de BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU.
CÂNTUL IV - ÎNCĂ UN PAS (continuare)
- Tu, jupâne? Cum? Ș-aice?...
- Da, da! Ș-aice! Ș-aice!
- De ce nu? Viu din Moldova ca să te fac mai ferice...
- Jupâneasă foarte scumpă, nu știi încă, negreșit,
- C-uncheșelul dumitale nu mai este?... S-a sfârșit:
- Și-a încheiat catastihul, isprăvind de cheltuială,
- Căci și viața omenească-i tot un fel de socoteală...
- A murit? Ce spui, jupâne? Și dumneata cum o știi?
- De vro câtva timp încoace eram vecini la moșii.
- Când mă-ntorsei din robie, cu dobânzi întârziate
- Cumpărai pe lângă Nistru niște câmpuri nelucrate...
- Apoi bine, jupâneasă, dumneata acuma ești
- Deplină stăpânitoare moștenirii părintești:
- Patru sate, două iazuri, mii de vite râmătoare,
- Șepte mori, o herghelie, ș-o pădure... Nu vinzi oare?
- Duneata ai vrea să cumperei?
- Ieftin; bani în țară nu-s!
- Cu turcii, cu bir, cu dajdii, toți gălbănașii s-au dus...
- Nu! Noi nu vindem nimica! Voi lăsa pe leși mai bine
- Ș-o să m-așez românește în țara mea și la mine...
- Așa? Nu cumva, Răzvane, să ne-nchidem într-un sat,
- Gustând viața de câmpie și văzduhul cel curat
- Într-o cușcă mojicească, plină cu miros de varză,
- În casă grămezi de teancuri și pe-acoperiș o barză?
- Tu o să petreci, iubite, vânând potârnichi și lupi?
- Eu purtând grijă de turme, de țarină și de stupi,
- Iar vătavii, părcălabii și vecinii de moșie,
- Văzându-ne, o să zică: Ce bună gospodărie!...
- Frumos trai! plăcută soartă! Noi, o Vidră ș-un Răzvan,
- Să-nlemnim stând la o parte, nemișcați ca un buștean!...
- Este foarte potrivită socoteala dumitale:
- Decât a sta la moșie, mult mai bine cu parale...
- Dar ascultă, dragă Vidră, și-n Moldova, ca ș-aici,
- Se dă cuvenita cinste la ostași și la voinici...
- Hem! s-ar putea ca ș-acolo să te primească polcovnic...
- Însă la români o slujbă nu-i tocmai lucru statornic!
- Să văd eu cum se-ncovoaie cu sfială un Răzvan
- Pe lângă cei mai din coadă boierași de la divan
- Pentru ca dintr-înșii unul, c-o inimă mai miloasă,
- Ca la un câine din curte să-i arunce niște oase?
- Ba poate că și pe Vidra, pe nepoata lui Moțoc,
- O să mă trimiți, cu lacrimi să mă duc într-un noroc
- La nevasta vrunui vornic sau la vro logofeteasă,
- Care n-ar putea la mine să fie nici fată-n casă!...
- Așa se capătă slujba când tu te pleci ca s-o cei,
- În loc d-a-i sili prin fapte să te caute chiar ei!
- Nu, nu! Las' ca țara noastră să simță durerea crudă
- Că-n sânu-i omul de frunte în deșert îl vezi c-asudă,
- Și din cupa deznădejdii bând ocară, bând amar,
- Lucrează și zi și noapte, lucrează tot în zadar,
- Căci mișeii, ca o strajă, cârma țării împresoară
- Și pe-oricine nu-i dintr-înșii mi-l resping și mi-l doboară!
- Ca unul ș-unul fac două, vorbit-ai drept și frumos!
- Pe mine, zău, tot mișeii din visterie m-au scos.
- Mulți mișei sunt în Moldova! Dumnezeu să te ferească
- Eu ș-oricare om de treabă poate să se prăpădească!...
- (Către Răzvan.)
- Așadar, vinde-ți moșia, să n-ai bătaie de cap:
- Uite, eu, ca un prieten, aș vrea numai să te scap...
- Iubită Vidră, mai lasă... De ce-i astă grabă mare?
- Eu nu ți-am spus încă toate... Mai este o-mprejurare...
- (Cu răceală, către Sbierea.)
- Vino mai târziu, jupâne,... Mai târziu!
- Vă las... Vă las...
- Mă-ntorc într-o jumătate, ba nu! Într-un sfert de ceas.
- (Se depărtează, apoi se oprește în ușă, se mai închină o dată și iese.)
- Fie! Eu ți-am spus, Răzvane, ș-acum îți voi spune iară
- Că Vidra nu vrea să plece ca să se-ngroape la țară...
- Bine! Nu ne vom întoarce!... Vreau și eu să-ți dovedesc
- Cât de mare ți-e puterea și cât de mult te iubesc.
- Dar oare viața-mi întreagă nu-i destul să-ți dovedească,
- În toată clipa, că Vidra știe și ea să iubească?
- Eu nu mă gândesc, Răzvane, eu nu mai pot cugeta,
- Eu nu mai pricep nimica decât înălțarea ta...
- Nu vom pleca la Moldova; mă supun voinței tale,
- Dar lumea-i încăpătoare; s-alegem o altă cale;
- La nemți, la turci sau aiurea, oriunde-mi vei porunci,
- Atâta-i cu neputință de-a mai rămânea pe-aci...
- Și de ce-i cu neputință?
- Știi c-am fost la hatman...
- Bine...
- Acum el n-o mai ascunde ș-o spune la orișicine
- C-o să fie cu Moldova un război înfricoșat...
- Astăzi la dânsul acasă ne-a chemat pe toți la sfat,
- Ne spuse dintâi că leșii sunt rău cu țara nemțească,
- Ș-având legături cu turcii ar dori să le păzească;
- Ne mai spuse c-Aron-vodă, noul domn moldovenesc,
- Ține-mpotriva Turciei cu-mpăratul cel nemțesc;
- Ne-a mai spus altele multe, înșirând vro patru oare,
- Și-n sfârșit, drept încheiere, ne-a arătat o scrisoare,
- În care craiul îi zice să fie gata pe loc
- A trece hotarul țării cu sabie și cu foc...
- M-ai lăsa tu oare, Vidro, ca brațul meu să izbească
- Un piept de român? S-aprinză o colibă românească?...
- Vine hatmanul! El însuși!...
- (Iese)
- Eu te las a cugeta
- Că... lovind pe-un domn netrebnic, vei scăpe chiar țara ta...
- (Vidra iese prin o ușă, pe când prin alta intră hatmanul.)
- Este sora dumitale? Acea femeie vitează,
- Ce te-nsoțește-n războaie, înfruntă moartea, veghează
- Pe câmpul de bătălie, în rând cu ostașii mei,
- Pe cari ades îi întrece?... Minune dintre femei!
- Este Vidra...
- Astă dată cerul a fost cu dreptate,
- Dând o asemenea soră la un asemenea frate...
- (Se așază, se gândește, apoi, după o tăcere.)
- Fiindcă-astăzi dimineață ne certasem oarecum,
- Tu nu te-așteptai, sunt sigur, să ne mai vedem acum...
- Nu, hatmane. Neașteptată e numai cinstea cea mare
- De-a te vedea-n locuința unui om fără-nsemnare...
- În întâlnirea ce-avurăm pare-mi-se că-mi spuseși...
- Și ți-o mai spui înc-o dată că-mi dau viața pentru leși,
- Ș-oriunde mă vor trimite, le voi sluji cu credință,
- Dar nu mă bat cu românii... nu; asta-i peste putință!...
- Polcovnice! Bagă seama că, mai mult ca orișicând,
- Ești dator tocmai acuma să te jertfești chiar nevrând.
- Ajutorul dumitale, decât altul orișicare,
- Ni-i cu totul de nevoie în această-mprejurare.
- Dumneata cunoști Moldova; țara ș-oamenii cunoști,
- Locurile, rânduiala, tot ce trebui pentru oști...
- Războaiele se câștigă nu numai prin vitejie;
- Ades mai mult ca prin brațe se face prin dibăcie...
- Am înțeles! Prin urmare, vouă vi-i trebuitor
- Un om vândut, o iscoadă, un mișel, un trădător...
- A, polcovnice! Se poate să-mi faci astfel de dojene?
- Dumneata ești leah acuma, căci patria ubi bene,
- După cum zice latinul, și nu mai ești moldovean:
- Poți să te bați cu Moldova făr-a te numi viclean...
- Hatmane, latinul zice... dar fii bun de-mi tălmăcește,
- În cuibul meu, la Moldova, nu se-nvață latinește...
- Țara este unde-i bine...
- Așa?... Păcătos latin,
- Cine iubea deopotrivă pe-un frate și pe-un străin,
- Zicând că țara-i o turtă, încât să poată stomahul
- Leah a mă face pe mine, sau muscal să facă leahul!
- Nu, hatmane! Niciodată!... Fie pâinea cât de rea,
- Tot mai dulce mi se pare când o știu din țara mea!...
- Vrea să zică, ești statornic în hotărârea luată
- De-a ieși din sânul nostru?
- Da. Ș-o mai spui înc-o dată,
- Dar mă jur că de nevoie și cu părere de rău:
- Dumneata singur ai face tot așa la locul meu...
- Pe castelanul Piotrowski îl cunoști; rudă cu mine,
- În războaie totdauna s-a bătut destul de bine,
- Fiind dintre cei de frunte și la luptă, și la sfat,
- Nu-i bătrân, nu-i fără stare, este foarte învățat...
- Ei bine! eu, cum s-ar zice, aș putea să pun la cale
- Ca nepotul meu Piotrowski să ia sora dumitale...
- Pe Vidra? El o iubește? Ți-a spus?
- Nu...
- El nu ți-a spus?
- Piotrowski o să m-asculte: tânărul e preasupus...
- Bine! O să-ntreb pe Vidra... Vom vedea ce-o să ne zică!...
- El nu ți-a spus c-o iubește? Să fi spus... Dar nu-i nimică...
- Ș-aceasta nu-i încă totul. Ca să leg cu țara mea
- Pe viteazul cel mai mare din câți am putut vedea,
- Eu, eu, hatmanul, sunt gata să-ți dau în căsătorie
- Pe fiica mea...
- Cum? pe fiica-ți...
- Așa, polcovnice...
- Mie?
- Nu mă mir că te uimește...
- Da! Ș-o s-uimească pe toți!
- Hatmane! Eu în Moldova știi oare ce-am fost?
- Ce?
- Hoț!
- Hoț? O, Doamne!...
- Hoț de codru! Să răpească și s-omoare,
- Nu făcea brațul meu alta... Îmi mai dai pe fiica-ți oare?
- Trecutul nu ne privește... Să privim ce este azi:
- Eu te văd boier, polcovnic, ostașul cel mai viteaz;
- Când țara mea-ți datorează izbânde strălucitoare,
- Iar cine caută pete, le găsește chiar în soare,
- Eu îți dau pe fiica-mi!
- Însă... gândește-te...
- M-am gândit.
* * *
Urmează Răzvan și Vidra (13)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !