VLAICU-VODĂ (16)

de ALEXANDRU DAVILA

ACTUL V

Acelaşi decor ca în actul al doilea. Afară însă e noapte. Torţele şi lampadarele din sală sunt aprinse.

Scena I

VODĂ, MIRCEA, MUŞAT, GROZA, VLAD, MANEA, ALDEA, ROMÂN HERESCU, MURGU, BALDOVIN, PÂRCĂLABUL CURTII

(Lume multă purtând arme: boieri, căpitani, streji etc. Pe prispa din afară se văd câţiva crainici şi pristavi domneşti. La ridicarea cortinii se aud sunând clopotele de pe la biserici. Vodă, îmbrăcat cu mantia domnească, stă pe gânduri, în jeţul de la dreapta. Deodată se aud trâmbiţe. Vodă cată spre uşă cu grijă. Intră Dragomir, Miked, boieri în arme.)

DRAGOMIR

Doamne, fostu-ţi-a porunca-ndeplinită cu-nlesnire.
Căci, de cele petrecute, nimeni n-avea nici o ştire.
Kaliany, cu hotnogul său călare, s-a predat
Şi, sub pajera domnească, armele le-a lepădat.

Iar vrăjmaşii tăi şi-ai noştri duc la rândul lor povara
Lanţurilor făurite pentru noi de doamna Clara.
Clopotele şi pristavii spun uimitului norod
Din ce cursă mişelească a scăpat al lui voivod.
Gloata-ntreagă cere moartea, moartea fără judecată,
A tâlharilor de cari aşa crimă fu-ncercată.

VODĂ

Ei şi-au ispăşit-o-ndată.

MIKED

Dar nu toţi.

VODĂ

Voi pedepsi!
Oh! şi pentru dânsa ceasul ispăşirii va sosi.

MIKED

Cred. Dar pentru ce la curte slobodă şi-acum să fie
Oare, încă se mai cade către ea mărinimie?
Doamne, pune-o-n neputinţă de-a mai face-o faptă rea:
Strejuieşte-o.

VODĂ

(cu intentie)
Las-o, bane, să se piarză, dacă vrea.
(Sfetnicii se-nchină dumeriţi. O tăcere. Sunetul clopotelor a încetat treptat.)
Aduceţi-mi pe baronul Kaliany.

(Pârcălabul iese de îndeplineşte porunca. Intră Kaliany dezarmat, între două streji. Pârcălabul îi poartă spada.)

Scena II

ACEIAŞI, KALIANY

(El se înaintează către vodă care şade pe jăţ, cufundat pe gânduri. La apostrofa lui, Vodă ridică capul şi-l priveşte liniştit.)

KALIANY

Doamne Vlade,
Mi se pare că la curtea-ţi nu se ştie ce se cade
Unui sol trămis de craiul, unui sol imperial,
Către tine, Basarabe — domn, ce-i drept, dar domn vasal.

BOIERII

(ameninţători)
Ah!

(Vodă le impune tăcere cu gestul; apoi îi face semn solului să urmeze.)

KALIANY

Oh! mie nu mi-e teamă de necazul curţii tale;
Apărat sunt de solia-mi ca de nestrăpunse zale!
Şi resping orice-apărare, fie clipa cât de grea,
Câtă vreme am pe-aceea ce mi-o dă solia mea.

(Acelaşi joc de scenă ca mai sus din partea curţii şi a lui Vodă.)

VODĂ

(după o tăcere)
Ştiu c-ai depăşit adesea dreptul dat de o solie;
C-ai cătat, aci, să zdruncini scaunul din temelie;
Că te-ai dus chiar până-acolo să dai mână de-ajutor
Ucigaşilor ce-asupră-mi încercat-au un omor;
Ştiu că crime sunt acestea, şi c-ar fi dreptate dreaptă
Să te dau, ca pe-un nemernic, pradă gâdelui ce-aşteaptă!
Ştiu, dar nu vreau!... Până-n ziuă de la curte vei ieşi...
In trei zile cată bine peste graniţă-a păşi.
Singur vei pleca, căci singur eşti sub pavăza soliei;
Ceilalţi sunt zălog la mine, de credinţa-mpărăţiei.
Tu la Ludovic vei merge: îi vei spune craiului
Că n-a fost — şi nu e — Vodă Vlad vasalul lui;
Că nu mai domneşte sluga lui în Ţara Românească.
Ci eu, care-am ars, în vremuri, Alba Iulia crăiască;
C-amândoi ne-om înţelege după placul meu şi-al lui:
De-o vrea pace, pace fie; iar de-o vrea război, să-i spui
C-am aflat la el ducaturi, ţări mănoase, scumpe scule
Şi că,-n ţara mea străbună, mai sunt Gherghiţe destule.
(Către pârcălab:)
Daţi-i spada...
(Către Kaliany:)
Mergi. La curte până mâine vei şedea.
(Kaliany iese. Către Dragomir:)
Pân' la Făgăraş să-l ducă un sutaş, din streaja mea.

Scena III

VODĂ

(către pârcălabul curţii, luându-l deoparte)
Când porneşte-ntâia ceată de robiţi la mânăstire?

PÂRCĂLABUL

Cum s-o face ziuă.

VODĂ

Dânsa... ştie?

PÂRCĂLABUL

I s-a dat de ştire
Ca de-o taină ce din gura-ţi un prieten ar fi prins.

VODĂ

Bine, bine.
(Se duce pe pridvorul din fund.)
Ce de facle! Parcă târgul s-a aprins.
(Boierii, care au făcut loc lui Vodă, se cobor în grupuri)

MANEA

(Către Vlad Dobceanul)
De ieri pân-acuma, vere, ce de fapte!

VLAD

Ce de fapte
Încă pot să se ivească în acest sfârşit de noapte!

BALDOVIN

(în alt grup, alături de Mircea)
Bietul Pala. Vezi! Ieri moartea nu degeaba l-a-ncercat.
Astăzi l-a lovit.

ROMÂN HERESCU

Aşa e.

MURGU

Ce frumos cânta!

ALDEA

Păcat.

MIRCEA

(aparte)
Da, păcat! Oh, simt în suflet că al meu păcatul este;
Eu l-am omorât.

BALDOVIN

Dar dacă vodă nu prindea de veste,
Hei? Aşa-i că unguroaica-l ucidea prea frumuşel?

MURGU

Chiar aşa, bătu-o-ar focul!

BALDOVIN

Eu nu mă pricep defel
De-a ieşit din vălmăşeală teafără...

ALDEA

Ba, mie-mi vine,
Că de-o ajungea vreun paloş, vodă mi-l ţinea de bine.

BALDOVIN

De! mai ştii?

MIRCEA

(aparte)
Oh, au dreptate! Vodă Vlad îşi răzbuna.
Şi trădarea mea pe doamna-n gheara morţii o mâna!
Ea pe Anca mi-o dăduse. Dacă Vodă mă înşală!...
Câte chinuri într-un suflet!... Îndoială, îndoială!...

(Se aude din afară mugetul mulţimii, un zgomot de lupta. Grue intră repede şi vorbeşte cu vodă.)

VLAD

(în grupul său)

Ian-ascultă!

MANEA

Ce se-ntâmplă?

VLAD

Parcă e oraşu-n foc!

(Vodă s-a coborît în mijlocul scenei şi a vorbit animat cu pârcălabul.)

VODĂ

(încet pârcălabului)
Înţelege-mă!

PÂRCĂLABUL

Da, Doamne.

VODĂ

Fie-ţi mâna cu noroc!
(Pârcălabul iese grabnic. Vodă, urmează tare către Dragomir:)
Tu, la tabără: hotnogul de-o mişca măcar din deget...
Fără milă! în această noapte mila e un preget.
(Dragomir iese, urmat de câţiva căpitani. Vodă vorbeşte către cei de faţă, desluşind ce se petrece.)
Nişte venetici de-ai doamnei, streji, călugări slujitori,
Cari-ncearcă să sloboadă capii lor din închisori.
(Boierii fac o mişcare ca cum ar fi gata să dea piept: vodă îi potoleşte cu gestul.)
Pentru cine vrea să intre, uşa temniţei se lasă
Larg deschisă; dar, se-nchide, pentru cine vrea să iasă.
N-aveţi grijă: pârcălabul e om meşter la nevoi.
Şi, la urmă, Grue spune că norodul e cu noi.
(El se urcă, cu Grue, spre pridvor şi cată mereu în afară cu nerăbdare. Boierii rămân în planul întâi.)

BALDOVIN

Vodă, zău, mă bate gândul că le-a-ntins înc-o capcană.

ROMÂN HERESCU

Prada de călău, fârtate, se alege pe sprânceană.

ALDEA

Ce călău? Eh! ştiu eu cine-o să le facă de prohod:
N-a umblat degeaba Grue toată noaptea prin norod.

MIRCEA

(aparte)
Vai! ce groază!

MURGU

Grue ăsta ştie multe.

VLAD

Multe face.

MANEA

Îl şi preţuieşte vodă.

BOIERUL BĂTRÂN

Că-l pricepe şi că tace, tace...

Scena IV

ACEIAŞI, ANCA urmată de SANDA

(Anca intră într-o fugă din dreapta. Vede pe Vodă şi se aruncă la picioarele lui.)

VODĂ

(ridicând-o)
Anca? Ce te-aduce?

MIRCEA

(aparte)
Anca?

ANCA

Să fii bun pân'la sfârşit;
Mama!

VODĂ

(făcându-se că nu înţelege)
Mama ta?

ANCA

Oh! Vlade, cât de crâncen ţi-a greşit,
Iart-o, scap-o! — Pentru mine, pentru dragostea fierbinte
Ce ţi-o port.

VODĂ

Să scap pe doamna? De ce lucru?

ANCA

Doamne sfinte!
E-n primejdie de moarte! Ce? Nu ştii? Nu ţi s-a spus?

VODĂ

Nu, nimica.

ANCA

De la curte a fugit, în târg s-a dus...

VODĂ

Ce?

ANCA

Da, cu câţiva tovarăşi... Dar norodul, în vâlvoare,
I-a recunoscut! Şi-acuma...
(Afară, strigăte de biruinţă şi răcnete de moarte.)
Oh! n-auzi!... O să-i omoare!...

VODĂ

Unde? Ce fel?

ANCA

Nu ştiu! Scap-o, scap-o pentru Dumnezeu!

VODĂ

I s-a-ntors în mână fierul ce-ndreptase-n pieptul meu.
Fie!
(Către boieri:)
Alergaţi!... Cu viaţa, înc-o dată, să-mi rămână
Dar datoare.
(Boierii s-au repezit, dar se întâlnesc în uşă cu pârcălabul.)
Pârcălabul!

PÂRCĂLABUL

Doamne, mi-au scăpat din mână.
Câtiva temniceri, de doamna, cum se vede, cumpăraţi,
La porunca-i, sloboziră, papistaşii-ntemniţati;
Dar norodul, ce-auzise clopotele, se-adunase;
Îi văzu, dădu năvală cu topoare şi cu coase,
Astfel că răzvrătitorii, de mulţime fugăriţi,
Erau pân' la cel din urmă, când sosii, măcelăriţi.

ANCA

(sfâşietor)
Mama! Doamne sfinte! mama!

VODĂ

(mângâind-o)
Surioară.

PÂRCĂLABUL

Doamna Clara
A scăpat cu viaţă.

ANCA

(tresărind de bucurie)
Mama?

VODĂ

(pe jumătate mulţumit de aceasta)
Ah?... Mi-ai ridicat povara
După suflet, pârcălabe. Da. Şi... ce fel a scăpat?

PÂRCĂLABUL

Mulţumită însăşi urii ce norodul i-a jurat;
El n-a sfâşiat-o-ndată, căci voia s-o arză vie,
Rugul se şi ridicase, se-aprindea...

ANCA

Ce grozăvie!

PÂRCĂLABUL

Într-o clipă doamna Clara răsticnită fu pe el.
Dar, deodată, prin mulţime, năvăli un căuşel,
Străbătu la rug, din flăcări smulse jertfa leşinată,
Şi, pe când dădeau străjerii piept cu gloata-nverşunată,
El, ameninţat cu moartea de norodul răsculat,
Izbuti s-adăpostească viaţa doamnei în palat.
(Arată spre fund.)

ANCA

Oh! alerg la ea.

VODĂ

Da. Du-te.

(Anca iese repede prin fund. Vodă şade pe jeţ şi se cufundă pe gânduri. Dar se face o mişcare în fundul sălii: boierii se dau îndărăt uimiţi şi apare în uşă doamna Clara, despletită, cu straiele în dezordine, rupte şi pătate de tină, sprijinită pe Anca şi urmată de câteva femei. Ea înaintează în tăcere până la jeţui lui Vodă. Într-un grup, unde se discută, Aldea exclamă, arătând pe pârcălabul.)

ALDEA

El; mă prind că, de-astă dată,
N-a brodit-o.

BALDOVIN

De ce, vere?

ALDEA

Că nu trebuia scăpată.

Urmează Vlaicu-Vodă (17)