CENUȘĂREASA (5)

de frații Grimm.

Urmare la Cenușăreasa (4)

Atunci feciorul de împărat cătă mai cu luare-aminte la piciorul fetei și băgă de seamă că sângele curgea din el, fără contenire. Pe loc întoarse calul și, ducând fata acasă, le zise părinților că aceasta nu-i mireasa cea adevărată. Apoi mai adăugă c-ar dori să încerce și cealaltă fată condurul. Fata de-a doua se duse în iatac și când dădu să încerce condurul, ce să vezi ! Vârful piciorului i se potrivea ca turnat, dar călcâiul era prea mare și rămăsese afară, oricât se strădui ea.

Dacă văzu maștera asta, se îngălbeni de ciudă, dar nu stătu mult la gânduri și, punându-i un cuțit în mână, o îmboldi: 

- Ce te mai canonești degeaba! Nu vezi că așa nu-i chip să-l încalți ? Taie-ți din călcâi și gata ! Că o să fii în curând împărăteasă și n-o să mai trebuie să umbli pe jos ! 

Fata reteză din călcâi și, cu chiu, cu vai, abia de putu să încalțe condurul. Apoi, stăpânindu-și cu greu durerea, se înfățișă înaintea fiului de împărat. Acesta o aburcă pe cal, lângă sine, și plecă spre casă. Dar când trecură prin dreptul alunului, porumbițele prinseră din nou să dea zvon: 

"Vai, conduru-i tare mic: 

Parcă-n clește-așa strânge ! 

Și-năuntru-i numai sânge, 

Că tot curge pic cu pic... 

Nu-i mireasa-adevărată ! 

Ea-i pe-aproape și te-așteaptă..." 

Feciorul de împărat se uită cu mai multă luarea minte la piciorul fetei și băgă de seamă cum podidea sângele din el, de-i umpluse ciorapul alb, până sus. 

Întoarse calul și, ducând-o pe mireasa cea mincinoasă acasă, o lăsă plocon părinților ei: 

- Nici asta nu-i cea adevărată ! grăi el cu mânie-n glas. Au nu mai aveți altă fată și nu vă îndurați s-o dați de la voi? 

- Nu, nu mai avem alta! răspunse tatăl fetelor. Da', cum să vă spun... de la nevasta dintâi mai am una, o biată Cenușăreasă, da' nici vorbă, nu poate fi ea mireasa ! 

Feciorul de împărat ceru să-i fie adusă înainte, dar maștera sări cu gura, de parc-ar fi fost mușcată de șarpe: 

- Nu, nu se poate, înălțimea ta, că e prea rufoasă ! Nu se cuvine să se arate în lume în halul în care e ! 

Dar tânărul crai ținu morțiș s-o vadă și stărui într-atât că până la urmă trebuiră s-o cheme vrând-nevrând. Vezi însă că fata avusese grijă să se spele din vreme pe mâini și pe obraz și când se înfățișă feciorului de împărat se înclină înainte-i, iar el îi întinse pantoful de aur. Fata se așeză pe un scăunel, scoase din picior papucul de lemn ce trăgea câteva ocale și încălță condurul care-i veni ca turnat. Și când se ridică fata și tânărul crai îi privi chipul, o recunoscu pe dată, că doar ea era domnița cu care dănțuise și care-l robise cu frumusețea-i fără pereche. Și nu-și putu stăpâni strigătul: 

- Asta-i mireasa cea adevărată ! 

Maștera și cele două fete ale ei încremeniră de spaimă auzindu-l ce zice și ciuda le învenină într-atât, că se traseră la față și se făcură galbene ca șofranul. Dar feciorul de împărat nu le învrednici nici măcar c-o căutătură și, luând-o pe Cenușăreasa pe cal, lângă sine, porni cu ea către casă. În clipa când trecură prin dreptul alunului, cele două porumbițe albe ca neaua prinseră a ciripi, dând zvoană bucuroase: 

"Vezi, conduru-i tare mic, 

Dar de strâns, defel n-o strânge, 

Și-năuntru nu e sânge, 

Că n-a curs măcar un pic ! 

Ea-i mireasa-adevărată, 

Mult dorită și visată !"

După ce strigară vorbele astea își luară amândouă zborul și, rotindu-se, se așezară ușurel pe umerii fetei, una la dreapta și alta la stânga. Și au rămas așa, pe umerii Cenușăresei, tot timpul cât s-a prăznuit nunta împărătească. 

Sfârșit

Găsești povestirea pe scurt pe blogul

Povestiri pe scurt de lecturi școlare !