APA VIEȚII (2)

BASM DE FRAȚII GRIMM

Urmare la Apa vieții (1)

Cel de-al doilea fecior al împăratului porni pe același drum ca și fratele său. În cale se întâmplă să-i răsară același pitic care îl strigă încă de departe, întrebându-l încotro se grăbește atât de tare.
Feciorul de împărat îi răspunse la fel de trufaș ca și frate-său:
-  Auzi ce îndrăznește stârpitura asta să-ntrebe!... Nu cumva trebuie să-ți dau ție socoteală încotro mă duc?!...

Și fără să-i mai arunce o privire, dădu pinteni calului. Piticul abătu urgia blestemului asupra trufașului și, curând, feciorul de împărat se trezi într-o văgăună care-l prinse în ea, de nu mai putu nici să se întoarcă și nici să înainteze.
De, așa pățesc totdeauna cei trufași! Văzând că nici fratele cel mijlociu nu se mai întoarce, cel mic ceru, la rându-i, învoirea de-a porni să caute apa vieții. Până la urmă, împăratul nu avu încotro și trebui să-l lase și pe el să plece.
Porni flăcăul cu inima ușoară și se nimeri ca piticul să-i răsară și lui în cale. Întrebându-l acesta încotro merge așa de zorit, prâslea opri calul drept în fața lui și-i răspunse plin de cuviință:
-  Taica zace pe patul de moarte și-am pornit să caut apa vieții, c-am auzit că numai ea ar putea să-i fie de leac.
-  Da’ de găsit, știi unde s-o găsești?
-  Nu, asta n-o știu... răspunse prâslea cu mâhnire.
-  Pentru că nu ești trufaș și hain din fire ca frații tăi și te-ai purtat cum se cuvine, o să te îndrum eu, ca să poți dobândi apa vieții. Fătul meu, apa asta fără seamăn izvorăște dintr-o fântână care se află în curtea unui palat vrăjit. N-o să poți pătrunde înăuntru, dacă n-o să ai vergeaua asta de fier și aste două pâini. Uite, eu ți le dăruiesc. De vei bate de trei ori cu vergeaua în poarta de fier a palatului, porțile vor sări pe dată din țâțâni și s-or deschide înaintea ta. Dar vezi de ia seama că la intrare stau de pază doi lei, care se vor năpusti asupră-ți cu gurile flămânde... De vei zvârli fie­căruia câte-o pâine, pe data s-or liniști și te vor lăsa să treci. Grăbește-te apoi să scoți apa din fântână mai îna­inte de a bate miezul nopții, că de n-o să faci așa, poarta se va închide și n-ai să mai poți ieși de acolo!
Feciorul de împărat îi mulțumi din suflet piticului pentru bunătatea lui și, luând vergeaua și pâinile, o porni la drum.

Când nimeri la palat totul se întâmplă după cum îl încredințase omulețul. Poarta se dădu în lături la cea de-a treia lovitură de vergea și, dupa ce flăcăul potoli leii cu pâinile, intră în palat și se pomeni într-o minunăție de sală, că nici nu te mai vedeai în ea de mare ce era... Stăpânii acelui palat se aflau acolo, cu­fundați într-un somn de vrajă și, după ce le scoase inelele din degete, prâslea mai luă cu sine o sabie și o pâine, pe care le găsise la picioarele tronului. Apoi intră într-o odaie și acolo află o dalbă fecioară, frumoasă cum e soarele, care se bucură nespus când îl văzu venind. Se apro­pie ea de flăcău și, sărutându-l, îi spuse c-a dezlegat-o de sub povara cea grea a blestemului și că, drept mul­țumire, îi va fi dat să domnească peste împărăția ei. Și-i mai arătă domnița că, de se va întoarce până într-un an, își vor prăznui nunta. Îl lămuri apoi în ce loc se află fântâna cu apa vieții și-i dădu sfatul să se zorească și să scoată apa mai înainte de a bate miezul nopții.

După asta, feciorul cel mic al împăratului trecu mai departe prin alte încăperi și iată că nimeri într-o odaie unde se afla o frumusețe de pat, cu așternutul proaspăt întins, care parcă numai pe el îl aștepta... Cum se simțea tare trudit, voi să se odihnească puțin. Se cuibări el în pat și curând îl cuprinse somnul.

* * * 

Urmează Apa vieții (3)