APA VIEȚII (4)

BASM DE FRAȚII GRIMM

Urmare la Apa vieții (3)

După aceea, tustrei frații se urcară pe o corabie și por­niră pe mare spre casă. În tot timpul călătoriei, cei doi frați mai mari nu-și găsiră liniștea, și, când îi căutai, sporovaiau între ei, plini de pizmă:

- Țângăul ăsta cu caș la gură a avut un noroc chior de-a găsit apa vieții, și de-acum e sigur că taica o să-i dea lui pe mână împărăția, care de drept ni s-ar fi cuvenit nouă! Și uite-așa, o să ne lase muritori de foame...

Gândiră ei multă vreme ce să facă, ce să dreagă și, până la urmă, găsiră în ce chip să-l dea pieirii. Într-o seară stătură la pândă până ce prâslea închise ochii și, când socotiră că doarme adânc, numai ce vărsară apa vieții într-un urcior al lor, iar în urciorul flăcăului pu­seră apă sărată, de mare.

Într-un sfârșit, au ajuns ei acasă, și cel mai mic dintre feciori se înfățișă înaintea împăratului, cu urciorul, ca măria-sa să bea dintr-însul și să se tămăduiască. Dar cum apucă împăratul să bea o înghițitură de apă sărată, i se făcu și mai rău decât înainte. În timp ce bolnavul se văita de moarte, cei doi frați mai mari veniră pe ascuns la căpătâiul lui și începură a-l învinui pe cel mic că ar fi vrut să-și otrăvească tatăl, pe când ei îi aduceau cu ade­vărat apa vieții. Îi întinseră urciorul și abia apucă împă­ratul să bea câteva înghițituri, că și simți cum i se duce boala și se însănătoșește. Și, pasămite, deveni iar om zdravăn și în putere, ca în zilele tinereții.

De când tânjeau frații cei mari să se întâmple una ca asta, să mi ți-l poată juca pe degete pe prâslea! După ce văzură că planul lor cel mișelesc a izbândit, se du­seră la el și, luându-l în râs, îi spuseră:

- De, noi nu zicem că n-ar fi adevărat că ai găsit apa vieții, dar așa e pe lumea asta: unii se aleg cu osteneala, iar alții cu răsplata. Trebuia să fii și tu mai înțelept și s-o păzești mai bine, că ți-am luat-o de sub nas, pe când dormeai pe corabie... Și mai află că, de-acum într-un an, unul din noi se gătește s-o ia pe domnița cea frumoasă de nevastă... Vezi însă de suflă vreun cuvânt față de tata că al tău e dracul! El tot n-o să-ți dea crezare și-o să avem noi grijă să te mai vezi și scurtat de cap. Dar de ești cuminte și-ți ții limba, treacă de la noi, îți lăsăm viața!

Împăratul cel bătrân era grozav de înverșunat împo­triva celui mai mic dintre fiii săi și clocotea de furie la gândul ca acesta voise să-i curme viața. Ca să fie învățătură pentru toți, porunci să se adune de îndată la palat curtenii cei mai de seamă pentru un sfat grabnic și, după ce chibzuiră ei cât chibzuiră, se luă hotărârea ca feciorul cel mic al împăratului să fie ucis în taină.

Într-una din zile se întâmplă ca prâslea să plece la o vînătoare, și un vânător de-al împăratului primi porunca să-l însoțească și să-i facă de petrecanie în pădure. Dar bietul flăcău nu bănuia nimic din ce pusese la cale taică-său...

Când au ajuns hăt-departe, în adâncul pădurii, numai ei doi, singuri-singurei, vânătorul odată se întunecă la față și arăta atât de trist, de parcă l-ar fi încercat o mare nenorocire.

* * * 

Urmează Apa vieții (5)