de WILLIAM SHAKESPEARE
Urmare la Romeo și Julieta (9)
ACTUL III
SCENA A II-A
O, galopați, sirepi de foc, spre casa
Lui Phoebus... Un cârmaci ca Phaeton
Cu bice v-ar goni către apus
S-aducă grabnic noaptea înnorată.
O, las' perdeaua, noapte-aducătoare
De dragoste, ca ochii răi s-adoarmă
Și, nevăzut, Romeo, fără larmă,
Să se strecoare-n cuibul fericirii...
Cei ce jertfesc pe-altarele iubirii
Au drept lumină frumusețea lor,
Și noaptea-i place orbului amor,
O, vino, noapte tainică, matroană
În haină-ntunecată, -n negru toată,
Și-nvață-mă să pierd un joc prin care
Voi câștiga un preț cu mult mai mare:
În joc sunt doi boboci curați de fată...
Cum se bate viu-n obrazu-mi feciorelnic
Fricosul sânge! - O, acopere-l
În mantia-ți neagră, până ce sfielnic
Întâi, se face îndrăzneț amorul,
Nemaivăzând în dragoste o vină...
O, vino, noapte; tu, Romeo, vino,
Tu, zi în noapte; pe-aripele nopții
Vei odihni mai alb ca fulgi ușori
De nea pe negrul spate al unei ciori!
O, vino, noapte bună, fermecată,
Dă-mi pe Romeo-al meu, și când vreodată
El va muri, tu să faci mii de stele
Din trupul lui, care ar împodobi
Atât de mândru bolta înstelată,
Că lumea-ntreagă s-ar îndrăgosti
De tine, noapte, - și-ngâmfatul soare
N-ar mai afla pe nimeni să-l adoare!
O casă mi-am durat iubirii mele,
Dar n-am avut-o încă; sunt vândută,
Dar nu s-a bucurat de mine nimeni.
Și ah, așa de-ncet îmi trece ziua,
Ca noaptea-ntr-un ajun de sărbătoare
Copilului cu haine noi care
Nu are încă voie să le-mbrace.
Dar vine doica... O, aduce vești
De la Romeo-al meu, și fiecine
Romeo spune, este pentru mine
Un sol ce-aduce glasuri îngerești.
Lui Phoebus... Un cârmaci ca Phaeton
Cu bice v-ar goni către apus
S-aducă grabnic noaptea înnorată.
O, las' perdeaua, noapte-aducătoare
De dragoste, ca ochii răi s-adoarmă
Și, nevăzut, Romeo, fără larmă,
Să se strecoare-n cuibul fericirii...
Cei ce jertfesc pe-altarele iubirii
Au drept lumină frumusețea lor,
Și noaptea-i place orbului amor,
O, vino, noapte tainică, matroană
În haină-ntunecată, -n negru toată,
Și-nvață-mă să pierd un joc prin care
Voi câștiga un preț cu mult mai mare:
În joc sunt doi boboci curați de fată...
Cum se bate viu-n obrazu-mi feciorelnic
Fricosul sânge! - O, acopere-l
În mantia-ți neagră, până ce sfielnic
Întâi, se face îndrăzneț amorul,
Nemaivăzând în dragoste o vină...
O, vino, noapte; tu, Romeo, vino,
Tu, zi în noapte; pe-aripele nopții
Vei odihni mai alb ca fulgi ușori
De nea pe negrul spate al unei ciori!
O, vino, noapte bună, fermecată,
Dă-mi pe Romeo-al meu, și când vreodată
El va muri, tu să faci mii de stele
Din trupul lui, care ar împodobi
Atât de mândru bolta înstelată,
Că lumea-ntreagă s-ar îndrăgosti
De tine, noapte, - și-ngâmfatul soare
N-ar mai afla pe nimeni să-l adoare!
O casă mi-am durat iubirii mele,
Dar n-am avut-o încă; sunt vândută,
Dar nu s-a bucurat de mine nimeni.
Și ah, așa de-ncet îmi trece ziua,
Ca noaptea-ntr-un ajun de sărbătoare
Copilului cu haine noi care
Nu are încă voie să le-mbrace.
Dar vine doica... O, aduce vești
De la Romeo-al meu, și fiecine
Romeo spune, este pentru mine
Un sol ce-aduce glasuri îngerești.
Ei, doică? Zi, ce-i nou? Aceasta-i scara
Ce ți-o dădu Romeo?
Ce ți-o dădu Romeo?
Da, e scara!
Vai! Pentru ce-ți frângi mâinile? Ce ai?
Amar de noi! E mort, e mort, e mort!
Suntem pierdute, draga mea, pierdute!
O vai! S-a isprăvit! S-a dus! E mort!
Suntem pierdute, draga mea, pierdute!
O vai! S-a isprăvit! S-a dus! E mort!
Ce? Poate cerul fi așa de crud?
Romeo, poate chiar când cerul nu!
Romeo! Doamne cine-ar fi crezut!
Romeo!
Romeo! Doamne cine-ar fi crezut!
Romeo!
Ești un diavol, de mă chinui
Așa? Asemeni chin cumplit ar face
Să urle pe-osândiții din gheena!
S-a omorât Romeo? Spune! Dacă
E mort, zi: da; de nu, zi: nu! O vorbă
Decide între chin și fericire!
Așa? Asemeni chin cumplit ar face
Să urle pe-osândiții din gheena!
S-a omorât Romeo? Spune! Dacă
E mort, zi: da; de nu, zi: nu! O vorbă
Decide între chin și fericire!
Cu ochii mei, vai, rana i-am văzut-o
Aici la piept, - la pieptul lui viteaz!
O, bietul trup însângerat, o, bietul
Trup fără viață! Palid, palid, palid.
Cum e cenușa și mânjit de sânge!
Am leșinat când l-am văzut așa.
Aici la piept, - la pieptul lui viteaz!
O, bietul trup însângerat, o, bietul
Trup fără viață! Palid, palid, palid.
Cum e cenușa și mânjit de sânge!
Am leșinat când l-am văzut așa.
Vai, frânge-te, tu inimă rămasă
Pe drumuri! Ochi, intrați în închisoare,
Lipsiți pe veci de razele de soare!
Prefă-te, humă păcătoasă-n humă!
Nu mai mișca... O, moarte, vino, du-mă
Alături de Romeo, în sicriu!
Pe drumuri! Ochi, intrați în închisoare,
Lipsiți pe veci de razele de soare!
Prefă-te, humă păcătoasă-n humă!
Nu mai mișca... O, moarte, vino, du-mă
Alături de Romeo, în sicriu!
O, Tybalt! Tybalt! Bunul meu prieten!
Viteze Tybalt! Mândre gentilom!
De ce am mai trăit să te văd mort?
Viteze Tybalt! Mândre gentilom!
De ce am mai trăit să te văd mort?
Ce-i vijelia asta care bate
De pretutindeni? E ucis Romeo?
Tybalt e mort? Tybalt, scumpul meu văr?
Romeo, soțul și mai scump? Atunci
Răsune surla zilei de apoi!
Cine-ar trăi, vai, după aceștia doi?
De pretutindeni? E ucis Romeo?
Tybalt e mort? Tybalt, scumpul meu văr?
Romeo, soțul și mai scump? Atunci
Răsune surla zilei de apoi!
Cine-ar trăi, vai, după aceștia doi?
Tybalt e mort, Romeo surghiunit!
Romeo l-a ucis și e-n surghiun!
Romeo l-a ucis și e-n surghiun!
O, Doamne! Doamne! Mâna lui Romeo
Făcu să curgă sângele...
Făcu să curgă sângele...
Așa!
Amar de noi! Ea l-a vărsat, - ea, ea!
Amar de noi! Ea l-a vărsat, - ea, ea!
O inimă de șarpe-n ochi de floare?
A stat vreun zmeu într-un palat mai falnic?
Frumos tiran! Demon cu chip de înger!
Șoim fără gheare! Miel cu colți de lup!
Canalie cu chip dumnezeiesc!
De-a dreptu-ntors tot ce-ți părea mai drept!
Sfânt blestemat! Mișel de cinste vrednic!
Natură, ce făceai tu în infern
Când ai sădit acest demonic suflet
În raiul pieritor al unui trup
Așa de dulce? A mai fost vreo carte
Așa frumos legată și mai plină
De urâțenii? Câtă-nșelăciune
Într-un castel așa strălucitor!
A stat vreun zmeu într-un palat mai falnic?
Frumos tiran! Demon cu chip de înger!
Șoim fără gheare! Miel cu colți de lup!
Canalie cu chip dumnezeiesc!
De-a dreptu-ntors tot ce-ți părea mai drept!
Sfânt blestemat! Mișel de cinste vrednic!
Natură, ce făceai tu în infern
Când ai sădit acest demonic suflet
În raiul pieritor al unui trup
Așa de dulce? A mai fost vreo carte
Așa frumos legată și mai plină
De urâțenii? Câtă-nșelăciune
Într-un castel așa strălucitor!
Bărbații n-au credință, n-au onoare,
N-au omenie. Toți sunt trădători,
Toți șarlatani, vicleni, lingușitori!
Ah, unde-i pajul? Dați-mi aqua vitae!
Îmbătrânesc de-atâtea griji, necazuri.
Rușine lui Romeo!
N-au omenie. Toți sunt trădători,
Toți șarlatani, vicleni, lingușitori!
Ah, unde-i pajul? Dați-mi aqua vitae!
Îmbătrânesc de-atâtea griji, necazuri.
Rușine lui Romeo!
Arză-ți limba
Astfel de vorbe. Nu pentru rușine
Născut e el. Rușinii i-e rușine
Să stea pe fruntea lui: ea e un tron,
Pe care cinstea să se încunune,
Ca o stăpână peste lumea-ntreagă!
Ce dobitoacă-am fost să-l ocăresc!
Astfel de vorbe. Nu pentru rușine
Născut e el. Rușinii i-e rușine
Să stea pe fruntea lui: ea e un tron,
Pe care cinstea să se încunune,
Ca o stăpână peste lumea-ntreagă!
Ce dobitoacă-am fost să-l ocăresc!
Vorbești așa de cel care-a ucis
Pe vărul dumitale?
Pe vărul dumitale?
Pot vorbi
De rău pe soțul meu? Ah, cine oare,
Sărmane soț, te-ar cuvânta de bine
Când chiar și eu, de patru ore-abia
Femeia ta, te-acopăr de rușine!
Dar, răule de ce-ai ucis pe Tybalt?
Fiindcă el voia să te ucidă!
Întoarce-vă-ți, o lacrimi, la izvor;
Tributul vostru-l datorați durerii
Și din greșeală-l dați voi bucuriei!
Trăiește soțul meu care-a ucis
Pe Tybalt, care vruse să-l ucidă!
Atunci e bine: pentru ce mai plâng?
Am auzit o vorbă mai cumplită
Decât că Tybalt e ucis, o vorbă
Ce mă sugrumă: de-aș putea s-o uit!
Dar ea-mi apasă gândul cum apasă
Păcatul gândul unui păcătos!
Ah, vorba: «surghiunit», «e în surghiun»,
Omoară zece mii de Tybalți! Moartea
Acestuia era destulă jale!
De este drept că o nenorocire
Nu vine niciodată singură,
Ci trage după ea și alți tovarăși,
De ce cu vestea: «Tybalt este mort»
Ea nu mi-a spus: e tata, mama sau
Sunt amândoi - durerea mi-ar fi fost
La fel de mare... Dar să-mi spună după:
«Tybalt e mort» - «Romeo e-n surghiun»,
Rostind aceasta, tata, mama, Tybalt,
Romeo, Julieta - toți sunt morți!
«Romeo surghiunit», acest cuvânt
Nu poate să-l cuprindă nici un gând,
Un lucru fără țintă, fără scop...
O, numai-n moarte aș putea să-ngrop
Durerea mea și nu-i cuvânt s-o spună.
Dar unde-i mama, tata, doică bună?
De rău pe soțul meu? Ah, cine oare,
Sărmane soț, te-ar cuvânta de bine
Când chiar și eu, de patru ore-abia
Femeia ta, te-acopăr de rușine!
Dar, răule de ce-ai ucis pe Tybalt?
Fiindcă el voia să te ucidă!
Întoarce-vă-ți, o lacrimi, la izvor;
Tributul vostru-l datorați durerii
Și din greșeală-l dați voi bucuriei!
Trăiește soțul meu care-a ucis
Pe Tybalt, care vruse să-l ucidă!
Atunci e bine: pentru ce mai plâng?
Am auzit o vorbă mai cumplită
Decât că Tybalt e ucis, o vorbă
Ce mă sugrumă: de-aș putea s-o uit!
Dar ea-mi apasă gândul cum apasă
Păcatul gândul unui păcătos!
Ah, vorba: «surghiunit», «e în surghiun»,
Omoară zece mii de Tybalți! Moartea
Acestuia era destulă jale!
De este drept că o nenorocire
Nu vine niciodată singură,
Ci trage după ea și alți tovarăși,
De ce cu vestea: «Tybalt este mort»
Ea nu mi-a spus: e tata, mama sau
Sunt amândoi - durerea mi-ar fi fost
La fel de mare... Dar să-mi spună după:
«Tybalt e mort» - «Romeo e-n surghiun»,
Rostind aceasta, tata, mama, Tybalt,
Romeo, Julieta - toți sunt morți!
«Romeo surghiunit», acest cuvânt
Nu poate să-l cuprindă nici un gând,
Un lucru fără țintă, fără scop...
O, numai-n moarte aș putea să-ngrop
Durerea mea și nu-i cuvânt s-o spună.
Dar unde-i mama, tata, doică bună?
Plâng și bocesc pe Tybalt. Vrei să-i vezi?
Te duc la ei.
Te duc la ei.
Cu lacrimile lor
Îi spală rana. Ale mele însă,
Când ale lor se vor usca, vor plânge
Surghiunul lui Romeo-al meu. Ia scara.
Sărmana scară, cum te-a înșelat,
Ca și pe mine, soarta lui Romeo!
Te socoteam că-i vei deschide drum
Spre patul meu, și mor mireasă-acum,
Și văduvă fecioară; mi-a fost dat
În patul nunții mele nepătat,
Nu Romeo, ci doar cumplita moarte
De fecioria mea să aibă parte.
Îi spală rana. Ale mele însă,
Când ale lor se vor usca, vor plânge
Surghiunul lui Romeo-al meu. Ia scara.
Sărmana scară, cum te-a înșelat,
Ca și pe mine, soarta lui Romeo!
Te socoteam că-i vei deschide drum
Spre patul meu, și mor mireasă-acum,
Și văduvă fecioară; mi-a fost dat
În patul nunții mele nepătat,
Nu Romeo, ci doar cumplita moarte
De fecioria mea să aibă parte.
Mergi în iatac, ți-aduc eu pe Romeo
Ca să te mângâie. Știu unde este,
Romeo-al tău va fi aici deseară,
El este-ascuns la fratele Lorenzo.
Ca să te mângâie. Știu unde este,
Romeo-al tău va fi aici deseară,
El este-ascuns la fratele Lorenzo.
Găsește-mi-l și dă-i acest inel,
Și spune-i să alerge scumpul meu,
Aici, la cea din urmă despărțire.
Și spune-i să alerge scumpul meu,
Aici, la cea din urmă despărțire.
(Ies din scenă separat.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !