DESPOT VODĂ (19)
de VASILE ALECSANDRI
ACTUL V
- Același decor ca la actul precedent. La ridicarea cortinei se aud tunuri în depărtare.
SCENA I
CARMINA, ILIAȘ
(Carmina, în mijlocul scenei, stă, ascultând cu spaimă. Iliaș, suit pe un scaun lângă fereastră, cată afară.)
ILIAȘ
- Auzi cum bate tunul?
CARMINA
(în parte)
- Dar; azi e luptă cruntă!
- Chiar Despot la bătaie s-a dus și moartea-nfruntă.
- Toți l-au urmat... palatul acum e părăsit.
- Eu singură rămas-am cu-acest copil robit,
- Cu Iliaș... O! Doamne, cât tremur de uimire!
- Mă simt amenințată de o nenorocire...
- De-ar ști soțul meu Laski!... de-ar ști că-aici eu sunt!...
ILIAȘ
- A! cum aleargă caii cu nările în vânt!
- Iată-i s-ajung!... bataia pe câmp e încleștată...
CARMINA
(în parte)
- Și poate chiar acuma în lupta desperată
- Rănit de moarte, Despot... O! nu, el este-al meu.
- Îl apără și gândul și-ntreg amorul său.
- Nu cade-n fața morții acel ce prin iubire
- Își face rai în viață și scut de nemurire.
ILIAȘ
- Privește-i!... cum se bate ostaș lângă ostaș!
- Mă duc și eu la luptă. (Se coboară de pe scaun.)
CARMINA
(oprindu-l)
- Stai, dragă Iliaș.
- Când a plecat azi Vodă, te-a confiat el mie
- Să te păzesc, copile, de crunta vijelie.
- Stai lângă mine-aice. (În parte.) Vai! pot eu prevedea
- Ce soartă mult cumplită pe noi azi va cădea?
(Strânge pe copil la sân și îl sărută.)
ILIAȘ
- Adevărat să fie aceea ce se spune
- De-o sfântă apărută la noi ca o minune?
- Se zice...
CARMINA
- Ce se zice?
ILIAȘ
- Că-i fiica lui Moțoc,
- Că-i însăși Ana.
CARMINA
- Ana?
ILIAȘ
- Dar!... cică-n acest loc,
- Pe uliți unde zace grămadă-n putrezime
- De trupuri ne-ngropate și de răniți mulțime,
- O gingașă copilă cu chipul îngeresc
- Revarsă mângâiere la cei ce pătimesc.
- Poporu-i zice sfântă și urmele-i sărută...
- Așa numeau creștinii pe biata mama!... Hai,
- Hai să videm pe Ana.
(Carmina îl oprește.)
SCENA II
CARMINA, ILIAȘ, HARNOV (vine alergând din fund)
HARNOV
- Amar de noi și vai!
- Ne-a învins Tomșa!
ILIAȘ
- Tata?
CARMINA
(încremenită)
- Învins?
ILIAȘ
- Ce bucurie!
- El e învingătorul!... el trebuia să fie! (Aleargă iar la fereastră.)
HARNOV
- Taci, taci, nenorocite!... Fugi, pieri, te fă ascuns;
- Să nu te vadă Despot de furie pătruns.
- Ah! Ah! s-au sfârșit toate!... Domnia-i la pierzare!
(În parte.)
- Revino, Lăpușnene, să stingi a mea mustrare.
CARMINA
- Învinși!... dar spune Harnov, cum Tomșa ne-a învins?
HARNOV
- Ah! Ah! Zadarnic Despot, cu paloșul încins,
- Ieșit-a din cetate ș-a dat pe loc navală
- În oamenii lui Tomșa, toți oameni buni de pală.
- Eroica-i cercare deodată s-a lovit
- Și frânt, ca de o stâncă, de pieptul oțelit
- Al dușmanului Tomșa!... Mulți au pierit în luptă!
- Și Despot se întoarce din câmp cu arma ruptă.
(O bombă lovește în zidurile palatului.)
- A! tunurile-acuma chiar în palat lovesc...
- Ai noștri fug!... Tomșanii turbat îi urmăresc.
ILIAȘ
- Iaca tătuca!... vine! (Deschide fereastra și strigă:) Tătucă!...
(Un tun. Fereastra se sparge.)
ILIAȘ
(căzând amețit)
- A!
CARMINA
(speriată, aleargă la Iliaș)
- Rănit?
- Mort, poate!
HARNOV
(plecându-se pe Iliaș)
- Ba nu...
CARMINA
(frângându-și mâinile)
- Doamne!
HARNOV
- E numai amețit.
- S-a speriat copilul. (Îl ridică pe brațe.)
CARMINA
- E rece ca de gheață...
- Hai să cercăm de-a-l face a reveni la viață.
(Iese grabnic în stânga)
SCENA III
DESPOT, LASKI (vin prin fund)
DESPOT
- Învins!... învins de Tomșa!... o! tristă umilință!
LASKI
- Despot, curaj...
DESPOT
- O! Laski, lipsit de biruință,
- Speranța-mi de pe urmă în tine-i.
LASKI
- Nu te las,
- Dar dintr-ai mei tovarăși puțini au mai rămas!
DESPOT
- O știu!... și Rozel însuși în țara elinească
- Pierit-a făr-a-ncepe răscoala creștinească!
- Și sfânta cruciadă în care am sperat
- Rămas-a amânată pe-un timp îndelungat!
(Se primblă tulburat.)
- O! dac-ar fi cu mine Moțoc, Moțoc dușmanul!
- De-ar vinde el pe Tomșa precum pe Lăpușneanu...
- Atunci... dar cum să-nduplec pe crâncenul Moțoc,
- Când am respins pe Ana ș-am stins al ei noroc?
- Atât de mare-i ura ce mi-a jurat el mie
- Că numai dacă Ana ar fi a mea soție,
- S-a stinge acea ură de moarte... însă, vai!
- E prea târziu!
LASKI
- N-ai grijă, pe mine cât mă ai.
DESPOT
- N-am grijă, căci ne leagă pe amândoi destinul.
- De-oi pierde eu Suceava, tu, Laski, pierzi Hotinul...
LASKI
- A! merg să mor sub ziduri sau să înving. (Iese repede.)
DESPOT
- Mergi, mergi,
- Dar mult mă tem, sărmane, la moarte că alergi!
* * *
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !