FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ (2)

de Charles Perrault

Urmare la Frumoasa din pădurea adormită (1)

Să fi trecut vreo cincisprezece, șaisprezece ani; pe când regele și regina s-au dus la unul dintre castelele lor, s-a întâmplat ca tânăra prințesă să întâlnească o bătrână care torcea. Ea folosea fusul, pentru că porunca regelui nu ajunsese la urechile ei.

- Ce faci acolo, măicuță? o întrebă prințesa.

- Iaca torc cu fusul, frumoasa mea copilă, îi răspunse bătrâna, neștiind cine e fata.

- Vai, ce minunat este, a continuat prințesa, cum faci? Dă-mi și mie fusul o clipa, te rog!

Luă fusul, se înțepă în deget și căzu leșinată. Bătrânica strigă după ajutor. Oamenii veniră repede, din toate părțile. O stropiră pe prințesă cu apă pe față, îi frecară tâmplele, dar nimic n-o putea readuce în simțire. Regele, care se înapoiase, auzi zarva și își aminti povestea ursitoarei. Porunci ca prințesa să fie culcată în cea mai frumoasă odaie din palat, pe un pat cu broderii din aur și argint.

Prințesa era frumoasă ca lumina zilei, căci somnul nu-i răpise nici culorile vii ale feței, nici bujorii din obraji, nici culoarea buzelor trandafirii. Doar ochii îi avea închiși. De altfel, respira ușor, așa că îți puteai da seama că nu murise. Ursitoarea cea bună care îi dăruise viața, se afla departe de palat, atunci când s-a întâmplat nenorocirea. Un pitic care purta cizme "de șapte poște" i-a dat de veste.

Ursitoarea plecă de îndată și după un ceas ajunse la castel. Regele îi ieși în întâmpinare la scara trăsurii și ursitoarea încuviință toate poruncile date de acesta. Ea atinse cu bagheta fermecată pe toți care se aflau în castel: guvernantele, domnișoarele de onoare, fete în casă, ofițeri, bucătari. Mai atinse caii și chiar cățelușa prințesei. Adormiră cu toții cât ai clipi. Regele și regina ieșiră din castel și dădură poruncă celor de afară ca nimeni să nu se apropie de acel loc. Porunca nu-și avea rostul, căci mulți copaci, mărăcini și spini au înconjurat castelul. Nimeni nu s-ar fi încumetat să pătrundă acolo prin pădure. Din tot castelul nu se mai vedea decât vârful turnurilor, și acesta la mare depărtare.

La capătul a o sută de ani, un fecior de domn, de alt neam decât prințesa cea adomită, mergând la vânătoare, văzu turnurile castelului ivindu-se deasupra unei păduri întinse și foarte dese. Întrebă el ce era acolo, dar oamenii dădeau răspunsuri în doi peri. Unii spuneau că e un vechi castel bântuit de duhuri, alții că acolo își dădeau întâlnire vrăjitoarele. Cei mai mulți povesteau de un căpcăun care locuia acolo și înghițea copii. Prințul nu mai știa ce să creadă, dar un țăran bătrân îl lămuri:

- Prințe, să tot fie vreo cincizeci de ani de când l-am auzit pe tata povestind că în castelul acesta se află o prințesă, cea mai frumoasă din câte au fost văzute, dar care a fost sortită să doarma o sută de ani, până când va veni un fiu de domn și o va trezi din somn.

* * * 

Urmează Frumoasa din pădurea adormită (3)