DESPOT VODĂ (3)

de VASILE ALECSANDRI

ACTUL I

Urmare la Despot Vodă (2)

SCENA V

Cei dinainte, CIUBĂR-VODĂ (purtând hlamidă peticită și stemă de hârtie poleită, intră susținut de Stroici și de Toroipan)
TOROIPAN

N-ai grijă.

CIUBĂR (slab)

Ah!

MOȚOC

Ce este?

STROICI

Nimic... l-am găsit față

C-un urs, ucis de Tomșa, pe care-l credea-n viață.

(Toți râd.) CIUBĂR (se pune pe o rădăcină)

Ah! apă, apă...

SPANCIOC

Dați-i mai bine-un pic de vin,

E leac de spaimă.

STROICI (dând un teas lui Ciubăr)

Ține.

CIUBĂR (bând)

A!... dar nu-i teasul plin,

Mai adă. (Bea.) De pe ochii-mi o ceață se ridică.

Ah! sfinte Agaftocle, cum n-am murit de frică!

SPANCIOC

Ce? frică?... Ciubăr-Vodă, lui Papură nepot,

Fricos?... Eu nu-o pot crede.

CIUBĂR

Nici eu, Spancioc, nu pot,

Dar când am zărit ursul, deodată-am simțit, frate,(oțerindu-se) 

Brrr! un puhoi de sloiuri curgându-mi ici, în spate.

Era o matahală cât muntele Ceahlău,

Ce sta, sugându-și laba, înfipt în drumul meu.

Îi strig în gura mare să deie într-o parte,

El nu!... atunci în grabă eu dau să fug departe,

Dar fiara mă clocește cu ochii roși de foc

Și eu, cu dânsul față, rămân înfipt pe loc.

Vroiam să-i spun că-s Vodă, Ciubăr-Vodă, dar glasul

Mi se taiase, -o! Doamne, simțeam că-mi sună ceasul.

Era să mor!... o credeți, boieri?... era să mor!

Ce jale, ce durere pe voi și pe popor!

Îmi pare că văzduhul de clopote răsună.

Prin sate, prin orașe toți oamenii s-adună

Și zic cu-nduioșire: ah! lumea-i pe sfârșit!

Ciubăr, adevăratul domn, iată c-au murit!

SPANCIOC

Și Dumnezeu să-l ierte!... s-a dus în iad zăloagă...

Păcat numai de dânsul că îi lipsea o doagă.

STROICI

Ș-o sâmbătă.

TOROIPAN

Ș-o joie.

CIUBĂR

Voi râdeți?

SPANCIOC

Ba, jelim

Și ca pe-un mort în viață voioși te prohodim.

SCENA VI

Cei dinainte, DESPOT, LIMBĂ-DULCE, JUMĂTATE LIMBĂ-DULCE (în culisele din dreapta)

Hai, nu întinde vorba, hai...

DESPOT

Dar ce vrei, creștine?

De ce mă-ntorci din cale?

LIMBĂ-DULCE

Mergi, zic, cât e cu bine,

Că jur pe sfânta cruce...

DESPOT

Măi, știi tu cine sânt?

LIMBĂ-DULCE

De-i face-un pas, cu ghioaga te culc mort la pământ.

(Despot, Limbă-Dulce și Jumătate intră pe scenă.) DESPOT

Pe mine?

LIMBĂ-DULCE (împingând pe Despot)

Mergi.

MOȚOC

Ce este, române?

LIMBĂ-DULCE

Ce să fie?

Am prins colea sub stâncă un ungur cu trufie

Care-a trecut hotarul, ca vulpea pe furiș,

Dar i-am scurtat eu calea pe dâmb în stejăriș.

MOȚOC (lui Despot)

Străine, spune nouă: ce ești și cum te cheamă?

DESPOT

Dar voi, care vi-i dreptul de-a-mi cere mie seamă?

TOMȘA

Al nostru drept înscris e pe țară-n lung și-n lat.

Boieri suntem de-ai țării în care ai intrat.

Moțoc când te întreabă, răspunde cu-nchinare.

CIUBĂR

Și-n fața mea te pleacă.

DESPOT (închinându-se lui Moțoc)

Moțoc, vornicul mare!

LIMBĂ-DULCE (lui Moțoc)

Stăpâne, să las robul?

MOȚOC

Să-l lași.

LIMBĂ-DULCE

Da-i prea limbut

Și limba-i sfredel dulce de diavolul făcut.

SPANCIOC

De-aceea Limbă-Dulce te-au poreclit pe tine?

LIMBĂ-DULCE (râzând)

Se poate. (Lui Jumătate.) Hmm! boierul m-a păcălit.

MOȚOC (lui Despot)

Străine,

Urmează-ți drumu-n pace; ești liber.

DESPOT

Nicidecum,

Recunoștința vie mai sclav mă face-acum;

Dar cine poartă-n sânu-i curată conștiință

Voios primește lanțul numit recunoștință.

Oricum mi-a fi norocul în lume schimbător,

Îmi voi aduce-aminte de-al meu liberator,

Moțoc.

CIUBĂR

Ei! și de mine nu?

MOȚOC

Vorbele-ți sunt bune

Și chipul de om neaoș, dar cine ești, ne spune.

DESPOT

Eu sunt în voia soartei un vecinic călător,

Atras în cale-mi lungă de-un tainic viitor,

Purtat printre popoare din țărmuri depărtate,

Trecut cu spada-n mână prin lupte încruntate.

Din frageda-mi pruncie eu sunt...

TOMȘA (către Spancioc)

Un venetic...

DESPOT (auzindu-l)

Acel ce-a zis cuvântul de venetic, îi zic

Că a mințit și-s gata de-a-nfige cu-a mea pală

Cuvântul său în pieptu-i... să iasă la iveală.

TOMȘA

Eu sunt! eu, Ștefan Tomșa!... Văzut-am pe la noi

Mulți pribegiți fățarnici, viermi palizi de gunoi,

Ce vin și-n sânul nostru fac cuiburi veninate.

Cine ești tu? răspunde!... la vorbe îngâmfate,

La provocări sumețe de-un soi de zvânturat

Arunc disprețul.

DESPOT

Cine-s?... Ascultă înclinat:

Sunt Despot Eraclidul din Paros!... Al meu tată

A fost fruntaș de oameni în Grecia bogată,

Prinț falnic! de pe tronu-i căzut și răsturnat

Sub apriga urgie a turcului turbat.

CIUBĂR

Ești prinț?... deci văr cu mine?

TOMȘA

Ești bun de limbuție,

Dar unde ți-e dovada de naltă obârșie?

(Despot arată un pergament.) DESPOT

Priviți; iată diploma lui însuși Carol-Quint

Și gloriosu-i nume în litere de-argint.

(Moțoc și cu boierii, afară de Tomșa, examinează diploma.) MOȚOC

Așa-i!... Fii, Eraclide, părtaș de-al nostru soare.

Ești oaspele Moldovei de bunuri dătătoare,

Căci astă țară vecinic priimește-n sânul ei

Cu drag pe bunii oaspeți, cu milă pe cei răi.

(Către vânători.)

Aduceți teasuri pline de vin pentru cinstire.

TOMȘA (în parte, ieșind prin dreapta)

Ades în cupa plină se-ascunde o căire.

(Boierii iau teasuri și închină.) MOȚOC (lui Despot)

Noroc și voie bună!

CIUBĂR (asemene)

Supus să-mi fii deplin!

DESPOT

Boieri! pentru Moldova paharul meu închin.

Să-i deie Creatorul în veci zile senine.

Ș-un domn cu omenie, iubit de toți!

CIUBĂR (înaintând)

Ca mine!

Ca mine!... Domn ca mine se poate-a fi mai bun?

Hai dar, boieri, la Curte!

DESPOT (lui Moțoc)

Ce zice?

MOȚOC (lui Despot)

Un nebun.

SPANCIOC

Boieri!... a sa-nălțime Ciubăr ne poruncește.

La Curte dar, căci tronul de dorul lui tânjește.

MOȚOC

Și dumneata, pribege, purtat din loc în loc,

E timp să guști odihna în casa lui Moțoc.

Hai!

(Boierii pleacă și ies prin dreapta, Limbă-Dulce și Jumătate rămân singuri.) LIMBĂ-DULCE

Ce zici, Jumătate?

JUMĂTATE

Îmi țiuie auzul.

LIMBĂ-DULCE

Boierilor de astăzi nebunu-i călăuzul.

Din toți care-i mai tuieș?

JUMĂTATE

Nu știu.

LIMBĂ-DULCE (arătând în culise)

Nu știu nici eu.

Dar cel mai cu drăcie, vezi tu?... e robul meu.

(Cortina cade.)

* * *

Urmează Despot Vodă (4)