de WILLIAM SHAKESPEARE
SCENA A IV-A
O STRADĂ - BENVOLIO ȘI MERCUTIO
MERCUTIO
Dar unde naiba poate fi Romeo?
N-a fost azi noapte-acasă?
BENVOLIO
MERCUTIO
Ah, Rozalina-aceea năzuroasă
L-a scos din minți; ea-i va răpune capul.
BENVOLIO
Am mai aflat că Tybalt i-a trimis
Acasă o scrisoare lui Romeo
MERCUTIO
O provocare fără doar și poate!
BENVOLIO
Cred că Romeo are să-i răspundă.
MERCUTIO
La o scrisoare poate să-i răspundă
Oricine, dacă a-nvățat să scrie.
BENVOLIO
Voiam să spun că ea va ști s-arate aceluia care-i scrie că are curaj când îl provoacă.
MERCUTIO
Ah, bietul Romeo! e ca și mort: străpuns de ochiul negru al unei fetișcane bălăioare, îi ăuie-n urechi un cântecel de inimă-albastră, și discul inimii lui e despicat în două de săgeata orbului arcaș. Ăsta e om să țină piept lui Tybalt?
BENVOLIO
Ei, și cine-i Tybalt?
MERCUTIO
O, nu-i un făt frumos, fără îndoială. Dar e un tartor al formelor! El se bate, cum ai cânta tu de pe note o romanță, cu tact și cu măsură. Își calculează frazele: una, două și-a treia-n pieptul tău! E capabil să decapiteze și-un bumb de mătase! Un spadasin! Un Spadasin! Un duelgiu di primo cartello! Ah, divinul lor «passado» și «Punto reverso» și «hay»-urile lor.
BENVOLIO
Ce-i asta?
MERCUTIO
Ducă-se la pustia cu ifosele lor caraghioase! I-auzi numai «o foarte fină lamă! Un om foarte bine! O putană foarte bine!» Nu e un blestem, o strămoși! Ca să se pripășească pe la noi acest soi de gângănii străine, acești traficanți de modă, acești «pardonnez-moi» care nu catadicesc să mai șadă pe-o laviță veche! Oh «bons-bons»-urile lor!
(Intră Romeo)
BENVOLIO
Uite-l pe Romeo!
MERCUTIO
Fără icre, ca o scrumbie uscată. O carne, carne omenească cum te-ai batogit! Acuma a căzut în doaga lui Petrarca. Laura pe lângă iubita lui era doar o biată jupâneasă - cu toate că avea un adorator care cel puțin se pricepea s-o cânte -; Didona, o zdreanță; Cleopatra, o țigancă; Hero și Helena, niște vrăjitoare și cutre; Thisbe, avea ea ochi albaștri frumoși, nu-i vorbă, dar n-are a face... Signor Romeo, bonjur! Vezi că te salut franțuzește, după cum ți-s nădragii! Ne-ai rămas dator azi noapte!
ROMEO
Bună-dimineața, prieteni! De ce v-am rămas dator?
MERCUTIO
Pentru că ai fugit hoțește. Nu pricepi?
ROMEO
Iartă-mă, bunule Mercutio. Aveam ceva important, și în asemenea caz ți se iartă dacă treci peste unele îndatoriri.
MERCUTIO
Ei, nu-i mai bine așa, decât să scâncești de dragoste? Acum mai vii de-acasă. Acum ești Romeo! Acum ești ceea ce ești, prin artă și natură! Căci amorul ăsta care aiurează este din fire un mare nebun, care aleargă cu limba scoasă de colo până colo, până ce cade cu jucăria lui în groapă.
BENVOLIO
Oprește! Oprește!
MERCUTIO
Vrei așadar, s-o iau de la coadă?
BENVOLIO
Altminteri ai fi lungit prea mult povestea.
MERCUTIO
O, te înșeli, aș fi scurtat-o, căci ajunsesem cu povestea mea la fund și n-aveam de gând să merg mai departe.
ROMEO
Ia uitați-vă ce alai măreț!
(Intră doica cu Petre)
MERCUTIO
O pânză! O pânză de corabie!
BENVOLIO
Ba două: o fustă și-un surtuc.
DOICA
Petre!
PETRE
Poftim?
DOICA
Avantaiul meu, Petre!
MERCUTIO
Dă-i-l, Petre dragă, să-și ascundă obrazul. Evantaiul ei e mult mai drăguț ca obrazul dumneaei.
DOICA
Bună dimineața, signorii mei!
MERCUTIO
Bună seara, bună seara, frumoasă matroană!
DOICA
De ce bună seara, mă rog dumneavoastră?
MERCUTIO
Pentru că uite, craiul de arătător de la ceas e pironit drept în dricul amiezei.
DOICA
Rușine! Ce fel de om e ăsta?
ROMEO
Un om pe care Dumnezeu l-a trimis pe lumea asta, ca el să se ducă pe cealaltă.
DOICA
Sfântă să-ți fie vorba, signore! Duce-s-ar! Dar nu vă fie cu supărare, signori, care poate să-mi spună unde găsesc eu pe tânărul Romeo?
ROMEO
Pot eu să-ți spun: numai că tânărul Romeo e mai bătrân acum când l-ai găsit, de cum era pe când îl căutai. Eu sunt acel tânăr care poartă numele acesta, pentru că n-am găsit unul mai rău.
DOICA
Bine zis!
MERCUTIO
Așa? Ce e mai rău e bine? N-am ce zice! E frumos, frumos!
DOICA
Dacă ești dumneata Romeo, signore, aș vrea să-ți spun ceva la o parte.
BENVOLIO
Să știi că-i de-o întâlnire pe deseară.
MERCUTIO
O țață! O țățică! Hoiho!
BENVOLIO
Dar ce-ai găsit?
MERCUTIO
Nu un vânat, domnule; poate doar un iepure copt într-o plăcintă proastă de post, ceva învechit și putrezit înainte de a-l mânca.
(Cântă)
Vânatul dacă-i învechit,
Vânatul dacă-i frăgezit,
E-o bună bucățică-n post;
Dar dacă putrezit a fost
Mai înainte de-a mânca,
Atunci e o mâncare rea.
Romeo, mergi acasă la masă? Venim și noi.
ROMEO
Vin și eu numaidecât.
MERCUTIO
Rămâi sănătoasă, frumoasă babă! (Cântă) Rămâi sănătoasă, o frumoasă, frumoaso, frumoaso!
(Benvolio și Mercutio pleacă)
DOICA
Spune-mi, rogu-te, signore, cine-i obraznicul ăla negustor de glume proaste?
ROMEO
Unul căruia îi place să se asculte pe sine, și care spune într-o minută mai multe decât poate face într-o lună.
DOICA
Apoi dacă are ceva să spună în ce mă privește pe mine, am să-i arăt eu lui, de-ar fi măcar încă odată pe atâta de grozav pe cât este el și alți douăzeci de găgăuți ca el, și dacă eu nu pot, - au să poată alții! Auzi, ticălosul! Că doară eu nu-s d-alea cum mă crede el, eu nu-s de teapa lui! (Întorcându-se către Petre) Și tu ce păzești acolo, de lași orice nespălat să facă haz pe socoteala mea?
PETRE
N-am văzut pe nimeni să facă haz de dumneata; că, zău, numaidecât trăgeam spada, să mă crezi! Sunt gata să mă bat cu oricare, unde-i o pricină dreaptă; și când e de partea mea dreptatea!
DOICA
Uf, Dumnezeu să mă ierte, dar tremură carnea pe mine de supărată ce sunt! Auzi, nemernicul! Fii așa de bun, signore, și ia aminte la ce vreau să spun. Și cum îți spuneam: tânăra mea stăpână mi-a poruncit să te caut. Acum ce mi-a poruncit să-ți spun, păstrez pentru mine, dar mai întâi vreau să-ți spun una și bună, că dacă vrei s-o porți de nas, ca să spun așa, ar fi o purtare rea din partea dumitale, ca să spun așa. Ca să vezi dumneata, domnișoara e tinerică: și prin urmare, dacă umbli cu șoseli și cu momeli, asta nu șade frumos față de o domnișoară, ba e chiar urât de tot.
ROMEO
Doică, să spui stăpânei tale c-o conjur...
DOICA
O, drăguțul de el! Firește, neapărat, am să i-o spun. Doamne, cum are să te bucure!
ROMEO
Dar ce vrei să-i spui, doică dragă? Tu nu m-asculți.
DOICA
Am să-i spun că o conjuri; - o vorbă care, mi se pare, că nu poate ieși decât din gura unui prinț.
ROMEO
Să-i spui să afle-un mijloc ca să vie
Azi dup-amiază să se spovedească.
În chilioara fratelui Lorenzo
Va fi și spovedania și nunta...
Acesta pentru osteneala ta.
DOICA
Signore, nu! Nu iau nici o lețcaie!
ROMEO
Hai, ia, te rog eu, trebuie să iei!
DOICA
Azi după-amiază? Vine. Zău că vine!
ROMEO
Tu stai și-așteaptă-n dosul mănăstirii:
Acolo, peste-un ceas ți-aduce pajul
O scară împletită din frânghie,
Ce-o să mă urce pe furiș, la noapte,
Pe cel mai-nalt catarg al fericirii.
Mergi sănătoasă și păstrează taina,
Și n-o să-ți pară rău de osteneală.
Mergi sănătoasă, doică, și să spui
Stăpânei tale-o caldă salutare.
DOICA
Domnul să te ție! Încă ceva:
Ascultă domnule!
ROMEO
Ce-i doică dragă?
DOICA
E om de treabă pajul dumitale?
Știi vorba veche că: doi pot să tacă
Când unul dintre ei din lume pleacă!
ROMEO
O, e un copil cu inima de aur!
DOICA
Prea bine, signore. Doamna mea e cea mai drăgălașă păpușică de pe lume... O, Doamne sfinte, când era numai de-o șchioapă... O, dar e un tânăr signor de-i zice Paris și i se scurg ochii, nu altceva, după dumneaei; dar ea, micuța, e mai bucuroasă să vadă un broscoi, da, un broscoi! Câteodată o necăjesc și-i spun: «Tot Paris e mai drăguț», - dar ce să crezi, signore, n-apuc să-i spun una ca asta și se face galbenă ca turta de ceară. Romeo și rozmarin nu-ncep cu aceeași slovă?
ROMEO
Ba da. Amândoi cu R. Ei, și-apoi?
DOICA
Oh, vrei să râzi de mine, mucalitule! R! Parcă mârâie un câine. Nu, lasă că știu eu bine că începe cu altă slovă, - și are ea o vorbă frumoasă de tot, cu Romeo și Rozmarin, ți-ar fi mai mare dragul s-o asculți.
ROMEO
Să spui stăpânei tale că mă gândesc la ea. (Iese)
DOICA
O, negreșit, de mii de ori... Hai, Petre!
PETRE
Poftim?
DOICA
Petre, ține evantaiul și treci înainte. (Ies).
Dar unde naiba poate fi Romeo?
N-a fost azi noapte-acasă?
Ah, Rozalina-aceea năzuroasă
L-a scos din minți; ea-i va răpune capul.
Am mai aflat că Tybalt i-a trimis
Acasă o scrisoare lui Romeo
MERCUTIO
O provocare fără doar și poate!
Cred că Romeo are să-i răspundă.
La o scrisoare poate să-i răspundă
Oricine, dacă a-nvățat să scrie.
Voiam să spun că ea va ști s-arate aceluia care-i scrie că are curaj când îl provoacă.
Ah, bietul Romeo! e ca și mort: străpuns de ochiul negru al unei fetișcane bălăioare, îi ăuie-n urechi un cântecel de inimă-albastră, și discul inimii lui e despicat în două de săgeata orbului arcaș. Ăsta e om să țină piept lui Tybalt?
Ei, și cine-i Tybalt?
O, nu-i un făt frumos, fără îndoială. Dar e un tartor al formelor! El se bate, cum ai cânta tu de pe note o romanță, cu tact și cu măsură. Își calculează frazele: una, două și-a treia-n pieptul tău! E capabil să decapiteze și-un bumb de mătase! Un spadasin! Un Spadasin! Un duelgiu di primo cartello! Ah, divinul lor «passado» și «Punto reverso» și «hay»-urile lor.
Ce-i asta?
Ducă-se la pustia cu ifosele lor caraghioase! I-auzi numai «o foarte fină lamă! Un om foarte bine! O putană foarte bine!» Nu e un blestem, o strămoși! Ca să se pripășească pe la noi acest soi de gângănii străine, acești traficanți de modă, acești «pardonnez-moi» care nu catadicesc să mai șadă pe-o laviță veche! Oh «bons-bons»-urile lor!
Uite-l pe Romeo!
Fără icre, ca o scrumbie uscată. O carne, carne omenească cum te-ai batogit! Acuma a căzut în doaga lui Petrarca. Laura pe lângă iubita lui era doar o biată jupâneasă - cu toate că avea un adorator care cel puțin se pricepea s-o cânte -; Didona, o zdreanță; Cleopatra, o țigancă; Hero și Helena, niște vrăjitoare și cutre; Thisbe, avea ea ochi albaștri frumoși, nu-i vorbă, dar n-are a face... Signor Romeo, bonjur! Vezi că te salut franțuzește, după cum ți-s nădragii! Ne-ai rămas dator azi noapte!
Bună-dimineața, prieteni! De ce v-am rămas dator?
Pentru că ai fugit hoțește. Nu pricepi?
Iartă-mă, bunule Mercutio. Aveam ceva important, și în asemenea caz ți se iartă dacă treci peste unele îndatoriri.
Ei, nu-i mai bine așa, decât să scâncești de dragoste? Acum mai vii de-acasă. Acum ești Romeo! Acum ești ceea ce ești, prin artă și natură! Căci amorul ăsta care aiurează este din fire un mare nebun, care aleargă cu limba scoasă de colo până colo, până ce cade cu jucăria lui în groapă.
Oprește! Oprește!
Vrei așadar, s-o iau de la coadă?
Altminteri ai fi lungit prea mult povestea.
O, te înșeli, aș fi scurtat-o, căci ajunsesem cu povestea mea la fund și n-aveam de gând să merg mai departe.
Ia uitați-vă ce alai măreț!
O pânză! O pânză de corabie!
Ba două: o fustă și-un surtuc.
Petre!
PETRE
Poftim?
Avantaiul meu, Petre!
Dă-i-l, Petre dragă, să-și ascundă obrazul. Evantaiul ei e mult mai drăguț ca obrazul dumneaei.
Bună dimineața, signorii mei!
Bună seara, bună seara, frumoasă matroană!
De ce bună seara, mă rog dumneavoastră?
Pentru că uite, craiul de arătător de la ceas e pironit drept în dricul amiezei.
Rușine! Ce fel de om e ăsta?
Un om pe care Dumnezeu l-a trimis pe lumea asta, ca el să se ducă pe cealaltă.
Sfântă să-ți fie vorba, signore! Duce-s-ar! Dar nu vă fie cu supărare, signori, care poate să-mi spună unde găsesc eu pe tânărul Romeo?
Pot eu să-ți spun: numai că tânărul Romeo e mai bătrân acum când l-ai găsit, de cum era pe când îl căutai. Eu sunt acel tânăr care poartă numele acesta, pentru că n-am găsit unul mai rău.
Bine zis!
MERCUTIO
Așa? Ce e mai rău e bine? N-am ce zice! E frumos, frumos!
Dacă ești dumneata Romeo, signore, aș vrea să-ți spun ceva la o parte.
Să știi că-i de-o întâlnire pe deseară.
O țață! O țățică! Hoiho!
Dar ce-ai găsit?
MERCUTIO
Nu un vânat, domnule; poate doar un iepure copt într-o plăcintă proastă de post, ceva învechit și putrezit înainte de a-l mânca.
Vânatul dacă-i învechit,
Vânatul dacă-i frăgezit,
E-o bună bucățică-n post;
Dar dacă putrezit a fost
Mai înainte de-a mânca,
Atunci e o mâncare rea.
Romeo, mergi acasă la masă? Venim și noi.
Vin și eu numaidecât.
Rămâi sănătoasă, frumoasă babă! (Cântă) Rămâi sănătoasă, o frumoasă, frumoaso, frumoaso!
Spune-mi, rogu-te, signore, cine-i obraznicul ăla negustor de glume proaste?
Unul căruia îi place să se asculte pe sine, și care spune într-o minută mai multe decât poate face într-o lună.
Apoi dacă are ceva să spună în ce mă privește pe mine, am să-i arăt eu lui, de-ar fi măcar încă odată pe atâta de grozav pe cât este el și alți douăzeci de găgăuți ca el, și dacă eu nu pot, - au să poată alții! Auzi, ticălosul! Că doară eu nu-s d-alea cum mă crede el, eu nu-s de teapa lui! (Întorcându-se către Petre) Și tu ce păzești acolo, de lași orice nespălat să facă haz pe socoteala mea?
N-am văzut pe nimeni să facă haz de dumneata; că, zău, numaidecât trăgeam spada, să mă crezi! Sunt gata să mă bat cu oricare, unde-i o pricină dreaptă; și când e de partea mea dreptatea!
DOICA
Uf, Dumnezeu să mă ierte, dar tremură carnea pe mine de supărată ce sunt! Auzi, nemernicul! Fii așa de bun, signore, și ia aminte la ce vreau să spun. Și cum îți spuneam: tânăra mea stăpână mi-a poruncit să te caut. Acum ce mi-a poruncit să-ți spun, păstrez pentru mine, dar mai întâi vreau să-ți spun una și bună, că dacă vrei s-o porți de nas, ca să spun așa, ar fi o purtare rea din partea dumitale, ca să spun așa. Ca să vezi dumneata, domnișoara e tinerică: și prin urmare, dacă umbli cu șoseli și cu momeli, asta nu șade frumos față de o domnișoară, ba e chiar urât de tot.
Doică, să spui stăpânei tale c-o conjur...
O, drăguțul de el! Firește, neapărat, am să i-o spun. Doamne, cum are să te bucure!
Dar ce vrei să-i spui, doică dragă? Tu nu m-asculți.
Am să-i spun că o conjuri; - o vorbă care, mi se pare, că nu poate ieși decât din gura unui prinț.
Să-i spui să afle-un mijloc ca să vie
Azi dup-amiază să se spovedească.
În chilioara fratelui Lorenzo
Va fi și spovedania și nunta...
Acesta pentru osteneala ta.
Signore, nu! Nu iau nici o lețcaie!
Hai, ia, te rog eu, trebuie să iei!
Azi după-amiază? Vine. Zău că vine!
Tu stai și-așteaptă-n dosul mănăstirii:
Acolo, peste-un ceas ți-aduce pajul
O scară împletită din frânghie,
Ce-o să mă urce pe furiș, la noapte,
Pe cel mai-nalt catarg al fericirii.
Mergi sănătoasă și păstrează taina,
Și n-o să-ți pară rău de osteneală.
Mergi sănătoasă, doică, și să spui
Stăpânei tale-o caldă salutare.
Domnul să te ție! Încă ceva:
Ascultă domnule!
Ce-i doică dragă?
E om de treabă pajul dumitale?
Știi vorba veche că: doi pot să tacă
Când unul dintre ei din lume pleacă!
O, e un copil cu inima de aur!
Prea bine, signore. Doamna mea e cea mai drăgălașă păpușică de pe lume... O, Doamne sfinte, când era numai de-o șchioapă... O, dar e un tânăr signor de-i zice Paris și i se scurg ochii, nu altceva, după dumneaei; dar ea, micuța, e mai bucuroasă să vadă un broscoi, da, un broscoi! Câteodată o necăjesc și-i spun: «Tot Paris e mai drăguț», - dar ce să crezi, signore, n-apuc să-i spun una ca asta și se face galbenă ca turta de ceară. Romeo și rozmarin nu-ncep cu aceeași slovă?
Ba da. Amândoi cu R. Ei, și-apoi?
Oh, vrei să râzi de mine, mucalitule! R! Parcă mârâie un câine. Nu, lasă că știu eu bine că începe cu altă slovă, - și are ea o vorbă frumoasă de tot, cu Romeo și Rozmarin, ți-ar fi mai mare dragul s-o asculți.
Să spui stăpânei tale că mă gândesc la ea. (Iese)
O, negreșit, de mii de ori... Hai, Petre!
Poftim?
Petre, ține evantaiul și treci înainte. (Ies).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !