08.04.2017

RĂZVAN ȘI VIDRA (12)

de BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU.
CÂNTUL IV - ÎNCĂ UN PAS (continuare)

RĂZVAN
Tu, jupâne? Cum? Ș-aice?...
SBIEREA
(frecându-și mâinile)
Da, da! Ș-aice! Ș-aice!
De ce nu? Viu din Moldova ca să te fac mai ferice...
Jupâneasă foarte scumpă, nu știi încă, negreșit,
C-uncheșelul dumitale nu mai este?... S-a sfârșit:
Și-a încheiat catastihul, isprăvind de cheltuială,
Căci și viața omenească-i tot un fel de socoteală...
VIDRA
(cu răceală)
A murit? Ce spui, jupâne? Și dumneata cum o știi?
SBIEREA
De vro câtva timp încoace eram vecini la moșii.
Când mă-ntorsei din robie, cu dobânzi întârziate
Cumpărai pe lângă Nistru niște câmpuri nelucrate...
Apoi bine, jupâneasă, dumneata acuma ești
Deplină stăpânitoare moștenirii părintești:
Patru sate, două iazuri, mii de vite râmătoare,
Șepte mori, o herghelie, ș-o pădure... Nu vinzi oare?
VIDRA
Duneata ai vrea să cumperei?
SBIEREA
Ieftin; bani în țară nu-s!
Cu turcii, cu bir, cu dajdii, toți gălbănașii s-au dus...
RĂZVAN
Nu! Noi nu vindem nimica! Voi lăsa pe leși mai bine
Ș-o să m-așez românește în țara mea și la mine...
VIDRA
Așa? Nu cumva, Răzvane, să ne-nchidem într-un sat,
Gustând viața de câmpie și văzduhul cel curat
Într-o cușcă mojicească, plină cu miros de varză,
În casă grămezi de teancuri și pe-acoperiș o barză?
Tu o să petreci, iubite, vânând potârnichi și lupi?
Eu purtând grijă de turme, de țarină și de stupi,
Iar vătavii, părcălabii și vecinii de moșie,
Văzându-ne, o să zică: Ce bună gospodărie!...
Frumos trai! plăcută soartă! Noi, o Vidră ș-un Răzvan,
Să-nlemnim stând la o parte, nemișcați ca un buștean!...
SBIEREA
Este foarte potrivită socoteala dumitale:
Decât a sta la moșie, mult mai bine cu parale...
RĂZVAN
Dar ascultă, dragă Vidră, și-n Moldova, ca ș-aici,
Se dă cuvenita cinste la ostași și la voinici...
SBIEREA
(clătinând din cap)
Hem! s-ar putea ca ș-acolo să te primească polcovnic...
Însă la români o slujbă nu-i tocmai lucru statornic!
VIDRA
Să văd eu cum se-ncovoaie cu sfială un Răzvan
Pe lângă cei mai din coadă boierași de la divan
Pentru ca dintr-înșii unul, c-o inimă mai miloasă,
Ca la un câine din curte să-i arunce niște oase?
Ba poate că și pe Vidra, pe nepoata lui Moțoc,
O să mă trimiți, cu lacrimi să mă duc într-un noroc
La nevasta vrunui vornic sau la vro logofeteasă,
Care n-ar putea la mine să fie nici fată-n casă!...
Așa se capătă slujba când tu te pleci ca s-o cei,
În loc d-a-i sili prin fapte să te caute chiar ei!
Nu, nu! Las' ca țara noastră să simță durerea crudă
Că-n sânu-i omul de frunte în deșert îl vezi c-asudă,
Și din cupa deznădejdii bând ocară, bând amar,
Lucrează și zi și noapte, lucrează tot în zadar,
Căci mișeii, ca o strajă, cârma țării împresoară
Și pe-oricine nu-i dintr-înșii mi-l resping și mi-l doboară!
SBIEREA
Ca unul ș-unul fac două, vorbit-ai drept și frumos!
Pe mine, zău, tot mișeii din visterie m-au scos.
Mulți mișei sunt în Moldova! Dumnezeu să te ferească
Eu ș-oricare om de treabă poate să se prăpădească!...
(Către Răzvan.)
Așadar, vinde-ți moșia, să n-ai bătaie de cap:
Uite, eu, ca un prieten, aș vrea numai să te scap...
RĂZVAN
(luând pe Vidra la o parte)
Iubită Vidră, mai lasă... De ce-i astă grabă mare?
Eu nu ți-am spus încă toate... Mai este o-mprejurare...
(Cu răceală, către Sbierea.)
Vino mai târziu, jupâne,... Mai târziu!
SBIEREA
(cu umilință)
Vă las... Vă las...
Mă-ntorc într-o jumătate, ba nu! Într-un sfert de ceas.
(Se depărtează, apoi se oprește în ușă, se mai închină o dată și iese.)
VIDRA
(cu tărie)
Fie! Eu ți-am spus, Răzvane, ș-acum îți voi spune iară
Că Vidra nu vrea să plece ca să se-ngroape la țară...
RĂZVAN
Bine! Nu ne vom întoarce!... Vreau și eu să-ți dovedesc
Cât de mare ți-e puterea și cât de mult te iubesc.
VIDRA
Dar oare viața-mi întreagă nu-i destul să-ți dovedească,
În toată clipa, că Vidra știe și ea să iubească?
Eu nu mă gândesc, Răzvane, eu nu mai pot cugeta,
Eu nu mai pricep nimica decât înălțarea ta...
RĂZVAN
Nu vom pleca la Moldova; mă supun voinței tale,
Dar lumea-i încăpătoare; s-alegem o altă cale;
La nemți, la turci sau aiurea, oriunde-mi vei porunci,
Atâta-i cu neputință de-a mai rămânea pe-aci...
VIDRA
Și de ce-i cu neputință?
RĂZVAN
Știi c-am fost la hatman...
VIDRA
Bine...
RĂZVAN
Acum el n-o mai ascunde ș-o spune la orișicine
C-o să fie cu Moldova un război înfricoșat...
Astăzi la dânsul acasă ne-a chemat pe toți la sfat,
Ne spuse dintâi că leșii sunt rău cu țara nemțească,
Ș-având legături cu turcii ar dori să le păzească;
Ne mai spuse c-Aron-vodă, noul domn moldovenesc,
Ține-mpotriva Turciei cu-mpăratul cel nemțesc;
Ne-a mai spus altele multe, înșirând vro patru oare,
Și-n sfârșit, drept încheiere, ne-a arătat o scrisoare,
În care craiul îi zice să fie gata pe loc
A trece hotarul țării cu sabie și cu foc...
M-ai lăsa tu oare, Vidro, ca brațul meu să izbească
Un piept de român? S-aprinză o colibă românească?...
RĂZAȘUL
(intrând zăpăcit)
Vine hatmanul! El însuși!...
(Iese)
VIDRA
Eu te las a cugeta
Că... lovind pe-un domn netrebnic, vei scăpe chiar țara ta...
(Vidra iese prin o ușă, pe când prin alta intră hatmanul.)
HATMANUL
(privind în urma Vidrei)
Este sora dumitale? Acea femeie vitează,
Ce te-nsoțește-n războaie, înfruntă moartea, veghează
Pe câmpul de bătălie, în rând cu ostașii mei,
Pe cari ades îi întrece?... Minune dintre femei!
RĂZVAN
Este Vidra...
HATMANUL
Astă dată cerul a fost cu dreptate,
Dând o asemenea soră la un asemenea frate...
(Se așază, se gândește, apoi, după o tăcere.)
Fiindcă-astăzi dimineață ne certasem oarecum,
Tu nu te-așteptai, sunt sigur, să ne mai vedem acum...
RĂZVAN
Nu, hatmane. Neașteptată e numai cinstea cea mare
De-a te vedea-n locuința unui om fără-nsemnare...
HATMANUL
În întâlnirea ce-avurăm pare-mi-se că-mi spuseși...
RĂZVAN
Și ți-o mai spui înc-o dată că-mi dau viața pentru leși,
Ș-oriunde mă vor trimite, le voi sluji cu credință,
Dar nu mă bat cu românii... nu; asta-i peste putință!...
HATMANUL
Polcovnice! Bagă seama că, mai mult ca orișicând,
Ești dator tocmai acuma să te jertfești chiar nevrând.
Ajutorul dumitale, decât altul orișicare,
Ni-i cu totul de nevoie în această-mprejurare.
Dumneata cunoști Moldova; țara ș-oamenii cunoști,
Locurile, rânduiala, tot ce trebui pentru oști...
Războaiele se câștigă nu numai prin vitejie;
Ades mai mult ca prin brațe se face prin dibăcie...
RĂZVAN
(posomorându-se)
Am înțeles! Prin urmare, vouă vi-i trebuitor
Un om vândut, o iscoadă, un mișel, un trădător...
HATMANUL
A, polcovnice! Se poate să-mi faci astfel de dojene?
Dumneata ești leah acuma, căci patria ubi bene,
După cum zice latinul, și nu mai ești moldovean:
Poți să te bați cu Moldova făr-a te numi viclean...
RĂZVAN
Hatmane, latinul zice... dar fii bun de-mi tălmăcește,
În cuibul meu, la Moldova, nu se-nvață latinește...
HATMANUL
Țara este unde-i bine...
RĂZVAN
Așa?... Păcătos latin,
Cine iubea deopotrivă pe-un frate și pe-un străin,
Zicând că țara-i o turtă, încât să poată stomahul
Leah a mă face pe mine, sau muscal să facă leahul!
Nu, hatmane! Niciodată!... Fie pâinea cât de rea,
Tot mai dulce mi se pare când o știu din țara mea!...
HATMANUL
(sculându-se)
Vrea să zică, ești statornic în hotărârea luată
De-a ieși din sânul nostru?
RĂZVAN
Da. Ș-o mai spui înc-o dată,
Dar mă jur că de nevoie și cu părere de rău:
Dumneata singur ai face tot așa la locul meu...
HATMANUL
(așezându-se, după o tăcere)
Pe castelanul Piotrowski îl cunoști; rudă cu mine,
În războaie totdauna s-a bătut destul de bine,
Fiind dintre cei de frunte și la luptă, și la sfat,
Nu-i bătrân, nu-i fără stare, este foarte învățat...
Ei bine! eu, cum s-ar zice, aș putea să pun la cale
Ca nepotul meu Piotrowski să ia sora dumitale...
RĂZVAN
(sculându-se)
Pe Vidra? El o iubește? Ți-a spus?
HATMANUL
Nu...
RĂZVAN
El nu ți-a spus?
HATMANUL
Piotrowski o să m-asculte: tânărul e preasupus...
RĂZVAN
(liniștindu-se)
Bine! O să-ntreb pe Vidra... Vom vedea ce-o să ne zică!...
El nu ți-a spus c-o iubește? Să fi spus... Dar nu-i nimică...
HATMANUL
Ș-aceasta nu-i încă totul. Ca să leg cu țara mea
Pe viteazul cel mai mare din câți am putut vedea,
Eu, eu, hatmanul, sunt gata să-ți dau în căsătorie
Pe fiica mea...
RĂZVAN
(mișcat)
Cum? pe fiica-ți...
HATMANUL
Așa, polcovnice...
RĂZVAN
Mie?
HATMANUL
Nu mă mir că te uimește...
RĂZVAN
Da! Ș-o s-uimească pe toți!
Hatmane! Eu în Moldova știi oare ce-am fost?
HATMANUL
Ce?
RĂZVAN
Hoț!
HATMANUL
(sculându-se cu mirare)
Hoț? O, Doamne!...
RĂZVAN
Hoț de codru! Să răpească și s-omoare,
Nu făcea brațul meu alta... Îmi mai dai pe fiica-ți oare?
HATMANUL
Trecutul nu ne privește... Să privim ce este azi:
Eu te văd boier, polcovnic, ostașul cel mai viteaz;
Când țara mea-ți datorează izbânde strălucitoare,
Iar cine caută pete, le găsește chiar în soare,
Eu îți dau pe fiica-mi!
RĂZVAN
Însă... gândește-te...
HATMANUL
(așezându-se)
M-am gândit.

* * * 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !