24.10.2016

PRINȚUL BROSCOI / Prințul fermecat (3)

de frații Grimm.


Nemaiavând încotro, domniţa apucă broscoiul cu două degete şi, ducându-l cu ea sus, îl zvârli într-un ungher al iatacului. Dar când dădu să se întindă şi ea în pat, broscoiul sări până aproape de marginea patului şi îi strigă de-acolo, de jos:
– N-ai auzit că-s ostenit rău ?! Vreau să dorm şi eu la fel de bine ca şi tine. Ia-mă sus în pat, că de nu te spun împăratului !

Domniţa se făcu foc şi pară când îl auzi cum o ameninţă. Îl ridică de jos, de unde se oţăra la ea, şi-l izbi cu toată puterea de perete strigându-i:

– Na, ce ţi-a trebuit, broscoi bubos ! Acu’ ai şi tu linişte, am şi eu !

Dar ce să vezi ? De îndată ce căzu jos, broscoiul se prefăcu într-un fecior de împărat, de îţi era mai mare dragul să îl priveşti: chipeș la înfățișare, cu privirea ochilor blândă și c-un farmec în ei, cum nu se mai poate...
Acesta îi povesti domniţei cum fusese blestemat de-o vrăjitoare rea să se prefacă în broască şi că nimănui, în afară de dânsa, nu i-ar fi stat în putinţă să-l scape de sub povara cea grea a blestemului.
După ce împăratul îşi dădu încuviinţarea ca tânărul crai s-o ia de nevastă pe fiica sa, tinerii hotărâră ca a doua zi să pornească împreună spre împărăția feciorului de împărat. Când se treziră din somn, în revărsatul zorilor, băgară de seamă că la poartă îi aştepta o caleaşcă trasă de opt cai albi, împodobiţi cu pene albe de struţ şi având hamuri cu totul şi cu totul de aur. Iar în spatele caleştii şedea Heinrich, sluga credincioasă a feciorului de împărat.
Într-atât se întristase sluga asta credincioasă că stapânul său fusese prefăcut în broască, încât umblase năuc o vreme şi, de teamă ca nu cumva să-i plesnească inima de durere, şi-o strânsese în trei cercuri de fier.
Caleaşca aştepta la scara palatului să-l ducă pe tânărul crai şi pe aleasa inimii lui în împărăţia părintească.
Heinrich cel credincios, care pregătise totul după cum cerea cuviinţa, îi ajută pe amândoi să urce în caleaşcă, apoi se urcă şi el în locul din spate. Şi inima îi tresălta de bucurie că îi fusese dat să-şi revadă stapânul.
Merseră ei o bucată bună de drum şi numai ce auzi feciorul de împărat o trosnitură înapoia lui, de parcă s-ar fi rupt ceva. Şi cum nu-şi putu da seama ce era, îi strigă slujitorului său:
– Heinrich, auzi trosnitura ? 
Nu cumva s-a rupt trăsura ?
Iar Heinrich se grăbi să răspundă:
- Fii stăpâne liniştit,
Ia, un cerc ici a plesnit,
Ce-mi ţinea inima strâns,
Să nu mor de-atâta plâns;
Ca un biet broscoi erai,
Şi sub vraja grea zăceai…
Şi se auzi trosnind încă o dată şi apoi încă o dată… Iar feciorul de împărat din nou crezu că trosneşte caleaşca şi că e gata să se rupă. Dar nu caleaşca se rupea, ci cele două cercuri de fier care se desprindeau din jurul inimii lui Heinrich cel credincios, care nu mai putea de bucurie că stâpânul său scăpase de sub urgia blestemului şi că era acum fericit, cu aleasa inimii lui.

Sfârșit

Găsești povestirea pe scurt pe lecturirecenzate.ro !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !