BARBĂ ALBASTRĂ (2)

de Charles Perrault

Urmare la Barbă Albastră (1)

Vecinii și prietenii au venit în grabă la chemarea tinerei soții, atât de mare era nerăbdarea lor de a vedea toate bogățiile din casa ei. Ei nu îndrăzniseră să vină cât timp soțul ei era acasă, din cauza bărbii albastre care îi speria. Au cotrobăit prin toate camerele, cămări, dulapuri, toate pline cu obiecte bogate și fine, unul mai frumos decât altul.

După aceea s-au dus sus, în cele două camere mari, unde se găsea cel mai bun și mai bogat mobilier; admirația lor era fără margini în fața numărului și frumuseții tapiseriei, a paturilor, canapelelor, dulapurilor, rafturilor, meselor, și oglinzilor în care se puteau vedea din cap până în picioare; unele dintre ele erau încadrate în sticlă, altele în argint, simplu și aurit, cele mai bune și mai magnifice care au fost văzute vreodată. Nu încetau să omagieze și să invidieze fericirea prietenei lor, care în acest timp nici nu se uitase la toate aceste bogății, din cauza nerăbdării de a se duce să deschidă cămara de la parter. Curiozitatea ei era atât de mare încât, fără a se gândi că nu este frumos să-și lase invitații singuri, se duse jos pe o scară, atât de grăbită încât fu cât pe ce să alunece de două ori sau de trei ori și să-și rupă gâtul.

Ajungând la ușa cămării, se opri pentru o clipă, gândindu-se la cuvintele soțului ei și la ce ar putea păți dacă nu își respectă promisiunea; dar curiozitatea a fost atât de puternică că nu s-a putut stăpâni. A luat cheița și a deschis ușa tremurând; dar nu a putut vedea nimic clar la început, pentru că ferestrele erau închise. După câteva momente a început să zărească podeaua acoperită peste tot cu sânge închegat, în care se oglindeau trupurile câtorva femei moarte rezemate de pereți: acestea fuseseră cu toate soțiile lui Barbă Albastră, ucise una câte una. Tinerei femei i se făcu o frică de moarte, și cheia, pe care o scosese din broasca ușii, îi căzu din mână.

După ce își veni cât de cât în fire, ridică cheia, încuie ușa și urcă scările în camera ei pentru a se liniști; dar nu putea, era mult prea speriată. După ce observă că cheia cămării se murdărise de sânge, încercă de două sau de trei ori să o șteargă, dar sângele apărea mereu. În zadar o spălă ea și o frecă cu săpun și nisip că sângele rămase. Cheia era fermecată și nu o putea curăța: când sângele era înlăturat într-o parte, reapărea pe cealaltă parte.

Barbă Albastră s-a întors din călătoria sa în aceeași seară și i-a spus că a primit pe drum scrisori din care aflase că treburile lui erau rezolvate. Soția lui făcu tot ce putea pentru a-i dovedi că este foarte bucuroasă că se întorsese atât de repede. În dimineața următoare el ceru cheile, ea i le dădu, dar mâna îi tremura atât de tare încât el ghici ușor ce s-a întâmplat.

* * *

Urmează Barbă Albastră (3)