DESPOT VODĂ (13)

de VASILE ALECSANDRI

Urmare la Despot Vodă (12)

ACTUL II - TABLOUL II

Un beci de închisoare. Fereastră cu gratii în stânga. Ușă în fund. O masă cu două scaune în mijloc. Un fănar aprins.

SCENA I

DESPOT (pe scaun, lângă masă)

O! soartă schimbătoare ce râzi de omenire!

Nebun cine se-ncrede în tine cu orbire!

Nebun cine se urcă pe-al muntelui suiș,

Prapastia-l așteaptă cu-adâncu-i prăvăliș!...

Așadar eu, sărmanul, a soartei jucărie,

Ajuns iubit de-un înger, aproape de domnie,

Iată-mă-acum aice din raiul meu căzut

Și din lumina lumii în umbră iar pierdut!...

Sunt eu?... Sunt treaz?... în viață?... și adevăr e oare?

Eu, Despot, vultur falnic, eu zac la închisoare!

(Se scoală și cată împrejur)

Acești pereți sunt umezi, triști, negri!... Ah! ei sânt

Nu ziduri de palate, dar ziduri de mormânt!

În ele cine intră din ele nu mai iese

Decât pe-o raclă neagră cu zilele-i culese!

(Înfiorându-se)

O! reci fiori de groază prin sufletul meu trec.

Răsuflu-aburi de moarte... Un biet străin, un grec,

La cine pot să aflu o rază de-ndurare?

La Doamna numai, însă nici o putere n-are,

Căci Vodă Lăpușneanu de milă-i depărtat

Cât de pământul negru e cerul înstelat.

Cum?... mort în floarea vieții!... Cum? mort ca un mișel,

Ucis de Lăpușneanu, lipsit de tron... și el!...

O! nu, nu! nu se poate... cu unghiile tocite

Voi sparge-această hrubă ce-n sânul ei mă-nghite.

(Se azvârle turbat peste pereți și-i lovește cu pumnii.)

Deschide-te, morminte!... dă-mi drumul să-mi răzbun.

Cădeți, infame ziduri! (Căzând pe scaun.)

Ah! Doamne, sunt nebun...

(După o scurtă pauză.)

Mizerie!... cu gândul pătrund bolta cerească

Și brațul meu nu poate o piatră să urnească!

(Înduioșindu-se.)

Ah! nu-i nici o sperare... Cei ce m-au cunoscut
Vor zice-a fost un Despot, a fost... ce s-a făcut?
Și toți m-or da uitării... chiar Ana... lume, lume!
Uita-va și amorul și jalnicul meu nume.

Adio, planuri nalte! Adio, mari sperări,

A lumii ideale sublime aspirări!

Adio tot: junie, lumină, fericire...

Nălucă este omul și viața — o clipire.

(Privește fereastra.)

O! Despot, te salută ai veciniciei zori.

Fii om!... Când vine moartea, te-nchină ei și mori!

(Stă abătut, cu capul plecat pe brațul lui.)

SCENA II

DESPOT, CIUBĂR-VODĂ (intră; ușa se închide după el) CIUBĂR

Ei!... Despot, frate Despot, așa-i că ai pățit-o?

DESPOT (tresărind)

Ce-aud? Ce văd?... Smintitul?

CIUBĂR

Cu Vodă-ai împlinit-o?

(Privește beciul.)

Frumos palat!... privește: ce stofe pe pereți!

Pe jos ce de covoare țesute cu... bureți!

Ce mobile-aurite! Ce mândre policandre!...

Mărire ție, Vodă, măi Vodă Alexandre,

Ce bine știi în curte pe oaspeți să primești

Și pe-ale tale rude cu drag s-adăpostești!

DESPOT (în parte)

Sărmane Despot!... iată la ce-ai ajuns pe lume:

Să râdă și nebunii de tine cu-a lor glume!

CIUBĂR

Despot!

DESPOT

Ce vrei, năuce?

CIUBĂR

Năuc ești tu și prost.

Tu vezi ce sunt eu astăzi, iar nu ceea ce-am fost.

Am fost odinioară un domn în strălucire

Cât soarele cu mine era-n nepotrivire;

Puternic ca trei Cesari, frumos ca Machedon,

Călare pe un sceptru, iar nu pe-acest baston,

Și mă loveam cu capul de nouri și de stele,

Și măsuram pământul cu pasurile mele!...

Dar Vodă Lăpușneanu, un hoț, un destrămat,

M-a prins și de-a mea vâlfă în drum m-a dezbrăcat.

Și eu și tu ajuns-am ca două frunze-uscate

De-o pânză de paingen în aer aninate.

Tot vântul mic sau mare ne clatină suflând...

Ei! ș-apoi?... Vântul bate și câinii fug lătrând.

(Se apropie de fereastră.) DESPOT (în parte, sculându-se)

O! Doamne, să fiu oare și eu în a lui stare,

În câmpul nebuniei pe-un gărgăun călare?

Cum? visurile mele de falnic viitor

Să fi făcut din mine un om aiuritor

Ca dânsul?...

CIUBĂR

Frate Despot, știi tu ce-i mădrăguna?

O fată ce aleargă pe câmpi când iese luna

Și merge de se scaldă în roua de pe flori

Cu gând să se mărite c-un împărat în zori.

Am prins-o într-o noapte, frumoasă, goală, albă,

Dar hoțul Lăpușneanu mi-a șters-o ca pe-o salbă!...

Ce-mi pasă! Scaraoțchi îi este lui nănaș

Iar eu al mădrăgunii sunt mire drăgălaș.

(Ia o poză maiestuoasă.) DESPOT

Dar bine, Ciubăr, spune-mi: Cum ai intrat aice?

Și tu ești ca și mine închis?

CIUBĂR

Eu?... Cine zice

C-a îndrăznit vrodată o mână de capcân

Măcar să se atingă de-al lumilor stăpân?

Nu! Am venit eu însumi la tine-n pușcărie

Trimis de Lăpușneanu să-ți țin tovărășie,

Ca să-ți grăiesc de moarte ca un prieten bun

Pân’ ce-a veni călăul, al temniței tăun.

DESPOT

Cum? Lăpușneanu însuși ți-a dat astă solie?

CIUBĂR

El!... și-ți trimite... iată... un dar de berbănție.

(Aruncă pe masă scrinul oferit de Despot Doamnei Ruxandrei.)

Șiraguri și paftale, să ai cu ce-amăgi

Nevasta lui Satana spre a vă îndrăgi.

(Se pune pe un scaun, în față cu Despot.)

Ei!... ce mai zici tu, Despot?... Așa-i că viața-i scurtă?

Așa-i că nu plătește nici cât un dram de turtă?

În faptul viu al vieții ne pare drumul lung,

Trei pași de-abia și-n capăt picioarele ajung.

Omul ca iarba!... viața ca... iapa cea bălțată,

Cât trece dealul mare, nu se mai vede... iată!

Eu unul cred că omul nerezemat de tron

E mic ca și o muscă pe muntele Sion,

Dar tu ce ești acuma sosit pe prag de moarte,

Ce zici?

DESPOT (în parte)

O! ce idee!... (Tare.) Eu zic că relei soarte

E drept să ne supunem când altfel nu putem.

CIUBĂR

Cum asta?

DESPOT

Tu, de pildă, lipsit de diadem,

Să duci o viață tristă și plină de nevoie,

Iar eu în astă țară să fiu domn făr’ de voie.

CIUBĂR

Ce? tu? domn?

DESPOT

Eu, Ciubere! (Tainic.) Crezi tu că-s destinat

A trece-n ceea lume taiat sau spânzurat?

Te-nșeli... ai mei prieteni sunt gata ca să vie

În zori, și să mă ducă de-a dreptul la domnie.

CIUBĂR

Ce spui? ce spui?

DESPOT

Și martor mi-e sfântul Dumnezeu

Că eu fug de putere ca de păcat.

CIUBĂR

Nu eu!

DESPOT

Așa-i fatalitatea și n-am, vai, ce mă face.

Am să fiu domn, Ciubere, de-mi place, de nu-mi place.

Ah! (Face un gest de desperare.)

CIUBĂR

Și te plângi de asta?... Ești un nebun, nătâng.

DESPOT

Decât păstor de oameni mai bine, zău!...

CIUBĂR

Te plâng!

DESPOT

Eu sunt un biet om simplu, eu n-am visuri deșarte.

De grijile măririi doresc a fi departe.

Mi-e teamă să fiu capul unui popor.

CIUBĂR

Ba, zău!

Decât a fi în coadă mai bine-n frunte vreu.

DESPOT (observând pe Ciubăr care se exaltează la cuvintele lui)

Nu-mi place pompa lumii, nici la a mea ivire

Poporul să m-aclame, poporul să m-admire,

Și oștile să-nchine stindarde-n fața mea,

Și-n frunte-mi să lucească surguciul ca o stea,

Și surlele să cânte, și tunul să detune,

Și clopotele toate în cale-mi să tot sune.

Ș-apoi, Ciubere dragă, eu am cugetul drept

Și mult și greu se bate a mea inimă-n piept

Când știu că tronul țării e dreapta moștenire

A lui Ciubăr.

CIUBĂR (îmbrățișând pe Despot)

Ah! frate, ești bun, bun peste fire.

Nu eu când vine fala aș zice ba!... Nu eu!

Hei! căci nu vrea norocul să fiu în locul tău!

DESPOT

Ai vrea?

CIUBĂR

Cum nu?

DESPOT

E lesne.

CIUBĂR

Cum, cum, cum?

DESPOT

Foarte lesne.

CIUBĂR

Dar cum?

DESPOT

Te schimbă-n Despot din cap și pân-în glezne.

Și mâini în zori de ziuă poporul adunat

În locul meu te-a duce pe tine la palat.

CIUBĂR

Mâini?

DESPOT

Mâini. (În parte.) S-a prins nebunul.

CIUBĂR (încântat)

Despot, m-ai scos din minte.

Domn!... eu, Ciubăr!... dă-mi iute a ta îmbrăcăminte,

Dă-mi pălăria.

DESPOT

Na-ți-o.

(Ciubăr schimbă hlamida pe mantaua lui Despot.) CIUBĂR

Și-n schimb, na stema mea,

Dar fii cu îngrijire să nu te culci pe ea.

(Schimbă stema pe pălăria lui Despot.) DESPOT

Ce-ți pasă; mâini te-așteaptă o stemă-mpărătească.

CIUBĂR (vesel)

A! știu că Lăpușneanu de ciudă-o să plesnească.

DESPOT

Acum ici, lângă masă, te-așează liniștit

Și stai ca un om mare pe gânduri adâncit.

(Ciubăr se pune pe scaun.)

Așa, și pălăria pe frunte ți-o apasă,

Nicicum să te cunoască cine-ar intra în casă.

CIUBĂR

Bine-i așa?

DESPOT

Prea bine.

CIUBĂR

Dar tu ce-ai să devii?

DESPOT

Eu dintre morți, Ciubere, mă-ntorc printre cei vii.

Noroc de-acuma nouă!... cu pene-mprumutate

Tu zbori către mărire, eu, către libertate!

(Îmbrăcat cu hlamida și încoronat cu stema lui Ciubăr, vine în fața scenei.)

Nebun aici intrat-am? nu știu, dar nebun ies.

Priviți!... din pompa lumii cu ce, vai, m-am ales?

Cu-o stemă de hârtie, cu-o cârpă de hlamidă,

Cu tot ce poate face pe oameni ca să râdă.

Dar bună-i răzbunarea!... pre sfântul Dumnezeu,

Voi râde mult mai tare și eu la rândul meu!

(Iese.) UN GLAS (afară)

Stai! Cine-i?...

DESPOT (imitând glasul lui Ciubăr)

Ciubăr-Vodă.

GLASUL

Treci.

(Hohote de râs afară.) CIUBĂR (singur)

Prost!... să-mi lase mie

Tot ce-i mai scump, mărire, putere, avuție,

Și el să nu vroiască a fi chiar domnitor!

Nebun! (Cască.) Dar eu cu minte... mă-nalț... și zbor, și zbor

Sus, sus pe vârful lumii ce visul îi arată

Când omul mândru doarme cu gura lui căscată...

Poznașă întâmplare! (Cască.) Eu domn, eu domn, eu domn!

Pe tron... mă urc... cu fală... și însă... cad de somn!

(Adoarme cu capul pe masă.)

* * *

Urmează Despot Vodă (14)