DEGEȚEL / PRICHINDEL (2)

de frații Grimm.

Urmare la Degețel (1)

Tată-său apucă cu mâna stângă calul de căpăstru, în timp ce cu dreapta îl scoase pe Prichindel din urechea calului. Flăcăul se așeză vesel pe un pai, să se mai hodinească nițeluș. Când îl văzură pe Prichindel, cei doi străini rămaseră încremeniți de uimire și nu mai știură ce să spună. Într-un târziu își veniră în fire și unul dintre ei îl luă pe celălalt deoparte și-i șopti la ureche:

- Ascultă, frățioare, știi tu cum ne-am pricopsi cu prichindelul ăsta, de l-am arăta mulțimii pe la bâlciuri, în târgurile mari ? Hai să vedem de nu-l putem cumpăra, că bună afacere ar fi...

Se îndreptară apoi spre tatăl băiatului și, intrând în vorbă cu el, îi ziseră:

- Ia ascultă, omule, n-ai vrea să ne vinzi nouă prichindelul ăsta ? Să n-ai nici o grijă, c-o s-o ducă mai bine ca acasă.

- Nici prin gând nu-mi trece, răspunse țăranul, că doar un singur copil am și mi-e drag ca sufletul. Nu-l dau pentru tot aurul din lume !

În această vreme, auzind spusele drumeților, Prichindel se urca în pripă pe cutele hainelor lui taică-său, până ce-i ajunse pe umeri și-i șopti la ureche:

- Vinde-mă, tătucă și nu-ți fie teamă, că mă întorc eu degrabă înapoi !

Taică-său ascultă de flăcău, că-l știa isteț, și, vânzându-l celor doi străini, luă părăluțe bune pe el.

- Unde vrei să șezi, ca să-ți fie mai la îndemână ? îl întrebară ei, după ce se încheie târgul.

- Așezați-mă pe pălăria unuia din voi, da' așa, mai înspre margine, că acolo am loc destul să mă preumblu și-o să privesc la locurile pe unde treceam, fără teamă c-am să pic jos.

Îi făcură pe plac omulețului și, după ce Prichindel își luă rămas bun de la taică-său, porniră la drum. Merseră ei așa până începu a se lăsa amurgul și, după o vreme, numai ce-l auziră pe Prichindel că le striga cât îl țineau puterile:

- Dați-mă jos, dați-mă jos degrabă, că m-au apucat nevoile !

- Ba rămâi colo sus unde ești și fă-ți treaba liniștit, răspunse omul pe pălăria căruia ședea. Nu te sinchisi de fel, că n-am să mă supăr pentru un fleac ca ăsta; doar se întâmplă ca și păsările cerului să scape câte ceva pe pălăria mea, și ce, mă supăr de asta ?!

- Nu, nu vreau ! strigă Prichindel. Știu eu singur ce se cade și ce nu. Dați-mă repede jos !

Omul își scoase pălăria și-l lăsă pe Prichindel pe un ogor, la marginea cărării ce tăia câmpul. Prichindel începu să sară printre brazde și să se preumble printre bulgării de pământ, despicați de tăișul plugului. Deodată, pe nesimțite, se strecură într-o gaură de șoarece, pe care o dibuise de cum fusese dat jos.

- Noapte bună, boierilor ! le aruncă Prichindel în bătaie de joc... și mai duceți-vă acasă și fără mine...

După ce-o ștersese, își mai și râdea de ei ! Cei doi pișicheri erau cătrăniți rău și alergară într-acolo, într-un suflet. Vârâră un băț în gaura de șoarece ca să dea de el; scotociră-ncoace, scotociră-ncolo, dar truda le fu zadarnică. Prichindel se vâra tot mai afund și cum între timp se întunecase de-a binelea, oamenii trebuiră să se lase păgubași și să-și caute de drum. Rămaseră cu punga goală și cu sufletul plin de obidă...

Când Prichindel băgă de seama c-au plecat, ieși îndată afară din ascunzătoare.

"Mare primejdie te paște de mergi pe ogor pe întunecimea asta ! își zise el. Lesne îți poți frânge gâtul în vreo hârtoapă..."

Dar, spre norocul lui, în drum dădu peste o găoace de melc.

- Slavă ție, Doamne, că am unde să mân peste noapte fără nici o grijă ! strigă el bucuros și se cuibări în găoace.

* * * 

                                            Urmează Degețel (3)