VLAICU-VODĂ (17)

de ALEXANDRU DAVILA

ACTUL V

Scena V

ACEIAŞI, DOAMNA CLARA etc.

CLARA

Doamne, Vlade, mă priveşte.

VODĂ

(sărind în picioare)
Doamna Clara! Tu aci!

CLARA

A mă mai lupta cu tine nu m-oi îndărătnici.

VODĂ

Ucigaşa!

CLARA

Da. Ascultă. Suntem două inimi crunte
Noi, şi-aceleaşi gânduri negre ni se zugrăvesc pe frunte.
Milostiv te crede lumea, dar nu eu, căci te ghicesc.
Nu mai sunt primejdioasă, deci am voie să trăiesc.

VODĂ

Sfânt se face orice mijloc pentru-a ţării apărare!
Şi, că ţara mi-am scăpat-o jur aci păcatul mare:

(Curtea îşi manifestă zgomotos bucuria. Când zgomotul se linişteşte, Vodă continuă, adresindu-se Clarei:)

Ucigaşă! Tu cu junghiul încercaşi a mă lovi,
Eu, mă fac călău, de-e vorba neamul a mi-l izbăvi!
(Curtea îşi manifestă zgomotos aprobarea.)

CLARA

(într-un răcnet)
Vorbe late! Vorbe late!
(Către Vodă:)
Oh! fătarnic! tot fătarnic,
Dar o să te-ajungă, Doamne Vlade, ceasul cel amarnic!
Toţi, ca mine-n astă noapte, Vlade nu vor fi trădaţi:
Toţi, toţi, fără să lovească n-o să cadă-njunghiaţi.
Unul va fi mai destoinic, va străbate pân' la tine
Şi... Atunci îţi vei aduce-aminte, poate, şi de mine.
(Pentru a curma o scenă între mumă-sa şi frate-său, scenă dureroasă pentru ea, Anca trage şi pe Clara spre ieşire.)
Iacă ruga ce voi face pururi Domnului ceresc
Din tot sufletul cu care te urăsc, da, te urăsc.
(Iese prin dreapta, cu Anca şi urmaşele lor. Boierii, învrăjbiţi, se năpustesc înspre uşă.)

Scena VI

ACEIAŞI, afară de DOAMNA CLARA, ANCA etc.

VODĂ

(opreşte boierii; apoi către pârcălab)
Pârcălabe, ştii porunca, te priveşte: mâine seară,
Vreau să ştiu c-a fost închisă la Snagov această fiară!
(Intră Dragomir. Vodă merge la el cu aer de-ntrebare.)

DRAGOMIR

Parte-n beciuri, parte...

VODĂ

Bine — Costeo, Grozo, dragii mei...
Mergeţi la Moldova soră pentru mântuirea ei;
Ce-aţi văzut c-aci făcut-am, noi, în Ţara Românească,
O veţi face voi acolo, pentru legea creştinească,
Pentru sfântul drept al ţării, pentru neamul ei străbun,
Căci e sfântă râvna voastră şi nu-ngăduie răsbun

COSTEA

Fii slăvit, în duhu-ţi ager ce-n adânca-i prevedere,
Doamne, pentru neamul nostru pregătit-a o-nviere.
Dar, în cumpăna de faţă, când te bat aşa nevoi,
Nu se cade vrăjmăşia s-o lovim întâi la noi?

VODĂ

Mergi în tihnă la Suceava; să n-ai grijă despre mine;
Pentru Mikloş palatinul am eu tot ce se cuvine.
Te trudeşte papistaşa cu grozavul ei blestem?
Zică! Dumnezeu n-ascultă de păgâni, deci nu mă tem.
Nu mai sunt, aci, în juru-mi, decât suflete curate.
Lasă. Biruieşte-acolo precum eu aci, Muşate.

COSTEA

Voi cătă măreata-ţi pildă s-o urmez. Dar ce voivod.
Ai menit Moldovei?

VODĂ

Pregăteşte-ntâi acest izod!
Şi, când totul va fi gata, fii pe pace, ţi-l voi spune.
(Vodă lasă pe Costea şi merge spre fund, unde vorbeşte cu Grue şi cu Dragomir. Costea se închină şi merge spre boieri, care-l înconjoară şi-l felicită, ca şi pe Groza.)

MIRCEA

(aparte)
Se codeşte... nu răspunde la-ntrebarea ce i-o pune
Costea? Pentru ce? Mă-nșeală! Da, mă-nşeală! I-am scăpat
Viaţa şi mă-nşeală! Pentru ce? De ce sunt vinovat?
Să-mi răzbun? Să mai îngădui? Până când? Oh! ce rămâne
De făcut?... Blestemul doamnei?... Luminează-mă, stăpâne,
Luminează-mă!

(Se aude sunet de bucium la poarta curţii.)

VLAD

(ascultând buciumul de afară )
Ascultă!

MANEA

Glas de bucium a sunat!

VLAD

Cine-o fi?

MURGU

În toiul nopţii!

ROMÂN HERESCU

Şi la curte!

VLAD

E ciudat.

VODĂ

(care s-a coborât cu Grue)
L-a găsit pristavul nostru, Grue.

UN COPIL DE CASĂ

(intrând)
Doamne, o solie
De la kraiul Simon Stareţ, aliatul tău.

VODĂ

Să vie.

MIRCEA

(aparte)
Ah! voi şti dar adevărul! Îndoiala va-nceta!

(La un semn al lui Vodă, boierii se grupează în jurul jeţului în dreapta, pe care se aşează el. Intră solul sârbesc.)

Scena VII

ACEIAŞI, SOLUL SÂRBESC

(El intră cu urmaşii săi, vine până în faţa lui Vodă, şi i se îngenunche.)

VODĂ

Bun sosit la curtea noastră.

SOLUL

Să trăieşti, Măria ta!

VODĂ

Scoală. Sufletul mi-e dornic să te-asculte. Cuvântează.

SOLUL

Preaslăvitul Simon Stareţ, kraiul nostru, îţi urează,
Pentru tine, mare doamne! cum şi pentru neamul tău,
Zile line şi mănoase întru bunul Dumnezeu.
După ce-ascultă scrisoare-ţi îndelung porni a plânge,
Dar, apoi, dădu poruncă oaste grabnic a se strânge
Ca s-alerge, fără preget, la iubitul său vecin
Şi să-i curete moşia de păgân şi de străin.
„Mergeţi — zise el — răpuneţi ungureasca vrăjmăşie,
Ca şi el să tragă spada pentru dulcea mea moşie
— Căci năprasnicul aţine pururi calea orişicui —
De cumva cumplita soartă mi-ar lovi-o ca pe-a lui."
Astfel se rosti voivodul. Şi dorind, prin înrudire,
Mai desăvârşit a strânge o statornică unire
— Care-n chiar urmaşii voştri roduri veşnic va purta —
El îţi cere de soţie pe domniţa, sora ta.

MIRCEA

(aparte)
Oh! de-acum atârnă soarta de-un cuvânt!
Ce va răspunde?

VODĂ

Cuvântarea ta, jupâne, în adâncul meu pătrunde,
Inima-mi e-nduioşată când, în clipa cea mai grea,
Văd cum dragostea lui Stareţ înfăşoară ţara mea.
Măgulit sunt eu pe Simon să-l aud zicându-mi frate!
Iar moşia mea va ţine ca, la rându-i, să se-arate
Credincioasă, dacă soarta şi pe el l-ar prigoni:
Măgulită-i şi domniţa, sora mea, de-a se uni
Cu bărbatul care pune, pe-a ei frunte feciorească
Cu cununa de soţie şi coroana sa domnească.
Mâine, te-oi primi, cu fală şi mai cuvenit alai
Ca-nvoiala mea domniţa s-o-ntărească din viu grai.

MIRCEA

(aparte)
Totul s-a sfârşit!

VODĂ

Acum, dragă oaspe, mergi cu bine.

SOLUL

Să trăieşti, mărite doamne!

MIRCEA

(aparte)
Ba să moară! Şi, prin mine...

(Solul iese cu urmaşii săi.)

Urmează Vlaicu-Vodă (18)