de BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU.
CÂNTUL II - RĂZBUNAREA (continuare)
- Băieți! Mergeți cu jupânul. Ați auzit ce poftește.
- Simbria-i destul de bună: faceți treaba voinicește...
- Niciodată n-oi uita
- Slujbulița cea frumoasă ce-o mi-i face dumneata,
- Și-ți făgăduiesc pe cinste că dacă din întâmplare
- Vei fi prins de cârmuire, te scap eu din supărare:
- Sunt cumnat cu pârcălabul, iar vornicii amândoi
- Mi-s cam rude de departe...
- Ciocoii sunt tot ciocoi!
- (Către Răzașul, care vrea să plece cu ceilalți.)
- Răzașule! mai așteaptă...
- Poruncește!
- Cată bine.
- De-i pricepe că miroasă...
- A trădare? Las' pe mine!
- Dar nu v-atingeți de Vidra... E femeie.
- Chiar să vrei,
- Răzașul nu se pogoară la bătaie cu femei!
- (Ganea, Ciobanul și haiducii ies.)
- Femeie! Precum pojarul se naște dintr-o scânteie,
- Așa m-aprinde pe mine ciudata vorbă: femeie!...
- Femeie! De când pe dânsa o făcuse Dumnezeu,
- El nu mai face nimica, fermecat de lucrul său,
- Și privind cu mulțumire la lumea cea zâmbitoare,
- Zice: eu sunt rădăcină, dar femeia este floare!...
- Femeie!... Și totuși, omul, de lăcomie târât,
- Iubește nu pe femeie, ci auru-i cântărit!...
- Pentru dânsul e femeie moșia cea măsurată,
- O sculă prețeluită sau o pungă numărată!...
- (Se aude afară glas strigând: „Răzvan! Răzvan!!“)
- Mă cheamă?... Cine să fie?...
- A! Iată că te-am găsit!
- Stăi! Tu ești... Mi-aduc aminte... Ești acel nenorocit
- Carele la Iași pe poduri oboseai strigând „jupâne“,
- Pân' să capeți o lescaie sau o fărâmă de pâine!...
- Te cunosc, deși de-atuncea trecut-a un veac întreg:
- Trei ani cumpliți de robie...
- Robie? Nu te-nțeleg!
- Te știam slobod, băiete; sprinten ca o rândunică;
- Bătându-ți joc de necazuri... Zău! nu mai pricep nimică...
- Da! O robie de spaimă, cum numai duhul cel rău,
- De-ar putea să biruiască, ar robi pe Dumnezeu!
- Fost-am șerb, fost-am în lanțuri, ș-acum inima-mi suspină
- Întâlnindu-te pe tine, căci tu, tu ai fost pricină!...
- Eu?
- Tu, moșule! Tu singur! Asta-n veci eu n-oi uita...
- Ș-apoi iată-mă-s în codru, haiducind din vina ta;
- Și mâini, de-mi va fi ursita să mor pe spânzurătoare,
- Ți-o voi datora tot ție...
- Poznă!... Nu glumești tu oare?...
- Să știu c-așa-i adevărul, o clipă n-aș zăbovi,
- Dându-ți pieptul meu drept țintă, să te poftesc a lovi...
- Tu! da, tu ești o unealtă a puterii fără nume,
- Care țese nevăzută toate lucrurile-n lume,
- Astfel c-ades muritorul, bun ca blândul mielușel,
- Face rele peste rele, făr' s-o știe singur el!...
- Dar ce spui?...
- Ți-aduci aminte nenorocita de pungă,
- Din care luași un galbăn, zicându-mi c-o să-ți ajungă,
- Că sunt mulți sărmani în țară, că nu-ți place de prisos,
- Pe când se zbuciumă frații, simțind cuțitul la os?...
- Moșule! Făcând aceasta, puteai să prevezi tu oare
- C-o să mă cufunzi pe mine în robia-ngrozitoare?...
- Ei bine! căzut în fiare pentr-un galbăn ce-a lipsit,
- De primeai tu punga-întreagă, eu scăpam nepedepsit!...
- Ha, ha, ha! Ș-apoi mai strige căpățânile-nțelepte
- C-omul știe tot ce face, știe tot ce-o să-l aștepte,
- Uitând c-un flutur de seară, ce trece repede-n zbor,
- Este-n stare să răstoarne toată prevederea lor!...
- O faptă cât de frumoasă, ca o floare cu otravă,
- Tăinuiește câteodată pieirea cea mai grozavă!...
- În sfârșit, tu ești pricină!...
- Dar de ce, copilul meu,
- Să nu mă vestești în clipă, lăsându-mă-n locul tău
- Însuși eu să-ncarc robia pe căruntețele mele,
- Și scăpându-te pe tine, să port lanțuri cât de grele?...
- Un țigan ce miluiește pe-un neputincios bătrân,
- Zică tot ce-i place lumea, este chiar ca ș-un român...
- Haide! Ce-a fost se trecuse... Spune-mi acuma, iubite,
- De ce-ți târăști tu la codru oasele cele-nvechite?
- Cum de ți-ai lăsat copiii?
- Ba copiii m-au lăsat.
- Te-au lăsat? Nu-mi vine a crede!...
- Săracii au răposat.
- În țara noastră cea mare și bogată, măi băiete,
- Sunt români ce pier de foame! Sunt români ce mor de sete!...
- Astfel în toată Moldova, păcătosului Tănas
- Nici un sprijin, nici un razăm, nici un scut n-a mai rămas,
- Decât numai să-și însemne pieptul cu cea sfântă cruce
- Și zicându-și „Doamne-ajută!“m calea codrului s-apuce;
- Căci de-o bucată de vreme, cerșitorind pe meidan,
- Auzeam mereu tot vorbe de căpitanul Răzvan...
- Cum? La Iași?...
- La Iași, băiete, se vorbește despre tine
- Felurite verzi ș-uscate, câte nici în cap nu-ți vine!
- Unii te laudă foarte, ca pe-un strălucit viteaz;
- Alții, adică boierii, te sfâșie cu năcaz;
- Iar țiganii tăi... iertare! O să-mi pui lacăt la limbă,
- C-alta orice i-aș mai face, degeaba! tot nu se schimbă!...
- Zi, moșule! Zi-nainte... Eu nu mă supăr de loc.
- Ei bine, țiganii zbiară că tu ești al lor proroc:
- Tu o să-i scoți din cătușe, tu o să-i speli de păcate,
- În tine-i toată nădejdea, fără tine nu-i dreptate;
- O nebună de țigancă le-a spus c-a visat prin somn
- Că tu o s-ajungi odată nu numai jude, ci domn!...
- Ciudat!
- O blestemăție! Auzi cine să domnească!
- Însuși dracul nu croiește minciună mai țigănească.
- Dar nu-i vorba de țigancă... Apoi precum îți spusei,
- Rămâind singur în lume, fără copilașii mei,
- Fără milă și-ndurare, fără căpătâi și vatră,
- Mai rău decât chiar țiganii ce colindează cu șatră,
- M-am pus pe gânduri, băiete; gânditu-m-am, răzgândit,
- Ș-acum iată-mă-s aicea, bucuros că te-am găsit...
- M-am bătut cu multe litfe, care de care mai rele,
- Ba leși, ba păgâni, ba unguri, ba frânci de-ai lui Despot.
- Și ce-am învățat atuncea n-am uitat încă de tot...
- Mă vezi prăpădit, dar altfel această mână secată
- Tot ar mai putea trimite dușmanului o săgeată...
- Decât să mor în orașe de cruzimea celor răi,
- Mai bine voi în pădure prin mine să piară ei!...
- O ființă cât de slabă sporește când își răzbună.
- Încearcă-mă și pe mine... Sunt haiduc și pace bună!
- Așa te vreau, moș Tănase! Ș-o să vezi peste puțin
- C-orașu-i o lighioană și numai codru-i creștin...
- În oraș totu-i robie; cel mai mic și cel mai mare,
- Toți ca unul poartă lanțuri, toți ca unul gem în fiare;
- Fiecare slugărește, și nici unul nu-i stăpân;
- Însuși domnul cu rușine pleacă fruntea la păgân!...
- Pe când aicea stejarul lîngă buruiană crește,
- Dar fie cât de puternic, el pe dânsa n-o robește;
- Iar sălbatecele fiare, ce flămânde rătăcesc,
- Omoară sărmana jertfă pe care mi-o nemeresc,
- Dar n-o-njugă cu năpaste, ca fiara cea omenească,
- Care prada-i n-o ucide și n-o iartă să trăiască!...
- În oraș totul se-ngroapă și putrezește de viu
- În locuința-i îngustă și rece ca un sicriu,
- Unde suflarea se curmă, unde văzduhul lipsește,
- Unde cărămidă, lespezi, lut și piatră te-nvălește;
- Pe când aicea verdeața ne ține loc de păreți,
- Ne-acopere numai frunza și numai cerul măreț,
- Iar jos s-așterne covorul, văpsit cu mii de văpsele,
- Ce singură firea-l țese din ierburi și floricele!...
- Lumea totuși de departe ne numește cu fiori
- Ucigași, împușcă-n-lună, hoți, tâlhari, omorâtori...
- O, nu, moșule! Nu crede! Așa fost-a totdauna
- Că de cel gonit se leagă clevetirea și minciuna,
- Precum mușchiul se lățește pe-un copaci pe care-l tai,
- Și nu-l lasă pân' ce viermii nu-l prefac în putregai!
- Săracul țăran ce-și pierde vitișoarele sau plugul,
- Robul osândit ce fuge, blăstemând biciul și jugul,
- Toți cei slabi, izbiți de soartă, de nevoi înconjurați,
- Află-n codru mângâiere și ne dau nume de frați.
- Când privești Moldova-ntreagă părăsită-n jaf și-n silă,
- Pe cei buni în neputință, pe cei răi fără de milă,
- Veneticul și păgânul, cel de neam și cel bogat,
- Numai ei având dreptate și la vodă și la sfat,
- Căciuliți de toată lumea, fără grijă de nimică...
- O! atunce-ți pare bine când deodată se ridică
- Spaima de haiduci în țară, născuți din al țării chin,
- Precum o durere crudă naște-n piept câte-un suspin!
- Urmează, frate Răzvane! Mai vorbește! Mai vorbește!...
- Focul cuvintelor tale m-alină, mă răcorește!
- Sunt vorbe de sus, băiete, iar nu de-un om pământean...
- O, Doamne! Să iasă tocmai dintr-o gură de țigan!...
- Căpitane! Căpitane!
- Ce veste?
- O caracudă!
- Am pescuit-o acuma pe-uscat fără multă trudă...
- Sbierea? În mâinile mele?
- Chiar Răzvan!... Vai!... Sunt topit!...
- Te cunosc și eu prea bine!
- Și dumneata?... Am murit!...
- Sfinte Petre!... Sfântă Ana!... Mucenice Spiridoane!...
- Scăpați-mă de pieire!... O să vă dau trei icoane,
- Tot d-aramă poleită cu aur... sau cu argint!...
- Drace! Nu știam eu singur c-am pus mâna chiar pe-un sfânt!
- L-am găsit în drum la stânga, într-o căruță stricată;
- De gras ce-l vezi, de departe mi se păru că-i o roată;
- Dar fiindcă vrea să fugă, îi dădui un bobârnac,
- Și simții atunci de-aproape că-n roată-i ascuns un sac.
- Deci acuma, căpitane, poți să-i dai răvaș la dracul,
- Că tot ce-a fost bun într-însul nu mai este: iată sacul!...
- Taleri trei mii patru sute cincizeci și șapte ș-un ort!...
- Sunt pierdut!... Preasfântă troiță! Maică Precistă!... Sunt mort!...
- Dați-mi cinevași o armă, căci poftesc cu pofta mare
- Să-i număr, tot unul-unul, vro zece mii pe spinare!
- Eu țigan, și iată cine se laudă că-i român...
- Fraților! Priviți-l bine: eu sunt rob, dânsu-i stăpân!...
- Stăpân?...
- Boierule, scoală!... Nu-i frumos și nu-i cu cale
- Să-ngenunchezi dinaintea unui rob al dumitale.
- Jupânului, ce-i cu dreptul d-a ședea chiar în divan,
- Nu se cade să se plece de frica unui țigan...
- Scoală dar ca ș-altă dată, scuipă-mă și pălmuiește,
- Că vodă nu-ți cere sama, și pravila nu te-oprește!
- Scoală dar ca ș-altă dată, și pune pe-argații tăi
- Ca să-mi dea și dânșii palme, ca să mă scuipe și ei!
- Țara-ntreagă nu-i a voastră?... Codru sau oraș, ce-ți pasă?
- Oricând ș-oriunde, jupâne, sunteți tot la voi acasă!...
* * *
Urmează Răzvan și Vidra (6)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !