RĂZVAN ȘI VIDRA (11)

de BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU.

Urmare la Răzvan și Vidra (10)

CÂNTUL IV - ÎNCĂ UN PAS

„Pentru țigani s-au zis multe, ca să nu fie primiți,

Căci rușine Eteriei a fi cu țigani uniți,

Căci luându-se Elada, de vor fi și ei ostași,

Vor cere cu tot cuvântul și ei să fie părtași...“

Beldiman , Jalnica tragodie

FEȚELE :

RĂZVAN, polcovnic leșesc

VIDRA, nevasta lui

RĂZAȘUL

BAȘOTĂ

VULPOI

SBIEREA

HATMANUL

Locuința lui Răzvan într-un orășel leșesc la marginea Moldovei.

RĂZAȘUL

Nu mai pot, bată-l năpastea! De-atâtica timp în șir

Să nu vezi o sărmăluță, ci tot numai borș cu știr!

Destulă străinătate!

(Arată la gât.) M-am săturat pân-aice:

De amărâtă ce mi-e viața, nu mai știu cum i-aș mai zice!...

Șase veri și ierni vro șapte, nu o lună sau un an,

De când parc-aș fi o umbră după pașii lui Răzvan:

Ba zău, chiar umbra, fârtate, când e lumină s-ascunde,

Pe când eu rămân cu dânsul, amândoi oricând ș-oriunde!...

Haiducit-am împreună și-mpreună am trecut

În astă țară leșească, unde dracul s-a născut!...

VULPOI (cu displăcere)

Haide! Cineva te-ar crede că numai voi amândoi

Ați făcut și mari și late! Dar uitat-ai de Vulpoi?

RĂZAȘUL

Orice-i zice tu, acuma fostul nostru harambașa

Ajuns-a obraz de cinste, cât un vizir sau un pașă:

E polcovnic, e om mare, și ca mâini o să-l privim

Înălțându-se deodată și mai ceva!... Aferim!

Nu-i vorbă... I se cuvine!... N-a câștigat de pomană!

Chiar săptămâna trecută a mai căpătat o rană

În lupta cea cu tătarii...

VULPOI

Aș! D-abia l-au zgâriat!

Sărutare de săgeată... Nu-i lucru de speriat...

Dec! A fost rănit și dânsul într-o singură bătaie,

După ce trecuse teafăr prin douăzeci de războaie.

RĂZAȘUL

Dar să lăsăm toate astea... Nu știu ce voiam să-ți zic...

Aa! Uite pe fereastră!... Privește!... Nu vezi nimic?...

(Cântă, arătând cu mâna.) 

Cu miros de viorele,

Trandafir și micșunele,

Bate vântul țării mele!

Bate-ai, vântule, curat,

Să alini al meu oftat!

Bate-ai, vântule, ușor,

Să-mi mai treacă din cel dor!

Bate-ai, vântule, cu foc,

Să mă muți din acest loc!

Așa-i, Vulpoiule dragă! Tare mă furnică dorul!

Țărișoara-i prea aproape: de-i azvârli cu toporul,

Dai de brazda românească!...

Ș-apoi astăzi în Moldova nu mai e nici Petrea Șchiopul,

Prietenul ciocoimii, bat-o focul și potopul!

Alt vodă stătuse-n locu-i, un stăpân mai omenos,

Care șade sus, dar ține cu norodul cel de jos!

Cică-l cheamă Aron-vodă... un voinic, un flăcăiandru,

O viță lăpușnenească: feciorul lui Alexandru...

Știi? Cel Alexandru-vodă, ce mânca boieri de vii,

Încât îi făcea de groază bejenari pe la pustii!...

Așadar, pe-aci mi-e drumul. Trec prin foc și prin furtună!

Să mai stea Răzvan și singur... nu rămâi și pace bună!...

Mă duc la Iași cu hrisoave...

(Scoate din sân o legătură.) Iată-le! Aice sânt

Ispisoace și direse chiar de la Ștefan cel Sfânt!...

E cam veche legătura, de mare-mult ce-i purtată,

Dar n-o las de lângă mine, n-o las cu capul odată!

O voi strânge tot la sânu-mi cât voi umbla pe pământ,

Și-n urmă, dând ortul popii, o voi duce și-n mormânt!...

(Sărută legătura ș-o ascunde.)

Voi merge iar cu proțapul, o să vorbesc cu domnia,

Doară va da sfântulețul să-mi întoarcă răzășia...

VULPOI

Drace! Nu cumvași ai crede c-o să rămâi numai eu?

Culcă-te pe-acea ureche! Nu cunoști tu gândul meu.

Orice țipenie-n lume un sfânt are sau o sfântă:

Pe tine, vezi bunăoară, răzășia te frământă,

Pe mine mă prigonește frumusețea codrului,

Când ședeam cântând din frunză la umbra stejarului.

Tu a tale, eu a mele, fiecine ale sale!...

Uite, zău, când mi se-ntâmplă de-ntâlnesc viind în cale

Un ciocoi ca o fetiță, mititel și curățel,

Lins la ceafă, dres la față, sprintenel și spălățel,

În sfârșit, o pocitură dintre cele guri căscate...

Mă-nvoaltă, mă răsucește ca să-i dau pe după spate!...

Când privesc într-o livadă copăcelul ofticos,

Cu crengi tocite de-omidă și cu trunchiul găunos,

Hoțomanul meu de cuget mă gâdilă și-mi șoptește:

Nu-i așa că-n codrul nostru ciuperca mai bine crește?

Când aud o păsăruică ciripind pe vrun zăplaz,

Mi se pare ciripirea-i că, zău, n-are nici un haz,

Căci mi-aduc aminte bine... of, of, of, mi-aduc aminte

Cum ciripea dineoare, cum ciripea mai-nainte,

Cum ciripea la pădure prin rărișul cel din crâng...

Și când mi-o aduc aminte, pe loc îmi vine să plâng!

(Intră Răzvan, cu brațul stâng oblojit.)

RĂZAȘUL

Polcovnice!

RĂZVAN

Ha? Ce treabă?

RĂZAȘUL

Dă-mi drumul să plec de-aice.

VULPOI

Și eu...

RĂZVAN

Mă lăsați pe mine?

VULPOI

Ba nu... totuși... cum am zice...

RĂZVAN

Ce? Nu vă mai place dară al armelor meșteșug?

În loc de sabia lată vreți la sapă și la plug?

Vi s-a urât cu războaie? Poftiți odihnă?...

RĂZAȘUL

Nu încă...

RĂZVAN

Poate vi-i foame? Vi-i sete?... N-aveți cușmă sau opincă?

VULPOI

Nu...

RĂZVAN

Atunci care-i pricina?

RĂZAȘUL

Apoi dă, ce să vorbesc!

Mi-e dor de țara Moldovei, de căminul strămoșesc...

VULPOI

Și mie...

RĂZVAN (furios)

Așa, nemernici!... Cum! Vouă vi-i dor de țară!...

Dar eu? Ce-s eu? Ce? Răspundeți! Sunt o gadină? O fiară?

Oare inima-mi cernită, ca o rază dup-un nor,

Nu plânge și ea, sărmana, de focul acelui dor?

Numai voi iubiți Moldova?... Dor de țară!... Dor de țară!...

Rândunicele, când pleacă, se gândesc la primăvară,

Ca să se-ntoarcă voioase iar la cuiburile lor,

Și numai omul, el singur, să nu simță nici un dor!

Fugiți! Lipsiți dinainte-mi...

VULPOI

Polcovnice...

RĂZVAN (lovind cu piciorul în pământ)

Dor de țară!...

RĂZAȘUL (scărpinându-se la cap)

Zău, n-ai cuvânt să te superi...

RĂZVAN (punând mâna pe sabie)

Ieși afară! Ieși afară!...

(Răzașul și Vulpoi ies prin o ușă, pe când Vidra intră prin alta.)

VIDRA

Ce-nsemnează astă larmă?

RĂZVAN

Dintâi să mă liniștesc!

VIDRA

Ești turburat?

RĂZVAN

Nu-i nimica... Nu poci să mă stăpânesc...

Dor de țară!... Sunt cam iute...

(Strigă.) Măi Răzașule! Vulpoi!...

VIDRA

Dar ce vrei să faci, iubite?

(Vulpoi intră cu sfială.)

RĂZVAN (dându-i mâna)

Fie pace între noi!...

Celalalt de ce nu vine?...

VULPOI

Aș! El fulgeră, trăsnește,

După cum știi că-i e firea: când se supără, plesnește!

RĂZVAN

Spune-i că-l rog să mă ierte... Mi-ați vorbit într-un ceas rău.

Cât despre plecarea voastră, o să vedem mai târziu.

VULPOI

Să trăiești!

(Iese.)

VIDRA

Aș vrea să aflu și eu cu tot dinadinsul

Ce-i și cum...

RĂZVAN

Am fost la hatman...

VIDRA

A! Și ce-ai făcut la dânsul?

RĂZVAN

Dragă, o să-ți spui în urmă lucrurile ce-am grăit;

Ajungă-ți acum dodată că ieșii foarte mâhnit...

M-arunc pe cal ca vârtejul, înfig în coasta-i un pinten,

Murgul scutură din coamă, zboară vesel, fuge sprinten,

Și cu cât sălta mai tare, și cu cât mai mult sărea,

Mișcarea-i cea furioasă simțeam că mă răcorea,

Până ce-l lăsai în voie, azvărlind din mâini căpăstrul.

Astăzi însă de nevoie mă simții împins la mal,

Căci dorul țării răzbate pân' și sufletul de cal!...

Nainte-mi se dezvăliră, șerpuind ca un balaur,

Holde și câmpii, în care, jucând pintre spice de-aur,

Se zăreau, ca pietricele presărate pe-un inel,

Busuioc și garofiță, toporaș și ghiocel,

Iar prin ele-n depărtare, un român muncind la soare,

Falnic, rumen, plin de viață, se părea și el o floare!...

Le văzui acele locuri și din văz le sărutai:

Țara-mi, unde însuși iadul parcă se preface-n rai!...

Numai tu poți înțelege, numai tu, Vidro iubită,

Poți simți cu ce durere am trecut eu prin ispită

Și, scăldând calul în spume, de la țărmul fermecat:

Eu și dânsul, fără voie, amândoi ne-am depărtat!...

Viu acasă... d-abia însă pus-am piciorul, și iată,

Vin Răzașul și Vulpoiul dinaintea mea dodată,

Neștiind că-n pieptu-mi arde cel pojar îngrozitor,

Și-mi vorbesc de țara noastră, și-mi grăiesc de-al țării dor!

Ei să plece la Moldova! Dor de țară! Dor de țară!...

Iară sângele meu fierbe! Furia m-apucă iară!...

VIDRA

Vrea să zică, tu, Răzașul, calul vostru și Vulpoi

Sunteți tocmai deopotrivă, tot un fel și tot un soi?

RĂZVAN

Cum așa?...

VIDRA

Inima voastră se vaietă și suspină

Dup-o pulbere deșartă, o bucată de țărână,

Un pământ uscat și rece, de ierburi acoperit,

Printre cari o floricică de-ntâmplare-a răsărit!...

Asta-i iubirea de țară?... De-așa iubire mi-e jale,

De-așa ființă mi-e milă...

RĂZVAN

Tu iar cu visele tale!...

VIDRA

Vise!... Nu oricine poate să viseze-al Vidrei vis!...

Când te-am întâlnit în codru și-ntâlnindu-te mi-am zis:

Acest haiduc o să-ntreacă trândăvita boierime 

Eu visam... ș-astfel de vise altul nu visează nime!

Când te-am smuls la lumea largă din ascunsu-ți adăpost,

Împingându-te-nainte, iarăși visul meu a fost!

Ș-acum eu visez, Răzvane, când mi se pare ciudată

Iubirea țării ce numai prin buruieni se desfată!...

Omul ce-și iubește țara cu adevăratul dor

Nu-i pasă de lutul țării, ci de-al țării viitor!

Năzuiește pân' la stele, fă-te tot și tot mai mare,

Și slava-ți o să mărească țara ta din depărtare.

Precum luminosul soare,

Din lăcașu-i depărtat,

Sparge făr' să se pogoare

Vălul nopții-ntunecat!...

Fie Răzvan orișiunde, el tot țara și-o iubește,

Dacă prin faptele sale se ridică și uimește,

Încât împrejuru-i face pe străin și pe păgân

Să șoptească cu mirare: multe poate un român!...

(Sbierea se arată în ușă.)

* * * 

Urmează Răzvan și Vidra (12)