FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ (3)

de Charles Perrault

Urmare la Frumoasa din pădurea adormită (2)

Tânărul prinț fu dintr-o dată cuprins ca de o vrajă si vru s-o vadă pe prințesa cea frumoasă. Înaintă spre pădure și văzu cum copacii cei înalți, mărăcinii și spinii se dădeau în lături, deschizându-i poteca. El se avântă singur către castelul care se zărea acum bine de tot la capătul unei alei. Oamenii săi nu putură să-l urmeze, deoarece copacii și mărăcinii se adunaseră din nou.

Prințul pătrunse într-o curte mare și urcă o scară. Străbătu multe încăperi ale castelului, în care se aflau cavaleri de onoare dormind, unii în picioare, altți șezând și, în sfârșit, ajunse într-o cameră cu totul și cu totul de aur.

Pe un pat văzu o prințesă de vreo cinsprezece-șaisprezece ani. Tremurând de emoție, prințul se apropie și se așeză în genunchi lângă ea. În clipa aceea, vraja se destrămă și prințesa se trezi. Ea spuse:

- Ai sosit, în sfârșit! O, prințul meu, cât de mult m-ai lăsat să te aștept!

Vrăjit de vorbele ei, i-a mărturisit bucuria și recunoștința sa și a încredințat-o pe prințesă că se îndrăgostise de ea. Odată cu prințesa se deșteptase întregul palat, fiecare gândindu-se la ce avea de facut, dar, nefiind cu toții îndrăgostiți, simțeau că mor de foame. Trecură deci în sala oglinzilor, unde cinară. Viorile executară cântece vechi, dar muzica lor era minunată. Imediat după cină, s-au căsătorit și întreaga curte veni să-i salute. Nimeni nu dormi, deoarece nu simțeau nevoia.

A doua zi în zori, prințul își părăsi soția pentru a se întoarce în oraș, unde tatăl său îl aștepta. Prințul îi istorisi:

- Umblând la vânătoare, m-am rătăcit în pădure și m-am adăpostit în coliba unui cărbunar care mi-a dat să mănânc pâine neagră și brânză.

Tatăl său, om blând și bun, nu bănui nimic, dar regina-mamă nu-l crezu, pentru că prințul se ducea zilnic la vânătoare și cunoștea bine pădurea. Ea și-a dat seama că era îndrăgostit. 
Prințul a ascuns căsătoria sa mai mult de doi ani. Avea acum doi copii: o fiică pe care o numisera Aurora și un fiu căruia îi ziceau Zori-de-zi, pentru că o întrecea în frumusețe pe sora lui. Regina-mamă încercă să afle adevărul, dar prințul nu îndrăznea să-i încredințeze taina sa. Îi era teamă, fiindcă ea se trăgea dintr-un neam de căpcăuni. Regele o luase în căsătorie numai pentru averile ei nenumărate. La curte se șoptea chiar că abia se abținea să nu sară asupra copilașilor când îi vedea.

Atunci când regele muri, prințul rămase stăpân în țară. El își dădu imediat în vileag căsătoria. Prințesa, soția sa, însoțită de cei doi copii, sosi în capitală și fu primita în triumf. 
La puțin timp după aceea, regele porni la luptă împotriva vecinului său, împăratul Cantalabute. El o lăsă pe regina-mamă în fruntea regatului și-i încredință soția și copiii. Regele urma să fie la război toată vara.

* * * 

Urmează Frumoasa din pădurea adormită (4)