29.05.2017

DESPOT VODĂ (9)

de VASILE ALECSANDRI
Urmare la Despot Vodă (8)
ACTUL II
SCENA IV

ANA, MAICA FEVRONIA, DESPOT (intră prin fund)
DESPOT
(râzând)
Ce vesel a fi Vodă când teafăr m-a vedea!
A! dona Ana! (Se-nchină Anei.) Maică... (Sărută mâna Fevroniei.)
ANA
(în parte)
Cum bate-inima mea!
MAICA
De ce-i atâta lume în curte adunată?
DESPOT
Ca să mă vadă-n luptă cu-o fiară blestemată,
O iapă tunisiană ce-n fugă pân-acum
A dus pe ceea lume vro zece oameni.
ANA
Cum?
Ș-ai îndrăznit?...
DESPOT
Mai bine era s-arăt sfială
Decât să vadă lumea că-s om cu îndrăzneală?
Ș-apoi... cum de n-ar trece prin foc chiar cei fricoși
Când sunt cu-nduioșire priviți de ochi frumoși?
Și cum, prin ce cuvinte aș spune a mea fală
Văzându-te prezentă la lupta-mi triumfală
Atunci când mii de oameni stăteau cu ochi deschis
Să mă privească-n curte ucis de-un cal?
ANA
(înfiorată)
Ucis!
MAICA
Ferește, Doamne sfinte!
DESPOT
În Spania, se spune
Că Linda Raia, fiica lui Boabdil, minune
Ascunsă în Alhambra, la lume s-arăta
O dată pe an numai, ș-atunci soarele sta
Pe cer ca s-o admire, uitând de a lui cale,
Și mii de flori frumoase ieșeau pe-a Vegăi vale,
Și inimile-n sânuri ca ele înfloreau.
Și maurii în lupte sub ochii săi mureau
Crezând că merg în raiul lui Mahomed, ferice...
(Apropiindu-se de Ana.)
O altă Lindă Raiă, de la ferești, de aice
S-au arătat azi mie, ș-atunci când te-am zărit,
Mă jur pe-astă icoană, chiar rege m-am simțit.
MAICA
(cu spaimă)
Dar candela e stinsă!... Vai! candela e stinsă!
Semn rău!... nenorocire!... de groază sunt cuprinsă.
(Merge la icoană, ia candela și iese în stânga.)

SCENA V

ANA, DESPOT

ANA
(îngrijată)
Semn rău?
DESPOT
Ce-mi pasă mie!... O candelă s-a stins,
Dar alta mai cerească în mine s-a aprins,
Ce luminează tainic o gingașă icoană.
ANA
(zâmbind)
Icoana unei sfinte?
DESPOT
Dar.
ANA
Care?
DESPOT
Sfânta Ană.
ANA
Patroana mea slăvită?
DESPOT
Și zeitatea mea
Ce mă conduce-n lume precum îi conducea
Luceafărul pe magii din răsărit și care,
Ca să ajung la dânsa, mă-ndeamnă a fi mare.
(Ana voiește a se retrage.)
DESPOT
(oprind-o)
O! dona Ana, lasă pe-un biet nenorocit
S-apropie altarul de care-i despărțit
Și tremurând să-ți zică: angelică madonă,
Căci nu pot a depune pe frunte-ți o coronă!
ANA
(râzând)
Cum? o coroană mie?
DESPOT
Dar, suflet îngeresc!
Ești visul fericirii mele.
ANA
Eu?
DESPOT
Te iubesc!
ANA
(veselă, în parte)
El! Despot mă iubește!
DESPOT
Iau martor Provedința
Care-mi cunoaște gândul și-mi vede conștiința.
Iubesc în tine cerul și naltul Creator,
În tine iubesc lumea, prezent și viitor,
În tine am credință, în tine îmi pun traiul.
El făr de tine-i iadul... Ah! dar cu tine-i raiul!
(Îngenunchează.)
ANA
(în parte)
O! Doamne, îmi pierd mintea... Ce-aud? Ce-am auzit?
DESPOT
Ană,-un cuvânt...
ANA
Ah! Despot, mi-e sufletul uimit,
Mi-e mintea tulburată... În casa părintească
N-a îndrăznit nici unul mie-astfel să-mi grăiască.
Cum... mă iubești pe mine?
DESPOT
Dar!... te iubesc pierdut,
Mai mult și decât țara în care m-am născut,
Mai mult și decât tronul!
ANA
(cu glas solemn)
Despot, aste cuvinte
Le-aude cerul!...
DESPOT
(apucând-o de mână)
Ană, prin mii de jurăminte
Mă leg eu către tine...
(Moțoc apare în fund.)

SCENA VI

ANA, DESPOT, MOȚOC
MOȚOC
(simulând indignarea)
De când pe-acest pământ
Trădarea neagră calcă și spurcă pragul sfânt
Al ospeției?
ANA
(speriată, în parte)
Doamne!
MOȚOC
Ce?... nici o respectare
Nu mai există-n lume?... și oarba desfrânare
Răpește azi copiii sub ochii părintești!
(Anei.) Cum de-ai uitat, sărmană nebună, cine ești?
Cum de-ai uitat de muma ce te-a născut, copilă
Lipsită de rușine?...
ANA
Iertare!... fie-ți milă!
MOȚOC
Cum de-ai uitat de mine?
ANA
(desperată, cade-n genunchi)
Ah! tată, îl iubesc!
DESPOT
Nu ne-osândi, Moțoace, cu glasu-ți părintesc.
Iubirea e un înger ce-n casă când pășește
Și pragul și căminul cu pasul lui sfințește.
Iubesc pe a ta fiică și de soție-o vreu.
Primește-mă în brațe ca pe copilul tău.
MOȚOC
(vesel, în parte)
Al meu e Despot!... planu-mi ia zbor acum mai tare.
DESPOT
(rugător)
Moțoace...
ANA
Tată...
MOȚOC
(după o pauză)
Fie!... și binecuvântare,
Copiii mei.
ANA
(aruncându-se în brațele tătâne-său)
Ah! tată!
MOȚOC
(sărutând-o)
Trai bun și cu noroc.
DESPOT
(în parte)
E scară de-nălțare un socru ca Moțoc.
MOȚOC
(Anei)
Acum mergi de te roagă, copila mea, în pace
La Cel-de-Sus ce toate le face și desface.
(Ana pleacă în stânga. Despot o conduce până la ușă.)
DESPOT
Când te-i ruga, iubito, la sfântul Dumnezeu...
ANA
(cu dragoste)
Gândi-voi tot la tine.
MOȚOC
(în parte)
A! Despot e al meu!

* * *

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !