BARBĂ ALBASTRĂ (3)

de Charles Perrault

Urmare la Barbă Albastră (2)

- Ce s-a întâmplat, spuse el, de nu este cheia de la cămară printre celelalte?

- Probabil, răspunse ea, a rămas sus pe masă.

- Du-te imediat, spuse Barbă Albastră, și adu-mi-o.

După ce încercă să amâne de mai multe ori, ea fu nevoită să-i aducă cheia. Barbă Albastră, uitându-se foarte atent la cheie, îi spuse soției lui:

- Cum a ajuns acest sânge pe cheie?

- Nu știu, răspunse femeia cu voce slabă, mai palidă decât moartea.

- Nu știi, replică Barbă Albastră. Eu știu foarte bine, ai fost în cămară, nu-i așa? Cu siguranță, doamnă; acum vei ajunge și tu acolo, printre doamnele pe care le-ai văzut acolo.

La aceste vorbe ea s-a aruncat la picioarele soțului ei și i-a cerut iertare, cu toate semnele unei pocăințe adevărate pentru neascultarea ei. Ar fi topit și o piatră, atât de frumoasă și întristată era; dar Barbă Albastră avea o inimă mai rece decât orice piatră.

- Trebuie să mori, doamnă, spuse el, și asta deîndată.

- Dacă trebuie să mor, răspunse ea, uitându-se la el cu ochii scăldați în lacrimi, acordă-mi puțin timp să-mi spun rugăciunile.

- Bine, replică Barbă Albastră,  ai jumătate de sfert de oră, nicio clipă mai mult.

* * *

Când ea rămase singură, o chemă pe sora ei, și îi spuse:

- Surioară Ana (acesta era numele ei), urcă, te rog, în vârful turnului, și uită-te după frații noștri, mi-au promis că vor veni azi. Dacă îi vezi, fă-le semn să se grăbească.

Sora ei Ana s-a urcat în vârful turnului, și biata soție speriată striga din când în când,

- Ana, surioară Ana, vezi pe vreunul din ei venind?

Și sora Ana îi răspundea:

- Nu văd nimic decât soarele, care strălucește, și iarba verde crescând.

* * *

Urmează Barbă Albastră (4)