VLAICU-VODĂ (1)

de ALEXANDRU DAVILA

Precuvântare (la ed. V)

O producţie a închipuirii omeneşti nu trebuie zisă definitivă cât mai e în viaţă autorul ei. Deci, nici acest al cincilea avatar al lui Vlaicu nu trebuie considerat ca fiind cel de pe urmă.

După numeroase îndreptări şi prescurtări, acesta este însă, până una-alta, textul pe care aş dori să-l întrebuinteze teatrele care ar juca această piesă.

Experienţa mea de douăzeci şi şapte de ani mi-a dovedit că un spectacol nu trebuie, în zilele noastre, să depăşească vreo trei ore, cu antracte cu tot.

Consecvent acestei păreri, am prescurtat piesa mea într-astfel încât să nu ocupe scena mai mult de vreo trei ore.

Nu m-am atins de caracterele personagiilor, ci numai de tiradele lor. Îndreptările au avut de ţintă unele versuri şi tranziţii.

Nu am suprimat, îndeosebi, nici un cuvânt vechi pentru că aceste cuvinte sunt, cred eu, la locul lor.

Limba folosită de mine este aceea a poporului românesc, nu există în Vlaicu-vodă cuvinte sau locuţii care să nu fie întrebuinţate în vreun colţişor al României.

Aprilie 1929

A. Davila

Mamă

Care mai presus de toate

Datina străbună proslăvind-o,

Ne-ai sădit în suflete credinţa

Întru reînvierea neamului

Acest rod al învăţământului

tău îl închin

POMENIRII TALE

PERSONAGIILE

VLAICU -VODĂ, domnul ţării

RUMÂN GRUE, credinciosul lui

MIRCEA BASARAB, nepotul domnului

COSTEA MUŞAT

BANUL MIKED

SPĂTARUL DRAGOMIR

GROZA MOLDOVEANUL

PREACUVIOSUL NICODIM

PALA ITALIANUL

BARONUL KALIANY

VLAD DOBCEANUL

MANEA

ALDEA ALGIU

ROMÂN HERESCU

MURGU

BALDOVIN

PÂRCĂLABUL CURȚII

SOLUL SÂRBESC

MOŞ NEAGU

UN CĂUŞEL

ÎNTÂIUL BOIER

AL DOILEA BOIER

AL TREILEA BOIER

ÎNTÂIUL MOŞNEAN

AL DOILEA MOŞNEAN

UN BOIER BĂTRÂN

CLARA-DOAMNA, mama vitregă a lui vodă şi mama bună a domniţei Anca

DOMNIȚA ANCA, fiica doamnei Clara şi soră, despre tată, cu vodă

SANDA

UN COPIL DE CASĂ

BOIERI — OSTAŞI — MOŞNENI etc.

Acţiunea se petrece pe la 1370, la Curtea de Argeş.

ACTUL I

Teatrul reprezintă o poiană muntoasă şi sălbatică de unde se vede valea Argeşului. La mijloc, spre fund, tulpina scorburoasă a unui vechi stejar trăsnit. La dreapta o stâncă mare, concavă. Buşteni, buturugi etc. E o seară luminoasă. Lumina lunii bate în mijlocul poienii.

Scena I

PALA, MOŞ NEAGU

(Scena rămâne câtva goală: apoi apare, din stânga, moş Neagu căutând cu luare-aminte. El face semn în culisă, de se arată şi Pala. Ei înaintează în scenă şi se asigură că sunt singuri.)

MOŞ NEAGU

Am ajuns, jupâne Pala.

PALA

Drace! Locu-i fioros

Ca de vrăji

MOŞ NEAGU

Sau vrajbe. Iată şi stejarul scorburos.

PALA

De minune.

MOŞ NEAGU

Dar, jupâne, ierte-mi-se o-ntrebare: Ce pândeşti aci?

PALA

Habar n-am.

MOŞ NEAGU

Ba nu, zău?

PALA

He! mi se pare

Că te joci de-a hămişliul¹

MOŞ NEAGU

Hămişliu, eu? N-am nici gând.

Ce să aflu de la tine ce nu ştiu de mult?

PALA

De când?

MOŞ NEAGU

De când casc la curte ochii. Decât să mă râzi, mai bine

Te-ai încrede şi m-ai crede.

PALA

Ce să cred?

MOŞ NEAGU

Ce se cuvine,

Vino... Ia priveşte-n vale, despre târg.

PALA

Ei? ce e?

MOŞ NEAGU

Vezi

Două umbre, aşa strânse una de-alta, dă să crezi

C-ar fi numai una.

PALA

Şi-apoi?

MOŞ NEAGU

Dar sunt două: e domniţa

Anca şi cu Mircea-domnul.

PALA

Ce spui?

MOŞ NEAGU

Amândoi din viţa

Basarabilor.

PALA

Prea bine. Dar ce cată?

MOŞ NEAGU

Se iubesc.

PALA

Ce? Nepotul cu mătuşa?

MOŞ NEAGU

Ce e drept că se-nrudesc.

PALA

Şi apoi?

MOŞ NEAGU

Păi ... ei sunt ţinta.

PALA

Care ţintă?

MOŞ NEAGU

Vezi, jupâne

Că ei vin încoa, chiar unde stai la pândă?

PALA

(pricepând)

Mă rumâne,

Or eşti hămişliu ca vulpea, sau grozav eşti de nătâng!

He! ce-i pasă doamnei Clara că doi bieţi copii se strâng,

Noaptea,-n braţe!

MOŞ NEAGU

(după gândire)

Oh! atuncea, ştiu pe cine...

PALA

Zău? Pe cine?

MOŞ NEAGU

(îngrijorat)

Pe boieri...

PALA

(nepăsător)

O fi.

MOŞ NEAGU

Stăpâne, oh! Atunci amar de tine!

Pentru dânşii eşti vrăjmaşul, veneticul, un lătin;

Că, deşi de mult în ţară, ai rămas ce eşti: străin.

Eştri străin, jupâne Pala. Mii de patimi asmuţite

Stau la pândă, te-nconjoară; şi boierii au cuţite

Ce ucid, deşi sub haină tu porti zale de oţel.

— Za subţire de Milano, împletită mărunţel. —

Pază bună-n aşa vremuri pentru omul doamnei Clara,

Care,-n ciuda Ohridimei, catolicizează ţara.

PALA

Moşule, tu ţii cu dănşii!

MOŞ NEAGU

Eu! Că doară nu-s român!

Sunt maghiar, ca Clara-doamna. Şi-apoi, tu-mi eşti bun stăpân.

Dar îţi zic: fă ochii-n patru; de boieri să-ţi fie teamă:

E-n primejdie iscoada când e taina mai de seamă.

Am aflat şi eu destule despre ce-aştepţi aci.

PALA

Ce?

MOŞ NEAGU

He! multe! Tu eşti mândru că te vei învrednici

Să spui, mâine, Clarei-doamnii ce-au făcut aci boierii;

Mândră e şi Clara-doamna, azi — când frânele puterii

Par pe mâini a-i fi lăsate de nevrednicul voivod —;

Mândră şi papiştăşimea că se-nfige prin norod;

Şi e mândru Kaliany — ce-şi închipuie, nerodul,

Că el toate le-nstrunează, sfatul, doamna şi voivodul —

Toţi-îs mândri, toţi-îs falnici.

Vodă singur e smerit.

Dar smerenia-i e umbră, ce de pizmă l-a ferit.

El mereu în ea se-afundă şi, cucernic, pururi tace;

Dar din umbră şi tăcere vodă face şi desface.

Îi ajunge — ca să ţină toate-n mâna sa de fier —

Să-l priceapă Rumân Grue — Grue, ce nu-i nici boier —

Ce cutreieră domnia şi, pe-ascuns, orânduieşte

Ce, pe-ascuns, gândeşte vodă, şi, pe-ascuns, îi porunceşte.

Şi, de-s frâne şi zăbale între voi — voi toţi — şi el,

I-a lui frâna; iar a voastră, doar zăbaua de oţel.

— Astfel se rostesc bătrânii din adâncul cugetării;

Însă voi nu le daţi seamă şi tociţi răbdarea ţării

Şi-a lui vodă.

PALA

Taci, moşnege. Vlad, cucernicul voivod

Este domn fără domnie şi voivod fără norod.

N-are oaste, n-are curte, abia streji — o mângâiere

Ca să-şi dea măcar cu gândul c-are o umbră de putere, —

Despărţit, prin Clara-doamna, de nebunii ce l-au pus

Să se lupte cu crăimea şi biserica de-Apus,

— Şi, deşi cu vitejie cucerise Făgăraşul,

Şi, deşi arsese Alba, drept răsplată că vrăjmaşul

Îi prinsese robi suroră şi cumnat, pe Straşimir,

Totuşi — de când oropsit e vel-spătarul Dragomir —

Vlaicu, ca-ntr-un vis, pierdut-a judecata lui săracă;

Şi, de-i domn, e că se-ndură doamna, buna lui dădacă.

El nu e nimic. Iar Grue — crede-mă, că bine ştiu —

Îi jăleşte ca pe-o babă văduvă de timpuriu;

Şi, de umblă prin domnie, asta numai ca să-i spună

De-i belşug sau sărăcie, or de-i vremea rea sau bună.

MOŞ NEAGU

Fie! Dar boierii mişcă; s-ar putea să nu mai vrea

Să-i frământe sub călcâie, pururi, o muiere rea.

De-l târăşti prin bătătură, vorba ceea, rupi zăblăul,

Închisorile sunt pline şi-ntr-o zi...

PALA

Avem călăul!

Du-te-acum. Fii fără grijă; mi-am pus zaua de oţel.

Şi-apoi, scorbura e mare şi m-oi face mititel

(Moş Neagu îi ajută să intre în scorbură.)

MOŞ NEAGU

Dumnezeu să te păzească.

PALA

Aud şoapte... Haide, du-te.

(Moş Neagu iese repede prin dreapta.

Pala ascultă puţin, apoi:)

Ce-o fi? Ura sau iubirea?

(Mai ascultă, cătând spre stânga.)

E iubirea... trece iute.

(Se ascunde în scorbură.)
________________________________

1. Hămişliu însemnează şiret (n.a.).

Sursa foto

Urmează Vlaicu-Vodă (2)