ROMEO ȘI JULIETA (15)

de WILLIAM SHAKESPEARE

Urmare la Romeo și Julieta (14)
ACTUL IV

SCENA a IV-a

O sală mare în palatul Capoletto. (Intră madonna Capoletto și Doica)
MADONNA CAPOLETTO: 
Ia cheile si scoate mirodenii. 
DOICA:
Mi-au mai cerut curmale si gutui. Le trebuie sa faca prajituri. 
(Intră Capoletto)
 CAPOLETTO: 
Hai, dati-i zor! Cocosul a cântat 
A doua oara. Clopotu-a sunat 

Utrenia. Sa pui, te rog, fripturile pe foc, 
Economie n-ai sa faci deloc, 
Preabuna Angelico. 
DOICA:
Mergi îndata si culca-te, stapâne. 
Tulburata 
Ti-e mintea. 
Ai vegheat o noapte-întreaga! 
CAPOLETTO: 
Dar câte nopti pe lume, doica draga, 
Eu n-am vegheat? si uneori a fost 
O pricina destul de fara rost. 
Si n-am cazut la pat! Auzi tu, puica? 
MADONNA CAPOLETTO:
Stim bine ca-ai cam fost o nevastuica 
La vremea ta. 
Ai vrut sa faci priveghe: 
Veghea-vom noi sa nu mai stai de veghe. 
CAPOLETTO: Vrei sa te-arati, cât vei trai, geloasa? 
(Ies signora Capoletto și Doica. Intră trei-patru slujitori cu frigări, bușteni și coșuri cu mâncare.) 
 Baieti, ia spuneti, ce-ati adus în casa? 
ÎNTÂIUL SLUJITOR:
E pentru bucatar, Maria Ta! Nu stim ce-ar fi… 
(Iese)
 CAPOLETTO: (Altui slujitor) 
Ia sa ne-aduci câtiva 
Busteni uscati. Pe Peter sa-l aduci, 
El stie unde se gasesc butuci. 
AL DOILEA SLUJITOR:
Stapâne, Peter are alta treaba.
 Butucii vi-i aduc si eu, degraba.
 CAPOLETTO:
 Îmi place ce mi-ai spus, fecior de lele. 
Stapân pe toti butucii casei mele 
Vei fi de azi. Vezi, zorile mijesc,
 Soseste ceasul nuntii. Socotesc 
Ca Paris va aduce lautari 
Cum a fagaduit… 
(Se aude muzica afară.) 
La zile mari 
Sunt bineveniti. 
(Strigă) Signora! Doica! Îndata 
Treziti-o pe iubita noastra fata. 
Pe Paris îl voi tine eu de vorba… 
Se-aude si un sunet de teorba. 
Hai, repede, ca mirele-a sosit. Treziti-mi fata! 
Hai! M-ati auzit? 

SCENA a V-a

Iatacul Julietei, adormita. (Intră Doica) 
DOICA:
Trezeste-te, fetito! Mielusea! 
Hai, Julieta, mielusica mea! 
Trezeste-te, fetita somnoroasa! Odorul meu!
 Trezeste-te, mireasa! 
Cum? Nicio vorba? Vrei sa te-odihnesti 
O saptamâna? stii tu ce patesti
 În noaptea-asta… si-alte nopti de-a rândul 
Frumosul Paris-mi stie bine gândul… 
O, Doamne iarta! Maica preacurata! Cum doarme! Mai adânc ca niciodata!
 Se cade s-o trezesc. 
Stapâna,-ai vrea 
Din pat sa vie Paris sa te ia? 
Desigur ca te va înspaimânta! 
Pun ramasag ca va fi chiar asa!
( Dă la o parte perdelele de la polog)
 Ce este asta? Doarme îmbracata? 
Nu s-a trezit de când a fost culcata? 
Stapâna! Julieto! Ajutor! 
Stapâna mea e moarta! Vai! De dor!
 O! Zi de jale! Cum de m-am nascut ! 
Odorul meu! Odorul! L-am pierdut! 
Aduceti aqua vitae! Vai, stapâne! 
Signora! Conte! Cine mai ramâne?
(Intră madonna Capoletto.) 
MADONNA CAPOLETTO: 
Ce zarva se aude? 
DOICA: Zi cumplita! 
MADONNA CAPOLETTO: 
Ce s-a întâmplat? 
DOICA: Priviti-o, neclintita, 
Cum zace-n pat. 
MADONNA CAPOLETTO:
Copila mea? Nu-i bine!
 Trezeste-te, sau mor si eu cu tine! 
Vai! Ajutor! Chemati într-ajutor! 
(Intră Capoletto) 
CAPOLETTO: 
Ei, mirele-o asteapta, plin de dor! 
Aduceti-o mai iute! 
DOICA:Nu se poate! E moarta, moarta! 
De i-ar fi iertate Pacatele! 
MADONNA CAPOLETTO:
O, soarta blestemata! 
CAPOLETTO: 
Ce este? Vreau s-o vad! E înghetata! 
De multa vreme sângele i-a stat 
si de pe-aceste buze a zburat 
De mult caldura vietii. Grozavie! 
Pe cea mai alba floare din câmpie 
S-a abatut o iarna timpurie. 
DOICA:O, ceas amar! 
MADONNA CAPOLETTO:
O, zi nenorocita! 
CAPOLETTO: O, soarta crunta si nefericita! 
M-a doborât de-a pururi lovitura:
 Îmi leaga limba si-mi închide gura! 
(Intră, suind, fratele Lorenzo, însoțindu-l pe Paris, care a urcat cu lăutarii lui.)
 FRATELE LORENZO:
E gata de biserica mireasa? 
CAPOLETTO: Sa mearga da, dar nu-si mai vede casa! 
(Către contele Paris): Iubitul meu, naprasnica ursita! 
Mireasa ta a fost, cum vezi, petita 
De-al mortii înger, care-a vrut sa moara 
În toata stralucirea-i de fecioara. 
Mi-e ginere, si mi-e mostenitor. 
El mi-a luat copila, iar eu mor. 
Prin blestemata hotarâre-a soartei, 
Ramâne-avere, nume, totul, moartei!
 CONTELE PARIS:
O! Cât de multa vreme m-am gândit 
La ziua-aceasta! Doamne! Sunt zdrobit! 
MADONNA CAPOLETTO:
Privelistea aceasta ma-îngrozeste! 
O Doamne, doamne, doamne! Mântuieste! 
Ce moarte cruda, înspaimântatoare! 
Doar un copil sa ai, pe lumea mare. 
Un biet copil, ce ma iubea nespus si 
moartea cruda mi l-a smuls! S-a dus! 
DOICA:
O zi de jale! Vai! Ce zi de jale! 
Cum nu mi-ai rasarit nicicând în cale! 
Zi blestemata! Zi afurisita! 
Zi ticaloasa! Zi nelegiuita! 
Nicicând o zi atâta de cumplita 
N-a fost de soarta crunta-asa ursita! 
CONTELE PARIS:
O, moarte! Ti-ai batut de mine joc 
M-a covârsit cumplitul nenoroc. 
M-a coplesit vicleana-ti uneltire, 
M-a covârsit în deznadajduire! 
CAPOLETTO: 
O, zi-înspaimântatoare, zi cumplita, 
Ai risipit o viata pregatita 
Sa mearga-n straie albe de mireasa
 La catedrala, si apoi acasa. 
Copila mea! Sarmana mea copila! 
Mi-e sufletul însângerat de mila! 
Copila mea e-în groapa-acum, în groapa! 
Cu ea si viata mea încet se-îngroapa!
 FRATELE LORENZO:
Voi, oameni buni, destul cu-atâta jale. 
-i deznadejdea cea mai buna cale 
Spre care ne îndeamna cerul sfânt.
 El a trimis un înger pe pamânt 
si-acum pe înger-l cheama înapoi. 
E-în cer acum, si nimeni dintre noi 
Nu-l poate-învinui de dusmanie. 
A vrut copila-în ceruri sa si-o tie! 
Voi n-ati putut, aici, s-o tineti vie! 
Dar cerul sfânt o tine-o vesnicie! 
Voi i-ati dorit o-înalta propasire
 si-acuma va ramâne-în amintire. 
Dorinta voastra cea mai scumpa-a fost 
S-o ridicati mai sus; si fara rost 
Acum o plângeti, când s-a înaltat
 Spre paradisul binecuvântat. 
Ati îndragit-o-aicea, pe pamânt, 
si-acuma s-a-înaltat spre cerul sfânt! 
Copila care vrea sa se marite 
si zile lungi sa-i fie harazite
 În casnicia-i vesnic fericita 
Socot ca mult mai rau e osândita 
Decât aceea care-i norocoasa
 si care moare tânara mireasa. 
Pe lesul ei sa presarati din plin, 
Cum i-obiceiul, foi de rozmarin 
si crini din toate mâinile-aruncati. 
Apoi la catedrala s-o purtati, 
Pe ulite purtând-o de acasa
 În alba ei podoaba de mireasa.
 Desi sa plângem porunceste firea, 
Unim întelepciunea cu iubirea.
 CAPOLETTO: 
Tot ce am pus la cale pentru nunta 
Slujeste-acuma pentru-o moarte crunta
 În loc de strune, clopote-au sa sune,
 În jalnicul alai de-îngropaciune.
 În loc de veselie, jale crunta, 
si bocete, nu cântece de nunta. 
Azi toate, toate, si-au schimbat menirea
 si-si cauta, în ceruri, mântuirea. 
Cununa de mireasa sade-acum 
Pe un cosciug, spre cel din urma drum!
 FRATELE LORENZO:
Va pregatiti de-alaiul funerar. 
Signore, sa va-ajute Sfântul Har. 
Signora, conte Paris. Ceasu-i sfânt: 
Sa va-însotiti copila la mormânt. 
Nu mai stârniti a cerului mânie. 
Ci faceti-va-întreaga datorie! 
(Ies Capoletto, signora Capoletto, Paris și fratele Lorenzo. Înainte de a părăsi iatacul Julietei, toți presară crini și fire de rozmarin pe trupul Julietei și trag perdelele pologului.) ÎNTÂIUL LAUTAR:
Acum, fratilor, nu mai avem altceva de facut decât sa ne luam diblele si s-o stergem din casa aceasta a mortii. 
DOICA:
Flacailor, puteti porni pe-o cale; 
În casa asta prea e multa jale! 
ÎNTÂIUL LAUTAR:(Cercetându-și instrumentele) 
Dar lucrurile pot sa se îndrepte… 
(În vreme ce Doica iese pe o parte, intră Peter.) 
PETER:Voi, lautari, cu vorbe întelepte, 
Cântati-mi, pentru cea din urma oara,
 Romanta: „Mântuita inimioara!“. 
De ma iubiti, cântati-o chiar acum. 
ÎNTÂIUL LAUTAR:
De ce romanta asta?
 PETER:
Totu-i scrum În inima-mi sarmana! Este plina
 De jale. Numai muzica ma-alina. 
Cântati-o cum se cânta un prohod… 
ÎNTÂIUL LAUTAR:
Noi nu cântam prohoade, nici Irod. 
PETER:
Prin urmare, nici pomeneala sa cântati?
 ÎNTÂIUL LAUTAR:
Nu. 
PETER:
 Atunci am sa va dau voua…
 ÎNTÂIUL LAUTAR:
Si ce anume vrei sa ne dai? 
PETER:
N-am sa va dau bani, pe cinstea mea, ci o batjocura. Am sa ma port cu voi ca si cum ati fi dintre menestreli.
 ÎNTÂIUL LAUTAR:
Atunci ne vom purta cu domnia-ta de parca ai fi un rândas. 
PETER:(Trăgându-și satârul.)
 Atunci am sa-mi înfig si eu satârul de rândas sub scafârlia dumitale. Nu v-am cerut sa apasati pe clapele negre. Dar eu am sa va trag la DO-uri, la RE-uri, la FA-uri si alte note de notat acum. 
LAUTARUL:
Pai, daca te pricepi sa ne tragi la RE-uri si la FA-uri, dumneata ne vei da note noua. 
AL DOILEA LAUTAR:
Pâna una alta, da-ti satârul ala la o parte si fa-ne mai bine sa stim daca esti om de duh. PETER:
Aha! Aveti pofta sa va încontrati cu duhul meu? Am sa va iau la trânta cu duhul meu de fier. Cât despre satârul acesta taios, îl dau la o parte. Va rog sa-mi raspundeti ca oamenii. (Cântă): 
Când inima-i ranita de durere, 
Când sufletul si gândul ti-s pustii, 
Tu, muzica, prin sunete-argintii,
 Stârnesti în minte-o frageda placere. 
Știti voi, flacai, de ce pomenesc de „sunete argintii“? Ia sa vedem daca stii de ce, mestere Matei Mate-fripte?
 ÎNTÂIUL LAUTAR:
Pai, signore, fiindca argintul are un sunet nespus de frumos.
 PETER: Strasnic! Tu ce parere ai avea, Hugo Lauta? 
AL DOILEA LAUTAR:
Eu as crede ca „sunet de argint“ înseamna ca viorile lautarilor suna pentru bani de argint. 
PETER:
Si asta-i buna! Ce parere mai ai si tu, Simioane Inima-de-vioara? 
CEL DE-AL TREILEA LAUTAR:
Pe cinstea mea daca stiu ce sa-ti raspund! 
PETER:
Va cer iertare la toti. Doar ati venit aici sa-i trageti cu arcusul. Se spune „sunetele argintii ale muzicii“, pentru ca lautarii primesc bani de argint, si nu de aur, pentru osteneala lor. 
Prin sunetele tale argintii 
Esti, muzica, prilej de bucurii! (Iese cântând.) 
LAUTARUL:
Cine naiba o mai fi si ticalosul acesta împutit? 
AL DOILEA LAUTAR:
Duca-se dracului sa se spânzure. Hai sa plecam de aici si sa asteptam când se va înapoia alaiul funerar. Ne vor da doar si noua ceva de mâncare. De pomana… (Ies toți.)

* * *

Urmează Romeo și Julieta (16)