DESPOT VODĂ (2)

de VASILE ALECSANDRI
ACTUL I
Urmare la Despot Vodă (1)

SCENA III

DESPOT (se primblă pe scenă și privește cu mulțumire împrejurul lui)

A!... iată-mă-n Moldova!... măriri, averi, putere,

Aici sunt partea celui ce știe-a zice: vreu!

Eu vreu!... de-acum ajute-mi în plin norocul meu.

Eu, slugă-odinioară lui Iacob Eraclidul,

Dar nobil prin avântul sufletului ca Cidul;

Eu, bulgăr de aramă schimbat în aur; eu,

Fiu de pescar din Creta, purtat în zborul meu

Prin Spania, Lehia, Germania și Franța

Cu-a mea soție, spada, cu sora mea, speranța,

Azi vin și pun piciorul pe-acest pământ român

Și zic: Moldovo, -n mine cunoaște-al tău stăpân!

Deci pune-ți mari podoabe, frumoasa mea mireasă,

Să faci cu mine-o nuntă de mândră-mpărăteasă.

Îmbracă-a tale haine țesute-n mii de flori,

Încinge curcubeul alungător de nori

Și-ntinde pe-ai tăi umeri, în zi de sărbătoare,

Hlamida ta ce poartă o lună, -o stea ș-un soare...

Acum a sosit timpul, de fericire plin,

Ca să-ți alegi un mire viteaz, măreț, străin,

Un mire din Bizanța, cum se cuvine ție,

Ca să fondăm aice greceasca dinastie.

E timpul, o! Moldovo, uniți noi amândoi,

Să facem visuri, planuri și fapte de eroi,

Să ștergem umilința din fruntea creștinească,

Să liberăm Bizanța și patria grecească!

Întreaga lume-așteaptă să vadă-n răsărit

Un soare nou, cu raze de foc, pe cer ivit.

Să ardă semiluna cât nu e lună plină

Și planta cea păgână s-o sece-n rădăcină.

Eu fi-voi acel soare aprins de Dumnezeu.

Și tu, Moldovo scumpă, tu fi-vei cerul meu!

A! tremure Osmanul sub paloșul dreptății

La răcnetul lui Despot și al creștinătății,

Căci azi începe ziua creștinei re-nvieri,

Căci jur a fi eu, Despot, stăpân acestei țări...

(Pleacă și iese în dreapta.) (Notă. — Bucium și glasuri depărtate în stânga.)

SCENA IV

MOȚOC, TOMȘA, SPANCIOC, STROICI, HARNOV, TOROIPAN, VÂNĂTORI (aducând cerbi și urși uciși)
STROICI (intră din stânga, examinând pe jos urme de fiare)

Pe-aici a trecut cerbul.

(Intră Toroipan.)

Vezi urma, Toroipane?

TOROIPAN

Văd, iaca!... Tomșa, Harnov, Moțoc, Spancioc, Șoimane,

Veniți!

(Boierii intră, în costume de vânători.)

Stroici copilandrul, abia scos din pelinci,

A dat de urme...

TOȚI

Urme de cerb?

TOROIPAN (râzând)

Ba, de opinci.

Era încălțat cerbul.

(Toți râd înaintând pe scenă. Vânătorii ce aduc vânatul se opresc în fund.) MOȚOC

Stroici este copil încă.

El, câte păsări vede...

TOROIPAN

Le prinde și mănâncă.

STROICI

M-am înșelat întocmai ca vărul meu Spancioc

Când te-a luat pe tine de urs, ca moș Moțoc

Când te-a luat de bivol, și chiar, zău, ca și tine

Când te crezi om.

TOROIPAN

Ia seama cu cine grăiești...

STROICI

Cine?

Măi, pane Toroipane, gorunu-i nalt și gros,

Securea-i mică, însă gorunul cade jos.

TOROIPAN

Ia seama,-ți zic.

(Stroici și Toroipan scot paloșii. Harnov îi desparte.) MOȚOC (intervenind)

Ajungă atâte vorbe goale.

SPANCIOC

Hei! de și-ar sparge capul, ce de mai hârbi de oale

Ar zbura-n vânt!

MOȚOC

Așa e, Spancioc, dar, fătul meu,

Stricatul este lesne și dresul este greu.

Noi am plecat de-acasă voioși în vânătoare

Prin munți, la cerbi, la iepuri, la urși, la căprioare.

Din jalnica Suceavă cu toții am ieșit,

Să răsuflăm un aer mai viu, mai răcorit,

Să azvârlim în vânturi gâlceava și aleanul,

Să mai uităm în pace de Vodă Lăpușneanul,

Iar nu să facem certe.

SPANCIOC

Moțoace, în zadar

Cutreierat-am munții chiar până la hotar,

Sărind din stâncă-n stâncă prin dealuri și vâlcele,

Și nopțile pe iarbă dormind sub brazi, la stele.

Eu unul pretutindeni zăresc trecând, zburând,

O umbră urâcioasă muncită de-un rău gând

Ce tainic printre arbori se furișă-n tăcere

Și cu doi ochi de ură ne fulgeră.

MOȚOC

Părere,

Spancioc!... tu ești lunatic, ți-e frică de strigoi,

De iele, de vântoase, de stafii, de moroi,

Și ai ajuns acuma în mintea-ți visătoare

Să faci din Lăpușneanul o umbră pânditoare...

Nu-i umbră-acel ce mușcă din sânul bietei țări,

Nu, chinurile țării nu-s umbre de dureri.

Nu-i umbră tirania călare pe robie!

Da-i umbră, tristă umbră a noastră bărbăție,

Căci de-am avea vroință și inimi de oțel,

Tiranul... vai! nici umbră n-ar rămânea din el!

TOMȘA

Moțoace, ești prea aspru, și asprele-ți cuvinte

Îmi par nepotrivite cu vârsta ș-a ta minte.

Privește împrejuru-ți cu ochi mai bărbătești

Și spune nouă-n față: de cine te-ndoiești?

De mine?

MOȚOC

Ba nu, Tomșa.

SPANCIOC

De mine?

MOȚOC

Niciodată.

STROICI

De mine?

MOȚOC

Nu, copile, ai inimă curată.

HARNOV

De mine, dar?

MOȚOC

Nu, Harnov.

TOROIPAN

De mine?

MOȚOC

Nicidecum.

Nu mă-ndoiesc de nime, boieri, dar...

TOMȘA

Spune-acum

Pe-a cărui frunte astăzi vezi scrisă mișelia

Când este-anevoință de-a-și apăra moșia?

O! vornice Moțoace, năprasnic luptător,

De domni ce nu-ți plac ție dibaci răsturnător,

Care-ai văzut atâtea ș-atâtea zile rele,

Răspunde verde-n ochii-mi: în cumpenele grele

Găsit-ai vreodată român nepăsător

Când draga lui moșie îi cere ajutor?

Nu, nu! în lumea largă și care ne-nconjoară

Mai lesne tu găsi-vei un vultur mort ce zboară,

Un grec fără trufie, un deal fără suiș,

Copaci fără de vârfuri, văi făr’ de coborâș,

Decât, atunci când țara e la neîndemână,

O lipsă de-ndrăzneală în inima română.

TOȚI

Așa e, Tomșa.

MOȚOC

Tomșa, îmi place să te-ascult

Când ne grăiești tu astfel... și voi, îmi place mult

Să văd a voastre fețe aprinse de-acea pară

Ce falnic izbucnește din dragostea de țară.

A! simt o nouă viață intrată-n al meu sân

Când întrevăd sfârșitul tiranului hain...

Acest stolnicul Petre, un om de rând, un stolnic

Ce până la domnie s-a prefăcut nevolnic,

Puhoi făr-obârșie, uitat-a cine-a fost...

Să te ferească cerul de mintea celui prost!

El calcă deopotrivă cu-o oarbă nepăsare

Pe capul celui smerin, pe fruntea celui mare,

Și taie, schingiuiește, și trece prin popor

Ca viforul de gheață ce cade pe-un ogor.

Priviți: e țara plină de tristele-i victime,

Ologi, ciuntiți, orbi, mizeri, sluțiți de-a lui cruzime,

Încât, de-a sta calăul mult timp domnind aici,

O să prefacă neamul în turmă de calici!

HARNOV (în parte, arătând pe Moțoc)

Amară-i este limba de când nu-i la putere.

Așa turbează viespea când nu mai are miere.

MOȚOC

Ce mormăiești din buze tu, Harnov, într-ascuns?

Îți place Lăpușneanul? cu el nu ți-e de ajuns?

HARNOV

Ba... însă-aș zice-o vorbă...

TOMȘA

Eu nu știu ce ai zice,

Dar zic eu, Ștefan Tomșa, cu cerul față-aice,

Că mie nu-mi priește și țării nu-i doresc

Un domn, supusă slugă a craiului leșesc,

Un om a cărui frunte când mândră, când pălită,

Stă dârză-n sânul țării ș-afară umilită.

Această țară-a noastră nu știe-a slugări;

Ea lasă altor neamuri pe brânci a se târî.

De însuși Ștefan-Vodă Moldova e deprinsă

Să ție mai sus capul cu cât e mai învinsă.

Deci piară orice proclet, țăran, vecin, stăpân,

Pe tron, sub tron, oricine nu știe-a fi român!

MOȚOC

Deci piară Lăpușneanul cu-ntreaga-i seminție!

SPANCIOC

Prea bine, dar pe cine să-l punem la domnie?

E lesne-a schimba domnii, bătrânii însă spun:

Schimbare de domnie, fălire de nebun.

MOȚOC

Cum? tu, Spancioc, om tânăr, cu mintea luminată,

Te-nchini la vorbe proaste din timpi de altădată?

SPANCIOC

Mă-nchin și cred, Moțoace, în datini strămoșești

Ca-n dogmele preasfinte a legii creștinești;

Cred că treptat se pierde a neamului ființă

Când el se depărtează de-a bunilor credință.

Dar! cred că astă țară, lipsită de noroc,

Sătulă-i de-a fi astfel tot scoasă-n iarmaroc,

De-a trece ca o vită din mână-n altă mână,

Și Zimbrul să ajungă un bou ce toți îl mână.

E rău cu rău, se zice, dar mai rău făr’ de rău!

Și când privesc în juru-mi, Moțoace, nu văd, zău,

Menit pentru domnie din noi toți nici pe unul,

Doar numai Ciubăr-Vodă, Ciubăr-Vodă nebunul,

Și, de vă place vouă, nu mie-ntr-adevăr,

Nu-mi place să văd tronul ascuns sub un ciubăr.

MOȚOC

Spancioc, ești bun de glumă, dar gluma-ți câteodată...

SPANCIOC

Rostește adevărul?

MOȚOC

Ba-i groasă și prea lată.

STROICI

Dar unde-i Ciubăr-Vodă? Noi l-am uitat de tot.

TOROIPAN

Lăsatu-l-am în codru călare pe un ciot,

Crezând că se găsește pe Ducipal călare

Și intră în Suceava ca domn cu îngâmfare.

SPANCIOC

Sărmanul! încă unul cu gărgăuni domnești.

Aceasta-i trista boală a minții românești!

(Ciubăr strigă speriat în stânga.) CIUBĂR

Săriți! ajutor!

TOȚI

Ce e?

MOȚOC

Ciubăr strigă-n pădure.

Aleargă, Stroici.

SPANCIOC

Cu urșii s-o fi-ntâlnit la mure.

CIUBĂR

Săriți! mă mâncă ursul!

SPANCIOC

O! trist al lumii curs!

Cătăm un domn, și domnul e-n laba unui urs!

(Toroipan, Stroici și alți vânători ies repede în stânga.) MOȚOC (în parte)

În contra tiraniei lui Lăpușneanul ura

Crește și la toți umple și inima și gura.

Răzvrățul e în aer ca fulgerul în nori.

Răbdare...

SPANCIOC (privind în stânga)

Ciubăr vine adus de vânători.

* * *

Urmează Despot Vodă (3)