiești prima viețuitoare care ți-o ieși în cale când vei păși pragul casei. De te învoiești, să știi că-ți mai dau și privighetoarea pe dea­supra, ca s-o duci fetei tale.

-  Nici in ruptul capului, c-ar putea să fie chiar fata mea cea mică. De mult ce mă iubește, ea aleargă totdea­una în întâmpinarea mea, ori de câte ori mă întorc acasă.

Vezi însă că servitorului îi dârdâia inima de frică și, ca să scape din gheara leului, căută să-l abată pe stăpână-său de la gândurile sale.

-  Da’ ce, parcă numai fiica dumitale a mică ar putea să-ți iasă în cale?!... Ba, s-ar putea prea bine să fie o pisică sau un câine...

Omul se lăsă convins de vorbele servitorului său și, luând cu sine privighetoarea cea cântătoare și jucăușă, îi făgădui leului c-o să-i dăruiască viețuitoarea care i-o ieși cea dintâi în cale când o sosi acasă. Dar vezi că inima nu-l înșelase...

* * * 

Urmează Privighetoarea cea cântătoare și jucăușă (2)