de WILLIAM SHAKESPEARE
Urmare la Romeo și Julieta (4)
ACTUL II
(Intră corul)
Dorința veche-acum pe moarte zace,
Iubire nouă să-i ia locul vine,
Frumoasa ce-l făcuse să suspine
Cu Julieta-alături nu-i mai place.
Romeo-acum iubește și-i iubit,
Sunt amândoi vrăjiți dintr-o privire,
Dar cu primejdii aste-a lor iubire,
El crede că-i urât și dușmănit.
Nu poate face sfinte jurăminte,
Fiind privit cu ochi dușmani de-ai ei,
Ea, deși prinsă-n vraja dragostei,
Nu știe cum să-i iasă înainte.
Dar patima când e prilejul vine
Să guste clipe dulci de farmec pline.
Iubire nouă să-i ia locul vine,
Frumoasa ce-l făcuse să suspine
Cu Julieta-alături nu-i mai place.
Romeo-acum iubește și-i iubit,
Sunt amândoi vrăjiți dintr-o privire,
Dar cu primejdii aste-a lor iubire,
El crede că-i urât și dușmănit.
Nu poate face sfinte jurăminte,
Fiind privit cu ochi dușmani de-ai ei,
Ea, deși prinsă-n vraja dragostei,
Nu știe cum să-i iasă înainte.
Dar patima când e prilejul vine
Să guste clipe dulci de farmec pline.
SCENA I
Să plec, când inima-mi aici tânjește?
Hai, lut pustiu, și regăsește-ți axa! (Iese)
Hai, lut pustiu, și regăsește-ți axa! (Iese)
Romeo! Vere!
Lasă-l! e cuminte,
S-a dus pe-ascuns, pesemne să se culce.
S-a dus pe-ascuns, pesemne să se culce.
Fugi pe-aici, sări peste-acest zid.
Mercutio, strigă-l!
Mercutio, strigă-l!
Ba îl și conjur,
Romeo! Toane! Patimă! Nebune!
Amorezatule! Arată-te
Sub forma de suspin măcar! Rostește
Un singur vers și mi-e de-ajuns! Exclamă
Un «ah» numai, rimează «dor» cu «mor»!
Cumetrei Venus fă-i un compliment
Și ia la zor pe Amor, paju-i orb
Care-a ochit așa dibaci când craiul
Cophetua iubi pe cerșetoare...
N-aude, nu se mișcă, nu se simte!
Hai să-l conjur, că mort e maimuțoiul!
Auzi! Pe ochii Rozalinei tale,
Pe gura-i fragă, pe bolita-i frunte,
Pe piciorușul ei micuț și gingaș,
Pe șoldu-i plin și alte acareturi,
Vin, te conjur, sub propria ta formă
Apari!
Romeo! Toane! Patimă! Nebune!
Amorezatule! Arată-te
Sub forma de suspin măcar! Rostește
Un singur vers și mi-e de-ajuns! Exclamă
Un «ah» numai, rimează «dor» cu «mor»!
Cumetrei Venus fă-i un compliment
Și ia la zor pe Amor, paju-i orb
Care-a ochit așa dibaci când craiul
Cophetua iubi pe cerșetoare...
N-aude, nu se mișcă, nu se simte!
Hai să-l conjur, că mort e maimuțoiul!
Auzi! Pe ochii Rozalinei tale,
Pe gura-i fragă, pe bolita-i frunte,
Pe piciorușul ei micuț și gingaș,
Pe șoldu-i plin și alte acareturi,
Vin, te conjur, sub propria ta formă
Apari!
Se supără dacă te-aude!
Nu-l poate supăra pe el acesta.
S-ar supăra când aș chema în cercul
Iubitei lui un duh de-un soi ciudat
Care-ar pluti în preajma dânsei, până
Ce el l-ar izgoni cu vr-un descântec...
Aceasta, da, i-ar face în necaz.
Chemarea mea e bună, e cinstită:
L-am conjurat, spre a-l face să apară!
S-ar supăra când aș chema în cercul
Iubitei lui un duh de-un soi ciudat
Care-ar pluti în preajma dânsei, până
Ce el l-ar izgoni cu vr-un descântec...
Aceasta, da, i-ar face în necaz.
Chemarea mea e bună, e cinstită:
L-am conjurat, spre a-l face să apară!
Cred că-i ascuns acolo, sub copaci
Îi place noaptea umedă. Amorul
E orb și întunericu-i priește.
Îi place noaptea umedă. Amorul
E orb și întunericu-i priește.
Dar dacă-i orb, e prost țintaș, firește.
Acuma șade singur sub o tufă
Și-ar vrea iubita lui în sân să-i pice
Întocmai ca un soi de rod de-acele
Pe care le botează drăgănele
Râzând în taină fetele la țară.
Romeo, noapte bună! Merg să sforăi
În pătulețul meu, căci noaptea câmpul
E-un așternut prea rece pentru mine...
Ne ducem?
Acuma șade singur sub o tufă
Și-ar vrea iubita lui în sân să-i pice
Întocmai ca un soi de rod de-acele
Pe care le botează drăgănele
Râzând în taină fetele la țară.
Romeo, noapte bună! Merg să sforăi
În pătulețul meu, căci noaptea câmpul
E-un așternut prea rece pentru mine...
Ne ducem?
Mergem. L-am căta-n zadar
Și chiar dacă-l găsim, nu-i prea bine. (Pleacă)
Și chiar dacă-l găsim, nu-i prea bine. (Pleacă)
SCENA A II-A
De răni nu-i pasă celui care-i teafăr?
Dar taci! Ce strălucește-acolo oare?
Sunt zorile, și Julieta-i soare.
Răsari, o soare sfânt, ucide luna,
N-o vezi ce palidă-i acum, nebuna?
E galbenă de ciudă și-i geloasă
Că tu, care-i slujești de preoteasă,
O-ntreci în farmec! O, de n-ai sluji-o!
E trist doar giulgiu-i de vestală moartă.
Tu leapădă-l: nebună-i cine-l poartă.
Stăpâna mea e... O, ar fi de-ar ști-o!...
Vorbește, nu, n-a spus nimica... Fie!
Vorbește ochiul ei, - îi voi răspunde.
Sunt prea-ndrăzneț, ea nu-mi vorbește mie.
Doi aștri, cei mai mândri de pe cer,
Vin ca să roage ochii Julietei
Să strălucească-n lipsa lor în sfere:
Ci dac-ar fi acolo, ochii ei, -
Acei doi aștri-n capul Julietei,
S-ar rușina de strălucirea fetei
Ca zarea lămpii de lumina zilei,
Și ochii duși în ceruri ai copilei
În sfere-aeriene s-ar aprinde
Așa de viu, că păsările-ar prinde
Să cânte parcă n-ar fi noapte. - Iată!
Își las-acum obrazu-ncet pe mână...
O, ce n-aș da să fiu mănușa ei
Și să-i ating obrazul!...
Dar taci! Ce strălucește-acolo oare?
Sunt zorile, și Julieta-i soare.
Răsari, o soare sfânt, ucide luna,
N-o vezi ce palidă-i acum, nebuna?
E galbenă de ciudă și-i geloasă
Că tu, care-i slujești de preoteasă,
O-ntreci în farmec! O, de n-ai sluji-o!
E trist doar giulgiu-i de vestală moartă.
Tu leapădă-l: nebună-i cine-l poartă.
Stăpâna mea e... O, ar fi de-ar ști-o!...
Vorbește, nu, n-a spus nimica... Fie!
Vorbește ochiul ei, - îi voi răspunde.
Sunt prea-ndrăzneț, ea nu-mi vorbește mie.
Doi aștri, cei mai mândri de pe cer,
Vin ca să roage ochii Julietei
Să strălucească-n lipsa lor în sfere:
Ci dac-ar fi acolo, ochii ei, -
Acei doi aștri-n capul Julietei,
S-ar rușina de strălucirea fetei
Ca zarea lămpii de lumina zilei,
Și ochii duși în ceruri ai copilei
În sfere-aeriene s-ar aprinde
Așa de viu, că păsările-ar prinde
Să cânte parcă n-ar fi noapte. - Iată!
Își las-acum obrazu-ncet pe mână...
O, ce n-aș da să fiu mănușa ei
Și să-i ating obrazul!...
Vai...
Vorbește...
Vorbește încă înger de lumină,
Că-n noapte tu-mi străluci de glorie plină
Deasupra mea, ca-naripatul sol
Al cerului, pe care muritorii
Îl urmăresc năuci, cu ochii-n gol,
Cum suie galopând viteaz pe nori
Alene-umflați de vânt, vâslind departe
În poalele văzduhului...
Vorbește încă înger de lumină,
Că-n noapte tu-mi străluci de glorie plină
Deasupra mea, ca-naripatul sol
Al cerului, pe care muritorii
Îl urmăresc năuci, cu ochii-n gol,
Cum suie galopând viteaz pe nori
Alene-umflați de vânt, vâslind departe
În poalele văzduhului...
Romeo!...
De ce ești tu Romeo?... Uită-ți tatăl!
Tăgăduiește-ți numele, ori dacă
Nu vrei - O, jură-mi că vei fi al meu
Și-atunci de tot ce sunt mă lepăd eu!
De ce ești tu Romeo?... Uită-ți tatăl!
Tăgăduiește-ți numele, ori dacă
Nu vrei - O, jură-mi că vei fi al meu
Și-atunci de tot ce sunt mă lepăd eu!
Să mai ascult, ori să vorbesc?
Dusman
Mi-e numele tău numai! Tu rămâi
Același, chiar de n-ai fi Montague!
Ce-i Montague? - Nu-i mână, nu-i picior,
Nu-i braț, nu-i față, nici o altă parte.
Un nume ce-i? - Un trandafir, oricum
Îi spui, tot asa-si imparte mireasma dulce !
Așa, Romeo, de nu-i spun Romeo
Nu pierde din desăvârșirea lui
Nimic... O, neagă-ți numele, Romeo!
Și-n schimbul unui nume care n-are
Nimic cu tine-a face, - ia-mă toată!
Mi-e numele tău numai! Tu rămâi
Același, chiar de n-ai fi Montague!
Ce-i Montague? - Nu-i mână, nu-i picior,
Nu-i braț, nu-i față, nici o altă parte.
Un nume ce-i? - Un trandafir, oricum
Îi spui, tot asa-si imparte mireasma dulce !
Așa, Romeo, de nu-i spun Romeo
Nu pierde din desăvârșirea lui
Nimic... O, neagă-ți numele, Romeo!
Și-n schimbul unui nume care n-are
Nimic cu tine-a face, - ia-mă toată!
Fac tot ce-mi spui: zi-mi doar «iubite» deci!
Primind așa botezul nou, ți-o jur
Că nu mai vreau să fiu Romeo-n veci!
Primind așa botezul nou, ți-o jur
Că nu mai vreau să fiu Romeo-n veci!
O, cine ești, tu, ce-adumbrit de noapte,
Pătrunzi în taina mea?
Pătrunzi în taina mea?
Eu, după nume,
Nu știu și nu-ți pot spune cine sunt.
Și numele, fiindcă ți-e dusman,
O, scumpă sfântă, mi-e urât și mie.
Să-l am în scris l-aș rupe in bucati!...
Nu știu și nu-ți pot spune cine sunt.
Și numele, fiindcă ți-e dusman,
O, scumpă sfântă, mi-e urât și mie.
Să-l am în scris l-aș rupe in bucati!...
Nici o sută
De vorbe n-a sorbit urechea mea
Din gura ta, dar vocea-i mi-i știută
Nu ești Romeo, tu, un Montague?
De vorbe n-a sorbit urechea mea
Din gura ta, dar vocea-i mi-i știută
Nu ești Romeo, tu, un Montague?
Nici unul nu-s , nici altul de nu-ți place.
Dar pentru ce și cum veniși încoace?
E zidu-nalt, greu de sărit, și locul
E moarte - o, gândește cine ești -
De te-ar zări vreunul dintre-ai mei!
E zidu-nalt, greu de sărit, și locul
E moarte - o, gândește cine ești -
De te-ar zări vreunul dintre-ai mei!
Aripile iubirii mă-nălțară.
Nu-i zid să poată stânjeni iubirea.
Iubirea-ncearcă tot ce iartă firea
Iubirii... și de-aceea nu mă tem
De toți ai tăi!
Nu-i zid să poată stânjeni iubirea.
Iubirea-ncearcă tot ce iartă firea
Iubirii... și de-aceea nu mă tem
De toți ai tăi!
Dar dacă te-or zări,
Vai, te-or ucide!
Vai, te-or ucide!
Ochii tăi frumoși
Sunt pentru mine mai primejdioși
Ca douăzeci de spade de-ale lor.
Privește blând: privirea ta blajină
Mă apără de ura lor haină!
Sunt pentru mine mai primejdioși
Ca douăzeci de spade de-ale lor.
Privește blând: privirea ta blajină
Mă apără de ura lor haină!
N-aș vrea cu nici un preț să fii văzut.
De ei m-ascunde noaptea-n negru-i scut.
De nu ți-s drag, mai bine să mă vadă:
Sunt mai voios să mor străpuns de spadă
Decât să mai trăiesc urât de tine!
De nu ți-s drag, mai bine să mă vadă:
Sunt mai voios să mor străpuns de spadă
Decât să mai trăiesc urât de tine!
Dar drumul către locu-acesta cine
Ți-l arătă?
Ți-l arătă?
Iubirea care-ntâi
M-a pus să cercetez. Ea-mi dete sfaturi,
Eu ochii mei i-am dat... Nu sunt pilot,
Dar dac-ai fi liman departe-n zare,
Scăldat de cea mai depărtată mare,
Tot aș porni spre tine-n pribegie...
M-a pus să cercetez. Ea-mi dete sfaturi,
Eu ochii mei i-am dat... Nu sunt pilot,
Dar dac-ai fi liman departe-n zare,
Scăldat de cea mai depărtată mare,
Tot aș porni spre tine-n pribegie...
Tu știi că noaptea-mi adumbrește fața,
Altcum mi s-ar zări-n obraji roșeața
De tot ce m-auziși spunând-nainte.
O, ce n-aș da să pot să fiu cuminte,
Să neg ce-am spus. Dar n-am ce face! Spune,
Tu mă iubești? Știu că vei zice: da!
Și eu te cred. Dar dacă-mi juri, tu poate
Îți calci cuvântul și așa se zice
Că Joe râde de amanți sperjuri.
Frumosul meu Romeo, de ți-s dragă,
O, spune-mi-o cu inima întreagă,
Și de socoți c-am fost prea lesne-nvinsă,
M-oi arăta ursuză, neîndurată,
Voi zice nu, ca tu să-ți dai silința
Să mă câștigi. Altmiteri niciodată!
Frumosul meu Romeo-s prea duioasă
Și poți să crezi de-aceea că-s ușoară,
Dar crede-mă că sunt mai credincioasă
Decât acelea care știu să pară
Mironosițe. Poate că și eu,
O recunosc, mă prefăceam străină,
Dar, tu ai fost jos, în grădină,
Și pân' să prind de veste, m-ai surprins
Când izbucnea iubirea-mi mai aprins.
Deci iartă. Nu-mi lua acea pornire
Drept un ușor capriciu de iubire,
Trădat astfel de noaptea-ntunecată...
Altcum mi s-ar zări-n obraji roșeața
De tot ce m-auziși spunând-nainte.
O, ce n-aș da să pot să fiu cuminte,
Să neg ce-am spus. Dar n-am ce face! Spune,
Tu mă iubești? Știu că vei zice: da!
Și eu te cred. Dar dacă-mi juri, tu poate
Îți calci cuvântul și așa se zice
Că Joe râde de amanți sperjuri.
Frumosul meu Romeo, de ți-s dragă,
O, spune-mi-o cu inima întreagă,
Și de socoți c-am fost prea lesne-nvinsă,
M-oi arăta ursuză, neîndurată,
Voi zice nu, ca tu să-ți dai silința
Să mă câștigi. Altmiteri niciodată!
Frumosul meu Romeo-s prea duioasă
Și poți să crezi de-aceea că-s ușoară,
Dar crede-mă că sunt mai credincioasă
Decât acelea care știu să pară
Mironosițe. Poate că și eu,
O recunosc, mă prefăceam străină,
Dar, tu ai fost jos, în grădină,
Și pân' să prind de veste, m-ai surprins
Când izbucnea iubirea-mi mai aprins.
Deci iartă. Nu-mi lua acea pornire
Drept un ușor capriciu de iubire,
Trădat astfel de noaptea-ntunecată...
Copilă, jur pe sfânta lună care
Chenar de-argint pe vârf de pomi brodează...
Chenar de-argint pe vârf de pomi brodează...
O, nu-mi jura pe luna-nșelătoare,
Ce-și schimbă discu-n fiecare lună,
Nu vreau să fii și tu din cei ce mint...
Ce-și schimbă discu-n fiecare lună,
Nu vreau să fii și tu din cei ce mint...
Pe ce să jur?
Nu jura deloc!
Sau jură-mi doar pe nobilul tău suflet
Pe sfântul idol din altarul meu,
Și te voi crede...
Sau jură-mi doar pe nobilul tău suflet
Pe sfântul idol din altarul meu,
Și te voi crede...
O, dacă iubirea...
Las', nu jura! Oricâtă-i fericirea
Pe care-o simt acuma lângă tine,
Dar legământul astei nopți îmi vine
Prea iute, nu știu cum, prea fără veste,
Prea ca un fulger care nu mai este
Pân' ce zice: fulgeră! - O, du-te dar,
Dulcele meu! Și-a verii adiere
Învoaltă floare tacă din bobocul
Iubirii noastre pân' la revedere!
Somn dulce! Noapte bună! Și coboare
În sânul tău o pace-așa de dulce
Ca și sânul Julietei care
Se duce, obosită, să se culce...
Pe care-o simt acuma lângă tine,
Dar legământul astei nopți îmi vine
Prea iute, nu știu cum, prea fără veste,
Prea ca un fulger care nu mai este
Pân' ce zice: fulgeră! - O, du-te dar,
Dulcele meu! Și-a verii adiere
Învoaltă floare tacă din bobocul
Iubirii noastre pân' la revedere!
Somn dulce! Noapte bună! Și coboare
În sânul tău o pace-așa de dulce
Ca și sânul Julietei care
Se duce, obosită, să se culce...
Ah, tu mă lași așa nemângâiat?
Ce mângâiere-mi ceri tu-n astă noapte?
Dă-mi jurământul tău în schimb pe-al meu.
Eu ți l-am dat, -nainte de-a mi-l cere...
Și tot aș vrea să am și ți-l dau încă!
Și tot aș vrea să am și ți-l dau încă!
Vrei să-l oprești? De ce, odorul meu?
Ca să ți-l dau într-una înapoi!
Și totuși nu doresc decât ce am.
Ca marea nesfârșită-i bunătatea-mi
Și dragostea-mi ca marea-i de adâncă.
Din ce tot dărui, tot mai mult am încă,
Și-amândouă-s fără de hotare...
Aud un zgomot... Plec, rămâi cu bine,
Iubitul meu...
Și totuși nu doresc decât ce am.
Ca marea nesfârșită-i bunătatea-mi
Și dragostea-mi ca marea-i de adâncă.
Din ce tot dărui, tot mai mult am încă,
Și-amândouă-s fără de hotare...
Aud un zgomot... Plec, rămâi cu bine,
Iubitul meu...
Îndată, doică... Viu...
O, mândre Montague, fii credincios!
Așteaptă-mă... Viu într-o clipă iarăși... (Iese)
O, mândre Montague, fii credincios!
Așteaptă-mă... Viu într-o clipă iarăși... (Iese)
O, sfântă noapte! Mult mi-e teamă
Că tot e doar un vis, fiindcă-i noapte...
Prea dulce e să poată fi aievea!
Că tot e doar un vis, fiindcă-i noapte...
Prea dulce e să poată fi aievea!
Romeo, un cuvânt și noapte bună!
De ți-e cinstit amorul tău și vrea
Căsătorie, dă-mi atunci de știre
Prin cineva pe care-l voi trimite
La tine mâine, ca să afle: Unde
Și când vrei tu să ne serbăm logodna?
Stăpân mi-ești, te urmez în lumea-ntreagă...
De ți-e cinstit amorul tău și vrea
Căsătorie, dă-mi atunci de știre
Prin cineva pe care-l voi trimite
La tine mâine, ca să afle: Unde
Și când vrei tu să ne serbăm logodna?
Stăpân mi-ești, te urmez în lumea-ntreagă...
Viu, viu acum... Dar dacă n-ai gând bun
Te rog...
Te rog...
O clipă... viu... Să nu mai stărui
Și lasă-mă durerii să mă dărui
Pân' ce-oi muri... Trimit la tine-n zori...
Și lasă-mă durerii să mă dărui
Pân' ce-oi muri... Trimit la tine-n zori...
Pe partea mea din ceruri...
Noapte bună
De mii de ori! (Iese)
De mii de ori! (Iese)
De mii de ori mai rea,
De nu mă luminează raza ta!
Iubitul spre iubita lui aleargă
Cum fuge leneșul școlar de carte,
Cum el spre școală nu dă zor să meargă,
Tot astfel greu iubitul se desparte.
De nu mă luminează raza ta!
Iubitul spre iubita lui aleargă
Cum fuge leneșul școlar de carte,
Cum el spre școală nu dă zor să meargă,
Tot astfel greu iubitul se desparte.
Romeo! Sss... Glas de șoimar să am,
Să pot momi un șoim așa de mândru!
Robia-i răgușită, nu cutează
Să strige tare, căci ar sparge bolta
Ecoului, și poate că i-ar face
Mai răgușit sonoru-i glas de aer,
Decât al meu de când tot spun: Romeo!
Să pot momi un șoim așa de mândru!
Robia-i răgușită, nu cutează
Să strige tare, căci ar sparge bolta
Ecoului, și poate că i-ar face
Mai răgușit sonoru-i glas de aer,
Decât al meu de când tot spun: Romeo!
E viața mea ce m-ar striga pe nume!
Ce argintiu de dulce sună glasul
Iubirii, noaptea, în auzul celui
Ce-ascultă dulcea-i muzică...
Ce argintiu de dulce sună glasul
Iubirii, noaptea, în auzul celui
Ce-ascultă dulcea-i muzică...
Romeo!
Iubito!
Mâine dimineață, spune,
La cât trimit?
La cât trimit?
La nouă.
Pân-atunci
Sunt douăzeci de ani! Dar nu mai știu
De ce te rechemai...
Sunt douăzeci de ani! Dar nu mai știu
De ce te rechemai...
Mă las dar
Să stau aici până-ți aduci aminte...
Să stau aici până-ți aduci aminte...
Spre-a te vedea, aș vrea să uit într-una
Gândind ce dulce e să-mi fii aproape...
Gândind ce dulce e să-mi fii aproape...
Ca tu să uiți mereu, aș tot rămâne,
Uitând de am alt adăpost pe lume...
Uitând de am alt adăpost pe lume...
E-aproape zi; să pleci acum aș vrea,
Dar nu mai mult ca fata ce se joacă
Lăsând din mâini să-i zboare cănărașul -
Sărmanul rob în laț - și-apoi l-atrage
Din nou spre ea, cu firul de mătasă,
Fiindu-i drag, dar și fiind geloasă
De libertatea lui...
Dar nu mai mult ca fata ce se joacă
Lăsând din mâini să-i zboare cănărașul -
Sărmanul rob în laț - și-apoi l-atrage
Din nou spre ea, cu firul de mătasă,
Fiindu-i drag, dar și fiind geloasă
De libertatea lui...
De-aș fi canarul!
Ah, dac-ai fi iubite! Dar atunci
Iubirea mea ar fi așa nebună,
Că poate te-aș ucide. Noapte bună!
O, despărțire! O, griji dulci și-amare!
Dar fug de-acuma, că aș fi în stare
Să-ți strig mereu, mereu, de mii de ori,
Tot «noapte bună» într-una până-n zori.
Iubirea mea ar fi așa nebună,
Că poate te-aș ucide. Noapte bună!
O, despărțire! O, griji dulci și-amare!
Dar fug de-acuma, că aș fi în stare
Să-ți strig mereu, mereu, de mii de ori,
Tot «noapte bună» într-una până-n zori.
Coboare-se pe ochii-ți somnul blând
Și dulcea pace-n inimă și-n gând.
De ce nu sunt eu somnul s-odihnesc
Alăturea de chipu-ți îngeresc!
Merg să-mi spun fericirea, să-l implor
Pe bunul pustnic să-mi dea ajutor.
Și dulcea pace-n inimă și-n gând.
De ce nu sunt eu somnul s-odihnesc
Alăturea de chipu-ți îngeresc!
Merg să-mi spun fericirea, să-l implor
Pe bunul pustnic să-mi dea ajutor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !