21.10.2016

PRINȚUL BROSCOI / Prințul fermecat (2)

de frații Grimm.


A doua zi, domniţa nici nu apucă bine să se aşeze la masă împreună cu împăratul şi cu toţi curtenii, şi nici nu începu să guste ceva din farfuria ei de aur, că şi auzi deodată nişte paşi lipăind afară, pe scara de marmură. „Plici-pleosc, plici-pleosc !” răzbătea sunetul înfundat al paşilor. Apoi, după un răstimp, numai ce se pomeni domniţa cu o bătaie în uşă:

– Fată de împărat, tu cea mai mică dintre domniţe, vino de-mi deschide uşa !

Domniţa alergă într-un suflet la uşă să vadă cine era. Când o întredeschise, îl văzu pe broscoiul bubos ce se proţăpise-n faţa ei. Fata de împărat trânti repede uşa, o luă la fugă înapoi şi se aseză din nou la masă, tremurând toată de spaimă.

Împăratul băgă de seamă că domniţei îi bătea tare inima, mai-mai să-i spargă coşul pieptului, aşa că o întrebă:
– De ce te-ai îngrozit aşa, copilă dragă ? Nu cumva ai zărit la uşă un zmeu, care a venit să te răpească ?
– Da de unde, tată, n-am văzut niciun zmeu, răspunse fata cu silă în glas. La uşă nu e decât un biet broscoi bubos !…
– Un broscoi ? Şi ce vrea broscoiul ăsta de la tine ?
– Nu îndrăznesc, tată, să-ţi spun cum a fost !… Ieri, pe când mă jucam lângă fântâna din pădure, mi-a căzut mingea de aur în apă. Şi, fiindcă plângeam după ea de nu mai puteam, a ieşit din fântână un broscoi şi pocitania asta, cum a făcut, cum n-a făcut, mi-a scos mingea de unde îmi căzuse. Da’ înainte de asta mi-a cerut să îi făgăduiesc că, dacă îmi va aduce mingea, o să legăm prietenie şi o să fim tovarăşi de joacă. Atâta m-a bătut la cap, că i-am făgăduit, ce era să fac ! Nicio clipă nu mi-a trecut prin minte că broscoiul şi-ar putea face veacul şi altundeva decât în apă !… Însă acum e afară şi ţine mortiş să vina la mine !
În timpul asta, broscoiul bătea cu înverşunare în uşă şi striga:
– Hai, deschide uşa, 
Fată de-mpărat ! 
Ai uitat cuvântul pe care  l-ai dat 
Ieri, când la fântână 
Mi te-am ajutat ?… 
Hai, deschide uşa, 
Fată de-mpărat !
Auzind acestea, împăratul grăi:
– Acum, dacă ai apucat să făgăduieşti, ţine-ţi făgăduiala. Du-te şi deschide-i !
Fata se duse să deschidă uşa şi broscoiul sări pe dată pragul în sala împărătească. Apoi se ţinu scai de domniţă până ce ajunse în dreptul scaunului ei. Acolo se opri şi, când fata dădu să se aşeze, glasul broscoiului se auzi poruncitor:
– Da’ pe mine cui mă laşi ? Ia-mă lângă tine !
Se codi ea ce se codi, se făcu că nu-l aude, dar împăratul îi porunci să îndeplinească voia broscoiului. Cum se văzu broscoiul pe scaun, gata, ceru să-l urce şi pe masă… Apoi, dintr-o săritură se pofti singur între farfurii şi de-acolo ceru:
– Ia trage farfuria mai aproape, să mâncăm amândoi din ea !
Biata copilă se văzu astfel silită să facă aşa cum îi cerea broscoiul, cu toate că îi era tare scârbă. Broscoiul mâncă cu mare poftă, dar fetei de împărat i se opreau îmbucăturile în gât și nu se atinse aproape de nimic.
La sfârşitul mesei, broscoiul zise:
– M-am ospătat cum se cuvine, dar mă simt ostenit rău. Du-mă în odăiţa ta şi fii bună de mă culcă în aşternuturi de mătase. Altfel nu mă pot odihni !
Domniţa începu să plângă: tare se mai temea de broscoi ! De frică şi de silă, nu îi venea nici măcar să-l atingă, că avea o piele umedă şi rece ca gheaţa. Şi când te gândeşti că de aici înainte trebuia să doarmă cu el, în pătuţul ei curăţel şi frumuşel… Tare ar mai fi vrut să se împotrivească, dar împăratul se supără şi îi zise:

* * * 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !