RĂZVAN ȘI VIDRA (15)

de BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU.

Urmare la Răzvan și Vidra (14)

CÂNTUL V - MĂRIREA (continuare)

VIDRA

Nu te grăbi!... mă-ngrijește o presimțire ciudată.

Și presimțirea femeii nu se-nșeală niciodată...

RĂZVAN

Vorbe seci!

VIDRA

O, nu, Răzvane! Chiar astăzi eu am visat

O vedenie grozavă, un lucru înfricoșat!...

Maica ta-n haine cernite din mormânt pășea spre mine,

Ochii-i se-necau, în lacrimi, pieptu-i gemea de suspine.

Și durerea-i, plămădită cu mânia la un loc,

Îmi striga din gura-i moartă: Piei, nepoata lui Moțoc!...

RĂZVAN

Vise! O nimica toată! Luptătorul care-n viață

Întâlnește la tot pasul însăși moartea față-n față,

Încât i se par acuma deopotrivă morți și vii,

Nu-l tulbură o nălucă ce sperie pe copii!...

Ș-apoi unde-i acea Vidră care-mi tot spunea odată

De-a nu fi ca mici pâraie, ci ca Dunărea cea lată?

Unde-i acea Vidră care zi și noapte mă-nvăța

Că pân' și iubirea țării e pofta de-a se nălța?

Unde-i acea mare Vidră ale căreia cuvinte,

Ca o sămânță măruntă, îmi cădeau adânc în minte,

Și din tainicele brazde ale sufletului meu,

Prinzând rădăcini cu-ncetul, dezvălindu-se mereu,

Ieșir-acuma deodată, pline de suc și de viață,

Râzând de viscoli, ca bradul încins cu sute de brață?

Unde-i Vidra?... Denainte-mi stă un chip tremurător,

Ce de spaimă crede-n umbre și plânge de spaima lor...

Așa? Tu, ce-ai fost în stare, cu-mbrânciri necontenite,

Pân' la marginea măririi să m-aduci pe nesimțite,

Tocmai astăzi, când ajungem la doritul nostru mal

Te-ngrozește fața mării ce ridică val pe val?...

Află dară că degeaba unda muge, vântul geme;

Răzvan, împins pân-aice, de furtuni nu se mai teme,

Și călcând cu disperare peste undă, peste vânt,

Va ști să meargă-nainte: sau la tron, ori la mormânt!...

(Intră Răzașul, Vulpoi, Tănase și mai mulți căpitani.)

VIDRA

Mă duc să mă-nchin, Răzvane... Numai în zile de goană

Omul uită necredința și-nțelege o icoană!...

(Iese.)

CĂPITANII

Să trăiești!

RĂZVAN

Nu-i timp de vorbe!... Pe când viteazul Mihai

Scaldă Țara Muntenească de la Giurgiu pân' la plai,

În sângele de năpârcă al urdiilor păgâne;

Pe când Jigmon ungureanul, la hotarele române,

Păscut cu noi împreună de șarpele veninos,

Își pune pieptul în luptă pentru crucea lui Hristos;

Pe când neamțul, frâncul, papa, țările creștine toate

S-au unit ca să doboare spurcata păgânătate,

Numai leșii cei zburdalnici sunt cu turcul înțeleși,

Iar domnul Aron al vostru s-a tocmit argat la leși!

Sunteți români, și românii n-au suferit niciodată

Pe fruntea domnilor țării măcar o singură pată!

Un vodă-i un fel de doftor, și norodul, frații mei,

Nu-i dator să fie jertfa doftorilor celor răi!...

Mulți domni avuse Moldova; cei buni au domnit o viață,

Celalți au purtat cununa o singură dimineață;

Căci făcându-se lumină și soarele fiind sus,

Poporul da jos pe-aceia pe cari poporul i-a pus!...

Un vodă, ca orișicine, își ia plata după faptă...

M-ați înțeles? Vremea trece...

CĂPITANII

Jos Aron!...

RĂZVAN (arătând ușa)

Țara v-așteaptă!

(Căpitanii ies, afară de Vulpoi și de Tănase.)

VULPOI

Să-l ucidem?...

RĂZVAN

Nu, lăsați-l!... Domnii când nu mai domnesc

S-aseamănă cu strigoii: ei umblă, dar nu trăiesc...

VULPOI

Bine!...

RĂZVAN

După ce-l veți prinde, să dați semne din pistoale!...

VULPOI

Înțeleg!... Ș-apoi să facem ca norodul să se scoale,

Ș-adunându-se cu gloată, mic și mare pe maidan,

Să zbiere dobitocește: „Trăiască vodă Răzvan“...

RĂZVAN

Pe Bașotă...

VULPOI

Știu! Cu dânsul voi avea chiar eu a face:

De mult îl pândesc de-aproape, căci nici de frică nu-mi place!...

(Iese.)

TĂNASE

O să plec și eu îndată, numai o vorbă să-ți spui...

Faci rău!...

RĂZVAN

De ce?

TĂNASE

Apoi bine, nu se cade orișicui

A ședea pe scaunul țării...

RĂZVAN

Ce-nsemnează?...

TĂNASE

Proasta minte

Ar vrea să-ndulcească vorba și nu găsește cuvinte...

Dă-mi voie să-ți spui pe față...

RĂZVAN

Spune verde, moș Tănas!

TĂNASE

Despot fu grec, Ioan-vodă fu armean și Iancu sas...

Dar orișicum pân-acilea, din mila dumnezeiască,

Noi n-am avut nici un vodă... știi! Țara o să cârtească.

Ce să-i faci!... Mai bine hatman. Să nu fi fost tată-tău...

RĂZVAN (încruntat)

Cum?...

TĂNASE

Apoi de! Bătrânețe!... Să ne ierte Dumnezeu!...

(Iese.)

RĂZVAN (Se așază cu capul plecat pe mâini, apoi se scoală, face în tăcere câțiva pași prin odaie, se oprește pe loc.)

Nu-i greu încă patru zile de-a ne mai lupta-n cetate,

Pân' ce tabăra lui Jigmon va lovi pe leși la spate...

Docamdată, pân-atunce, nu ne temem de păgâni:

Ramazanul lor mai ține tocmai două săptămâni...

M-am gândit bine la toate... Câte griji și câte trude

Numai ca s-apuci domnia!...

(Cu tulburare.) Dar pistolul nu s-aude!...

(Ascultând.)

Nu!... Tot nu!...

(Își freacă fruntea, se așază iarăși pe divan și pleacă capul pe mâini.)

VIDRA (intrând încet)

Acum, iubite, nu-i timp a mai cugeta!

Steaua lui Răzvan e mare: încrede-te-n steaua ta!...

Fii bărbat în orice soartă: și-n cădere, și-n izbândă,

Privind cu sângele rece la răsplată sau osândă!...

RĂZVAN (sculându-se)

Tu n-ai auzit pistolul?

VIDRA

De nu vei avea noroc,

Blăstemul o să izbească pe nepoata lui Moțoc,

Care din cupa măririi s-a străduit să te-mbete.

Și nici ea nu-i vinovată! Nu!... Sunt neamuri cu pecete,

În cari Dumnezeu sădește vrun bine sau vrun păcat,

Ș-apoi toți de-același sânge îl moștenesc ne-ncetat!

Neamul lui Moțoc nu poate s-aibă altă cugetare,

Decât numai-numai-numai văpaia s-ajungă mare!...

RĂZVAN

Tu n-ai auzit pistolul?... Pistolul!.... Nu l-ai auzit?

Spune!

(Cu furie.) Ureche! Ureche!...

(Afară se aude o împușcătură.) A! De-acuma s-a sfârșit!

Sunt domn! Trăiască domnia!...

(Cu amărăciune.) Cât de lesne, cât de iute

Se răstoarnă domnii țării, cel mult în zece minute!

(Către Vidra.)

Dar tu nu mai spui nimica? Mai dinioară mi-ai zis

Nu știu ce... ba mi se pare... de!... îmi povesteai un vis...

Mai spune-mi-l înc-o dată...

VIDRA (îngenunchind)

Îți mulțumesc, Doamne sfinte,

C-ai auzit cu-ndurare o rugăciune fierbinte!...

(Se scoală)

Crezut-ai oare, Răzvane, că se poate speria

De niște deșerte vise chiar o inimă c-a mea?

Gândit-ai oare, iubite, c-o nălucă muierească

Ar putea glasul măririi în pieptu-mi să-l năbușească?...

Vântulețul, ce-adiază printre vițe din lăstar,

Rămâne fără putere în fața unui stejar,

Pe care numai furtuna îl zguduie și-l sfăramă...

RĂZVAN

Furtună?...

VIDRA

Cea mai cumplită!

RĂZVAN

Ești doamnă, Vidro...

VIDRA

Sunt mamă!...

Aici copilul se mișcă... Simțindu-l în sânul meu,

Uit toate și văd acuma, văd că-s femeie și eu!...

(Afară se aud strigăte: „Să trăiască Răzvan-vodă!“)

RĂZVAN

Ascultă, iubito Vidră! Ascultă, scumpo soție!...

Sângele nostru din leagăn va moșteni o domnie!...

(Intră Șoltuzul și mai mulți târgoveți.)

ȘOLTUZUL (închinând lui Răzvan pe o tablă de argint struguri și spice de grâu)

După datina străbună, rămasă de la mai-mari,

Eu, șoltuzul ot-Suceava, cu cei doisprezece părgari,

Aleși ca să fim în fruntea târgoveților d-aice,

Dorim măriilor-voastre ani mulți și viață ferice,

Încât să-ncingeți Moldova, asemenea unui brâu,

Numai cu livezi de struguri, numai cu câmpii de grâu;

Căci norodul, dând domnia, se mulțumește cu poame,

Ca să nu piară de sete și să nu moară de foame.

RĂZVAN

Primesc din mâinile voastre prinosul de bun ogur,

Ș-a fi părintele țării făgăduiesc și mă jur:

Nu voi uita niciodată c-a românului tărie

Este plugul și cântarul mai presus de boierie...

ȘOLTUZUL

Tot după vechi obiceie, păstrate din veac în veac,

Ales-am din sânul nostru băiatul cel mai sărac,

Pentru că măriei-tale din gura-i copilărească

Să dea, fără să se teamă, o povață bătrânească...

Copile, sărută poala îmbrăcămintei domnești,

Și cum vei putea mai bine, orația s-o citești!

* * * 

Urmează Răzvan și Vidra (16)