de Hans Christian Andersen
Urmare la Fata din soc (1)
– Da, dar mai întâi am fost amândoi la școală, spuse bătrâna. Și ne suiam ținându-ne de mână în turn și ne uitam la corăbiile cele mari.
– Da, și cât n-am mai plâns eu după plecarea ta! Credeam c-ai murit și ai ajuns în fundul mării. De câte ori nu m-am sculat noaptea și nu m-am uitat de unde bate vântul și dacă tu nu vii! Vântul bătea, dar tu nu mai veneai.
Într-o zi, mi-aduc aminte că ploua cu găleata, tocmai venise gunoierul la casa unde slujeam și eu dusesem căldarea cu gunoi și stăteam acum în poartă. Deodată a trecut poștașul, s-a oprit și mi-a dat o scrisoare; era de la tine. Mult mai umblase scrisoarea asta până să ajungă la mine! Am desfăcut-o repede și am început s-o citesc. De bucurie și râdeam și plângeam! Scriai acolo că ești prin țările calde, pe unde crește cafeaua. Ce țări minunate trebuie să fie! Și mai spuneai multe, multe lucruri în scrisoare și eu citeam și stăteam în ploaie cu căldarea de gunoi lângă mine. Deodata mă ia cineva de mijloc…
Într-o zi, mi-aduc aminte că ploua cu găleata, tocmai venise gunoierul la casa unde slujeam și eu dusesem căldarea cu gunoi și stăteam acum în poartă. Deodată a trecut poștașul, s-a oprit și mi-a dat o scrisoare; era de la tine. Mult mai umblase scrisoarea asta până să ajungă la mine! Am desfăcut-o repede și am început s-o citesc. De bucurie și râdeam și plângeam! Scriai acolo că ești prin țările calde, pe unde crește cafeaua. Ce țări minunate trebuie să fie! Și mai spuneai multe, multe lucruri în scrisoare și eu citeam și stăteam în ploaie cu căldarea de gunoi lângă mine. Deodata mă ia cineva de mijloc…
– Da, și i-ai dat aceluia o palmă că a văzut stele verzi…
– De unde să știu că tu erai? Veniseși odată cu scrisoarea și erai așa de chipeș și de frumos, așa cum ești și acum. Aveai în buzunar o basma galbenă și o pălărie noua, erai foarte dichisit. Doamne, și ce vreme păcătoasă era și cum mai ploua!
– Și după aceea ne-am luat, spuse el. Ți-aduci aminte? Și pe urma a venit băiatul cel dintâi și după el Maria și Iacob și Petru și Ion și Cristian!
– Da, și toți au crescut și s-au facut mari și toți vrednici.
– Și copiii lor au avut și ei copii, spuse bătrânul matelot, și acum îi vedem pe copiii copiilor noștri.
– Când ne-am cunoscut noi nu era cam tot pe vremea asta?
– Da, chiar azi e nunta de aur! a spus mătușica din soc și și-a întins capul printre cei doi bătrâni, dar ei au crezut că e o vecină care a venit să-i firitisească. S-au uitat unul la altul și s-au luat de mână, ca pe vremuri. Și după aceea au venit copiii și nepoții, fiindcă ei știau că azi e nunta de aur și îi felicitaseră pe bătrâni dis-de-dimineață, dar bătrânii uitaseră. Ei își aduceau aminte mai bine de lucruri întâmplate odinioară decât de cele întâmplate acum de curând. Socul răspândea mireasma și soarele care tocmai scăpăta spre asfințit îi bătea pe bătrâni drept în față și amândoi erau roșii la obraz.
Nepotul cel mai tânăr a început să joace împrejurul lor și le-a spus că astă-seară are să fie petrecere mare și au să mănânce cartofi prajiți. Și mătușica din soc a dat din cap în copac și a strigat și ea cu ceilalți laolaltă: ”Ura!”
– D-apoi asta n-a fost poveste, a spus băiețașul care ascultase.
– Poate n-o fi fost, a zis bătrânul care povestea; dar să vedem ce spune mătușica din soc.
– Nu, n-a fost poveste, a spus mătușica; acum vine povestea. Poveștile cele mai minunate ies din viața de toate zilele, uite așa cum a ieșit copăcelul meu din ceainic.
Și l-a ridicat pe băiețaș din pat și l-a luat în brațe și ramurile socului s-au boltit deasupra lor, așa că ei erau acum ca într-un boschet și copacul și-a luat zborul și i-a dus departe.
Mătușica din soc s-a schimbat deodată într-o fetiță drăgălașă, dar hainele erau tot din stofa aceea verde cu flori albe, din care fuseseră și hainele mătușicăi. La piept avea o floare adevărată de soc și în părul ei galben și cârlionțat o cunună de flori de soc; ochii îi erau albaștri. O! Era atât de gingașă fetița! S-au sărutat și acum erau amândoi de-o vârstă și aveau aceleași bucurii.
Au ieșit din boschet ținându-se de mână și au intrat într-o grădină frumoasă. Lângă o pajiște era legat de un țăruș bastonul tatii. Față de copii, bastonul prindea viață. Când se așezau călare pe el, măciulia se preschimba într-un cap de cal cu o coamă lungă și neagră. Îi creșteau deodată patru picioare subțiri și vânjoase și bastonul se prefăcea într-un cal voinic și iute. Au încălecat și au pornit în galop împrejurul pajiștii.
– Ne ducem departe, departe, a spus băiețașul; ne ducem la conacul unde am fost anul trecut.
Și alergau, alergau primprejurul pajiștii și fetița, care după cum știm nu era alta decât mătușica din soc, striga:
– Uite, acum suntem la țară. Vezi căsuța aceea cu spatele cuptorului, care iese din zid ca un ou mare cât toate zilele? Alături e un soc și uite și cocoșul care umblă prin ogradă și scurmă și când găsește ceva cheamă găinile să le dea și lor! Ia uită-te la el cum se mai fudulește! Acum am ajuns la biserică; e așezată pe deal, printre stejari bătrâni și unul e pe jumătate uscat.
– Iată-ne acum la fierarie. Focul arde și fierarii bat fierul cu ciocanul și scânteile sar în toate părțile. Și acum, haide la conac!
Și tot ce spunea fetița care ședea călare pe baston la spatele băiețașului se întâmpla chiar așa. Băiețașul vedea tot ce spunea ea și totuși alergau numai de jur împrejurul pajiștii. Pe urmă s-au jucat și au făcut o grădină în țărână și ea și-a scos din păr câteva flori de soc și le-a sădit în pământ și din flori au crescut tulpinițe, așa cum crescuseră și din crenguțele pe care le sădisera cei doi bătrâni de care am vorbit adineauri. S-au luat apoi de mână, așa cum se luaseră și bătrânii când erau copii, dar nu s-au urcat sus în turn ca să vadă marea. Fetița l-a luat de mijloc pe băiețaș și amândoi s-au ridicat în văzduh și au zburat peste câmpii și păduri și ape și a fost primăvară, și a fost vară și după aceea toamnă și iarnă și mii și mii de chipuri și locuri s-au oglindit în ochii și în inima băiețașului. Și fetița îi spunea: „Ce vezi acum n-ai să uiți niciodată!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !