DESPOT VODĂ (9)

de VASILE ALECSANDRI

Urmare la Despot Vodă (8)

ACTUL II

SCENA IV

ANA, MAICA FEVRONIA, DESPOT (intră prin fund) DESPOT (râzând)

Ce vesel a fi Vodă când teafăr m-a vedea!

A! dona Ana! (Se-nchină Anei.) Maică... (Sărută mâna Fevroniei.)

ANA (în parte)

Cum bate-inima mea!

MAICA

De ce-i atâta lume în curte adunată?

DESPOT

Ca să mă vadă-n luptă cu-o fiară blestemată,

O iapă tunisiană ce-n fugă pân-acum

A dus pe ceea lume vro zece oameni.

ANA

Cum?

Ș-ai îndrăznit?...

DESPOT

Mai bine era s-arăt sfială

Decât să vadă lumea că-s om cu îndrăzneală?

Ș-apoi... cum de n-ar trece prin foc chiar cei fricoși

Când sunt cu-nduioșire priviți de ochi frumoși?

Și cum, prin ce cuvinte aș spune a mea fală

Văzându-te prezentă la lupta-mi triumfală

Atunci când mii de oameni stăteau cu ochi deschis

Să mă privească-n curte ucis de-un cal?

ANA (înfiorată)

Ucis!

MAICA

Ferește, Doamne sfinte!

DESPOT

În Spania, se spune

Că Linda Raia, fiica lui Boabdil, minune

Ascunsă în Alhambra, la lume s-arăta

O dată pe an numai, ș-atunci soarele sta

Pe cer ca s-o admire, uitând de a lui cale,

Și mii de flori frumoase ieșeau pe-a Vegăi vale,

Și inimile-n sânuri ca ele înfloreau.

Și maurii în lupte sub ochii săi mureau

Crezând că merg în raiul lui Mahomed, ferice...

(Apropiindu-se de Ana.)

O altă Lindă Raiă, de la ferești, de aice

S-au arătat azi mie, ș-atunci când te-am zărit,

Mă jur pe-astă icoană, chiar rege m-am simțit.

MAICA (cu spaimă)

Dar candela e stinsă!... Vai! candela e stinsă!

Semn rău!... nenorocire!... de groază sunt cuprinsă.

(Merge la icoană, ia candela și iese în stânga.)

SCENA V

ANA, DESPOT

ANA (îngrijată)

Semn rău?

DESPOT

Ce-mi pasă mie!... O candelă s-a stins,

Dar alta mai cerească în mine s-a aprins,

Ce luminează tainic o gingașă icoană.

ANA (zâmbind)

Icoana unei sfinte?

DESPOT

Dar.

ANA

Care?

DESPOT

Sfânta Ană.

ANA

Patroana mea slăvită?

DESPOT

Și zeitatea mea

Ce mă conduce-n lume precum îi conducea

Luceafărul pe magii din răsărit și care,

Ca să ajung la dânsa, mă-ndeamnă a fi mare.

(Ana voiește a se retrage.) DESPOT (oprind-o)

O! dona Ana, lasă pe-un biet nenorocit

S-apropie altarul de care-i despărțit

Și tremurând să-ți zică: angelică madonă,

Căci nu pot a depune pe frunte-ți o coronă!

ANA (râzând)

Cum? o coroană mie?

DESPOT

Dar, suflet îngeresc!

Ești visul fericirii mele.

ANA

Eu?

DESPOT

Te iubesc!

ANA (veselă, în parte)

El! Despot mă iubește!

DESPOT

Iau martor Provedința

Care-mi cunoaște gândul și-mi vede conștiința.

Iubesc în tine cerul și naltul Creator,

În tine iubesc lumea, prezent și viitor,

În tine am credință, în tine îmi pun traiul.

El făr de tine-i iadul... Ah! dar cu tine-i raiul!

(Îngenunchează.) ANA (în parte)

O! Doamne, îmi pierd mintea... Ce-aud? Ce-am auzit?

DESPOT

Ană,-un cuvânt...

ANA

Ah! Despot, mi-e sufletul uimit,

Mi-e mintea tulburată... În casa părintească

N-a îndrăznit nici unul mie-astfel să-mi grăiască.

Cum... mă iubești pe mine?

DESPOT

Dar!... te iubesc pierdut,

Mai mult și decât țara în care m-am născut,

Mai mult și decât tronul!

ANA (cu glas solemn)

Despot, aste cuvinte

Le-aude cerul!...

DESPOT (apucând-o de mână)

Ană, prin mii de jurăminte

Mă leg eu către tine...

(Moțoc apare în fund.)

SCENA VI

ANA, DESPOT, MOȚOC MOȚOC (simulând indignarea)

De când pe-acest pământ

Trădarea neagră calcă și spurcă pragul sfânt

Al ospeției?

ANA (speriată, în parte)

Doamne!

MOȚOC

Ce?... nici o respectare

Nu mai există-n lume?... și oarba desfrânare

Răpește azi copiii sub ochii părintești!

(Anei.) Cum de-ai uitat, sărmană nebună, cine ești?

Cum de-ai uitat de muma ce te-a născut, copilă

Lipsită de rușine?...

ANA

Iertare!... fie-ți milă!

MOȚOC

Cum de-ai uitat de mine?

ANA (desperată, cade-n genunchi)

Ah! tată, îl iubesc!

DESPOT

Nu ne-osândi, Moțoace, cu glasu-ți părintesc.

Iubirea e un înger ce-n casă când pășește

Și pragul și căminul cu pasul lui sfințește.

Iubesc pe a ta fiică și de soție-o vreu.

Primește-mă în brațe ca pe copilul tău.

MOȚOC (vesel, în parte)

Al meu e Despot!... planu-mi ia zbor acum mai tare.

DESPOT (rugător)

Moțoace...

ANA

Tată...

MOȚOC (după o pauză)

Fie!... și binecuvântare,

Copiii mei.

ANA (aruncându-se în brațele tătâne-său)

Ah! tată!

MOȚOC (sărutând-o)

Trai bun și cu noroc.

DESPOT (în parte)

E scară de-nălțare un socru ca Moțoc.

MOȚOC (Anei)

Acum mergi de te roagă, copila mea, în pace

La Cel-de-Sus ce toate le face și desface.

(Ana pleacă în stânga. Despot o conduce până la ușă.) DESPOT

Când te-i ruga, iubito, la sfântul Dumnezeu...

ANA (cu dragoste)

Gândi-voi tot la tine.

MOȚOC (în parte)

A! Despot e al meu!

* * *

Urmează Despot Vodă (10)