FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ (4)

de Charles Perrault

Urmare la Frumoasa din pădurea adormită (3)

De-abia plecă regele, că regina-mama își trimise nora și nepoții la o casă de la țară, pentru a-și satisface oribila poftă. Câteva zile mai târziu se duse acolo și îi spuse bucătarului într-o seară:

- Mâine vreau s-o mănânc la masă pe micuța Aurora.

- Cu neputință, doamnă! strigă bucătarul.

- Îți poruncesc, spuse regina, am poftă să mănânc carne proaspătă.

Bietul om înțelese că nu e de glumit cu o căpcăună și, luând cuțitul mare, urcă în camera micuței Aurora. Fetița avea atunci numai patru ani. Îl iubea pe bucătar, fiindcă îi aducea adeseori bomboane. Văzând-o, el începu să plângă și cuțitul îi căzu din mână. Se duse în curte să taie un mielușel și pregăti un sos bun, pe care regina îl mâncă cu mare poftă. Pe micuța Aurora o luă și o încredință soției lui, ca s-o ascundă într-o odăiță din fundul curții.

Opt zile mai târziu, regina cea rea îi spuse bucătarului:

- Vreau să-l mănânc la cină pe micul Soare.

Bucătarul nu se împotrivi. Era hotărât să o păcălească pe regină ca și prima dată. Se duse să-l caute pe micul Soare, care avea trei ani. Îl încredință pe băiat soției, ca să-l ascundă alături de Aurora. Apoi pregăti o friptură de ied fragedă, pe care căpcăuna o găsi delicioasă.

Până aici totul mersese bine, dar într-o seară regina cea rea îi spuse din nou bucătarului:

- Aș dori s-o mănânc pe prințesa. Trebuie pregatită cu același sos ca și copiii.

De data asta nu mai știa cum s-o înșele pe regina-mamă. Regina tânără avea douăzeci de ani, fără a mai pune la socoteală cei o sută de ani pe care îi petrecuse dormind. Pielea ei era tot albă, dar era mai puțin fragedă. Ca să-și scape viața, bucătarul se hotărî să-i taie gâtul. Intră cu cuțitul în mână în camera tinerei regine. Voia totuși să o pregătească și îi povesti respectuos despre porunca primită de la regina-mamă.

- Îndeplinește porunca, răspunse tânăra regină. Fă ce ți s-a spus! Mă voi duce lângă copiii mei pe care i-am iubit atâta (ea îi credea morți).

- Nu, doamnă, nu veți muri, îi răspunse bietul bucătar, după cum nici copiii nu vă sunt morți, i-am ascuns la mine. O voi păcăli din nou pe regină. Îi voi da să mănânce o căprioară în locul dumneavoastră.

Și o duse în odaia lui, unde ea își regăsi copiii. Regina mâncă la cină căprioara cu aceeași poftă. Acum era foarte mulțumită de cruzimea ei. Se pregătea să-i spună tânărului rege, la întoarcerea sa, că lupii îi mâncaseră pe tânăra regină și pe copii. Dar într-o seară, când își făcea de lucru prin curte, recunoscu vocea reginei și a copiilor.

Furioasă că a fost păcălită, porunci să i se aducă un cazan mare, plin cu năpârci și broaște râioase, ca să-i arunce în el pe regină și pe copii, pe bucătar și pe nevasta acestuia. A doua zi, dis-de-dimineață, totul era gata și călăii tocmai se pregăteau să-i arunce în cazan, când regele, la care nimeni nu se gândea că s-ar putea întoarce, intră în curte călare și întrebă ce înseamnă acel spectacol înfiorător. Nimeni nu îndrăznea să-i spună. Căpcăuna se aruncă în cazan și fu înghițită, într-o clipită, de jivinele respingătoare.

Regele se arătă nespus de fericit să-și revadă frumoasa soție și copiii.

Sfârșit

Găsești povestirea pe scurt a acestui basm pe blogul

Povestiri pe scurt de lecturi școlare !

Ai putea să citești și alte basme de Charles Perrault:

• Barbă albastră
• Piele de măgar
• Cele trei dorințe