de WILLIAM SHAKESPEARE
SCENA A III-A
CHILIA FRATELUI LORENZO
INTRĂ FRATELE LORENZO CU UN COȘ ÎN MÂNĂ
LORENZO
Ursuzei nopții îi râd în față zorii
Împestrițând cu dungi de raze norii
La răsărit. Greoiul întuneric
S-abate încet, ca un bețiv, din calea
Zoritei roți de foc a lui Titan.
Dar până ce al soarelui feeric
Ochi arzător din neguri scoate valea,
Înveselind văzduhul diafan,
Eu trebuie cu ierburi veninoase
Și flori ce poartă sucuri prețioase
Să-mi umplu coșulețul cu nuiele,
Că-s însușiri alese-n toate-acele.
Țărâna-i mama firii și sicriul,
Ea face din ce-i mort să nască viul,
Și sânul ei îl dă la fiecare,
La toți copiii de-orice soi ce are.
Ce felurite sunt în lume toate!
O, sunt puteri de viață minunate
În ierburi, în copaci, în piatră chiar!
Din toate câte din pământ răsar
Nimic nu-i rău, să n-aibă parte bună,
Ci-n rău ce-i bun adesea se răzbună,
Când e-abătută calea lui cea dreaptă.
Virtutea chiar se poate face viciu
Și viciul poate-a se-nălța prin faptă.
E și balsam de leac într-un caliciu
Gingaș de floare dar e și otravă;
Când o miroși, mireasma e suavă,
Dar când o guști, inima nu-ți mai bate.
În om, ca și în plantă și în toate,
Sunt doi stăpâni mereu în dușmănie:
E bunul har, e crunta lăcomie.
Și când spre cel mai rău înclină sorții
Atuncea vine și-nghite-al morții
Balaur...
ROMEO
Bună-dimineața, tată!
LORENZO
Benedicite. Ce dulce glas
Îmi dă voios binețe la un ceas
Așa devreme? Tânărul meu fiu,
De te-ai sculat așa de timpuriu
Se cheamă că ți-e creierul aprins;
Eu sunt bătrân, cu grijile deprins,
Și grijile țin ochiul treaz: dar când
Ești tânăr, sănătos, lipsit de gând,
Atunci de aur ți-este pururi somnul.
De-aceea aș putea să jur că domnul
Romeo e trezit de vreo mâhnire.
Chiar de mă-nșel nu-i mare osebire,
Un lucru tot rămâne-adevărat:
Romeo-al meu n-a fost azi noapte-n pat.
ROMEO
N-am fost; dar și mai dulce-mi fu hodina.
LORENZO
Rău, fiule! Ai fost la Rozalina?
ROMEO
La Rozalina, tată? S-a sfârșit
Cu numele și chinul ăstui nume!
LORENZO
Dar unde-ai fost atunci? Pe altă lume?
ROMEO
Nici nu-i nevoie să mă-ntrebi, că-ți spun:
Am fost aseară la ospăț în casa
Dușmanului, și m-a rănit frumoasa
Pe care am rănit-o. Tată - vin' deci
Să-ți cerem sfântul leac și să ne vindeci.
Vezi, sfinte-acum, ce bun creștin sunt eu,
Mă rog acum pentru dușmanul meu?
LORENZO
Vorbește pe-nțeles și răspicat,
Căci la o spovedanie-n doi peri
La fel și dezlegarea-i, ce o ceri.
ROMEO
Atunci, ascultă-mă: ți-o spun curat
Că sunt înamorat nebun de fata
Lui Capulet, - și prea frumoasa fată
De-asemeni e de mine-namorată.
Suntem deci una și rămâne doar
Să fim uniți de preot la altar.
Cum, unde, când ne-am cunoscut și cum
Ne-am logodit, ți-oi povestit pe drum,
Dar te implor chiar azi să ne cununi.
LORENZO
Pe San Francisco! Tu grăiești minuni!
Dar Rozalina?... Tinerii, se pare,
Că nu iubesc decât din ochi. Ce-amare
Șiroaie-au curs pe fața ta slăbită,
Și-n lacrimi câtă sare risipită,
Spre a săra iubirea-ți nesărată!
De jalea-ți încă-nnegurată
Și plânsul tău îmi vâjâie-n urechi
Pe-obraji porți urma lacrimilor vechi:
O, dac-ai plâns și-ai suferit vreodată
A fost de dragul Rozalinei numa'...
Și te-ai schimbat, n-o mai iubești acuma!
ROMEO
Adesea mă dojeneai pentru-nclinarea
Ce-aveam spre ea.
LORENZO
Ba nu, ci pentru marea
Ta nebunie, dragul meu!
ROMEO
Ziceai:
Îngroapă-ți dragostea!
LORENZO
Dar nu să ai
O alta-n schimb.
ROMEO
Te rog nu mă certa,
Aceea care-mi este acuma dragă
Mi-a dat și ea iubirea ei întreagă,
Cealaltă nu era deloc așa.
LORENZO
Firește, căci îți pricepuse firea,
O vorbă goală doar ți-era iubirea.
Dar cred că pot să-ți vin în ajutor,
Căci, poate, prin această legătură,
A celor două neamuri vechea ură
Se va topi în noul tău amor.
ROMEO
Să mergem, sunt așa zorit.
LORENZO
Ușor
Și-nțeleptește, tânăr visător!
Nu e cuminte-așa s-o iei cu zorul,
Că poți prea lesne să-ți scrântești piciorul. (Iese)
Ursuzei nopții îi râd în față zorii
Împestrițând cu dungi de raze norii
La răsărit. Greoiul întuneric
S-abate încet, ca un bețiv, din calea
Zoritei roți de foc a lui Titan.
Dar până ce al soarelui feeric
Ochi arzător din neguri scoate valea,
Înveselind văzduhul diafan,
Eu trebuie cu ierburi veninoase
Și flori ce poartă sucuri prețioase
Să-mi umplu coșulețul cu nuiele,
Că-s însușiri alese-n toate-acele.
Țărâna-i mama firii și sicriul,
Ea face din ce-i mort să nască viul,
Și sânul ei îl dă la fiecare,
La toți copiii de-orice soi ce are.
Ce felurite sunt în lume toate!
O, sunt puteri de viață minunate
În ierburi, în copaci, în piatră chiar!
Din toate câte din pământ răsar
Nimic nu-i rău, să n-aibă parte bună,
Ci-n rău ce-i bun adesea se răzbună,
Când e-abătută calea lui cea dreaptă.
Virtutea chiar se poate face viciu
Și viciul poate-a se-nălța prin faptă.
E și balsam de leac într-un caliciu
Gingaș de floare dar e și otravă;
Când o miroși, mireasma e suavă,
Dar când o guști, inima nu-ți mai bate.
În om, ca și în plantă și în toate,
Sunt doi stăpâni mereu în dușmănie:
E bunul har, e crunta lăcomie.
Și când spre cel mai rău înclină sorții
Atuncea vine și-nghite-al morții
Balaur...
Împestrițând cu dungi de raze norii
La răsărit. Greoiul întuneric
S-abate încet, ca un bețiv, din calea
Zoritei roți de foc a lui Titan.
Dar până ce al soarelui feeric
Ochi arzător din neguri scoate valea,
Înveselind văzduhul diafan,
Eu trebuie cu ierburi veninoase
Și flori ce poartă sucuri prețioase
Să-mi umplu coșulețul cu nuiele,
Că-s însușiri alese-n toate-acele.
Țărâna-i mama firii și sicriul,
Ea face din ce-i mort să nască viul,
Și sânul ei îl dă la fiecare,
La toți copiii de-orice soi ce are.
Ce felurite sunt în lume toate!
O, sunt puteri de viață minunate
În ierburi, în copaci, în piatră chiar!
Din toate câte din pământ răsar
Nimic nu-i rău, să n-aibă parte bună,
Ci-n rău ce-i bun adesea se răzbună,
Când e-abătută calea lui cea dreaptă.
Virtutea chiar se poate face viciu
Și viciul poate-a se-nălța prin faptă.
E și balsam de leac într-un caliciu
Gingaș de floare dar e și otravă;
Când o miroși, mireasma e suavă,
Dar când o guști, inima nu-ți mai bate.
În om, ca și în plantă și în toate,
Sunt doi stăpâni mereu în dușmănie:
E bunul har, e crunta lăcomie.
Și când spre cel mai rău înclină sorții
Atuncea vine și-nghite-al morții
Balaur...
Bună-dimineața, tată!
Benedicite. Ce dulce glas
Îmi dă voios binețe la un ceas
Așa devreme? Tânărul meu fiu,
De te-ai sculat așa de timpuriu
Se cheamă că ți-e creierul aprins;
Eu sunt bătrân, cu grijile deprins,
Și grijile țin ochiul treaz: dar când
Ești tânăr, sănătos, lipsit de gând,
Atunci de aur ți-este pururi somnul.
De-aceea aș putea să jur că domnul
Romeo e trezit de vreo mâhnire.
Chiar de mă-nșel nu-i mare osebire,
Un lucru tot rămâne-adevărat:
Romeo-al meu n-a fost azi noapte-n pat.
Îmi dă voios binețe la un ceas
Așa devreme? Tânărul meu fiu,
De te-ai sculat așa de timpuriu
Se cheamă că ți-e creierul aprins;
Eu sunt bătrân, cu grijile deprins,
Și grijile țin ochiul treaz: dar când
Ești tânăr, sănătos, lipsit de gând,
Atunci de aur ți-este pururi somnul.
De-aceea aș putea să jur că domnul
Romeo e trezit de vreo mâhnire.
Chiar de mă-nșel nu-i mare osebire,
Un lucru tot rămâne-adevărat:
Romeo-al meu n-a fost azi noapte-n pat.
N-am fost; dar și mai dulce-mi fu hodina.
Rău, fiule! Ai fost la Rozalina?
La Rozalina, tată? S-a sfârșit
Cu numele și chinul ăstui nume!
Cu numele și chinul ăstui nume!
Dar unde-ai fost atunci? Pe altă lume?
Nici nu-i nevoie să mă-ntrebi, că-ți spun:
Am fost aseară la ospăț în casa
Dușmanului, și m-a rănit frumoasa
Pe care am rănit-o. Tată - vin' deci
Să-ți cerem sfântul leac și să ne vindeci.
Vezi, sfinte-acum, ce bun creștin sunt eu,
Mă rog acum pentru dușmanul meu?
Am fost aseară la ospăț în casa
Dușmanului, și m-a rănit frumoasa
Pe care am rănit-o. Tată - vin' deci
Să-ți cerem sfântul leac și să ne vindeci.
Vezi, sfinte-acum, ce bun creștin sunt eu,
Mă rog acum pentru dușmanul meu?
Vorbește pe-nțeles și răspicat,
Căci la o spovedanie-n doi peri
La fel și dezlegarea-i, ce o ceri.
Căci la o spovedanie-n doi peri
La fel și dezlegarea-i, ce o ceri.
Atunci, ascultă-mă: ți-o spun curat
Că sunt înamorat nebun de fata
Lui Capulet, - și prea frumoasa fată
De-asemeni e de mine-namorată.
Suntem deci una și rămâne doar
Să fim uniți de preot la altar.
Cum, unde, când ne-am cunoscut și cum
Ne-am logodit, ți-oi povestit pe drum,
Dar te implor chiar azi să ne cununi.
Că sunt înamorat nebun de fata
Lui Capulet, - și prea frumoasa fată
De-asemeni e de mine-namorată.
Suntem deci una și rămâne doar
Să fim uniți de preot la altar.
Cum, unde, când ne-am cunoscut și cum
Ne-am logodit, ți-oi povestit pe drum,
Dar te implor chiar azi să ne cununi.
Pe San Francisco! Tu grăiești minuni!
Dar Rozalina?... Tinerii, se pare,
Că nu iubesc decât din ochi. Ce-amare
Șiroaie-au curs pe fața ta slăbită,
Și-n lacrimi câtă sare risipită,
Spre a săra iubirea-ți nesărată!
De jalea-ți încă-nnegurată
Și plânsul tău îmi vâjâie-n urechi
Pe-obraji porți urma lacrimilor vechi:
O, dac-ai plâns și-ai suferit vreodată
A fost de dragul Rozalinei numa'...
Și te-ai schimbat, n-o mai iubești acuma!
Dar Rozalina?... Tinerii, se pare,
Că nu iubesc decât din ochi. Ce-amare
Șiroaie-au curs pe fața ta slăbită,
Și-n lacrimi câtă sare risipită,
Spre a săra iubirea-ți nesărată!
De jalea-ți încă-nnegurată
Și plânsul tău îmi vâjâie-n urechi
Pe-obraji porți urma lacrimilor vechi:
O, dac-ai plâns și-ai suferit vreodată
A fost de dragul Rozalinei numa'...
Și te-ai schimbat, n-o mai iubești acuma!
Adesea mă dojeneai pentru-nclinarea
Ce-aveam spre ea.
Ce-aveam spre ea.
Ba nu, ci pentru marea
Ta nebunie, dragul meu!
Ta nebunie, dragul meu!
Ziceai:
Îngroapă-ți dragostea!
Îngroapă-ți dragostea!
Dar nu să ai
O alta-n schimb.
O alta-n schimb.
Te rog nu mă certa,
Aceea care-mi este acuma dragă
Mi-a dat și ea iubirea ei întreagă,
Cealaltă nu era deloc așa.
Aceea care-mi este acuma dragă
Mi-a dat și ea iubirea ei întreagă,
Cealaltă nu era deloc așa.
Firește, căci îți pricepuse firea,
O vorbă goală doar ți-era iubirea.
Dar cred că pot să-ți vin în ajutor,
Căci, poate, prin această legătură,
A celor două neamuri vechea ură
Se va topi în noul tău amor.
O vorbă goală doar ți-era iubirea.
Dar cred că pot să-ți vin în ajutor,
Căci, poate, prin această legătură,
A celor două neamuri vechea ură
Se va topi în noul tău amor.
Să mergem, sunt așa zorit.
Ușor
Și-nțeleptește, tânăr visător!
Nu e cuminte-așa s-o iei cu zorul,
Că poți prea lesne să-ți scrântești piciorul. (Iese)
Și-nțeleptește, tânăr visător!
Nu e cuminte-așa s-o iei cu zorul,
Că poți prea lesne să-ți scrântești piciorul. (Iese)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !