DESPOT VODĂ (12)

de VASILE ALECSANDRI

Urmare la Despot Vodă (11)

ACTUL II

SCENA X

TOȚI, afară de TOMȘA SPANCIOC

E aspru cu noi Tomșa.

HARNOV

Lăsați-l ca să fie.

Avea gărgăuni poate de domn, cine mai știe?

SPANCIOC

Eu știu... te-nșeli... Nu, Tomșa, român dintre străbuni,

E om în toată mintea, ferit de gărgăuni.

El nu vrea domn pe Despot pentru că-i grec, dar oare

Să n-aibă el dreptate, de țară când îl doare?

Străbunii, duși de timpuri prin feluri de nevoi,

Aveau o zicătoare venită pân’ la noi:

“Să te ferești, române, de cui străin în casă.”

Pe mine astă vorbă în pace nu mă lasă,

Boieri, și eu ca Tomșa încep a sta pe gând.

HARNOV

Știi că... mai că... îmi vine... firește judecând...

Mă-ntreb și eu acuma...

MOȚOC

Ce?

HARNOV

Dacă e prielnic,

Deși-am jurat... s-alegem un grec?...

MOȚOC

Om șovăielnic!

Când omul are cuget, cuvântu-i e cuvânt,

Și fapta-i și cuvântul deopotrivă sânt.

HARNOV

Așa-i, dar voi ce ziceți, boieri?

UN BOIER

Știm noi?

MOȚOC

Rușine!

(Despot vine în fața boierilor.) DESPOT

Boierii stau pe gânduri, nedumeriți?... Prea bine.

Deci facă-se lumină în ochii tuturor

Și spuie toți de-a rândul cu glas deschis: ce vor?

Eu, fără amețeală de visuri de-nălțare,

Vreau gloria Moldovei, și-a ei neatârnare!

Mai mult!... Vreau să rump jugul cumplit și rușinos

Ce-apasă omenirea în fiii lui Hristos!

Mai mult!... Vreau românimea-nainte mergătoare

În sfânta cruciadă lui Christ liberătoare,

Ca nime-n cursul lumii, nici crai, nici împărat

De soartă-i să dispuie cu dreptul uzurpat.

Această sentinelă la răsărit, cu fală,

Are-o menire mare și providențială,

E zidul ce oprește potopul fanatic...

Căzut acum e zidul, eu vreau ca să-l ridic!

(O pauză. Boierii încep a se aprinde.) STROICI (entuziast)

Dar, dar!

DESPOT

O cruciadă l-apus se pregătește

În contra semilunii lui Mohamed, ce crește

Ca meteor de moarte pe cerul creștinesc.

Doi împărați și Papa, vicar dumnezeiesc,

Filip, Ferdinand, Pavel, cu fulgerii în mână,

Stau gata să detune în hidra cea păgână,

Și tristele victime din tristul răsărit

Așteaptă-acea minune a lanțului zdrobit.

Sublimă încercare! măreață făptuire

Ce-nalță omenirea pân’ la dumnezeire!...

Cui se cuvine fala de-a fi începător

De nu acestui ager, mărinimos popor

Ce,-mpărtășind cu Ștefan și inima și gândul,

A îngrozit Osmanul ani patruzeci de-a rândul?...

Iată ce vreau eu, Despot, străinul... însă voi

Ce vreți?

STROICI

Vrem domn pe tine în pace și război.

În ochii mei deschis-ai o zare nouă, largă...

Tot sufletul spre dânsa cu tine vrea să meargă.

SPANCIOC

Despot!... de ți-a fi faptul ca rostul... să trăiești!

Fii domn!... în țara noastră pe Ștefan s-amintești.

HARNOV

Trăiască Despot-Vodă!

MOȚOC

Tăcere, cumpătare,

Urechea lăpușneană aude-n depărtare.

Boieri, noaptea se-ntinde și timpu-i priincios.

Hai s-ațâțăm răscoala în breslele de jos

Și mâini, în zori de ziuă, să vadă mândrul soare

În brânci pe Lăpușneanu, pe Despot în splendoare!

BOIERII

Hai!

SPANCIOC (se apropie de Despot și-i dă mâna)

Să fii român verde!

DESPOT

Român m-oi arăta.

STROICI (dând mâna cu Despot)

Despot, noroc!

MOȚOC (asemene)

Unire!

HARNOV (închinându-se plecat)

Mulți ani, măria-ta!

(Ceilalți boieri se-nchină și ies cu toții prin fund.) DESPOT (singur)

E vis?... sunt Domn, eu Despot? Din mic iată-mă-s mare!

Boierii, capi ai țării, cu-o nobilă mișcare

Mi-au dat frățește mâna, voioși m-au aclamat...

Un singur numai, Tomșa, din toți cel mai bărbat...

El mi-a jurat o ură cumplită, ne-mpăcată,

El chiar... mă va ucide când va putea, vreodată...

Un glas de presimțire mi-o spune-n taină... dar

Prudent e să lași viața vrăjmașului barbar?

Răbdare!... a mea spadă o voi plânta-o-ntr-însul,

Și dacă moldovenii vor fi nătângi ca dânsul,

Voi ști eu din lei aprigi a-i face mielușori.

SCENA XI

DESPOT, TOMA CAL ABAICANUL, ANA, MOȚOC, MAICA FEVRONIA, SEIMENI TOMA (la ușa din fund)

Pe dânsul, copii!

(Seimenii se aruncă pe Despot de-l prind.) DESPOT (surprins)

Ce e?

TOMA (amenințând pe Despot cu pumnarul)

Să nu te miști că mori!

DESPOT (zbătându-se)

Săriți, prieteni, oameni!

TOMA

Taci, taci, vulpe vicleană.

ANA (intră speriată din stânga)

Despot!

MOȚOC (intră prin fund și, văzând lupta lui Despot, se repede asupra lui Toma)

Ce-i?... hoți!

TOMA (respingând pe Moțoc)

În lături!... Dreptatea lăpușneană

L-a osândit pe Despot la moarte!

MOȚOC

O! calău!

ANA

Ce-aud?... Ah! Despot!...

DESPOT (lângă ușa din fund)

Ană!...

ANA (cade leșinată pe jilț)

E mort norocul meu!

(Moțoc și maica Fevronia se apropie de Ana. Seimenii ies prin fund cu Despot.) ( Cortina cade . )

* * *

Urmează Despot Vodă (13)