de BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU.
CÂNTUL III - NEPOATA LUI MOȚOC (Continuare)
- Și tu, Vidro?
- Jupâneasa vorbit-a dumnezeiește!
- Câteodată prin femeie duhul cel sfânt ne vorbește!
- De pildă, Ana, Iudita, Estera... mai în sfârșit,
- Este-nvederat că leahul de loc nu te-a răsplătit...
- Rusul știe mult mai bine să dea orișicui dreptate...
- Taci! Destul!
- Vorbește!
- Țarul îți dăruiește trei sate...
- Bogăție? Nu-i aceasta!
- Trei sate lângă Kazan,
- Și, cât va ține războiul, o treaptă de căpitan...
- Căpitan?
- Mai pe dasupra, pentru creștineasca faptă,
- După moarte fericirea ș-un locaș în rai te-așteaptă...
- Nu primesc!
- Ce spui, Răzvane! Dar de ce să nu primești?...
- Nu-i puțin căpitănia în oștile muscălești.
- Tu nu ești născut aice; poți să mergi în lumea-ntreagă;
- De leși n-ai nici o nevoie și nimica nu te leagă...
- Cată-ți norocul aiurea, dacă nu-l găsim aici!
- Am jurat!
- Dar jurământul nu se dă la eretici.
- Deci mitropolitul nostru pe dată o să-l dezlege,
- Judecând după soboare și dumnezeiasca lege,
- Precum anume se scrie în sfântul Nomocanon,
- Citește cap paisprezece soborul din Chalkedon,
- Cap treizeci și trei sau patru sobor din Laodikia,
- Asemenea capul două sobor din Antiohia...
- Fugi, popă fără credință, ce legea ți-o iei în râs!
- Fugi, de-aci!...
- Dar uiți, iubite, că de-ar fi oricum să fie
- Muscalu-ți dă chiar îndată cinstea de căpitănie...
- Vei fi căpitan, Răzvane!... Căpitan, aceasta-i mult!...
- Și trei sate mari...
- Lipsește! Mi-e greu să te mai ascult!...
- Topenie! Grozăvie! Bazaconie!...
- Ce este?
- Lucrul nevisat în vise, nepovestit în poveste!...
- Vezi pe hatmanul acolo, stând la vorbă și la sfat,
- De toată căpitănimea ocolit și-nconjurat?
- (Iscoada se uită unde arată Vulpoi și fuge în partea cealaltă.)
- Ei bine, ce mă privește?
- Ei bine!... Ba zău nu-i bine!...
- Ei vorbesc și pun la cale și se-ntreabă chiar de tine...
- De mine? Ce nălucire!
- Căpitanii într-un gând
- Îți tot caută pricină și te defaimă pe rând;
- Unul cere să te scoață din oaste, altul din țară,
- Al treilea chiar din lume te-ar da bucuros afară,
- Iar hatmanul mi-i ascultă, neclintit ca un butuc;
- De multe ce tot aude s-a făcut și el năuc!
- Veză, Răzvane, ce greșeală de-a ne vesteji aice,
- Pe când într-o altă parte ai putea să fii ferice?
- Hai în oastea muscălească! Atâta ne-a mai rămas...
- Te-așteaptă căpitănia, de-i face numai un pas...
- Vine hatmanul... Privește!... S-au orpit în două rânduri...
- E posomorât bătrânul: se cunoaște că-i pe gânduri.
- Fie ce-a fi, las' să fie!... Eu, unul, tot ce-am jurat
- Păstrez cu fruntea senină și cu cugetul curat!
- Jurământul nu-i o glumă născută printre pahare
- Și, deodată cu beția, răsuflată prin uitare:
- Jurământul pentru mine este mândrul curcubeu,
- Ce leagă josul cu susul și pe om cu Dumnezeu!...
- Ba mai bine-i o unealtă, o păpușă, o momeală,
- Prin care cel ce nu crede pe toți ceilalți îi înșeală!...
- (Se pune deoparte. Vin hatmanul, Piotrowski, Minski, mai mulți căpitani, în urma lor Răzașul.)
- Știu bine, sunt foarte sigur și de tot încredințat
- Că tabăra n-o să guste hotărârea ce-ai luat...
- Asciscere peregrinos multe primejdii aduce:
- Pe străini lasă-i în coadă, sapientissime duce...
- Cine pentru noi se luptă nu-i străin, ci-i pământean...
- Eu te căutam pe tine, viteazule căpitan.
- Poate mă iai drept un altul, hatmane prealuminate,
- Eu nu-s căpitan...
- Aceasta-i cam puțin; după dreptate
- Ar trebui să fii hatman, căci chiar bătălia de-azi
- Nu eu, tu ai câștigat-o, viteazul cel mai viteaz! A admite pe străini
- Preaînțelepte duce
- Iartă-mă...
- Deci, în puterea semnului de hătmănie,
- Răsplătind măcar în parte minunata-ți bărbăție,
- Căpitan pe câmpul luptei te ridic și te vestesc,
- În fața taberei mele și prin numele crăiesc!
- (Muzica militară intonează un marș triumfal. Vulpoi sare în sus, Răzașul își freacă mâinile.)
- Eu?... Dar cum... În ce cuvinte...
- Căpitane, eu aș cere
- Să te facă chiar polcovnic! Aș leșina de... plăcere!
- O dorință-nvăpăiată mă tot roade ne-ncetat,
- Ca dup-atâtea războaie să te văd... înaintat!...
- Satisfactionis causa , și eu te sărut acuma,
- Știindu-te dignum esse chiar amplitudine summa
- Din pricina mulțumirii
- Că ești demn... de cea mai mare cinste
- Însă nici căpitănia, mă jur pe-acest buzdugan,
- Nu-i ceva destul de mare pentru brațul lui Răzvan.
- La seimul cel mai de-aproape țara o să te primească,
- Spre mai deplină răsplată, în boierimea leșească...
- Voi stărui și eu însumi, și toți prietenii mei...
- Dar pân' atunci, căpitane, spune-mi singur, ce mai vrei?
- Nu pot mulțumi... n-am vorbe, hatmane prealuminate...
- A, da! Mi-am adus aminte! Printre prăzile luate
- În tabăra muscălească, găsit-am un moldovan,
- Un boier, un om de frunte, judecând după căftan,
- Deși de multă vechime nu mai are nici o față,
- Iar din ceprazuri sclipește ici-colea d-abia vro ață...
- Ți-l dăruiesc...
- (Răzvan se închină, hatmanul și căpitanii încep a ieși.)
- Căpitane! În veci nu m-oi sătura
- Toate bunurile lumii cu toptanul a-ți ura,
- Și văzându-te pe cale la o treaptă și mai-naltă,
- Inima-mi de bucurie saltă, saltă, saltă, saltă...
- (Iese. Răzvan încrucișează mâinile pe piept și rămâne nemișcat pe gânduri. Vidra îl privește în tăcere.)
- Iată-n sfârșit, căpitane, ești chiar căpitan acum!
- Și-n pădure, căpitane, fuși căpitan oarecum,
- Astăzi, însă, căpitane, ești mai cu căpitănie!
- Bată-l norocul să-l bată! hai să facem o beție!
- (Târăște afară pe Vulpoi, cântând)
- Frunză verde de castan,
- Căpitanu-i căpitan!
- Tan! tan! tan!
- Tan! tan! tan!
- Căpitanu-i căpitan!
- Frunză verde de castan!...
- Iartă-mă, scumpo iubită!... Chiar fericirea ne-apasă,
- Când deodată, ca un fulger, pe sărmanul om se lasă!...
- Simț în mine-o greutate... Doresc și nu pot să crez...
- Nu-i cumva vro nălucire? Poate dorm? Poate visez?...
- Cum? Atâta veselie? Pentru ce?... Pentr-o nimică?
- Căpitan! Ce mare treabă!... Căpitanu-i o furnică!...
- Veselească-se Răzașul și Vulpoi, făpturi de rând,
- Care pentr-un pai sunt gata a se tăvăli cântând!...
- Dar tu?... Tu s-o faci, Răzvane?... Căpitanii într-o oaste
- Sunt atâția, că-n mulțime se lovesc coaste la coaste...
- Căpitan!... o jucărie!... Căpitan!... e un covrig,
- După care colindează bieții copilași pe frig!...
- Ce? Căpitanu-i o glumă? Într-o tabără crăiască?
- Dar ce fel de lucru-ți trebui care să te mulțumească?...
- Au nu mă-nvățai tu, Vidro, a merge chiar la dușman,
- Câștigând prin viclenie tot cinstea de căpitan?...
- Nu-mi spuneai tu dineoare, cu mânie și mustrare,
- Că-ntr-o tabără domnească căpitanu-i lucru mare?...
- Lămurește-mă, iubito, unde vrei tu să m-aduci?
- Nu-i de mult de când în codru, cu o ceată de haiduci,
- Numele-mi suna prin țară, ca o seceră ce sună
- Când retează buruiana să crească iarba cea bună!
- Eu credeam atunci că-n lume nu-i chip să fie pe-aiuri
- O zodie mai ferice ca traiul unei păduri,
- Unde brazii și stejarii, uriași din vremea veche,
- Înfruntând mii de furtune, viteji fără de pereche,
- Mi se-nchinau cu răbdare, m-apăra și m-asculta,
- Pân' ce din sânul lor verde nu m-a smuls voința ta!...
- Te văzui... iubirea șterge tot ce-i place ca să șteargă:
- Lăsat-am cărări înguste ș-am ieșit la calea largă,
- Uitat-am codrul, Moldova, tot ce-a fost, tot ce-a trecut,
- Venit-am în țări străine, cum ai spus și cum ai vrut...
- Astăzi norocu-mi zâmbește: sunt căpitan și pe cale...
- De-a fi boier ca toți leșii: o boierime de jale!
* * *
Urmează Răzvan și Vidra (10)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !